Om Mare.

Sta scufundata in patura moala si se gandeste. Somnul i-a zburast de mult si nu oricat ar incerca nu poate adormi. Sta intinsa in patul in care a varsat sute de lacrimi si care a inghitit sute de suspine. 
Acum, mai mult ca niciodata, realizeaza ca nu vrea sa se faca mare. Vrea sa ramana mica, o copila care pluteste neincetat printre zambete si ganduri bune. Vrea sa fie iubita de toata lumea si sa ofere in schimb mai multa iubire. Nu vrea sa mai urasca sau sa se enerveze. Si totusi i se pare inevitabil. 
Se gandeste ca, daca ar face un efort, ar putea fi om mare si, in acelasi timp, sa ii iubeasca pe toti, cu tot cu imperfectiunile lor enervante. Dar realizeaza apoi ca prea putini ar iubi-o inapoi. Prea multa dragoste oferita si prea putina ajunge inapoi la ea. Ea trebuie sa fie in permanenta iubita ca sa nu sufere, ca sa nu planga. 
Nimeni nu o mai alinta acum, toata lumea o critica. Nimeni nu o mai sprijna, toata lumea o paraseste daca esueaza. 
Nu stie ce sa faca. E singura, mai singura ca niciodata. Nimeni, nimeni nu o poate ajuta. 
Ofteaza si aprinde lumina. Vrea sa citeasca. 

Anger.

Tipa inebunita de furie si el nu face nimic. El o priveste cu indiferenta si ii arunca, din cand in cand, cate o fraza cu atentie aleasa, ca odata ce ajunge la ea sa o faca sa inchida ochii pentru o secunda si sa inspire adanc. Dar nici aerul si nici tipetele nu o sa o mai faca sa se opreasca. Lacrima dupa lacrima ii ineaca fiecare zbierat dupa un scurt moment in care pluteste in aer. Durerea e imposibila. Il uraste asa de tare!

Dar deschide ochii si se trezeste. Acum adevarata durere o imbratiseaza si adevaratele lacrimi ii mangaie fata. Stia ca nu trebuia sa adoarma dar oboseala a rapus-o. Ridica cartea care a picat pe jos in ora pe care a dormit-o si se duce la baie. Se spala pe ochi si se pune jos, langa perete. A mai stat acolo si altadata doar ca de obicei cineva deschidea usa si o ridica in brate. O ducea in pat si o mangaia, ii alina durerea. Azi nu mai e nimic si faianta rece nu face decat sa isi aduca aminte de cuvintele mai reci pe care le primea. Ofteaza si isi sprijina capul pe genunchi. Sta acolo si realizeaza ca nu e bine. Nimic nu e bine. Isi face un plan simplu si incearca sa se ridice dar se simte bine acolo. Respira incet, mai ofteaza odata si inchide putin ochii. Un somn linistit o cuprinde dupa o saptamana de nesomn.
Sta in baie, intr-un colt si doarme. Se aprinde lumina pe hol si tresare. Se ridica si iese din baie mai odihnita decat a fost toata saptamana dupa ce bea o cana imensa de cafea. Se duce in pat fara sa o bage in seama pe fiinta care comenteaza langa ea. Nu mai adoarme dar se simte mai bine. Si sufleteste dar si fizic. Asteapta sa sune ceasul si, dupa o ora jumate, asteptarea ia sfasit. Se ridica si se uita pe geam, ca de obicei. Lumanarea se stinge acum, incet, in ultimele picaturi de ceara. Zambeste trista si deschide usa dulapiorului. Se uita pierduta fara sa stie ce cauta si se sprijina de muchie. Pune mana pe perie si si'o trece prin parul ciufulit fara sa se uite in oglinda. Se spala pe fata si se intoarce la dulapior. Se machiaza repede si se schimba. Se dezbraca de pijamalele primitoare ca sa aleaga o pereche de blugi incomozi si o bluza prea decoltata. Se priveste in oglinda si da, relativ multumita, din cap. Se putea si mai rau. Duce mana, ca de obicei, la gat, unde obinuia sa fie un lantisor tot timpul rece. Cu ocazia asta isi aduce aminte si de parfum si deschide repede dulapul. Ii place cum miroase. Miroase a dimineata de vara, a stare de bine. A soare. Miroase a soare si ii place. Miroase a amintiri. Intra in bucatarie si insfaca cana mare nespalata din ziua anterioara. Pune cafea in ea pana cand nu mai curge nici din ibric. Miroase cafeaua acum rece si se aseaza in fata geamului, langa bolul de fructe care ii repugna acum. Se uita pe geam si realizeaza ca nu ar putea recunoaste pe nimeni de acolo din cauza cetii. Zambeste. Ofteaza. Cainele tipa langa ea. Se incalta cu bocancii fara sa ii lege si iese cu sireturile imprastiindu-se pe trotuar si cana de cafea in mana. Cine ar vedea-o ar crede ca e depresiva sau alcoolica sau amandoua si s-ar intreba ce altceva e in acea cana inafara de cafea, dar nu ii pasa. Merge incet, fara sa se gandeasca la nimic, uitandu-se in gol. Se impiedica dar isi capata repede echilibrul. A calcat pe sireturi. Lasa cafeaua pe o scara din apropiere si isi leaga frumos sireturile. Se intinde dupa cana si are impresia ca e mai putina. Ridica din umeri si bea in continuare. Ajunge acasa si lasa cana pe cuier, pe hol, isi ia geanta si geaca si pleaca. Ipod-ul ii canta o melodie deprimanta asa ca il opreste. Ii place sa nu se gandeasca la nimic. Se bucura ca nu mai doarme, ca nu mai doare, ca nu mai viseaza. Ar vrea sa fumeze, simte nevoia sa isi calmeze si interiorul, sa il faca sa arate la fel de linistit ca exteriorul dar nu are timp. Isi urmeaza rutina, scrie si face tot ce i se cere, dar fara cuvinte irosite.

