I can resist everything except temptation.

Vreau sa scriu si sa nu vezi. Vreau sa iti spun, sa iti povetsesc si sa nu ma auzi. Vreau sa te ating, macar cu un deget si sa zambesc asa. Mi-e dor si ma gandesc la atatea. Nu stii? Cand nu am ce sa fac incep sa gandesc. Si nu e bine. O sa ma critici si o sa ma certi. Vreau sa imi plimb degetele prin parul tau. Dar nu te vreau cum esti acum, nu ma vreau nici pe mine. Vreau sa dau timpul inapoi si sa fim iar funny si sa pierdem nopti si ore si toate unitatile de timp pe net, la telefon. Vreau sa te sun, sa plang si sa imi zici ca nu stii ce sa faci, ce sa zici. 
Iubesc sa fiu imposibila si sa ma urasti putin. Sa simti macar putin dispret in ceea ce ma priveste. Ma amuza teribil. Doar ca acum... Prea multa ura, prea mult dispret. Nu stiu sa ma port cand te vad. Nu stiu ce sa zic. Nu vreau sa stric ce ai acum. Nu vreau sa ma bag. Nici macar nu vreau sa stiu. Dar lumea simte nevoia sa ma tina la curent. Si asta ma face sa inebunesc. I can resist everything except temptation. cum zice Oscar Wilde. Si ce sa iti zic acum? Ai mai trecut prin asta si nu vreau sa fiu o pacoste desi ma intereseaza. Ma intereseaza cum o alinti si cum ma injuri acum. Vreau sa vad daca suntem la fel. Sa vad ce ma diferentiaza de ce-a fost inainte si daca pe ea o face ceva sa fie speciala. Sau daca eu am fost? Nu conteaza. Vreau sa ma gandesc la tine si sa zambesc, nu sa simt nevoia sa strang tot ce am de la tine si sa bag intr-oo cutie, ca apoi sa ma simt goala si sa le asez unde stau de luni de zile. Pana mai acum praful le desenase conturul si imi amintea cu fiecare ocazie. Acum praful s-a dus. Vreau sa iti povestesc atatea. Vreau sa stiu cum sa ma comport cu tine. Vreau sa ne intalnim undeva si sa fie ceva. Nu stiu. Vreau sa vad cat poti sa ma urasti. Cata ura poate sa incapa in tine si poate asa o sa scap si nu o sa ma mai gandesc. Poate o sa dispari si o sa fiu linistita. Sau poate nu. Si incerc sa fiu diplomata si ma gandesc daca inca simti ca ma cunosti. Pentru ca eu nu mai simt asta. Simt ca te-ai instrainat si e normal. In realitate e normal. In realitatea mea nu e. Ce fac? Cum fac? Cui ma plang? Cum faci? Incerc sa nu ma las afectata de cuvintele pe care le aud. Sunt de piatra. Zambesc si nu comentez. Dar nu sunt de piatra. Sunt din creta colorata. Ce zic? Ce fac? Ce fac? Ce o sa iti zic? Acum ma invart in aceleasi ganduri murdare si incerc sa fiu buna. Incerc sa te fac sa nu ma urasti. Si. E asa greu. ASA greu. Am fost rea si o sa mai fiu. Pentru ca nu pot sa fiu buna. Nu pot sa fiu draguta. Ei cred ca nu imi mai pasa sau ca imi pasa doar ca sa aflu, sa stiu si sa te critic. Nu. Nu vreau sa te critic, nu vreau sa stiu. Daca mai aud odata ,,Da si stii ce am auzit..." imi iau campii. A venit primavara si vreau sa fiu vesela. Sunt vesela. Dar cand sunt singura... nimic nu imi distrage atentia Nimic... Dar nu-i nimic. O sa te uiti prin mine. Nu o sa mai gasesti nimic. Promit ca o sa am puterea. 

Thanks.

Pentru ca nu stiu daca doare sau sunt doar putin dezamagita. Sau poate s-a adunat prea multe si m-am plictisit sa 


fiu singura. Nu vreau sa mai fiu singura si nu vreau sa ma mai implic. Dar altfel, nu sunt eu. Daca  ar putea sa nu 


imi pese, totul ar fi grozav. Dar nu e asa. Nu mai sunt asa. Could you, like, stop fucking with my emotions?

Cafea cu un stop de alcool. Ciocolata. Vreau sa fiu draguta cu tine si totusi. Totusi ma calci pe nervi. Incerc 


sa nu mai fiu capricioasa si plina de talente. Incerc sa nu te schimb si sa nu ma enervez. Sa nu tip si sa nu 


izbucnesc in lacrimi. Chiar incerc si parca, totusi, cateodata, toata treaba asta ma copleseste. 


Vreau sa nu imi pese, si asa, sa fii al meu. Vreau ca tie sa iti pese si sa te doara. Eu sa nu mai simt nimic. Si 


totusi sa te am si sa te mai vreau. Indiferent de ce se intampla, pentru tine nu inseamna nimic. Pentru ca acum 


eu te vreau, si tie nu-ti pasa. 

Nu poti. Nu poti sa ma invinuiesti pentru zilele tale proaste. Nu poti sa arunci vina pe mine cand viata ti-o ia inainte. Si stii ce fac acum. Stii ca suspin incet si ma fastacesc in scaun dar nu-ti pasa. Vrei sa imi arati cat de indiferenta iti sunt si cum inferioritatea mea se dovedeste in fiecare gest, fiecare vorba. Crezi ca plang pentru ca sunt suparata, ca am remuscari. Dar nu. Nu stii care e adevarul. 
Nu stii ca fiecare lacrima pe care o vars ma face sa te urasc mai tare. Si mai tare. Si faptul ca realizez asta ma face sa plang in continuare. 
Faptul ca trebuie sa raman aici, cu tine, cu voi ma face sa plang. Pentru ca pana TU nu dispari, eu nu am viata mea. Eu iti duc tie viata. Eu sunt ce tu nu ai fost niciodata. Si nu vei fi vreodata. Sunt marioneta ta, dar pana intr-un punct. Odata o sa rup sforile care ma tin legata si o sa plec departe, sau o sa ma prabusesc fara viata, nefiind capabila sa ma misc de una singura. Dar cel putin nu o sa ma mai poti controla. 


