Magazine de vise

Vă ascult. Vă ascult şi vă văd. În stânga, e un grup de adolescenţi care fumează ceva. Nu o ţigară. E ceva diferit. În dreapta am, bineînţeles, alt grup de adolescenţi. Ei nu mai fumează. Ei au "evoluat". Ei trag uşor pe nas un praf alb. Unul dintre grupuri e foarte tăcut. Nu au nimic de spus, se înţeleg parcă din priviri. Ceilalţi, în schimb, preferă să fie gălăgioşi, să facă glume, să îşi facă anunţată prezenţa. 

Vorbesc despre persoanele care, în ciuda faptului că nu sunt majori, că au şcoală a doua zi, că hainele de firmă de pe ei sunt luate din banii trudiţi de părinţi, preferă să viseze cu ajutorul unor prafuri. Încearcă să îşi ridice moralul, conştienţi fiind că nu o să le fie tocmai bine. 
În primul grup, cel cu "joint-ul", un adolescent începe să vomite la câţiva păşi de ceilalţi. Prietenii lui nu îi dau atenţie, iar el tocmai a aflat că îşi dă peste cap stomacul atunci când trage cu prea multă poftă din ,"ţigară". Doi dintre adolescenţii din celălalt grup au aflat acelaşi lucru, deşi "alergia" se manifestă diferit. Deasupra buzei superioare un firicel de sânge apare şi se prelinge uşor. Ei nu se sperie. Ei ştiu că o să le treacă şi o să poată continua. 
Eu, una, sunt conştientă că "magazinele de vise" nu te fac decât să uiţi de problemele pe care le ai şi nu să scapi de ele. În schimb, ei, ceilalţi, uită asta. De fapt, nu pot fi sigură că măcar s-au gândit la asta. Nu îmi place să văd oameni de aceeaşi vârstă cu mine "luându-şi panica" cum se zice, în timp ce merg pe stradă şi au impresia că "tipul ăla de acolo se uită ameninţător. O fi poliţist?" 
Uneori mă gândesc că până şi numele acelor magazine îţi inspiră faptul că, după o oră, două, efectul dispare, iar buna dispoziţie şi ea, exact ca un vis pe care îl uiţi atunci când ridici capul de pe pernă. 

Cred că e timpul să deschideţi ochii, să vedeţi adevărul din spatele ambalajului! 

Il mai gasesti si AICI

Dorinte de adolescent

Aş putea, ştii, să scriu despre pub-uri sau despre teatru ori despre gropile din Brăila, despre cum sunt liceele sau despre evenimentele care fac înconjurul oraşului în câteva zile. Dar o să abordez o temă care, spre deosebire de altele, e vastă. Foarte vastă, iar părerile diferă de la persoană la persoană. 
O să vorbesc despre adolescenţă şi iubire. O să vorbesc despre ceea ce unii dintre voi, oamenii mari, uitaţi. O să vorbesc despre momentele în care spontaneitatea e la putere şi, în afară de tine, nimeni nu te poate salva.

Încep prin a da un sfat: urmează-ţi inima, apoi capul. Mi-am demonstrat de atât de multe ori că, deşi nu îmi asigură tot timpul o reuşită, dacă iau deciziile pe care şi inima le ia, atunci sunt mult mai mulţumită decât atunci când fac ce îmi spune conştiinţa. Sunt adolescenţi, poate nu mulţi, poate mai mulţi decât mă aştept, care aşa fac şi au mai puţine probleme, sunt mai mulţumiţi de ei, au inima împăcată şi sunt mai lipsiţi de griji. Deşi, uneori, efectul poate fi şi... invers. Depinde de atitudinea pe care o ai, de problema pe care o abordezi şi, bineînţeles, de decizia pe care o CREZI corectă.

Continui prin a ţipa la voi, la maturii de zi cu zi, care uitaţi pur şi simplu de noi, de sentimentele noastre, de dorinţa noastră de a trăi fiecare clipă, de a simţi adrenalina pulsând în vene, de a încălca reguli. Aţi uitat că şi voi eraţi la fel, că vă plăcea să vă distraţi şi în timpul săptămânii, nu doar în weekend-uri. Aţi uitat că o jumătate de oră nu vă era îndeajuns că să simţiţi aerul curat şi mângâierile soarelui. Acum tot ce puteţi face este să staţi pe aici, pe undeva, să comentaţi despre "un nu-ştiu-care ins dintr-un nu-ştiu-care loc care are nu-ştiu-ce" mai bun decât al vostru.