Razbunare

Pentru ca spera in secret ca nu vei dormi o noapte pentru ca iti troneaza peste ganduri. Pentru ca spera sa te indragostesti de parfumul ei si de ochii calzi, aproape mereu umezi de o lacrima razleata. 
Vrea sa danseze in ploaie si sa se simta libera, asa cum se simtea odata cand, fara sa ii interzica nimeni, putea sa aleaga sa sara in toate baltile posibile, putea sa alerge cu prietenii prin apa si sa se distreze. 
Poate ii e dor sa se simta sigura pe ea, sa stie ca nu depinde de nimeni si ca sentimentele ei nu ii pot afecta deciziile. Dar acum nu. Acum nu mai poate fi sigura de nimic. Acum poate sa se prabuseasca, sa se transforme intr-o ruina doar prin doua cuvinte spuse la repezeala. Acum s-a inventat pentru ea durerea si frica, frica de singuratate. Pentru ca stie ca a ramas singura... Oare a cata oara? 
Un pas gresit si o sa fie mai singura decat a fost vreodata... 
Se gandeste uneori, cand se pune seara in pat, cand se scufunda in pilota moale si perna deja obisnuita cu gustul sarat al lacrimilor, la tot ce i se intampla. Aseara a adormit cu telefonul in mana, asteptand sa ii vina o idee. Asteptand ca raspunsul sa ii apara in minte si sa se materializeze de unul singur pe display-ul telefonului. 
Aseara nu era sigura de ce, dar simtea o furie care mocnea, o furie veche care ii inspira doar o pofta nebuna de razbunare... Razbunare pe ce? Pe cine? Asta nu stia... Nu avea nici cea mai vaga idee... 
Aproape orbita de furie, sau, de fapt, de lacrimi, se foieste o vreme in pat, bea de cateva ori apa, in speranta ca spasmele se vor linisti si lacrimile vor inceta, adoarme cu telefonul in mana si cu speranta ca o sa isi aduca aminte raspunsul. 
Si poate si-a amintit, dar era tarziu si somnul o cuprinsese, poate in vis i sa aratat, dar a uitat pana dimineata cand lumina i-a invadat camera.

Tu sau Ea? Totuna.