Si tu! Tu! De ce ma chinui?! Nu te mai uita la mine! Nu imi mai arunca privirile alea! Dumnezeule... Imi e atat de dor de tine. ATAT de dor... Nu-mi vine sa cred. Vorbim si ma inveselesc, dar cand ,,conversatia" noastra ia sfarsit realizez ce e de fapt. Nimic. Nu e nimic. Nu o sa mai fie nimic cum era inainte. Nimic. Indiferent de cum o sa decurga lucrurile nu o sa mai fie la fel. Fiecare a gresit, si poate eu mai mult. Dar cand tu ai gresit, eu am stiut sa iert. Tu nu esti capabila sa MA ierti. Pentru ca altora le-ai iertat miscarile care nu ti-au convenit. Dar ce conteaza...? Nu? Acum ai pe altcineva. Altcineva poate sa aiba grija de tine. Altcineva te iubeste si te mangaie cand ai nevoie, nu? Si poate se pricepe mai bine ca mine. 
Scuze ca eram indragostita. 

Don't ask, Don't tell

Pentru ca era o vreme cand ma bazam numai pe tine si cand stateam in telefon doar ca sa te aud plangand. Si era atunci, de mult, un moment in care apelai la mine si iti placea sa ne petrecem timpul impreuna. Acum, sincera sa fiu, nici macar nu as posta asta, de frica sa nu citesti, sa nu te recunosti. Nu mai fac nici un gest dragut, daca ai de gand sa imi tai avantul din prima. Te las pe tine. Te las pe tine sa te chinui sa imi castigi simpatia si poate asa, odata, o sa te simti si tu multumita de tine cand primesti o imbratisare din suflet, nu din scarba.
Poate o sa simti nevoia sa ii spui cuiva cat esti de fericita si nu o sa ai cui, sa simti si asta. Pentru ca asta doare. Doare cand te gandesti ca odata a fost cineva, iar acum s-a dus dracului totul. O sa fii atat de fericita incat o sa simti ca plesnesti de buna-dispozitie, si o sa iti piara tot cheful de viata cand o sa vezi ca de fapt, esti fericita singura sau, oricum, persoana care te-a facut sa ajungi in al 9-lea cer nu e potrivita, nu iti satisface nevoia de a impartasi starea asta de bine.
O sa simti. Si o sa iti para rau. Cel putin mie mi-a parut. Pentru ca da, eu acum, daca am nevoie, raman fara nimeni. Daca simt nevoia de o imbratisarea mi-o ofera patura, daca simt nevoia sa plang pe umarul cuiva trebuie sa ma multumesc cu perna.
Pentru ca de acum, nu mai fac nici un gest. Ma razvratesc si nu mai lupt pentru atentia ta. Nu. De ce sa imi dau doar eu silinta? De ce sa ma prefac fericita doar pentru ca ti-as distruge zambetul de pe fata zicandu-ti ce simt de fapt? Nu. Nu. Sunt singura de-acum. Pentru tine? Nici un loc. Nici un loc in inima mea, in lacrimile mele. Nicaieri.
Pentru ca atunci cand tu voiai sa te plangi sau sa te bucuri, eram langa tine fara exceptie. Dar daca eu vreau, ei bine, asta e cu totul alta poveste.
Daca vreau sa iti zic cat de fericita sunt ,,te ignor, te-am inlocuit". Si de plans, de plans nu am mai plans la tine pentru ca stiam, stiam ca o sa te simti jalnic cu mine. Imi pare rau. Imi pare rau pentru ca am incercat.
Imi pare rau... serios... Dar pentru mine, acum, esti o oarecare. 

Let's play ,,Don't ask, Don't tell".

Cateva picaturi curg de sange picura incet pe masa din sufragerie. 

pic pic pic.

Sange de curva. se gandeste. Stie ca, oricum, toate femeile au asta in vene. 

pic pic. 

Sunt infantila. 
A facut lucruri urate, dar vina a aruncat-o asupra sangelui murdar din ea. ,,Sunt curva. Si nu, nu chiar in sensul ala. Ele iti cer bani, eu iti cer sentimente, te satisfac, la fel si eu, apoi pleaca. La fel ca mine." 
Nu a realizat, pana acum, ca desi ea face asta altora, sunt si altele care ii vor face ei la fel. Si ele probabil ca arunca vina pe aceeasi cantitate mai mare sau mai mica de sange de curva din venele lor. Sau poate ele nu au deloc resentimente. 
Ofteaza si priveste picaturile rosii care continua sa cada pe masa. 
pic pic pic. 
O doare putin locul in care cutitasul a alunecat pe pielea transpirata dar nu ii pasa. Spera doar sa iasa. Spera ca modul asta ingrozitor de a fi sa iasa din ea, sa o vindece de imprudenta. Si spera ca, facand asa, sa le vindece si pe celelalte. Dar, undeva, in sinea ei, stie ca ii e imposibil. 
pic pic pic. 
O palma i se lipeste repede de obraz si o face sa tresara.
De ce m-ai lovit? se uita uimita. 
Cine te vrea, cine te iubeste, nu o sa vrea sa te schimbe niciodata. 
O lacrima nestapanita i se prelinge usor peste obrazul deasemenea transpirat si se opreste doar in mica pata de sange de pe masa, incepand sa il dilueze incet. 
pic. 
Inchide ochii si o alta lacrima aterizeaza in acelasi loc amestecandu-se incet cu acea culoare intensa. O pereche de maini o inconjoara si o strang tare. 
Nu mai plange. O sa plece. In plus, stii, o sa iti zic cand o sa plec. Nu te las de izbeliste. Iti zic cand vreau sa ma duc la o alta... o alta curva. O sa afli inainte sa plec. 
Priveste uimita.
Multumesc. ironic ii scapa pe buze, dar nu pare a fi sesizat. 

Imi pierd mintile.

