joi, 27 ianuarie 2011

Shut up and Bleed!

Si ma vezi aici cum stau si plang. Te uiti la mine si comentezi in continuare. Imi numeri lacrimile in timp ce tipi.
Reprosuri peste reprosuri se avanta asupra mea iar eu, printre lacrimi, iti intorc vorba incontinuu. Nu te mai plac. Ma faci sa plang. Asta nu e dragut.
Si dupa ce ma torturezi si ma biciui cu vorbele alea ascutite pleci simplu aruncand doua cuvinte care, probabil, ma ranesc cel mai tare. Sunt ultimele doua sageti care imi demonstreaza ca nu iti pasa. Sau asta vrei sa lasi sa para. Si astea ma nimeresc din plin. Nu in inima, ca sa mor instantaneu, ci in burta, ca sa ma chinui, sa ma torturezi de tot. Macar sa stii ca ai facut o treaba buna.


Ai dreptate. Maine nu o sa mai am decat o mica cicatrice pe inima. Aia a aparut de la sine. Ea si inca cateva din trecut. Mai e loc si pentru altele. Daca incerc sa vorbesc cu cineva, raspunsul e invariabil:
-O sa fie bine.
Si al meu la fel:
-Pentru cine?

duminică, 23 ianuarie 2011

Adevarul despre blog, parerea mea despre el si despre viata mea.

Am tot auzit fraza aia sacaitoare ,,De ce scrii pe blog? Nu ai viata sociala? Iti pierzi timpul degeaba. Si asa nu te citeste nimeni".
Si acum o sa raspund la tot.
Scriu pe blog pentru ca asta ma face sa nu devin o schizofrenica, pentru ca paranoia trece de fiecare data si isi flutura esarfa neagra pe langa urechile mele prea des, pentru ca e singura metoda care ma ajuta sa am doar un strop de dementa in mine, si inca poate fi bine mascat. Unii stiu cum sunt. Stiu ca uneori nu sunt normala. Dar ceilalti nu stiu. Nu. Nu stiu nimic despre mine.
Faptul ca scriu aici nu inseamna ca nu am viata sociala. Nu inseamna nici ca nu am viata. Inseamna ca am o viata pe care nu imi e rusine sa o fac publica. Sunt dati cand, da, singurul lucru care apare aici e imaginatia, dar de cele mai multe ori aici gasesti sentimente, frustrari, dorinte, lacrimi, zambete, imbratisari. Orice. Viata mea e publica, gandeste-te bine daca vrei sa faci parte din ea. Pentru ca atunci, tu vei fi prezent in viata mea. Si toata lumea va sti.
Nu cred ca imi pierd timpul degeaba. Putinii oameni care au rabdare sa ma urmareasca cred ca pot sa ma citeasca. Sunt sigura. Macar parte din sentimentele mele si din parerile mele pot fi percepute cum trebuie. Nu ma opresc din a cenzura ce simt, nu ma opresc din a nega cand cineva imi spune ,,Waw. Postarea asta i se potriveste asa de mult lui..." si arunc vina pe imaginatia mea, pe personajele din capul meu.
Poate ca mi-ar placea sa am mai multi cititori. Dar simplul fapt ca nu ma chinui sa ii fac sa ma citeasca ma face sa renunt... Si... daca ai sti... Sunt foarte constienta de postarile mele. De cele plictisitoare, de cele fara sens, de cele crizate si de cele care merita citite. Eu nu am rabdare sa imi recitesc postarile. Pentru ce sa am pretentia la altii? Asa ma gandeam si eu.

vineri, 21 ianuarie 2011

La revedere, domnule Conte

Domnule Conte, viata mea se sfarseste... Am vorbit atat de mult cu tine si tu... tu nu mi-ai inteles nici o vorba. De ce? De ce am parte de o iubire imposibila?
Aripile mele stau lipsite de viata in fata ta. Stii ca mor... Stii ca ma sting. Ma privesti intr-un fel... diferit. Mi-ar placea sa cred ca e durere in ochii tai.
Te iubesc, domnule Conte, indiferent de ce o sa ajung dupa ce mor. Poate ca o sa ma iei de o aripa si o sa imi arunci corpul in curtea cu gaini, sa ma manance, sa imi devoreze corpul, gandul, sentimentele. Poate ca vei elibera carabusul, norocul, sa se duca la altcineva. Sa fie acolo pentru altcineva. Sau poate imi vei lua incet corpul in palma si ma vei aseza pe o floare care, odata cu disparitia soarelui, se inchide incet iar eu, in zorii zilei, nu o sa mai fiu acolo. Furnicile mici imi vor duce corpul intr-un loc doar de ele stiut. Nu ma vei mai vedea niciodata, domnule Conte.
Probabil ca sunt al n-lea fluture care iti face declaratii de dragoste, dar pot fi sigura ca nimeni nu ti-a mai purtat o dragoste atat de intensa ca mine.
Te vad cum incerci sa deschizi gura, sa zici ceva, dar te opresti cand cuvintele ajung pe varful limbii... Probabil ca iti e frica sa nu te auda cineva si sa te creada nebun.
Dar pe mine m-a auzit toata gradina si, ia ghici, nu mi-a pasat. Au tipat la mine si au zis sa imi indrept dragostea spre altcineva, cineva de speta mea...
Stii ce se zice printre noi, vietuitoarele din gradina? Ca iubirea unui fluture e sfanta, pentru ca noi, cand iubim, ne dedicam in totalitate. Iti vine sa crezi? Oricine profita de asta, inafara de tine, domnule Conte...