Pentru ca aude, incet, inabusit, undeva, un planset. Priveste in jur: nimic. Inca cativa pasi. Da la o parte usa. Niste ochi mari, aproape speriati dar intr-un fel resemnati, o privesc, plini de lacrimi. Ar intreba ce s-a intamplat dar se gandeste ca probabil nu e treaba ei. Inchide usor usa si se pune langa cea mica, cu genunchii stransi la piept, si isi aseaza capul in maini. Ochii continua sa o priveasca si un zambet timid traverseaza fata uda.
,,Esti suparata?" Da, spune ea. ,,De ce?" Stii de ce. ,,Voiam sa vad daca ai puterea sa recunosti." Nu o am.
,,Vad. Pareai linistita, chiar bine dispusa cand ai venit aici." Stii ca cel mai bine imi ascund supararile zambind. ,,Inca esti in stare?" Am de ales?
Si fata uda, acum serioasa, incepe din nou sa fie brazdata de lacrimi grele si sarate. Si ea incepe sa planga. Nu mai poate sa se abtina.
Pe tine te las sa plangi de fiecare data. spune ea. ,,Pe mine nu ma vede nimeni aici. Si tu ti-ai pierdut de multe ori cumpatul si te-ai arat slaba." Sunt dati in care nu ma pot abtine. Cum te-am gasit atat de usor acum? ,,Mintea ta e goala in momentul asta. Levitezi in jurul unei singure probleme. E spatiul asta gol, si eu... sau tu. Nu mai ai obstacole care sa te faca sa nu ma gasesti."
Ea plange in continuare. Atat poate sa faca. Mai mult nu. Plange si, printre suspine, sopteste: Multumesc. Multumesc ca ai grija de mine si nu ma lasi sa bocesc ca un copil cand nu suntem singure.
Prima fata brazdata de lacrimi se lipeste de cea de-a doua si zambeste. ,,Cu placere. In plus, trebuie sa am grija de tine. Tu, esti eu. Si invers."

Criza de personalitate

Serios? Serios? Cere mult? Nu e o sfanta, nu e perfecta, e tot timpul incordata si tot timpul cu ochii pe amanunte. Nu vrea sa ii scape nimic. Dar iubeste. Stie sa iubeasca. O bucura lucrurile mici si stie ca ar vrea sa danseze odata ca in filme, printre frunze portocalii care cad, sau pe langa un cires care se scutura in timp ce soarele il face sa arate ca in povesti, sau sa inceapa sa ninga cand ofera un prim sarut. 

Vrea ceva romantic. Poate o poveste cu un print pe un cal alb, poate o noapte instelata in care sa priveasca cerul minunat de mana cu un oarecare. Vrea sa aiba aprte de tot ce e mai bun alaturi de fiecare. Vrea sa aiba parte de distractie. Nu sa se axeze pe o singura persoana. Incepe sa se simta sufocata. Ar plange, dar nu mai are voie. 

Scrie. Scrie pentru ca nu poate sa spuna nimic cu voce tare. Planga inauntru si totusi stie ca nu are voie sa vorbeasca cu nimeni. A avut grija sa ii lase balta pe toti. 

Fara inima, egoista fata cu par ciudat. Ce cauti aici? Asta nu e lumea ta. Aici doar ranesti. Si stiu, stiu ca si pe tine te doare, dar cineva trebuie sa se sacrifice. Tu stii sa faci asta? 

Nu. Ea nu stie sa taca. Ea vrea sa se rataceasca de lumea asta. Vrea sa isi gaseasca pe cineva de care sa se simta extraordinar de atasata. Ar vrea sa traga de timp dar cu ce folos? Timpul nu face nimic. Timpul nu o ajuta. O imbatraneste. Poate ii face parul sa para mai infoiat si ochii mai stralucitori. Dar acum simte ca se ofileste. Viata ei scade in intensitate si isi da seama ca tot timpul e nervoasa. E prea incordata. Asta nu e ea. 

Vrea sa plece. Sa plece. Dar nu poate. 