Poate că nu m-ar enerva aşa de tare atitudinea asta, dar simplul fapt că nu puteţi fi cinstiţi (majoritatea), că nu puteţi avea un dram de sinceritate, mă scârbeşte de-a dreptul. De ce sunteţi tentaţi să minţiţi şi să ne trataţi cu o aparentă indiferenţă?

Acum urmează o dorinţă pe care chiar trebuie să o auziţi: lăsaţi-ne să luăm singuri decizii, să avem propriile principii, să avem propriile păreri şi propriile sentimente. Nu ne mai sugeraţi ce să simţim, ce să facem şi cum să facem. Ne place să ne trăim adolescenţa pentru că acum e diferit de cealaltă parte a vieţii, de copilărie: suntem o idee mai independenţi sau cel puţin, vrem să fim. Nu cred că "a-ţi lua lumea-n cap" e echivalent cu a petrece mai mult timp cu prietenii şi a avea un cuvânt de spus. Nu. Aia îmi pare a fi... dorinţă. Dorinţa de a scăpa de sub "braţele protectoare" ale voastre.

În ochii voştri, a ne ţine sub aripă înseamnă să ne apăraţi de "prin ce aţi trecut voi". Dar nu ne puteţi apăra pentru totdeauna. Tot ce faceţi este să ne împiedicaţi să zburăm, să plecăm, să scăpăm.

Il gasesti si AICI

Invitatie la valsul cuvintelor

Se întâmplă uneori să vrei să scrii, să vrei să îţi faci publice părerile despre tot ce te întâmplă în jurul tău, în Brăila.

Hm.. Brăila. Oraşul ăsta... cum e? Are părţi bune şi părţi mai puţin bune, nu? Te revolţi uneori şi vrei să crezi că părţile mai puţin bune se vor schimba sau poate că părţile bune se vor face şi mai bune.
Şi acum, în al IV-a an de Obiectiv Junior, ai ocazia de a scrie la ziar, de a încerca să schimbi multe, de a te deosebi de ceilalţi prin acest "ceva" care îţi va pune imaginaţia la încercare. 
Cine nu îşi doreşte să valseze printre cuvinte şi să cânte cu sunetele, acompaniat de cele mai noi veşti, de cele mai proaspete păreri şi de cele mai simpatizate ştiri? 
Îţi trebuie doar puţină înclinaţie, puţină răbdare şi, bineînţeles, un punct de vedere original!
Ne vedem pe paginile următoare, copil cu dorinţa de schimbare!

Il gasesti si aici.

Octombrie a fost un nou inceput

Octombrie a fost un nou început. Poate că pentru tine, luna asta nu înseamnă nimic dar, pentru mine, este începutul unei experienţe noi, alături de oameni noi.
Acum, în iunie, după câteva luni în care aproape săptămână de săptămână am scris câte un articol în încercarea de a-l publica in ziar, ne despărţim pentru scurt timp de ceea ce pentru mine a însemnat o nouă viziune, poate nu asupra vieţii în general, dar asupra vieţii copiilor brăileni.
Am avut de dezvoltat teme mai vaste sau mai puţin vaste, vrând a ne face înteleşi de oamenii ceilalţi, acei adulţi care încă ştiu să zâmbească şi să se refugieze dincolo de probleme care fac parte din rutină citind o scurtă creaţie a unor adolescenţi cu capul plin de jocuri copilăreşti.
Mulţumim celor care ne-au fost alături şi celor care ne-au citit cuvintele cu zâmbetul pe buze.

Gasesti si aici

La noi, la Braila

Astăzi vorbim despre plaiurile noastre. Despre micul orăşel aşezat pe malul stâng al Dunării şi despre impresia pe care acesta o face în faţa tinerilor care îl locuiesc.
La prima vedere, acest port al Dunării pare un oraş fără prea mare semnificaţie, cu un numar mic de locuitori şi fără prea multe atracţii turistice.
Dar la o privire mai detaliată şi la un studiu mai aprofundat putem observa că Brăila este un oraş extreme de frumos, cu câteva locaţii demne de vizitat.
Dar ce cred locuitorii micului oraş? Sunt mulţumiţi tinerii brăileni de oraşul lor natal? Ca de obicei, părerile sunt împărţite. Să aflăm, aşadar, ce cred adolescenţii brăileni.