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Te iubesc, domnule Conte

Am invatat sa iti simt orice atingere, domnule Conte. Iti cant dragostea acum. Iti cant dragostea si ura. Dragostea mea si ura ta. 
Sunt singura cu tine. Eu zbor, tu incerci sa tii pasul. Sau tu mergi si incerc si eu. 
Acum sunt constienta de fiecare atingere a ta si imi place. Ma faci sa tremur si sa ajung la extaz. Te iubesc, Domnule Conte, atunci cand ma mangai sau cand ma strangi in palma, cand imi sfasii aripile sau cand le saruti, cand tipi la mine sau cand imi soptesti. Te iubesc oricand. 
Tu ai sentimentele mele la tine, ai norocul tot la tine. Am reusit sa vorbesc azi cu el. Tu nu erai atent. Apoi ai venit tu si ai vorbit cu mine. Voiam sa iti zic ca eliberezi macar carabusul, sa il lasi si pe el in gradina, sa se plimbe si el printre flori, sa faca cunostiinta cu gargaritele. Dar tu nu ma intelegi, domnule Conte. Tu nu ma poti intelege. Dar eu? Eu de ce te inteleg?
Si zic ca te iubesc. Si da, asa e, chiar daca eu am o viata scurta scurta, iar tu una... pff. Si ma gandesc ca as vrea sa fiu o femeie. Sa ma poti intelege si sa ma poti iubi. Dar cum as mai zbura, dupa aia? Nu pot intelege viata fara zbor. Sau poate ca, iubirea ta imi va face aripile sa creasca, ma va face sa inteleg. 
Peste putin timp mor, domnule Conte. Si ce ma fac? O sa mor si o sa te mai am. Alt fluture, poate mai mare si mai frumos te va iubi. Iar tu, tu poate ii vei vorbi si lui, ii vei taia aripile, ii vei spune tot ce ai pe suflet. Si nici macar nu o sa te gandesti la mine. 
Vorbesc uneori cu tancii aia, cu omizile. Sunt geloase ca eu am aripi ,,mari" si ,,colorate". Dar ele nu stiu ca sunt singurul fluture din gradina si ca, de fapt, sunt altii mult mai mari. Poate ca, chiar ele se vor transforma in fluturi mai mari si mai frumosi. 
Eu o sa mor. Mai am putin si zbor. Deja imi simt aripile ingreunate si picioarele moi. Asa se intampla. 
Nu am putut sa ma indragostesc de un alt fluture, sau de o ganganie anosta. Mi-a trebuit sa ma indragostesc de tine. Si nu regret. Sunt doar geloasa. 
Acum deschizi incet ochii. Ai dormit. Eu stau pe mana ta si vorbesc. Tu nu ai auzit, sau cel putin nu puteai: dormeai. Doar cand dormi iti pot face declaratii de dragoste, domnule Conte. Misti mana pe care stau eu si te uiti la ea. Imi zambesti. 
-Buna dimineata, fluturas?
Ma intrebi. Si eu as mai tine odata discursul asta, doar sa stiu ca ma auzi, ca ma asculti... ca ma intelegi. 
Te iubesc, domnule Conte, si asta e tot ce conteaza. 

miercuri, 5 ianuarie 2011

La tine plang, domnule Conte

Domnule Conte, de ce imi omori prietenii? 
Gasesti furnici mici si le omori. Sunt prietenele mele, sunt sentimente. Le calci in picioare sau le strangi amuzat intre degete. Le amagesti cu firmituri de paine uscata, apoi incepi sa calci ca si cum nu le-ai vedea. Le cauti casele, acele castele minunate dar incolore, si le distrugi intentionat, torni apa sau dai cu piciorul oricarei sanse la viata. 
Esti jalnic, domnule Conte. Stii cine era carabusul ala mare pe care l-ai prins si l-ai pus intr-un borcan la sfarsitul saptamanii trecute? Era norocul meu, domnule Conte, norocul meu. Singurul pe care ma mai puteam baza. 
Acum a prins in capcanele tale, domnule Conte si nu reusesc sa dau singura capasul jos. Imi vreau carabusul inapoi. Era si el prietenul meu. 
Stii cu ce gand m-am trezit dimineata? Chiar inainte de a-mi intinde aripile, inainte de a deschide ochii, inainte de a observa ca nici macar nu sunase ceasul?
Moartea - viata irelevanta pe care ne-o ofera un anturaj infect.
Exact asa suna. Ce vrea sa inseamne asta? 
Sunt speriata, domnule Conte, si singura persoana care ma poate asculta esti tu, suflet de piatra. Doar la tine ma pot plange. Doar tu am poti auzi si doar la tine pot sa tip cat ma tine gura. Doar tie iti spun cat de singura ma simt, cat de mult imi doresc sa dau timpul inapoi, cat imi doresc sa ma schimb sau macar sa schimb o parte din viata asta. 
Doar tu ma asculti... dar fara sa ma intelegi. 

