Diavolul si domnisoara Prym

Redau aici NOTA AUTORULUI (pentru cei care nu stiu, e vorba de Paulo Coelho, din nou) pentru ca nu pot sa transcriu toata cartea. Cred ca e mai mult decat deajuns pentru a va convinge sa o cititi. O recenzie ar fi inutila.

Prima legenda despre Scindare ia nastere in Persia antica: dupa ce a creat universul, zeul timpului isi da seama de armonia din jurul sau, dar simte ca-i lipseste ceva foarte important - un tovarat cu care sa se bucure de toata frumusetea aceea.
Vreme de o mie de ani se roaga sa aibe un fiu. Istoria nu spune cui i se roaga, dat fiind ca el insusi e stapan atotputernic, unic si suprem; cu toate acestea se roaga si, in cele din urma, ramane insarcinat.
Vazandu-si dorinta infaptuita, zeul timpului e cuprins de cainta, constient fiind ca echilibrul lucrurilor era cum nu se poate mai fragil. Dar e prea tarziu - copilul este pe drum. Tot ce mai poate face cu lamentarile sale este ca pruncul pe care-l purta in pantece sa se scindeze in doi.
Legenda povesteste ca, asa cum din rugaciunea zeului se naste Binele (Ormuzd), din cainta lui se naste Raul (Ahriman) - frati gemeni.
Ingrijorat, el randuieste totul astfel incat Ormuzd sa iasa primul din pantecele sau, dominandu-di fratele si evitand ca Ahriman sa dea de furca universului. Cum insa Raul e istet si capabil, el izbuteste la ceasul nasterii sa-l imbranceasca pe Ormuzd si apuca sa vada cel dintai lumina stelelor.
Consternat, zeul timpului se decide sa creeze aliati pentru Ormuzd: face sa ia nastere rasa umana care va lupta imrepuna cu el pentru a-l domina pe Ahriman si a evita ca aceasta sa puna stapanire pe toate.
In legenda persana, rasa umana se naste ca aliata din urma. Alta istorie despre Scindare va aparea insa cu multe veacuri mai tarziu, de asta data intr-o versiune opusa: omul ca instrument al Raului.

Cred ca mai toti stiu ce vreau sa spun: un barbat si o femeie stau in gradina Raiului si se bucara de toate desfatarile imaginabile. Exista o singura interdictie - cuplul nu va putea cunoaste niciodata ce inseamna Binele si Raul. Domnul atotputernic a spus (Fac., 2.17): ,,iar din pomul cunostiintei binelui si raului sa nu mananci.".
Si intr-o buna zi se iveste sarpele, asigurandu-i ca aceasta cunoastere e mai importanta chiar decat de raiul si ca trebuiau sa intre in posesia ei. Femeia refuza, zicand ca Dumnezeu i-a amenintat cu moartea, dar sarpele garanteaza ca nu se va intampla nimic asemanator: dimpotriva, in ziua in care voi sti ce inseamna Binele si Raul, vor fi egali cu Dumnezeu.
Convinsa, Eva mananca din fructul interzis si-l imparte si cu Adam. Din clipa aceea, echilibrul originar al Paradisului se destrama, iar cei doi sunt izgoniti  si blestemati. Exista insa o faza enigmatica rostita de Dumnezeu si care-i da dreptate sarpelui: ,,Iata, Adam s-a facut ca unul dintre noi, cunoscand binele si raul."
Nici in acest caz  (dupa cum nici in cel al zeului timpului care se roaga pentru ceva, desi el e stapanul absolut), Biblia nu  lamureste cu cine anume sta de vorba Dumnezeu unic si - admitand ca este unic  - de ce spune ,,Unul dintre Noi".
Oirucm ar fi, rasa umana osandita inca de la inceput  ca in eterna Scindare sa evolueze intre cele doua contrarii. Si la fel si noi, prada acelorasi indoieli ca si stramosii nostri; cartea de fata are drept scop sa abordeze aceasta tema apeland, in unele momente ale intrigii, la unele legende cu acest subiect si raspandite pe toata fata pamantului.

[...] Am fost totdeauna incredintat ca transformarile profunde, atat in fiinta umana cat si in societate, au loc intr-un interval de timp foarte redus. Cand ne asteptam mai putin, viata ne confrunta cu o provocare spre a ne pune la incercare curajul si vointa de schimbare; in acest moment, nu are rost sa pretindem ca nu se intampla nimic sau sa ne scuzam zicand ca nu suntem pregatiti. 
Provocarea nu asteapta. Viata nu priveste indarat. O saptamana este un interval de timp suficient ca sa decidem daca ne acceptam destinul sau nu.

Dragostea in vremea holerei

Aceasta carte este recomandata romanticilor incurabili, celor care cred in iubire la prima vedere, celor care nu merg pe principiul ,,Ochii care nu se vad se uita”.

Dragostea in vremea Holerei scrisa de Gabriel Garcia Marquez este o carte simpla, care demonstreaza ca nici macar inaintarea in varsta nu afecteaza iubirea adolescentina. Desi, intr-adevar, acest lucru nu e neaparat valabil pentru ambii indragostiti.

O literatura care uimeste, seduce si sensibilizeaza cititorul. O carte despre viata, moarte si, cel mai important, despre dragoste.