Prea puţine locuri de recreere
Tinerii au răspuns la întrebările noastre şi au ridicat diferite probleme în ceea ce priveştem micul nostru oraş de provincie:
Veronica este de părere că "Brăila este un oraş al cărui proces de dezvoltare a întâmpinat dificultăţi, însă de ce să analizăm numai partea negativă a lucrurilor? Cine poate contesta faptul că Brăila nu este un oraş care dispune de atracţii turistice, chiar dacă sunt într-un număr mic? Din punctul meu de vedere, istoria Brăilei joacă un rol foarte important, este ceea ce le stârneşte turiştilor interesul, ceea ce îi face să revină aici. Pe de altă parte, consider că nemulţumirile tinerilor în ceea ce priveşte lipsa unor spaţii de recreere, de petrecere a timpului liber sunt de necontestat"
De acord cu ea este şi Oana, care consideră că "Brăila este un orăşel de provincie cu puţine lucruri interesante existente, dar cu multe perspective. Îmi place Brăila ca arhitectură, îmi place Brăila pentru istoria ei, dar sunt conştientă că nu există niciun viitor în acest oras, atâta timp cât nimic nu se va schimba în sistem şi apreciez că odată cu trecerea timpului multe se degradează, dar nimeni nu face nimic. Este un oraş patriarhal, tocmai de aceea nu există o viaţă nocturnă atât de intensă, dar cred că orice tânar poate găsi un loc unde să meargă şi să se simtă bine"
Dan crede că "Brăila are potenţialul necesar pentru a fi un oraş în care să-ţi doresti să trăieşti, însă în acest moment nu, nu îmi place. Ca tânăr, găseşti cu greu un loc în care să-ţi placă să stai, mă refer chiar şi la Faleză. Şansele să-ţi găseşti de lucru aici sunt destul de mici. Subliniez faptul că nu prea văd mijloace prin care să duci un trai bun şi cred că un alt peisaj m-ar atrage mai mult".

Clădiri care stau să se prăbusească
Adolescenţii aduc în prim plan aspecte pozitive şi negative ale oraşului punctând o problemă de care se lovesc, atât cei de la conducere, cât şi locuitorii oraşului.
Florentina este de părere că "deşi sunt multe lucruri ce trebuie schimbate sau îmbunătăţite în oraşul ăsta, precum aspectul clădirilor, care de obicei este deplorabil sau poluarea fonică şi praful, îmi iubesc oraşul. Principalul motiv este că vara, cu mic cu mare, toată lumea se adună pe Faleză şi astfel poţi vedea şi cunoaşte o mulţime de oameni. Aşa ceva nu ar fi posibil într-un oraş mai mare şi, deşi fiecare dintre noi are problemele sale, întotdeauna se găseşte un motiv pentru care să zâmbim. Chiar cred că putem schimba aspectul neplăcut al oraşului, şi nu trebuie asteptat de la alţii, ci este în puterea noastră să îmbunătăţim ceea ce ne deranjează. Aşa vom avea mai multe motive să zâmbim".
 
Brăila este un oraş pestriţ
"Din punctul meu de vedere, Brăila este un oraş pestriţ. Un amestec omogen de categorii de oameni (începând de la categoriile mai puţin oneste, până la acei oameni cu adevărat demni), un amestec de tipuri de limbaj (de la jargon până la neologisme), un tablou al unei societaţi care se vrea modernă, o societate care se vrea europeană", ne-a spus Laura.
Alexandra o susţine pe Laura şi afirmă că "Brăila este într-adevăr un oraş plin de diferite tipuri de oameni. Unii îi influenţează imaginea în mod pozitiv, alţii în mod negativ. Ca oraş însă, nu este unul urât, dar locuitorii reuşesc să îi atenueze din frumuseţe."