Tipa. Tipa. Nimeni nu te poate auzi aici. Dincolo de peretii astia goi si reci nu e nimeni. Nimeni. Nimeni nu vine aici. Nimanui nu ii pasa ce fac eu aici, sau tu. Tipa cat poti. Iti place? Iti place, nu? Stiiiu. Stiiu. Ai asteptat atat de mult sa poti sa faci asta. Sa poti sa plangi, sa tipi, si gemi fara sa te auda nimeni, nu? Ai asteptat atat de mult timp sa iti exteriorizezi toate sentimentele tale mici si lipsite de inocenta.
Apropo de Inocenta. Mai ai vre-un strop de inocenta in tine? Inocenta din gandurile tale a disparut de mult. Nu ii mai pasa nimanui de ce gandesti pentru ca nu gandesc curat. Ti-ai patat mintea de noroi, ura si egoism, iar de ego-ul tau... Nici nu mai vorbesc. Uimesti pe toata lumea.
Inca esti spontana stiu, si inca te poti preface ca esti copil, inca te poti preface ca nu iti pasa. Dar vrei sa plangi.
Ai vrea sa mergi pe strada si sa plangi, iar lumea sa nu se uite ciudat la tine. Ai vrea sa le plangi nefericirea pentru ca in ziua de azi, oamenii nu mai stiu ce e fericirea. Sunt simple victime ale sistemului. Pentru ei, falsa fericire sunt banii. Dar banii vin, pleaca, vin din nou, ramai fara. Si nu e bine.
Te simti rau, deprimata? Meriti. Gandestete la cata lume ai ranit, cata lume se simte exact la fel din cauza ta. Pentru ca nu esti in stare de nimic. Vii, pleci, vii, pleci din nou. Cand ai chef, cum ai chef. Nu esti legata de nimic si totusi esti legata de toti: de aia te intorci, nu?
Stiu ca ai niste sentimente mici pentru toata lumea in inima ta aia mica si aproape putrezita. Sentimente mici dar puternice. Am spus si o mai repet: nu esti sfanta si nici perfecta. Esti constienta si asta imi place.
Citesti carti de dragoste, carti despre iubiri ascunse, casrti despre iubiri neimpartasite. Si iti place. Iti place sa crezi intr-o poveste de genul, doar ca stii ca nu o sa ai niciodata rabdarea necesara, sau puterea ca sa obtii o dragoste de genul.
Esti mica si fraiera. Ma uit spre cer si iti vad toate durerile agatate de stele. Stelele sufera si ele, suportand greutatea tristetilor tale. Ai incercat sa inveti din carti sa fii vesela, dar nu ai reusit. Ai incercat sa inveti din filme sa nu iti pese, dar ti-a fost imposibil. Ai incercat sa inveti de la altii ce e egoismul si nepasarea, dar mai rau ai facut. Mila ta vesnica, sufletul tau mare si in acelasi timp mic se sprijina de un perete. Sau nu, peretele se sprijina pe suflet. Tu ai obosit si ai vrea sa pleci departe. Sa uiti de stres si durere.
Sa iti ascunzi tusea intr-un servetel si ochii sub parul lung.
Vrei o viata perfecta? Nu vrei, pentru ca stii ca nu ai cum sa o obtii. Pentru tine idealul e sa nu ranesti pe nimeni, dar poate, tocmai din cauza milei tale nesfarsite si a spontaneitatii tale false de copil ranesti. Pentru ca sunt persoane care se indragostesc de tine, iar tu le retezi, fara nici o intentie aripile. Te doare, dar iti place. Nu regreti nimic, dar iti pare rau. Nu arati placerea sau tristetea. Masca ta e de ceara. Se topeste doar cand ai langa tine un suflet cald. Foarte cald. Si, pentru moment, sufletul ala nu a venit, iar cand va veni, vei trece pe langa el fara sa il bagi in seama, de frica ca iti va afla secretele.

Mintea mea

Pana acum am stat cu ochii inchisi. Am stat cu ochii inchisi si nu am vazut mare lucru. Doar forme indepartate, fara culoare. Ca un miop care si-a pierdut ochelarii. 

Acum simt ca am deschis ochii. Cand m-am lasat dusa de val, fara sa ma gandesc la ceva anume, mintea a inceput din nou sa lucreze, sa chitaie si sa se fastaceasca de placere. Se intinde dupa ce a stat adormita. Se misca pe o parte si cealalta si ma face sa vars orice cuvant. Sunt obosita. Simt nevoia sa ma culc dar nu pot. Mintea mea lucreaza, scuipa, vomita, transpira tot ce pana acum am tinut in mine. 

Acum vad fiecare amanunt, fiecare detaliu colorat, fiecare expresie a fetei. Aproape ca iti pot vedea muschii pe care ii contracti cand zambesti, cand te incrunti, cand vorbesti cu mine. Acum vad tot. Vad iubire, ura, teama... Si eu ma hranesc din ele. Am devenit egoista. Ma hranesc din durerea voastra, din toate amaraciunile. Si par draguta, accesibila, dar nu sunt. Nu mai pot. Nu ma pune sa iti explic de ce. 

Creierul meu tocmai a iesit dintr-un impas gigantic. Sunt curioasa cat o sa tina. Anul asta mintea mea a refuzat sa lucreze, sa miste, sa imi sopteasca macar cateva cuvinte. 

Mintea mea spun? Mintea mea refuza sa colaboreze 3 sferturi de an, si celalat sfert.. il doarme. 

De asta nu retin chipuri, nume... E greu. Uneori ma trezesc cu fata bagata in patura, iar cand ridic ochii si ma uit... ridic ochii si ma uit in oglinda; simt ca nu ma recunosc. Sunt lenesa. De ce? De ce acum? De ce? Nu vreau sa fiu lenesa. Imi place sa topai... Imi place sa tip, sa urlu, sa va enervez. Imi place sa imi vand starea mea buna de spirit, pentru ca stiu ca unii o cumpara, iar daca nu, va fac sa o cumparati, astfel incat sa primesc inapoi iubire. Simt nevoia. Niciodata nu ma satur.

Uneori stii.. Am nevoie de tine. Am nevoie de tine si tu nu esti aici. Dar nici eu nu iti mai sunt alaturi. Acum, dupa ce mi-ai reprosat lucruri, vad viata altfel. Vad ca ai dreptate, dar nu pot sa gasesc o explicatie. Totusi imi e rusine sa te sun, iar orgoliul o sa ma impiedice intotdeauna. Nici macar nu stiu ce sa iti zic. ,,Am nevoie de tine"? Nu m-ai crede niciodata. M-ai expedia din 3 vorbe si m-ai face sa sufar. 

Scriu acum, dar nu imi cer iertare. Nu vreau sa imi cer iertare pentru ca daca o fac acum... nu o fac pentru tine. O fac sa ma simt eu bine. Dar nu inteleg de ce. Nu inteleg de ce egoul asta a rasarit brusc, si de unde? 

Imi fortez mana sa scrie acum... Mintea mea a adormit din nou... Poate chiar e tarziu... 

I wanna need your love. 

I'm a broken rose.

Nu mai am nici o lacrima pentru nimeni.

