11 miunute - Paulo Coelho

Dar, in fine, cum in fiecare clipa din viata suntem cu un picior in basm si celalalt in abis...


Cand ne intalnim cu cineva si ne indragostim, avem impresia ca intreg universul este de acrod; azi am vazut ca asa ceva s-a petrecut cu apusul de soare. Cu toate acestea, daca ceva e gresit, nimic cu ramane! Nici starcii, nici muzica din departare, nici savoarea buzelor lui. Cum de poate disparea atat de repede frumusetea care se afla acolo acum cateva minute?
Viata este foarte rapida; ii face pe oameni sa treaca de la cer la infern in cateva secunde.


Scopul meu este sa inteleg dragostea. Stiu ca eram vie cand am iubit si mai stiu ca tot ce am acum, oricat ar parea de interesant, nu ma entuziasmeaza.
Dragostea insa e teribila: le-am vazut pe prietenele mele suferind si ca nu vreau sa mi se intample si mie asa ceva. Ele, care inainte radeau de inocenta mea, acum ma intreaba cum de reusesc sa-i domin atat de bine pe barbati. Surad si tac, pentru ca stiu ca remediul este mai rau decat durerea: pur si simplu nu ma indragostesc. Pe zi ce trece, vad ca barbatii sunt fragili, inconstanti, nesiguri, surprinzatori...  pana si unii tati ai acestor prietene mi-au facut propuneri, am refuzat. Inainte eram socata, acum cred ca totul tine de natura masculina.
Desi scopul meu e sa inteleg dragostea, desi sufar din cauza persoanelor carora mi-am incredintat inima, vad ca cei care mi-au atins sufletul n-au reusit sa-mi trezeasca trupul, iar cei care mi-au mangaiat trupul n-au reusit sa-mi atinga sufletul.


Totul imi spune ca sunt gata sa iau o hotarare gresita , dar greselile sunt un mod de a actiona. Ce vrea lumea de la mine? Sa nu-mi asum nici un risc? Sa ma-ntorc de unde am venit, fara curajul da-a zice ,,da" vietii?
Am mai gresit odata cand aveam unsprezece ani si un baiat m-a rugat sa-i imprumut un creion; de atunci am inteles ca, in imprejurarile cand nu exista un al doilea prilej, e mai bine sa accepti darurile pe care ti le ofera lumea. Evident ca e riscant, dar sa fie un risc mai mare decat un accident de autobuz caruia i-au trebuit patruzeci si opt de ore sa ma aduca pana aici? Daca e sa fiu credincioasa fata de cineva sau de ceva, in primul rand trebuie sa-mi fiu fidela mie insami. Daca e sa caut dragostea adevarata, mai intai trebuie sa ma satur de iubirile mediocre pe care le-am intalnit. Putina mea experienta de viata m-a invatat ca nimenu nu e stapan pe nimic, totul este doar o iluzie - si asta e valabil de la bunurile materiale pana la bunurile spirituale. Cine a mai pierdut o data un lucru oe care il socotea garantat (ceea ce mi s-a intamplat de atatea ori) invata pana la urma ca nimic nu ii apartine.
Si daca nimic nu ii apartine, nu trebuie nici sa-mi pierd timpul batandu-mi capul cu lucruri care nu sunt ale mele; mai bine e sa traiesc ca si cum astazi ar fi prima (sau ultima) zi din viata mea.


Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devotează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Aşa se întâmplă: copiii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţa lor ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.




În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire.








Postare gasita in strafundurile blogului. ,,Postare Nefinalizata" de altfel, deci niciodata publicata pe blog. 
In caz ca sunt amatori, puteti gasi cartea online aici: http://cartielectronice.blogspot.com/2009/10/citeste-cartea-unsprezece-minute-de.html

Poveste.

Inainte sa plece a avut grija sa curete toata casa. Podelele luceau si peretii pareau mai luminosi. A curatat toate mobilele, pe unele chiar le-a mutat pentru a sterge praful adunat in spatele lor. A lasat geamul de la baie deschis pentru ca aerul sa nu devina unul inchis. Stia ca pe acolo nu intra niciodata apa daca ploua, iar sita veche proteja casa de animale curioase. Stia ca nu se va mai intoarce. Cel putin asa spera.
Cand a iesit pe usa a privit inapoi. Si nu asa cum arata filmele: in timp ce inchide usa arunca o privire spre bucataria asupra careia cadea o lumina surprizatoare. Nu. S-a oprit, a varsat o lacrima si s-a uitat inapoi. S-a sprijinit de tocul usii si, pentru un moment, nu si-a mai putut imagina ca are puterea necesara ca sa plece. S-a uitat inapoi si a vazut patul frumos aranjat, cu patura rosie asezata perfect si si-a amintit cum a adormit in bratele lui. S-a uitat spre sufragerie si si-a amintit cum stateau amandoi si citeau, fiecare in fotoliul sau. Si-a sters lacrima cu ura si a plecat. Furia a pus din nou stapanire pe ea.
De cate ori o farama cat de mica de iertare aparea in ochii ei, furia o alunga in secunda 2. Nu iarta. Nu merita. S-a intors incet si a inchis usa. A lipit usor capul de lemnul rece in timp ce invartea cheia in usa pentru a auzi zgomotul metalic pentru ultima data.