Un oraş liniştit
Andreea Oprea crede că a locui într-un oraş mic are şi multe beneficii. "Îmi place foarte mult Brăila, mai ales în ultimul timp, de când mi-am dat seama că este foarte important să trăieşti într-un oraş liniştit, nu atât de poluat şi agitat cum este, spre exemplu, Bucureştiul. Chiar dacă Brăila nu oferă atât de multe şanse de afirmare profesională, este un oraş frumos, în care se poate trăi foarte bine. În plus, avem şi Dunărea, un lucru foarte important, dar pe care, din păcate, nu ştim să o folosim cum trebuie. De exemplu, am putea dezvolta turismul, ne-am putea folosi foarte mult de Dunăre, dar nu o facem, acesta fiind un aspect mult mai obscur al Brăilei", ne-a spus ea.
Mirela este şi ea de acord cu Andreea: "Îmi place că este un oraş mic şi nu unul atât de aglomerat ca Bucurestiul, îmi place că au renovat Grădina Mare, îmi place că au renovat Strada Republicii, dar nu îmi place pentru că nu au amenajat spaţii pentru tineret, nu îmi place că moşii se plimbă la 8 dimineaţa cu autobuzul, nu îmi place că încă mai există zeci de clădiri care stau să se prăbuşească."
După cum aţi observat, părerile tinerilor în privinţa Brăilei sunt diverse. Ei au subliniat faptul că îşi doresc mai multe locuri unde îşi pot petrece timpul liber şi că îşi doresc un oraş mai curat de care noi, propriii locuitori, să avem mai multă grijă. În fond, Brăila este oraşul în care trăim, fie că ne-am născut aici sau nu şi trebuie să îl tratăm cu respect şi admiraţie, indiferent de micile lui defecte.

De ce doar la noi?
Cum ai descrie tu Brăila din punctul de vedere al unui turist?
Totul pare bine, nu foarte murdar, nu foarte urât, persoane sociabile, faleza minunată pentru o plimbare la sfârşit de săptămână. Nu? Dar asta este doar imaginea din centru, nu? Ce se întâmplă când treci pe străzile lăturalnice?
Dar cum arată Brăila din punctul de vedere al unui locuitor?
Mihai, şofer şi locuitor de peste 15 ani in Brăilan a spus: "Maşina mea a avut mult de suferit după ce, circulând cu ea în oraş, am trecut prin câteva gropi mai adânci. Nu am fost fericit când am realizat că iar trebuie să o bag în service. Ca şofer nu e greu să realizezi cum se degradează toate şoselele Brăilei treptat sau, şi mai grav, uneori brusc." Aceasta nu este doar părerea lui Mihai, ci şi a altor zeci, poate sute de şoferi din Brăila. Mădălina susţine că "unele gropi şi canalizări fără capac nici măcar nu pot fi ocolite din cauza aglomeraţiei".
Adolescenţii, dar şi bătrânii, au şi ei un cuvânt de zis în ceea ce priveşte mersul pe jos. Mădalin, în vârstă de 16 ani, consideră că "nu ai mai multă siguranţă pe stradă decât într-o pădure". Ce îl face să spună asta? "Câinii vagabonzi care sunt cu zecile la noi pe stradă. Nu ştiu de ce dar, uneori, îmi pare că aceste animale se înmulţesc văzând cu ochii."
Irina, de 58 de ani, se răzvrăteşte din cauza "huliganilor": "Stau la bloc, într-un cartier liniştit. Sau, mă rog, aşa era pe vremuri. Curtea blocului în care locuiesc este săptămânal devastată de adolescenţii care ies de la ore. Nu pot să înteleg de ce, dar generaţia de acum este prost crescută. Sunt lucruri pe care nici în tinereţe şi nici acum nu le-am văzut în alte oraşe. Ce se întâmplă, de fapt?!"

de Madalina Ispas, Andreea Ureche

Il mai gasititi si AICI

De ce necunoscutul, banalul, ramane necunoscut?

Aş începe acum, cu gândul la noi, la generaţia asta "nouă", cu o întrebare care, din păcate, aşteaptă un răspuns sincer de la un adult la fel de sincer: Cu noi ce se va întampla? Din păcate răspunsul o să apară, probabil, peste 15-20 de ani când o să fim şi noi "oameni mari", la casele noastre, îngropaţi în probleme de "adulţi".