21.11.2010
E dimineata. Am avut o noapte groaznica. Lacrimi grele imi brazdau fata. Nu am crezut ca o sa doara atat de putin... Ma asteptam la mai mult, la mai multa suferinta, la mai mult chin. Dar frica de necunoscut e mai usor de suportat decat frica de prea mult cunoscut. Cand stii ca ceea ce urmeaza e un viitor sumbru, preferi sa nu il fi stiut niciodata. Dar cand stii ca iesi doar tu in dezavantaj, e mai usor. Plangi dar stii ca o sa treaca. Stii ca, chiar daca nu trece, nimeni nu o sa afle. Si aici o sa ma interpretezi gresit pentru ca habar nu ai la ce ma refer... 
Sunt deprimata si totusi nu pot sa arat asta. Acum nu mai am nici o lacrima pentru nimeni. Am secat. Doar zambete mai false ca niciodata si tipete prin care sa imi fac auzita durerea. Doar atat... Uneori ma gandesc daca a meritat si raspunsul imi vine imediat in minte: da, a meritat. A meritat pana la ultimul minut, a meritat tot. Am incercat sa ma fac fericita si sa te fac si pe tine la fel. Poate am reusit, intr-o mai mare sau mai mica masura, cu tine. Dar cel putin am incercat si, pentru mine, am reusit. 
Cum zicea o persoana draga: intr-o relatie intotdeauna unul ofera, iar celalalt primeste. Nu vreau sa par aroganta sau in alt fel. Dar pur si simplu SIMT ca ma incadrez in grupa celor care au oferit. Pentru prima data, am oferit. Nu am mai cerut nimic. Sau poate am cerut, dar nu la cotele la care ceream altadata. [^^]
Stiu ca pana si cuvantul ,,a simti" iti este necunoscut. Tu nu simti. Tu te bazezi pe simpla si banala ratiune. Nu simti, gandesti. Gandesti ca, daca au fost cateva luni dragute, in care totul a fost ok si soarele a stat deasupra noastra, iubesti. Gandesti ca, daca eu sunt aici, iar ea nu mai e, inseamna ca sunt mai buna decat ea, nu ca m-ai ales pe mine ca sa uiti de ea. Sau poate ca da, poate sunt eu pur si simplu paranoica. Poate nu mai dai doi bani. Dar e destul de evident. 
Sunt trista si nu pot sa arat asta. O sa crezi ca imi merge asa de bine, ca am tot ce imi doresc, ca te-am uitat in 12 ore, ca totul a fost din vina mea, ca zambesc doar pentru ca nu am tinut la tine. 
Un singur regret am: ca nu m-ai cunoscut inainte. Sa ma vezi pe mine cea egoista, cea care cere tot, care nu suporta nici un defect, care se asteapta doar la veselie si care nu poate suporta minciuna, tipetele, legile si ceea ce impun altii. Da... tu nu m-ai vazut asa. Tu nu apreciezi. Eu, in schimb, te-am apreciat. 


Azi am hotarat! Fac curat in viata mea. Imi sterg biblioteca, imi aranjez cartile, stelele, dorintele, sperantele, visele. Apoi o sa invat putin. Simt nevoia sa invat putin. O sa invat cum sa uit. Si, inainte sa cad franta de oboseala, o sa incerc sa fac un lucru care, cred, imi va fi pentru prima data foarte greu: sa socializez. O ora, doua, trei, o sa ies afara sa socializez cu o persoana care sa imi ridice moralul. 
Imi fac curatenie in viata. Da. Asa se zice acum. Sunt asa de ipocrita... Si eu fug, nu doar tu. Si eu ma arunc in neant. Imi e frica si ma ascund. Dar ce poate fi atat de rau? E o nimica toata. Doar fug. La dracu'. Fug. A venit randul meu. 
Si o sa tipi la mine, ca vreau sa ma dau in spectacol, ca nu sunt deloc diplomata, ca nu ma intelegi si alte treburi. Dar mai presus de toate, e blogul asta. Aici, daca stii sa citesti printre randuri, ma poti gasi pe mine si parerile mele. De asta este aici, ca sa pot sa tip in liniste la oricine. Si, spre marea mea bucurie, nu are nimeni nici un drept asupra lui. 


Azi e 6 mai 2011.

Eram singurii.

28.02.2011
Eram singurii care se puteau certa intr-o noapte si care se puteau impaca tot atunci. 
Eram singurii care ne puteam oferi tot timpul din lume unul altuia.
Eram singurii care puteau sta in fiecare seara calda de vara pe cimentul racoros fara sa ne goneasca tantarii.
Eram singurii care in 6 luni nu au avut decat o cearta. 

Eram singurii...
Acum suntem singuri. 
Tu fara mine si eu fara tine. 
Nu mai stiu cum e sa fii singur. Ma sperie atat de tare totul.... Nu o sa pot sa fac fata tuturor singura. Am nevoie de cineva care sa imi zica ,,Gata. ****, gata! O sa fie bine. E vina mea." sau ,,Haide Andreea! Nu mai face asa. Plangi degeaba! Ce Dumnezeu?". Acum ce o sa fac?
Nu o sa mai am dreptul sa fiu geloasa sau sa fiu paranoica in ceea ce te priveste. O sa trebuiasca sa ma abtin. sa tac. 
Nu mai am cui sa zic in microfon: ,,Vorbeste. Vorbeste. Chitaie" sau ,,Crr. Nu. Prr" Gata cu alinturile. Acum sunt copil mare. Sunt domnisoara. 
Copil mare, capabil, independent... Asta zice toata lumea.
Si au dreptate. Nu sunt legata de tine. O sa supravietuiesc. 
Ma gandesc, acum, ca am mai mult timp la dispozitie, pot sa ma pun in imi perfectionez engleza si sa invat japoneza cum trebuie, sa imi fac mai multe teme sau sa, nu stiu. Sa scriu mai mult poate? Da. Poate ca nu o sa mai fiu oarba. 
Zambet. Zambet. Zambet. Zambet. De ce e o lacrima pe obraz? [De amintiri.] Zambeste incapabil-o. Zambeste! Nu mai plange. Fitse. Fitse. Esti o proasta! Nu mai plange. 


Azi e 6 mai 2011.