Acum e inapoi. A simtit o urma de entuziasm cand s'a vazut in fata usii reci dar a murit in secunda in care a intrat. Isi imaginase de multe ori casa. Dar imaginea era aceeasi. Acea poza perfecta, simpla, pe care a pastrat-o in mintea ei de cand a plecat. Ii e dor de un sarut cast dar nu, nu are cine sa i-l dea. O cam doare inima: nu e obisnuita sa fie singura in casa asta. Pune geanta pe podea si ii rasuna in minte acea voce pe care credea ca a uitat-o: ,,Nu mai pune geanta pe jos! O sa o pierzi!". Zambeste in timp ce o lacrima ii aluneca pe obraz. Se descalta in liniste si, dintr-o data, aude pasi in baie. Baia aia mica, albastra, cu cada mare.
Ciuleste urechile si ramane intr-o pozitie incomoda, pentru a... nici ea nu stie de ce. Sa nu isi tradeze prezenta sau sa isi dea seama cine e? El inca avea cheie, dar se interesase: nu era in oras. Un hot? Usa era incuiata.
Inima ii bate cu putere: cine poate fi? Intra in sufragerie si spera sa nu vada geanta rosie, de voiaj, in care a asezat haine de atat de multe ori. Dar ea e acolo, la fel ca intotdeauna, trantita pe pat. Se sprijina usor de biblioteca din spatele ei. Nu se poate. Are viziuni?!
-Cubix? se aude dinspre baie.
Fata ei alba e indreptata spre acel chip plin de viata pe care l-a vazut de atat de multe ori.
-Vreau sa zic... aaa... Sofia? Ce faci?! Nu te-am vazut de atat de muult timp? Simt ca au trecut secole.
Se uita la el si nu stie ce sa faca. Are impresia ca vede fantome. Serios? Cum poate sa se comporte ca si cum nimic nu s-a intamplat?!
-Doar ce am ajuns si eu, acum 3 minute. Dupa drumul asta lung... simteam ca nu o sa mai ajung. Am intrat direct in baie sa fac un dus.
Se uita la el si realizeaza ca are doar o pereche de pantaloni scurti, rosii, pe el. Aceeasi pantaloni vechi pe care ii purta in casa pentru ca erau comozi. Uitase cat de bine arata.
-Te simti bine? Vrei sa iti aduc un pahar de apa?... Aaaa... Mai avem pahare in dulapuri, din moment ce inca avem gel de dus la baie, nu?
Nici un raspuns. S-a blocat. Ce sa faca? Ce sa zica? Serios?
-O imbratisare? Cred ca inca suferi dupa pierderea ta... Nu?
Doar pierderea ei?! El nu a pierdut nimic? Nenorocitul.
-Ma refer la mama ta... Haide, serios, scoate si tu un sunet... Nu ai amortit? Stai nemiscata de cand te-am strigat.
-Ce cauti aici?
-Da. Si mie imi era dor de tine... Nu ma asteptam sa sari si sa ma iei in brate. Dar eu chiar imi dau silinta sa fac conversatie aici.
,,Mda. Neschimbat" se gandeste.
-Nu vrei sa iti dai si celalalt pantof jos? Cred ca e cam incomod sa ai un picior mai lung cu 10 centimetri decat celalalt. Am dreptate? si zambeste prietenos.
Se descalta automat si isi pune pantoful langa celalalt, pe hol.
-Cred ca mi-ar folosi un pahar de apa rece, si da, inca avem pahare... Aaa... Sunt pahare.
Si zambeste fortat spre el.
-Stii, a trecut doar un an jumate de cand nu ne-am mai vazut, si asta nu e o perioada destul de lunga pentru a ma face sa uit ca ai fata asta doar cand esti suparata pe mine. spune in timp ce umple un pahar cu apa.
-Si cum ai vrea sa fiu? Fericita ca te vad? Aproape ca sunt. Doar ca pentru mine, un an jumate nu e deajuns ca sa trec peste toata adolescenta pe care am petrecut-o cu tine. Nu mai precizez de inceputul vietii mele de adult.
Ia paharul din mana lui si el ii zambeste trist.
-Ai dreptate. Totusi, hai sa lasam asta. Cum ziceam, imi pare rau pentru mama ta. Cred ca ii e greu fara sot, si tie fara tata. Nu-mi vine sa cred ca a inselat-o pe maica-ta cu un alt barbat. Imi pare imposibil. Era un om foarte de treaba.
-Da.
O tacere stanjenitoare se lasa peste ei.
-Mama ta stie ca sunt aici. Eu am rugat-o sa nu iti zica nimic.
-Perfect. Daca stiam ma duceam sa stau la hotel.