Iubesc. isi spune. Incearca sa isi gaseasca o scuza pentru propriile'i actiuni. A trecut de mult momentul in care se putea minti singura. Nu intelege gresit. Iubeste. Iubeste cu patima, dar nu indeajuns de multa patima incat sa se schimbe, sa isi nege personalitatea, sa devina cuminte si temperata. Nu. 

Ii place sa fie spontana si se simte ca si cum zilele acelea, pline de soare, zambitoare, s-au dus. Nu mai vrea. Se simte secatuita de puteri. 

Isi canta durerea si isi scrie grijile incet. Isi mai agata un vis de un varf de stea si strange pumnii pana simte cum unghiile i se infig in carne. O doare dar nu vrea sa se opreasca. Nu scade forta cu care strange si stie ca daca ar relaxa mana, ar deschide poarta lacrimilor. Nu se mai umileste. Acum e ea, si nu ii pasa. O sa fie din nou ea. 

Isi promite asta. Stie ca o sa dureze pana o sa reuseasca sa se convinga, dar vrea din nou sa fie incantata de lucrurile mici pe care i le ofera viata, ca atunci cand a gasit o lalea pe jos, intr-o zi de primavara in care se plansese ca ea nu a primit nici o floare. 

Atunci a fost atat de fericita incat a lipit floarea in jurnalul ei mic si a scris pagini intregi despre fericirea ei. Pentru ca unii nu inteleg gesturile astea mici. 

E putin paranoica, dar nici voi nu sunteti perfecti. Vrea sa isi cante fericirea si stie ca daca o opriti o sa incete sa zboare. O sa fie una de'a voastra pentru vesnicie, si nu va sti cum sa evadeze. 

Intr-o conversatie mai profunda, a zis ca lumea se duce pe pula, si ea face parte din lumea asta. Acum isi da seama ca greseste. Nu o sa faca asta. O sa fie cea mai fericita fiinta. O sa fie toata un zambet si o sa isi ia incet incet toate sperantele pe care si le-a agatat de stele. O sa le faca sa devina realitate. 

Pentru ca poate nu e perfecta. Dar e optimista. Si poate ca nu are sens ce gandeste. Dar stie ca cine trebuie va intelege. Stie ca poate sa se faca inteleasa, iubita, placuta. Poate nu de toata lumea si peste tot. Dar o sa reuseasca, pentru ca nu viata trece peste ea. Nu o sa accepte asta. O sa treaca ea prin viata, dar, indiscutabil, cu un zambet pe buze. Pentru ca poate sa iubeasca si sa fie iubita cand vrea ea, cat vrea ea. 

Pentru ca totul este auto-sugestie. 

And what scares me the most is to lose all that hurts. 

Urma - Slide

Pssst. Calm!

E geloasa. E atat de geloasa, atat de posesiva, atat de incapatanata. Si aude ,,Termina. Nu poti sa faci nimic cu temperamentu' asta exploziv" Dar nu poate. Oricat de mult s-ar abtine, explodeaza. Si nu ii place, nu ii place sa incerce ceva, si sa nu ii iasa. Cand are o problema reuseste sa o rezolve, sau macar incearca si se chinuie pana cand isi da seama unde greseste. Acum e incapabila de autocontol. 

E vesela. Merge vesela. Abia asteapta sa il vada, sa ii spuna ca azi s-a abtinut si nu a comentat la un profesor prea putin uman ca sa isi tina gura. De regula, ar fi comentat pana cand s-ar fi ales cu o nota mica, sau pana cand ar fi ramas fara argumente. Dar azi a tacut cand a fost calcata in picioare. A tacut petru ca s-a gandit la ce au zis altii. E vesela ca a reusit sa se supuna. Ajunge si fata ei devine si mai luminoasa. 

,,Hei" spune in timp ce lipeste o ventuza zgomotoasa peste buzele alea pe care le cunoaste. Si incepe conversatia. Si simte cum o mananca, o mananca pe dinauntru cuvintele alea lipsite de sens. Si tace. Si tace. Si tace. 

,,Hai nu fi suparata." 