Convorbire

Am vorbit prea mult in ultimele 10 minute tipand vlaguita in telefon la Sabina:

,,Si am simtit acolo mana aia calda si am simtit ca e acolo pentru mine si ca ma iubeste, ca sta bine acolo. Si l-am pupat pe primul obraz si mi-am tinut respiratia sa nu cumva sa gresesc tinta, si cred ca dupa primul obraz am lesinat, am ramas in picioare dar am lesinat, nu imi mai aduc aminte cum a fost. Azi era mai frumos, era mai dulce, parea al meu, il voiam doar al meu. Imi aduc aminte doar cum m-am indepartat repede de el cu lacrimile acolo, la vedere. Le-am inghitit repede si am zambit. I-am facut semn unuia si el i-a facut semn celuilalt si am plecat repede. Ma durea cam tare, dupa ce in ultimele doua zile m-am simtit doar amortita. Parca sufletul meu intrase la recuperari. Si stii, el ar zice ca o dau in poezii, dar asa ma simt de ciudat si de goala. Si de ce il iubesc?..." 

Andreea nu te mai incapatana. Maine du-te cu el. 

,,O sa vrea sa ne impacam si o sa ma ia in brate cum stie doar el sa ma ia si o sa incep sa plang, si el o sa ma tina in brate si o sa imi zica ca tot eu fac pe reaua si tot eu plang in timp ca ma mangaie incet pe cap si ma tine in brate. Si la inceput o sa fie momentul ala penibil cand o sa ne vedem si eu o sa fiu super super incantata ca il vad si nu stiu daca o sa reusesc sa imi ascund zambetul, si nu o sa stim ce sa zicem si o sa fim gen Si trebuie sa vorbim? Chiar trebuie? Si ce sa zic?! Si eu o sa ma blochez si o sa fiu gen WTF?!"

Nu vorbesc cu Andreea pe care o stiu eu. Te-ai inmuiat. Ce incerci sa te convingi acum singura? Ca o sa te duci sau ca nu o sa te duci?
Pentru ca stiu ca la tine gasesc intotdeauna raspuns! 


Later Update: 

Imi vine sa ma dau cu capu' de pereeeeeeeeeeeti! 

Stii ca nu rezolvi nimic. Mintea la cap oricum nu iti vine.

Her invisible Life.

Colindam linistita pe YouTube si, brusc, am dat peste un cont vechi al unei... cunostiinte. De fiecare data cand l-am gasit ma uitam la el si ma gandeam cat ma supara pe mine fiinta asta, cat ma face sa plang si sa ma indoiesc de persoane care nu mi-au dat motiv sa ma ingrijorez. Da. Exact. Si am dat click pe primul video. L-am privit cu ura, cu dispret, gandindu-ma ,,Face pe mironosita.". Apoi al doilea, al treilea... 

 Am inceput sa privesc cu alti ochi totul. Poate ca nu face pe mironosita. Poate chiar iubeste si poate ca ea chiar merita. Poate spera si doreste la fel de mult ca mine sau poate, faptul ca a asteptat atat, o face sa isi doreasca mai mult ca mine. 

Pentru ca fiinta aceea geloasa din mine a adormit pentru moment, iar cea plina de mila te-a vazut. Poate ai noroc. Poate ca nu trebuia sa fiu eu in peisaj sau poate ca am aparut ca sa iti fac tie o intrare mai triumfala. Poate am fost rea, chiar daca tu ai fost si mai si. Poate ca te-am facut sa suferi la fel cum m-ai facut la mine.  

Nu sunt sigura de nimic. Dar poate ca asa ar trebui sa fac. Sau... 

Of... Ma simt rau. Imi e rau pentru ca stiu ca si tie isi e rau, si imi e rau pentru ca sunt slaba si o sa pierd din cauza ta. Mai devreme sau mai tarziu... 

Esti rea. Astepta-ti randul. Ipocrita. Esti ipocrita. Si eu iubesc, si eu doresc doar ca eu am. Tu ai avut si ai pierdut. Eu am reusit sa imi incalc o groaza de principii. Poate si tu, dar te-ai poticnit la unul. Poate nu sunt eu de vina. Adica, sigur nu sunt ca ai reusit sa pierzi. Nu stiu. Nu stiu ce sa fac. Daca nu ai fi ipocrita as vorbi cu tine. Dar esti de o ipocrizenie nemaipomenita. Si cand zic nemaipomenita nu exagerez. Exact despre asta e vorba. O ipocrizenie care tinde sa treaca de nesimtire. Ce e ala bun-simt? Tu ai uitat? Dar ai stiut? 

Nu ma consider superioara tie, nu. Nici gand. Nici macar pe aproape. Doar mai slaba. Eu nu mai judec dupa fizic decat cand nu mai am de ce sa ma iau. Sunt slaba pentru ca te las, pentru ca nu iti fac nimic, si pentru ca renunt la prea multe ca sa fie adevarat. Imi pare rau. 

Esti fraiera. Dar eu te intrec.

Stii sa lupti. Dar eu stiu sa ma rog. 

Stii sa lingusesti. Dar eu stiu sa obtin prin sinceritate. 

Haide. Iarta-mi egoismul. Acum iubesc. Si iubeste. Nu oblig. Doar iubeste. Nu inteleg de ce. Nu am nimic special. Dar iubeste. 

Problema ta care e? Eu am recunoscut-o pe a mea.

Draga Calculatorule,

Asta nu e o scrisoare in care te intreb de sanatate... Adica, daca vrei, pot sa te intreb de cum o mai duci, dar sincera sa fiu, sper ca o sa zici ca te-ai subrezit de tot, ca procesorul tau e varza, ca placa video e prea fierbinte si aproape s-a topit, ca sursa ti-a spus ca daca o mai tratezi ca pe un cal de cursa lunga se arde etc. Asa ca nu te intreb decat dupa ce iti explic ce am cu tine.

Sunt eu. Probabil te-ai obisnuit cu mine. Nu imi datorezi nimic, dar totusi imi faci pe plac si functionezi cand iti mangai tastatura cu degete neindemanatice. Te-ai obisnuit cu mine probabil, probabil esti putin gelos pentru atentia pe care mi-o ofera proprietaru-ti. Dar si eu am acelasi sentiment. 

La inceput treburile stateau altfel. 

La inceput imi facea placere sa zambesc cu ochii in monitorul tau si, in timp ce urmaream cursorul, ochii se indreptau incet spre chipul luminat al lui. Il priveam pe furis in timp ce imi vorbea infocat despre orice. Mi-a povestit cate in luna si in stele, iar faptul ca tu ai fost acolo sa asculti ma face acum sa simt ca esti partas la dragostea noastra. Nu mai e loc si pentru tine, cel putin, nu in ochii mei. Atunci erai doar tu, un aparat care bazaia incet si continuu. Iti cantai dragostea. 