Sunt speriată pentru că nu am nicio idee despre cum o să evolueze lucrurile, iar "voi" nu sunteţi deloc siguri.
Acum noi suntem doar - eu ştiu? - nişte puşti pe lângă voi, dar înţelegem mai multe decât credeţi. Este păcat, totuşi, aproape deprimant, că vedem zilnic că adolescenţa este aşa de uşor uitată.
Voi nu vă mai aduceţi aminte cum, atunci când aveaţi poate 12-13 ani, începeaţi să vă puneţi întrebări despre viaţă, despre ce vă înconjoară, despre ce vedeţi. Tânjeaţi după răspunsuri, rezolvări la problemele voastre de copii şi căutaţi înfriguraţi răspunsuri. Viaţa voastră părea că se bazează pe acele rezolvări şi nu renunţaţi să cotrobăiţi prin vieţile "celor mari". Nu mai ştiţi cum încercaţi să vă decideţi între ce spun părinţii şi ce credeţi voi că e bine. Noi vedem că aţi uitat şi ne speriem.
Pe mine mă îngrozeşte ideea că, peste mulţi ani, o să am copii şi o să fiu la fel de indiferentă. Mi-e frică de faptul că, atunci când voi fi întrebată, o să trebuiască să schimb subiectul, dintr-un motiv pe care acum, în adolescenţă, nu mi-l pot imagina. Poate că un val de ceaţă o să îmi acopere mintea, haina albă a Uitării. O să trebuiască să mint sau ceva de genul ăsta.
De ce nu mai aveţi curaj să ne explicaţi? Pentru că nici voi nu ştiţi, nu? Nici voi, în ciuda căutărilor făcute, nu aţi obţinut niciun răspuns?
Poate am o carte, poate am o bibliotecă întreagă la dispoziţie să găsesc răspunsuri. Chiar dacă fiecare răspuns găsit îmi mai ridică încă 3 întrebări, nu renunţ. Dar nu toţi sunt ca mine, nu toţi continuă, nu toţi caută.
Mulţi stau şi aşteaptă răspunsurile să vină din partea adulţilor, fară ca măcar să îşi rostească întrebările.
Poate nu sunt mulţi, sigur nu sunt mulţi care caută, caută fară oprire şi poate că nu toţi cei care caută ştiu ce vor să găsească. Dar de ce nu primim ajutor din partea voastră, "oameni mari", care ne impun atâtea şi atâtea? De ce atunci când cărţile nu ne mai ajută, nu mai avem şi altă opţiune?
Atât de multe "De ce"-uri şi atât de puţine "Pentru că", nu-i aşa?

Publicat in Obiectiv, Vocea Brailei

Ce simti sau ce trebuie?

Deseori ma intalnesc cu vechi prieteni, care acum au liceul terminat sau oricum, e spre sfarsit si ii intreb curioasa despre profilul la care sunt acum si sunt incantata cand aud un raspuns vioi si plin de buna-dispozitie.
Dar oricat mi-ar placea mie raspunsul asta, sunt si momnete in care siguranta nu mai stapaneste vocea persoanei respective. Atunci incerc incet, cu vocea gatuita de teama sa nu mi se intoarca spatele, sa intreb ,,De ce?" si asa, o pereche de ochi tristi ma fixeaza: ,,Pentru ca mama a ales asa. Credea ca sunt un copil care nu stie ce vrea, care nu e in stare sa ia singur o decizie." Raspunsul asta, indiferent de gura din care iese, ma socheaza.
Parintii vad adesea in copiii lor doar ce e rau, ce e pueril. Odrasla lor de altadata se mareste, se maturizeaza, dar unii sunt prea orbi pentru a vedea asta. Ei considera ca, indiferent de varsta, copilul are nevoie de sfaturi pe care, nu se stie din ce cauza, nu le cere.
Cineva imi zicea acum ceva vreme ca un om trebuie sa isi urmeze destinul, si sa faca ceea ce simte, nu ceea ce trebuie si asa ii va fi usor in viata, nu va fi nevoit sa treaca prin la fel de multe greutati ca atunci cand, obositi sa asculte vocea ascutita a memei si tonul categoric al tatalui, adlescentul cedeaza si alege sa faca ceea ce ii este dictat.
Se apropie Testele Nationale care influenteaza destul de mult media de admitere, reprezentand 25%din aceasta, iar parintii sunt mai ingrijorati ca adolescentii, exagerand cu rpegatirile si banii aruncati pe culegeri si carti, pe cand copilul nici macar nu mai are timp sa proceseze toate informatiile.
Orice om, o ora sau doua pe zi ar trebui sa aiba timp sa se relaxeze, sa se destinda dupa ceteva ore obositoare de scoala. Dar unii nici macar nu mai au de ales in privinta asta. Acum orice copil de clasa a 8-a invata cel putin 9-10 ore pe zi, acestea incluzand si orele de curs.
Facand cam tot ce i se dicteaza, adolescentul nu mai traieste o viata de om, ci mai mult pe cea a unui robot, prea putini fiind cei care se revolta.
Cu fiecare interdictie, un zambet de copil se stinge.