Gelozie. Gelozie. Pentru ca daca ea rosteste aceleasi cuvinte nu e bagata in seama. In schimb, daca altcineva spune un lucru dragut, rezultatul este ,,Stii ce mandru sunt de mine?" 

Si tace in continuare si nu se plange. Incearca sa se abtina, dar stie ca nu poate. E suparata. Pleaca. Toata saptamana asta chinuitoare o acapareaza. Vrea sa planga, dar se abtine. 

,,Ce faci tu cu caracterul asta exploziv?" 

Indragostita.

Zboara. Zboara printre guri de alcool si fumul de tigare. Zboara printre saruturi dulci si vorbe de alint, mangaieri calde si imbratisari pasionale. 
Se simte bine. Danseaza. Danseaza printre versuri pe care i le canta inima, printre note dictate de iubirea care ii zvacneste in vene. 
,,Chiar crezi ca m-am schimbat?"
Nu. Dar asa credeam. Pareai alta persoana. 
,,Dar nu sunt" 

Nu. 
Si zboara si danseaza iar. Pluteste si se impidica printre blituri enervante ale aparatului foto. 
,,Ciocolata calda sau bere?" 
Ce zici ce ceva dulce de la Pink?
Si tace. Se retrage intr-o imbratisare calda, langa o inima frenetica, aproape de un chil perfect, de o voce dragalasa, de niste ochi inocenti, de niste maini aspre si reci. 
Se gandeste ca nu o sa fie intotdeauna asa, ca o sa fie dati cand nu o sa aiba cu cine sa stea acolo, ca, dintre o bere si o ciocoata calda va alege o bere amara, ca va prefera sa fuga  printre guri mari de acid. Dar acum se bucura de ce are, si ar da orice sa nu se termine. Sa se opreasca timpul in acea imbratisare vesnica. 
O mangaie incet pe fata, apoi pe gat, isi lipeste incet buzele de ale ei si ii sopteste un ,,Te iubesc" simplu si ea il simte acolo, mai aproape ca niciodata. 
Isi aduce aminte de seara aia, din vara ai in care, in incercarea de a spune ,,te iubesc" a inceput sa comenteze inflacarata despre un bec... Si a trecut jumatate de ora in care el se uita amuzat la ea, in timp ce stateau amandoi pe o bancuta blestemata. A incercat sa se relaxeze in drumul scurt spre casa. Inca se chinuia. Apoi el, probabil disperat, sau atins de chinul ei ii spune ,,Uite, vrei sa spun eu asta primul? Te iubesc. Noapte buna." si o pupa, se intoarce si pleaca. O lasa acolo,dezamagita, scarbita de lasitatea ei, de lipsa-i de curaj. Nici macar nu a avut puterea sa ii raspunda cu un simplu ,,si eu.". Are lacrimi in ochii si zambetul pe buze. 
Asa se simte si acum. Ar plange de fericire. Dar lacrimile i-ar fi intelese gresit. Si tot ce face este sa zboare si sa danseze. 

Nesigura.

Nu se simte bine. E ametita si simte ca totul se deruleaza in fata ochilor ei, dar ea e doar un spectator... Nu se simte bine. De obicei asta o face sa se simta putin euforica, de data asta simte doar greata care o stapaneste. Ii tremura mainile sau e doar paranoica. Se simte snigura, sau chiar este. 

Nu stie ce e cu ea. S-a plimbat azi. A savurat soarele care ii mangaia usor fata, parul, mainile. Ii place sa se plimbe. Doar uneori, rar, reuseste sa faca asta. Dar si-a propus sa isi petreaca mai mult timp in miscare. Ii place asta, si o sa o fac, chiar daca trebuie sa stea singura. Asa e ea, incapatananta. 

Are un inceput de primavara ingrozitor. De obicei avea, de 1 Martie, o zi foarte frumoasa, plina de zambete si martisoare. Acum a avut parte de certuri si un test la mate si sperante desarte si insomnie si tot ce vrei... 

Ii e frica ca o sa fie toata primavara asa. 