Apoi am inceput sa devin plictisita pentru ca el nu mai vorbea. Imaginile pe care le derulai neincetat in ochii lui il fascinau. Nu mai vorbea cu mine, iar eu incercam sa inteleg ce face, in speranta ca nu o sa mor de plictiseala. Imi soptea totusi, din cand in cand, cate ceva, destul de des de altfel, dar eu exagerez putin. Erai fericit, nu?! Dozele prea mari pe care le luai din el ti-au venit de hac: te-ai sufocat si ai murit. A durat ceva timp pana cand ti-ai revenit, si atunci nici macar nu ti-ai revenit complet. 

Carcasa ta frumoasa a disparut, odata cu ea si placa audio. M-am bucurat pentru ca iti era rau, dar bucuria mea a ramas neimpartasita de frica urmarilor. Acum ii dau glas. 

A urmat o perioada fericita.... adica, pentru mine, a fost mai fericita. Pentru el nu prea. 

Ti-ai revenit si, odata cu revenirea ta in forta, am revenit si eu cu sperante mai mari ca niciodata. Sperantele mele, in schimb, s-au stins dupa cateva zile. Acum nu te mai suport. Stau in fata monitorului tau mai mult decat in fata monitorului meu, iar el sta in fata ta si probabil iti vorbeste mai mult decat imi vorbeste mie. 

Haide... Esti dragut sa te arzi, sa mori, sa te stingi, sa ce vrei tu pentru mine? Odata? 

M-am saturat ca tu sa ai parte de toata atentia, iar eu de firimituri... Haide.... mori. 

Deci... Cum ziceai ca te simti?

Cu drag,

un Pixel

Adevarul despre blog, parerea mea despre el si despre viata mea.

Am tot auzit fraza aia sacaitoare ,,De ce scrii pe blog? Nu ai viata sociala? Iti pierzi timpul degeaba. Si asa nu te citeste nimeni".
Si acum o sa raspund la tot.
Scriu pe blog pentru ca asta ma face sa nu devin o schizofrenica, pentru ca paranoia trece de fiecare data si isi flutura esarfa neagra pe langa urechile mele prea des, pentru ca e singura metoda care ma ajuta sa am doar un strop de dementa in mine, si inca poate fi bine mascat. Unii stiu cum sunt. Stiu ca uneori nu sunt normala. Dar ceilalti nu stiu. Nu. Nu stiu nimic despre mine.
Faptul ca scriu aici nu inseamna ca nu am viata sociala. Nu inseamna nici ca nu am viata. Inseamna ca am o viata pe care nu imi e rusine sa o fac publica. Sunt dati cand, da, singurul lucru care apare aici e imaginatia, dar de cele mai multe ori aici gasesti sentimente, frustrari, dorinte, lacrimi, zambete, imbratisari. Orice. Viata mea e publica, gandeste-te bine daca vrei sa faci parte din ea. Pentru ca atunci, tu vei fi prezent in viata mea. Si toata lumea va sti.
Nu cred ca imi pierd timpul degeaba. Putinii oameni care au rabdare sa ma urmareasca cred ca pot sa ma citeasca. Sunt sigura. Macar parte din sentimentele mele si din parerile mele pot fi percepute cum trebuie. Nu ma opresc din a cenzura ce simt, nu ma opresc din a nega cand cineva imi spune ,,Waw. Postarea asta i se potriveste asa de mult lui..." si arunc vina pe imaginatia mea, pe personajele din capul meu.
Poate ca mi-ar placea sa am mai multi cititori. Dar simplul fapt ca nu ma chinui sa ii fac sa ma citeasca ma face sa renunt... Si... daca ai sti... Sunt foarte constienta de postarile mele. De cele plictisitoare, de cele fara sens, de cele crizate si de cele care merita citite. Eu nu am rabdare sa imi recitesc postarile. Pentru ce sa am pretentia la altii? Asa ma gandeam si eu.

Steleverzi si Frustrare

Uite. Sunt nervoasa. De ce unii stiu sa se faca ascultati? De ce eu nu pot sa ma fac curnoscuta,d e ce nu primesc si eu critici, de ce nu ma invata nimeni sa scriu frumos? DE CE?! Nu cer sa fiu pupata in fund. Vreau sa imi spune cineva ,,Aici nu e bine. Rescrie totul". Vreau sa muncesc, vreau sa ma chinui, vreau sa ating o oarecare performanta. De ce vreau sa muncesc, sa invat odata in viata mea si nu are cine sa ma ajute? Poti sa imi explici asta? 
Vezi? Daca dai sa cauti pe YouTube despre Steleverzi gasesti zeci de rezultate. Nu am nimic cu tipul ala. Imi aplce. Face... arta. Face pentru ca stie, pentru ca poate. Pentru a invatat sau poate ca pur si simplu s-a nascut cu asta in vene. Dar ce trebuie sa fac si eu? Sa imi citesc cu intonatie postarile, sa le postez pe un site ArhiCunoscut si sa astept injuraturi de la un copil de 10 ani care si-a facut cont doar pentru a se putea uita la un videoclip interzis minorilor?! 
Vreau o parere din partea unei persoane competente. Vreau sa ma critice cineva nu sa caute toata lumea ce e SUB asternuturile astea de cuvinte. Vreau sa ia cineva in considerare faptul ca vreau sa muncesc si faptul da vreau sa devin mai buna. Sau vreau macar sa incerc sa fac asta. 
Asta e tot de vreau. Poate ca nu suntem multi, poate ca sunt singura, poate ca ma supraestimez... dar VREAU  sa devin cineva, cineva prin munca nu prin spaga. Cineva prin pasiune nu prin dorinta de a avea mai multi bani decat vecinul. 
Vreau sa cad epuizata de oboseala. Sa ma doara capul de la prea multa imgaginatie. Sa imi oboseasca ochii de la prea multe imagini care imi trec prin fata ochilor. Vreau sa invat...
Asta e tot ce vreau. 
Si te rog, dumnule Conte, nu imi taia aripile. 

Dor.

