I can resist everything except temptation.

Vreau sa scriu si sa nu vezi. Vreau sa iti spun, sa iti povetsesc si sa nu ma auzi. Vreau sa te ating, macar cu un deget si sa zambesc asa. Mi-e dor si ma gandesc la atatea. Nu stii? Cand nu am ce sa fac incep sa gandesc. Si nu e bine. O sa ma critici si o sa ma certi. Vreau sa imi plimb degetele prin parul tau. Dar nu te vreau cum esti acum, nu ma vreau nici pe mine. Vreau sa dau timpul inapoi si sa fim iar funny si sa pierdem nopti si ore si toate unitatile de timp pe net, la telefon. Vreau sa te sun, sa plang si sa imi zici ca nu stii ce sa faci, ce sa zici. 
Iubesc sa fiu imposibila si sa ma urasti putin. Sa simti macar putin dispret in ceea ce ma priveste. Ma amuza teribil. Doar ca acum... Prea multa ura, prea mult dispret. Nu stiu sa ma port cand te vad. Nu stiu ce sa zic. Nu vreau sa stric ce ai acum. Nu vreau sa ma bag. Nici macar nu vreau sa stiu. Dar lumea simte nevoia sa ma tina la curent. Si asta ma face sa inebunesc. I can resist everything except temptation. cum zice Oscar Wilde. Si ce sa iti zic acum? Ai mai trecut prin asta si nu vreau sa fiu o pacoste desi ma intereseaza. Ma intereseaza cum o alinti si cum ma injuri acum. Vreau sa vad daca suntem la fel. Sa vad ce ma diferentiaza de ce-a fost inainte si daca pe ea o face ceva sa fie speciala. Sau daca eu am fost? Nu conteaza. Vreau sa ma gandesc la tine si sa zambesc, nu sa simt nevoia sa strang tot ce am de la tine si sa bag intr-oo cutie, ca apoi sa ma simt goala si sa le asez unde stau de luni de zile. Pana mai acum praful le desenase conturul si imi amintea cu fiecare ocazie. Acum praful s-a dus. Vreau sa iti povestesc atatea. Vreau sa stiu cum sa ma comport cu tine. Vreau sa ne intalnim undeva si sa fie ceva. Nu stiu. Vreau sa vad cat poti sa ma urasti. Cata ura poate sa incapa in tine si poate asa o sa scap si nu o sa ma mai gandesc. Poate o sa dispari si o sa fiu linistita. Sau poate nu. Si incerc sa fiu diplomata si ma gandesc daca inca simti ca ma cunosti. Pentru ca eu nu mai simt asta. Simt ca te-ai instrainat si e normal. In realitate e normal. In realitatea mea nu e. Ce fac? Cum fac? Cui ma plang? Cum faci? Incerc sa nu ma las afectata de cuvintele pe care le aud. Sunt de piatra. Zambesc si nu comentez. Dar nu sunt de piatra. Sunt din creta colorata. Ce zic? Ce fac? Ce fac? Ce o sa iti zic? Acum ma invart in aceleasi ganduri murdare si incerc sa fiu buna. Incerc sa te fac sa nu ma urasti. Si. E asa greu. ASA greu. Am fost rea si o sa mai fiu. Pentru ca nu pot sa fiu buna. Nu pot sa fiu draguta. Ei cred ca nu imi mai pasa sau ca imi pasa doar ca sa aflu, sa stiu si sa te critic. Nu. Nu vreau sa te critic, nu vreau sa stiu. Daca mai aud odata ,,Da si stii ce am auzit..." imi iau campii. A venit primavara si vreau sa fiu vesela. Sunt vesela. Dar cand sunt singura... nimic nu imi distrage atentia Nimic... Dar nu-i nimic. O sa te uiti prin mine. Nu o sa mai gasesti nimic. Promit ca o sa am puterea.