Anger.

Tipa inebunita de furie si el nu face nimic. El o priveste cu indiferenta si ii arunca, din cand in cand, cate o fraza cu atentie aleasa, ca odata ce ajunge la ea sa o faca sa inchida ochii pentru o secunda si sa inspire adanc. Dar nici aerul si nici tipetele nu o sa o mai faca sa se opreasca. Lacrima dupa lacrima ii ineaca fiecare zbierat dupa un scurt moment in care pluteste in aer. Durerea e imposibila. Il uraste asa de tare!

Dar deschide ochii si se trezeste. Acum adevarata durere o imbratiseaza si adevaratele lacrimi ii mangaie fata. Stia ca nu trebuia sa adoarma dar oboseala a rapus-o. Ridica cartea care a picat pe jos in ora pe care a dormit-o si se duce la baie. Se spala pe ochi si se pune jos, langa perete. A mai stat acolo si altadata doar ca de obicei cineva deschidea usa si o ridica in brate. O ducea in pat si o mangaia, ii alina durerea. Azi nu mai e nimic si faianta rece nu face decat sa isi aduca aminte de cuvintele mai reci pe care le primea. Ofteaza si isi sprijina capul pe genunchi. Sta acolo si realizeaza ca nu e bine. Nimic nu e bine. Isi face un plan simplu si incearca sa se ridice dar se simte bine acolo. Respira incet, mai ofteaza odata si inchide putin ochii. Un somn linistit o cuprinde dupa o saptamana de nesomn.
Sta in baie, intr-un colt si doarme. Se aprinde lumina pe hol si tresare. Se ridica si iese din baie mai odihnita decat a fost toata saptamana dupa ce bea o cana imensa de cafea. Se duce in pat fara sa o bage in seama pe fiinta care comenteaza langa ea. Nu mai adoarme dar se simte mai bine. Si sufleteste dar si fizic. Asteapta sa sune ceasul si, dupa o ora jumate, asteptarea ia sfasit. Se ridica si se uita pe geam, ca de obicei. Lumanarea se stinge acum, incet, in ultimele picaturi de ceara. Zambeste trista si deschide usa dulapiorului. Se uita pierduta fara sa stie ce cauta si se sprijina de muchie. Pune mana pe perie si si'o trece prin parul ciufulit fara sa se uite in oglinda. Se spala pe fata si se intoarce la dulapior. Se machiaza repede si se schimba. Se dezbraca de pijamalele primitoare ca sa aleaga o pereche de blugi incomozi si o bluza prea decoltata. Se priveste in oglinda si da, relativ multumita, din cap. Se putea si mai rau. Duce mana, ca de obicei, la gat, unde obinuia sa fie un lantisor tot timpul rece. Cu ocazia asta isi aduce aminte si de parfum si deschide repede dulapul. Ii place cum miroase. Miroase a dimineata de vara, a stare de bine. A soare. Miroase a soare si ii place. Miroase a amintiri. Intra in bucatarie si insfaca cana mare nespalata din ziua anterioara. Pune cafea in ea pana cand nu mai curge nici din ibric. Miroase cafeaua acum rece si se aseaza in fata geamului, langa bolul de fructe care ii repugna acum. Se uita pe geam si realizeaza ca nu ar putea recunoaste pe nimeni de acolo din cauza cetii. Zambeste. Ofteaza. Cainele tipa langa ea. Se incalta cu bocancii fara sa ii lege si iese cu sireturile imprastiindu-se pe trotuar si cana de cafea in mana. Cine ar vedea-o ar crede ca e depresiva sau alcoolica sau amandoua si s-ar intreba ce altceva e in acea cana inafara de cafea, dar nu ii pasa. Merge incet, fara sa se gandeasca la nimic, uitandu-se in gol. Se impiedica dar isi capata repede echilibrul. A calcat pe sireturi. Lasa cafeaua pe o scara din apropiere si isi leaga frumos sireturile. Se intinde dupa cana si are impresia ca e mai putina. Ridica din umeri si bea in continuare. Ajunge acasa si lasa cana pe cuier, pe hol, isi ia geanta si geaca si pleaca. Ipod-ul ii canta o melodie deprimanta asa ca il opreste. Ii place sa nu se gandeasca la nimic. Se bucura ca nu mai doarme, ca nu mai doare, ca nu mai viseaza. Ar vrea sa fumeze, simte nevoia sa isi calmeze si interiorul, sa il faca sa arate la fel de linistit ca exteriorul dar nu are timp. Isi urmeaza rutina, scrie si face tot ce i se cere, dar fara cuvinte irosite.