Desi nu e superstitioasa, si-a ales o baba. Pe 6. Spera sa fie frumos afara, sa aiba tot soarele pe care nu l-a avut in iarna, sa se invarta printre razele de soare si sa le poata zambi. 

Cum ii place ei sa isi zica ,,Be happy!" sau ,,Smile!" sau ,,Shit happens" dar ultima nu e tocmai potrivita pentru contextul nostru. 

Iar sta in fata calculatorului si, in timp ce isi cauta adidasi pe net, mai scrie cate putin, cate un rand, cate o propozitie. Melodiile celor de la Taxi nu ii mai ridica moralul... I se pare incredibil dar ce mai conteaza? 

,,Dragostea e simpla, dar noi cand ne iubim, o complicam" 

Ii bubuie in boxe si le inchide. 

Se simte o pacoste. Ea, da, are prostul obicei de a strica si de a complica totul din cauza principiilor ei stupide. E incapatanata pana la cer si inapoi si, pana nu isi rezolva problemele astfel incat rezultatul sa fie [nu neaprat in favoarea ei] pe placul ei, asa cum l-a gandit la inceput, nu se lasa.

Dimineata

Ia o gura sanatoasa din acel ceai amar, fierbinte si continue sa danseze prin camera. 

Uh! Se simte atat de bine! Ceaiul, dimineata, intotdeauna ii ridica moralul. Il ridica pana cand se loveste de peretii camerei si se inconjoara in buna-dispozitie. 
A avut o noapte ingrozitoare. A pus capul pe perna si a adormit aproape instantaneu. Era obosita si fizic si psihic. A adormit plangand. Dupa 3 ore s-a trezit transpirata si tremurand. Iar a avut un cosmar terifiant. Il uita aproape instantaneu dar inca simte socul. Intinde mana dupa telefon si se uita la ceas. 3:47. Ofteaza. Citeste sms-ul care palpaia de aproape 5 ore pe ecran si incearca sa inchida din nou ochii? Acum gandurile ii zboara unele peste altele, o fac sa fie confuza si derutata. 
Auch! sopteste. Si, ca sa nu isi recunoasca ca de fapt, inima e cea care se sfasie incet si o face sa sufere, a continuat: Imi e foame... Stomacul meu... 
E adevarat ca nu a prea mancat zilele care au trecut dar acum s-a obisnuit. S-a intors pe o parte si a inchis ochii. Cateva lacrimi i-au alunecat pe fata, dar s-a facut ca nu sunt acolo, asa ca nu a dus mana sa le stearga. Asa face de fiecare data: daca sterge lacrimile, sunt observate, daca nu le sterge, exista posibilitatea sa se observe, sau nu.  
Ofteaza incet si se lasa purtata intr-o stare ciudata de veghe care nu o face sa se deconecteze de gandurile ei, dar care o lasa sa se odihneasca putin. 

Se trezeste cu 3 sferturi de ora inainte sa sune ceasul, plictisita.
Isi pune de ceai repede si cauta o ciocolata. Se spala pe dinti se piaptana, apoi danseaza prin casa in lenjerie. Are o cana de ceai fierbinte in mana, amar, si asculta melodii vesele. A gasit o melodie care o face sa plang, e prea potrivita, asa ca o schimba repede. 
Ritmul vioi ii intra in sange si incepe sa cante peste melodia din boxe. Stie ce melodii sa asculte ca sa uite de ce o  preocupa. 
,,Dau muzica mai tare sa nu-mi aud gandurile goale!" 
O picatura de ceai ii scapa dintre buze si se scurge incey pe barbie, pe gat, pe piept. Zambeste. Cat de mult i-ar placea sa aiba gust de ceai neindulcit. Sa miroasa a plante delicioase. Intr-un final o sterge cu mana si se intristeaza. Ar vrea sa scrie dar ii e frica ca o sa planga. Incearca totusi, in timp ce fredoneaza o melodie care se vrea vesela. 
,,Iubesc! Vara asta e o ciocolata!" 
Asta nu ii place. E iarna afara. Asa se scuza ea. 
Arunca o privire peste ceas si se hotaraste sa mai scrie. O sa intarzie la scoala daca nu inceteaza.