publicat in Obiectiv, Vocea Brailei

Teatrul si brailenii

Acum 20 de ani, cand calculatorul nu era hobby-ul fiecarui adolescent, cinematografele erau pline de copii, adulti si adolescenti, iar teatrul din Braila de asemenea.
Dupa atatia ani, dupa ce zgomotul mingiilor pe asfalt s-a stins si sclipirile de fericire din ochii copiilor la vederea unei portocale au disparut, teatrul redevine un hobby.
De mai bine de un an, in Braila adolescentii isi ,,pierd" cateva ore pe saptamana privind cum actorii isi joaca rolurile sau frecventeaza cursuri, visand sa ajunga in locul sau alaturi de idolii lor. Atat adolescentii din scolile generale, cat si cei din licee s-au hotarat sa se indrepte spre actorie, sa calce pe urmele personajelor brailene, si sa starneasca intr-o zi la fel de multe aplauze.
Salile teatrului Maria Filotti au devenit neincapatoare, iar spiritele tinere au inceput sa umple acum pana si ultimul coltisor al teatrului, in ultimii ani prea putin frecventat. Acum teatrul este la fiecare sfarsit de saptamana un loc oferit visarii, fericirii si trairii fara griji, adolescentii gasind in cele doua ore un timp destinat ruperii de problemele de acasa.
Cu timpul, mergand tot mai des la teatru, piesele se repeta dar replicile raman aceleasi. Astfel, lacrimile spectatorilor prea putin experimentati se transforma in zambete sirete, vocile actorilor, la inceput asteptate cu suspans acum sunt usor soptite de cunoscatorii din primul rand (care, drept vorbind, nu sunt putini), iar personajelor de pe scena nu le mai e permis sa greseasca nici o replica, fiecare abatere fiind privita dezaprobator sau chiar cu ingrijorare. Sunt piese jucate de zeci de ori, sunt piese cunoscute prea bine, si totusi reactiile spectatorilor raman aceleasi ca la prima vizionare.
Fiecare piesa de la teatru e insotita de zeci de pareri si contrazicerile dintre spectatori sunt la ordinea zilei. Nici o performanta a actorilor braileni nu fost lipsita atat de aprecieri, cat si de critici aspre.
Uneori, la finalul unei piese, poti vedea sclipiri jucause in ochii spectatorilor si poti auzi aprauze neobosite, dar nimic nu egaleaza privirea actorilor care, dupa un rol mai mult sau mai putin socant pentru ei, par fericiti ca au reusit sa atraga atentia, uneori acestia jucand aproape doua ore doar pentru a vedea multumirea si fericirea de pe fata celor care au privit.
Spune-mi tu, cititorule, de cand nu ai mai vazut un chip luminat de fericire, un chip care sa iti arate ca azi te-ai inselat, ca tinerii inca se refugiaza in carti si in sala imensa a teatrului.
Acum gandirea ta, sentimentele tale, copile, au un orizont mai larg, intelegi mai multe decat oricand si o secunda, doar o secunda, esti superior fiecarui adult care, cu gandirea lui ,,matura" crede ca generatia de acum este una prea ,,salbatica" pentru a mai acorda atentie altor lucruri inafara de calculator.

publicat in Obiectiv, Vocea Brailei