Cine a inventat dorul? Nu pot sa inteleg. De obicei. Da. Mi se face dor de cate cineva, o persoana pe car enu am mai vazut-o de jumatate de an sau o persoana de care doar ce m-am despartit in urma cu 30 de minute. Dar acum... 
Azi imi e asa de dor incat nu pot sa inteleg. De ce? Ma chinuie. 
Nici macar cititul nu m-a ajutat, nici cusutul, nici plimbatul catelului, nici uitatu' in oglinda, nici scrisu pe blog... Nimic. Ma doare si ma chinuie si ma... MRRR. 
Nu imi place. Nu imi place sa imi fie asa de dor? Stii cu ce se termina treaba asta? Cu mine intinzandu-ma in pat. Si sunt doua variante: 
1. ori nu pot sa dorm toata noaptea si ma fastacesc, dimineata fiind chinuita de acelasi dor. 
2. ori dorm si visez toata noaptea, deci nu ma odihnesc, si ma trezesc cu un dor si mai mare. 
Sunt doua variante. La fel de inconvenabile. 

Acum... banuiesc ca vreti sa stiti cum a fost ziua mea de Craciun. 50% draguta. 50% un chin. 
A fost dragut ptr. ca am fost in Kalos, si a fost dragut. [Fara comentarii care nu au legatura, bine copii?:))]
Si a fost un chin pentru ca a debutat cu certuri. Si s-a terminat cu ce v-am povestit mai sus.  
Dar am avut parte de cele mai frumoase cadouri pe care le putea primi cineva. Micile mele obsesii au fost urmarite cu atentie de toti Mosii care mi-au adus cadouri. Am primit pijamale [ SUNT VERZIII!]. Si un inel de argint. Urmeaza sa imi iau si cercei cand o sa gasesc unii frumosi. Siiiii. Ceea ce ma incanta cel mai tare, e o carte pe care mi-am dorit sa o am, si nu se tiparea. Cand am gasit-o nu aveam bani. Iar acum, am primit-o. A ajuns la mine. Dragostea in vremea holerei. 
Probabil ca pana si asupra mea si-a facut efectul Craciunul. Si nu ca nu m-as bucura de sarbatoarea asta, dar sunt aproape sigura ca faptul ca iubesc In general m-a influentat mai mult.

Protitutia sufletului

Esti constient ca nu ai voie si totusi o faci. Iti incalci propriile reguli pe care ti le impui singur, iti incalci principii, dorinte, sperante, vise, tot. Doar pentru ca iubesti. Si nu doar atat. Ci pentru ca iubesti in doua parti. 
In una din ele, muzica iti mangaie timpanul la orice gand, in celalta parte, in schimb, vorbe dulci se aud si te imbratiseaza. Si atunci ce alegi? Le alegi pe amandoua. Le imbratisezi pe amandoua odata, fara nici o jena. Le iubesti pe amandoua, le auzi pe amandoua. Nu mai exista dragoste mai presus de alta. Ambele sunt mai rpesus de toate. 
Se numeste prostitutie. Iti prostituezi sufletul, in schimbul unor stari absolut necesare. Si sufletul tau stie ca nu e bine dar ii place. Stie ca nu e normal, dar nu poate renunta. 
Dorinta e superioara vointei. Nu? Dorinta invinge, mai ales la persoane ca mine. Doresc, obtin. Fapte irationale, zambete fara sens, cuvinte false, imbratisari calde, tipete calme, impacari violente. Niciodata nu e asa cum iti doresti tu de fapt sa fie. 
Tot timpul esti nemultumit. Vrei mai mult, dar nu mai poti obtine. Acela e momentul in care atingi apogeul. Si incepi sa cobori. Odata ce evoluezi, a doua dragoste dispare. Asa si prima. 
Iar asta e finalul de care toti ne temem. 

Semne ca exist.

Ieri, ei bine, ieri a fost una dintre zilele mele bune. Poate nu cele mai bune, dar am avut parte de persoane pe care nu le mai iubesc, dar le pretuiesc, de amintiri moarte, care nu invie sub nici o forma, de imbratisari care m-au facut sa imi revin si de sarutari care cu siguranta mi-au incalzit sufletul, in ciuda gerului de afara. 
Am deshcis ochii, am scos catelul afara. Nimic neobisnuit. Apoi, in jur de vreo ora, am stat la televizor. ,,Cat mai e? De ce nu suna? Mai dureaza mult? Oare ar trebuie sa sun sa vad daca mai mergem? Oare chiar vreau sa merg?" Si la 11 urcam intr-un logan, cu catelul plin de noroi. 
Am ajuns la intrarea in sat. In gand imi tot zburau ganduri repezi. ,,Nu vreau sa intru in curtea aia. Cate frunze de gutui si de visin erau acolo vara, atatea amintiri am eu legate de locul ala. Acum e iarna, iar eu nu pot face copacii sa infloreasca." Incercam sa gasesc scuze ca sa nu merg acolo. Nu a fost nevoie. Nu am fost nevoita sa merg. In schimb am vazut cam tot ce mancam noi de Craciun in stare... naturala. Faptul ca a trebuit sa asist la taierea porcului m-a facut foarte... altfel. Eram curioasa, scarbita, imi era mila. Porcul asta care avea in jur de 200 de kile, era o chestie mica si roz pe care o fugaream prin gradina.Am continuat cu glume si batai cu zapada. Am ras de Azorel si de Fritz, de gaina aia gri si de... mine. Mi-am revazut zgatia, pisica mea, puiul meu care avea al 5-lea set de pui. Apoi mi s-a facut dor... In loc de nume potrivite, incepusem sa botez. Eram atenta la orice detaliu, orice gest imi aducea aminte de un altul, orice cuvant ma facea sa ma gandesc la alte 7. Si am plecat. 
Am plecat si am ajuns acasa. Repede repede, schimbate. Repede repede iesi pe usa, suna, fugi, asteapta, imbratiseaza. 
Si s-a consumat si ziua aceea. Acum intunericul pusese stapanire pe tot orasul. 
,,Te iubesc." Si o imbratisare. 
,,Ai grija de tine" si un sarut pe obraz. 
,,Noapte buna" si o usa inchisa. 
Am ajuns acasa. ,,Mananci?" Nu. Calculator. Oare, a fost chiar asa de mult? Ce greu se scursese ziua aceea. Ma obosise. La 9:34 ma cuibaream in pat si ma intindeam. Atipesc. Apoi o alarma stresanta ma trezeste. Nume frumos, raspund cu zambetul pe buze. Nu las sa se vada incantarea. Cineva trebuie sa se controleze. Glume, zambete, rasete. ,,Adu-ti aminte, razi" Si rad. ,,Razi. Parca apas pe un buton." 
Apoi somn. Dormi. Un somn agitat, si nu imi mai amintesc daca odihnitor. Dormi. Pana la 2:46. Strange pleoapele, incruntate, ,,De ce e lumina?" Atunci am realizat ca cineva, acolo sus s-a gandit la mine. E luna. Pentru prima data, luna imi mangaie fata in timp ce dorm. Apoi imi amintesc de tine, cel ce ma alintai cu ,,raza de luna" si zambesc. S-a dus timpul tau, dar luna a ramas aici. A venit pana la geam la mine sa ma mangaie. Zambesc, imi feresc putin ochii, si adorm din nou cu zambetul pe buze. Metamorfoza. 
S-a terminat. 3 iubiri s-au stins pentru cateva ore. Maine o vor lua de la capat. Noapte buna. 