Protagonistii, Florentino Ariza si Femina Daza, dupa o adolescenta traita impreuna doar in scrisori si ganduri, sufera o despartire dramatica in care, Femina il reneaga cu cuvinte simple pe indragostitul  care este distrus de indeferenta tinerei.

La scurt timp dupa aceasta, Femina se casatoreste cu un doctor tanar si chipes care este cucerit de frumusetea fetei, desi sentimental nu este reciproc, aceasta casatorindu-se cu el doar pentru a-si face tatal fericit. Tatal fetei se arata foarte entuziast, gandindu-se la fermecatorul doctor ca fiind ginerele sau, dupa ce a simtit teama de a-si vedea fiica indragostita de un sarman baiat care nu ii putea oferi un trai decent.

Amintirile dau navala in mintea Feminei abia atunci cand sotul ei moare, iar dupa 50 de ani, 9 luni si 4 zile, Florentino Ariza apare la inmormantarea doctorului pentru a-si recunoaste inca odata dragostea inca vie. Care sunt urmarile si cum reactioneaza Femina, te invit sa afli singur.

‘’Memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele plăcute, artificiu graţie căruia reuşim să ne suportăm trecutul.’’

Dolores Claiborne de Stephen King

Stiu ca am lenevit in ultima vreme. STIU! Dar nu stiu sigur de ce. Anyway, ideea e ca nu am stat degeaba. Am citit.

Uite aici o recenzie de carte: 

,,Doloresc Claiborne” de Stephen King reprezinta tot ceea ce poti cere de la o carte.

Un ton relaxant, hipnotizant care te tine in suspans.

Inca de la inceput, personajul principal (Ghici cine!) Doloresc Claiborne relateaza viata ei, intr-un dialog continuu cu cei care o asculta: doi ofiteri de politie si o dactilografa.

Doloresc Claiborne reprezinta tipul femeii modeste, normale, chiar frumoase, dar prea putin apreciata de sotul ei. Trecuta de varsta tineretii, aceasta incepe sa fie terorizata de acesta care consuma mare parte din bani de bautura si pariuri, bani stransi lucrand pe branci in casa Verei Donovan, o femeie foarte stricta, mai tarziu chiar paranoica, care a ramas singura in casa mare si ticsita de angajate care veneau speriate si plecau la a 3-a greseala minora pe care o faceau (cum ar fi sa puna presul de la usa invers sau sa prinda cearceafurile cu prea multe carlige cand le pune la uscat).

Toata viata (inafara de varsta copilariei si a adolecentei), Dolores a lucrat in casa familie Donovan si a reusit sa isi pastreze slujba, spre finalul vietii Verei fiind singura care avea grija de batrana.

Cred ca este una dintre cele mai putin plictisitoare carti pe care le-am citit la viata mea si care, daca stai bine sa te gandesti, mi-a dat mai multa incredere in mine doar prin atitudinea si curajul lui Dolores.

As putea spune ca Dolores mi-a devenit mentor, si indirect, Vera Donovan la fel, deoarece ea e cea care i-a dat curaj lui Dolores si cea care i-a insuflat acel simt de nevinovatie, indiferent de cum se vor termina lucrurile.

,,-Dolores?

M-am intors si am privit-o peste umar, iar ea a scuturat usurel din cap, intr-un chip ciudat, de parca ar fi aflat niste lucruri pe care n-ar fi trebuit sa le stie.

-Uneori e necesar sa fii ticaloasa ca sa supravietuiesti. Uneori, tot ceea ce poate face o femeie ca sa reziste e sa fie o jigodie.”

Gandurile criminale a femeii sunt declansate, in primul rand, de Joe (sotul). Acum, daca reuseste sau nu sa il omoare sau nu, ramane sa afli singur. Pentru mine, finalul a fost neasteptat.

Il apreciez pe Stephen King pentru realismul cu care povesteste totul si pentru lucrurile minunate pe care le face pentru noi toti, cititorii lui. Acum ramane sa isi mai adauge inca un cititor la palmaresul sau: pe tine.

Editura: Nemira

Anul aparitiei: 2009

Numar pagini: 240 

  

Am o slabiciune pentru Stephen King acum, cum aveam anul trecut pentru Mircea Cartarescu. Stephen King reuseste sa imi pastreze in viata imaginatia si imi mai pastreaza si ochii deschisi o noapte intreaga dupa ce citesc [:))] pentru ca incep sa am impresia ca scartaie nu stiu ce prin casa, ca o masina cu un cadavru in ea ma asteapta la parter, ca am o durere de cap si doctorii imi scot un ochi, 3 dinti si 5 unghii din creier... Si tot asa. ajoritatea cosmarurilor sunt acum hranite de fantezia lui Stephen King. Si faza cea mai Scary e ca imi place. 

Ieri am terminat de citit Christine la care o sa fac recenzie in viitorul apropiat cred si m'am apucat de Jumatatea Intunecata. Mai am Zona Moarta in biblioteca si Misterul regelui. Despre scris care trebuie citite si asta repede. :)

Oricum, timp... nu prea am, dar pentru citit se face loc intotdeauna. :) 

 Am trimis recenzia asta si pentru Blogul site-ului Nemira dar nu cred ca a fost destul de buna. Dar, daca ei nu o considera buna [si probabil ca nu e] va las pe voi sa va pierdeti timpul cu ea.