marți, 4 ianuarie 2011

Ganduri pentru domnul Conte

Domnule Conte, de ce esti marsav?
Ma lasi sa ma invart printre florile din gradina ta, apoi iei un cutit si imi faci mici crestaturi, ma pedepsesti, chipurile pentru ca... am pierdut vremea. Dansez printre culori si miresme, inteleg optimismul si buna-dispozitie, imi cant fericirea prin zambete, apoi tu vii si imi crestezi aripile?!
Iei un cutit subtire, dar a carui lama luceste in lumina slaba a becului din spatele tau. Si ma sperii, toti muschii mei se incordeaza, iar tu vii cu un zambet plat si imi atingi aripa cu lama rece. Liniuta dupa liniuta. Precise. Clare. Stii ce faci. Si faci asta pana cand lacrimile mele incep sa lase urme pe fata mea, pana cand buzele incep sa sangereze din cauza dintilor care le sfasie pentru a opri lacrimile. 
Si imi arunci cuvinte. Cuvinte pe care in scurt timp o sa le regreti, cuvinte care imi provoaca suferinta, care imi fac inima sa se scalde in sange rece. Dar eu stiu... am pierdut vremea... am stat degeaba. m-am simtit bine, am profitat prea mult, am sperat prea mult la optimist si pace... Sunt deacord cu tine. Merit... Tocmai de aceea incerc sa iti infrunt cuvintele.
Regret si tu ai inteles. Te iubesc, si ai inteles si asta. 
Si poate ca asta te face sa te opresti, sau faptul ca ai o urma de compasiune in tine. Dar iti vad zambetul cum paleste si in ochii tai apare parerea de rau. 
-Ai gresit, fluturas. Ai gresit, dar te iert. Te iert si imi pare rau ca a trebuit sa auzi toate cuvintele acelea. Stiu ca nu esti de acord cu mine, dar, fluturas, eu te iubesc si am incredere in tine. Nu mai plange. Uite, lacrimile mele iti vor folosi drept pansamente, dorintele drept crema ca sa se vindece mai repede. O sa poti sa zbori din nou, fluturas, pentru ca eu te iubesc, fluturas. Pentru ca eu te iubesc. 
,,Si eu te iubesc" Sopteau ochii mei umezi. ,,Si eu te iubesc si imi pare rau. Dar tu, tu nu ai de ce sa iti ceri iertare. Sunt de acord cu tot ce ai spus. Nu trebuia sa fac asta. Si nu te contrazic, nici macar putin." Dar tu nu poti citi totul in ochii mei mici ca doua margele. 
Ochii mei sunt prea mici, speranta ca gandurile mele vor ajunge la tine, prea mari. 
Te iubesc, domnule Conte. Te iubesc pentru ca stii sa ierti. 

luni, 3 ianuarie 2011

Nou: Temeri.

Cineva imi zicea:
-Andreea. Te lasi calcata in picioare. Nu te inteleg.
O sa explodez la un moment dat, spuneam. Iar raspunsul venea sec:
-Abia astept. Sper sa fie repede.
Adevarul e ca nu cred ca o sa reusesc sa explodez, de tot. Poate ca o sa am mici iesiri, din cand in cand... dar de tot... nu pot.
Azi am realizat ca imi e frica. Imi e frica sa raman singura. Imi e frica ca... pe mine nu ma mai iubeste nimeni.
Unii incearca si de cele mai multe ori reusesc sa isi faca ,,rezerve". Daca nu merge, am cealalta varianta. Dar eu nu pot face asta. Eu am nevoie sa fiu alimentata incontinuu cu dragoste. Sau cu gesturi afectuoase.
Doar gandul ca as putea ramane singura ma face sa tremur si imi face ochii sa luceasca mai tare.
Stii de ce am eu cea mai mare nevoie? De acea asigurare pe care nu mi-o poate da nimeni, ca nu o sa raman singura. Nu din nou. Nu cred ca as putea sa fac iarasi fata. Sau poate doar retragandu-ma iar in vizuina mea de soarece de biblioteca. Gandul ca va trebui sa imi tes iar o cusca din fire subtiri de litere, ma sperie in totalitate.
Sunt curioasa de ce acum gandesc asa. Si de ce imi e frica de tot. Singuratatea nu e atat de rea. Adica... Pot sa imi petrec mai mult timp cu prietenii si pretind ca iubesc pe oricine. Nu?
Ar trebui sa fac o categorie care sa se numeasca Temeri si cred ca asta o sa fac. In speranta ca o sa am toate temerile puse intr-un singur loc. 
Iubesc si imi e frica ca nu o sa mai am pe cine. Dar ce mai conteaza? Inchide ochii si spera ca... Ca ce? Mai bine nu mai spera. Unele lucruri pur si simplu se termina. Mai repede decat ai vrea. 


P.S. Am explodat. Nu atat de violent pe cat ma asteptam. Dar cred ca da, am explodat.