Dulce Companie

Cat dureaza o iubire intre doi oameni? Dar o iubire intre un om, si un inger? Iubire intre natural si supranatural, nu? Cand un inger coboara din cer si, mai presus de asta, cand se ridica inapoi? Are voie sa renunte la eternitate, la aripi si puf, pentru o fiinta omeneasca? Daca incepe sa iubeasca, isi poate pastra vie iubirea? 
Sunt doar cateva intrebari pe care cartea ,,Dulce Companie" de Laura Restrepo m'a facut sa mi le pun. Acum ma intreb daca ingerii nostri sufera de epilepsie si daca pot fi vindecati. Sunt curioasa daca un inger poate vorbi multe limbi straine, inclusiv cele moarte. 
Dar singura intrebare daca ma mananca pe interior este una din cele spuse mai sus: poate un inger iubi? Poate renunta la infinit pentru a cadea pe pamant? Si daca da, cat de mult poate sa iubeasca? Cat va dura pana se va plictisi si va incepe sa regrete ca a renuntat la etern? Isi va aduce aminte de viata lui din ceruri, de indiferenta pe care o simtea fata de oameni, desi interactiona cu ei? 
Dumnezeu iarta oamenii, nu? Dar pe ingeri cine ii mai iarta? Nu sunt ei oare pedepsiti pentru ca isi abandoneaza scopul pentru care au fost creati, si anume acela de a-l sluji pe Dumnezeu? 

Cand mi-a venit randul, m-am aplecat ca sa incap si m-a izbit un miros neplacut de umezeala. Centrul pamantului, mi-am zis, apoi, prin autosugestie: miros de eternitate. Sau de mormant? Da, mai curant asta.

Scuze?...

-Eu plec de acum... spui si stii ca asta o sa ma faca sa te urasc.
-Ai gasit rezolvarea. iti raspund nervoasa. 
,,Ai gasit rezolvarea" e modul meu de a-ti spune ,,Asta stii tu sa faci: sa fugi cand dai de greu. Fugi de tot, nu doar pentru cateva minute. Fugi pentru o noapte intreaga, la fel ca Cenusareasa. O sa fugi si o sa astepti sa vin eu la tine, sa te caut, sa te gasesc, sa imi cer scuze. Fugi... fugi cand e mai greu. Nu iti complica viata." Dar poate ca da, poate ca eu chiar ar trebui sa imi cer scuze, sa nu mai reactionez asa, sa nu mai stric cele mai perfecte nopti. Am fost nervoasa si imi pare rau. Stii... vreau sa iti explic aici, pentru ca in alta parte nu o sa funtioneze la fel. Vreau sa iti explic ca nu eu am reactionat asa, ci instinctul meu, probabil animalic. 
Parea frumos, parea asa de frumos si de odata, seara aia minunata s-a tranformat intr-un mare FSSSS! Am fost dezamagita, nervoasa, ma simteam tradata. Voiam sa nu fi auzit. Dar ce puteam sa fac? 
Toate astea mi-au trecut rpin minte intr-o secunda. Apoi, a urmat replica ta. Simpla, dar care m-a facut sa ma gandesc mai bine la mine, la atitudinea mea: 
-Dar tu nu [ai gasit nici o rezolvare]. 
 Si ai avut dreptate. Tot ce puteam eu sa fac in momentul ala era sa stau incordata, uitandu-ma la tipa aia care dadea foc la bar si la tipul ala de langa mine cu 10 ani mai mare care im dadea coate ca sa dansez cu el. Incercam sa ma rup de realitate si sa fug in lumea mea, aia perfecta. Dar pentru prima data, a fost imposibil. Probabil era prea mult zgomot. Probabil ca da. 

Imi place acolo sus...

Am suferit o deceptie. La ore, acum cateva ore, profa de romana ne dicta despre ADOLESCENTA! si ghici cum suna una dintre definitii:

Narcisismul tineresc, impotrivirea la tot ce inseamna dogma, spiritul refractar fata de lumea maturilor, a conventiilor sociale, a stereotipurilor didactice, revolta impotriva aprintilor epuizati de viata lansandu-se in reprosuri adresate copiilor pentru neimplinirile lor, exuberanta si impetuozitatea, teribilismul, sunt caracteristici ale adolescentei.

Stii ce e gresit aici? Ca mi se potriveste ca o manusa: perfect. Mi s-a confirmat ca nu sunt un adolescent special cum zice Nakudo, ca nu am nici un strop de adevar, ca sunt o copie, o papusa, o ce vrei tu. Mai exista miliarde de exemplare ca mine. Mi-a disparut luciul, mi-a disparut originalitatea, increderea in mine, dorinta de a ma mai afirma.... Nu mai pot. Aripile pe care mi le plasmuisem au disparut. Nu mai sunt. S-a dus munca mea. S-a dus pe apa sambetei.
Vreau si totusi nu mai am.
Imi doresc si totusi nu mai am curaj.
O sa obtin, si totusi nu sunt sigura.
O sa incerc si totusi o sa dezertez.
Si totusi ma asteptam sa ma afecteze putin mai mult si, ce-i drept, in timp ce scriam pe caiet definiatia, am simtit cum ma izbesc de un zid, apoi ca ma scurg usor de pe el. Si mi-a trecut. Asta a fost tot. Dar stiu de ce nu ma afecteaza. Pentru ca am mintea plina de tine si de ceea ce insemni tu, de tine si de dragoste. Sunt cu capul in nori mai mult ca niciodata si imi place. Nu fac nici un efort sa revin printre cei normali. Pentru ca imi place sus acolo.
Imi place sus acolo...