-Stiu. De asta nici nu am vrut sa afli. Cred ca putem sa infiripam o prietenie intre noi, iar, cu ocazia asta.
Ea pufneste in ras in timp ce baga televizorul in priza si ia telecomanda din dulapul in care a asezat-o.
-De ce am lega, pentru a  nu stiu cata oara, o prietenie? Ca sa faci iar ca ultima data? Ca sa ma ranesti ingrozitor? Ca sa pleci iar si sa nu imi zici nimic? Ca sa te astept o saptamana si sa turbez de ingrijorare? Ca sa aflu de la mama ta ca ai plecat din tara? Ca sa imi zica ca nu stie unde? Stii cum e sa te intrebe toata lumea ,,Unde e Motek? Nu a mai dat nici un semn de viata. Cand se intoarce?" si singurul raspuns pe care sa il poti da este ,,Nu stiu. Eu am aflat abia la o saptamana dupa ce a plecat si nu mi-a dat nici un semn ca ar trai.". Ar trebui sa iti cer socoteala, sa te pun sa imi zici unde ai fost, de ce ai plecat, de ce te-ai intors acum. Nu? Dar nu o sa te intreb nimic. O sa sterg paharul asta si o sa il pun la loc unde era. O sa ma incalt si o sa plec, ca si cum nu am fost niciodata aici. Poti sa stai linistit, singur, cuprins in secretele tale, cat vrei tu. M-am obisnuit cu ideea ca nu o sa te mai vad vreodata. Acum tu imi dai totul peste cap. Nu-mi vine sa cred... De ce ai venit aici?! De ce?! Credeai ca imi era prea bine? Ai venit sa ma chinui. Perfect. Poti sa dormi linistit la noapte. Ai reusit.
Nu se putea uita la el cand vorbea. Avea capul aplecat si se uita... nu se uita nicaieri. Ochii ii erau plini de lacrimi si in timp ce isi tinea mica teorie picaturile ii strabateau fata fara nici un fel de obstacol.
-Motek in sus, Motek in jos. Pentru mine esti doar Motek, prietenul meu vechi, cu care am pierdut legatura. Si asa o sa ramai.
El sta nemiscat in fata ei si o asculta. Astepata sa termine. O cunoaste prea bine.
-Ba nu. Ai dreptate. Nu esti Motek. Asta e un nume copilaresc. Esti Mihai. Asa cum esti, probabil, pentru noii tai prieteni. Mihai...
Acum suspina obosita. A obosit sa ii tina predica. Plange. El se apropie incet si isi pune mainile in jurul ei. O strange incet la piept. Ea isi pune mainile pe fata apoi se inveleste cu mirosul lui. Suspina si se simte putin alinata doar cand buzele lui o ating pe crestetul capului si o pupa usor, apoi susura un Shh! grijuliu printre dinti. El strange din ochi si se candeste cat a facuto sa sufere. Ea strange din ochi si se gandeste cat de dor ii e.
Stau asa cateva minute, apoi ea se indeparteaza de el putin si ridica capul, privindu-l cu fata ei brazdata de lacrimi, cu rimelul intins si rujul intins.
-De cand porti haine atat de... bussiness? o intreaba zambind.
-De cand am terminat facultatea si am reusit sa ma afirm. Dupa ce ai plecat am avut tot timpul din lume ca sa invat.
-Stai stai stai. Facem un ness si vorbim in timp ce bem, ce zici?
-Ai ness? Eu am pepsi, ca de obicei.
-Normal. Hello... M-am mutat. Inca am aceleasi obiceiuri.


Acum stau unul in fata celuilalt, stand ca niste copii cu picioarele incrucisate si isi vorbesc. Ea intr-o pereche de pantaloni de pijamale si un tricou lalai, el doar cu pantalonii lui rosii, cu mainile care captureaza canile imense de ness.
Au povestit cate-n luna si-n stele. Si-au zambit si au ras pe burta, s-au contrazis, au comentat, exact ca atunci cand erau doar ei doi.
El a adormit spre dimineata cu capul pe picioarele ei, iar ea nu a avut puterea necesara ca sa se indeparteze de el. Si-a trecut mana prin parul lui, i-a mangaiat fata cu varfurile degetelor, i-a comparat chipul pe care il avea acum sub degetele ei cu cel pe care il avea memorat, i'a pupat fruntea cand a simtit ca o cuprinde somnul, si a adormit, sperand ca atunci cand se va trezi, el va fi tot acolo, si nu ca traieste din amintiri.