Nasta - Povestea unei pietre

Poate ca nu o sa va placa, dar asculta sau macar... citeste.

O noua zi incepe-ncet, privighetori incep sa-mi cante

Nu stiu cand am luat viata, dacă am iesit din pantec

M-au ocolit vremuri, avand ca prieteni flori si frunze

Am invatat sa inteleg suspine, sa fiu sfatuit de zumzet

Mi-a fost dat sa nu-nchid ochii, sa nu am sentimente

Dar am crescut intelegand lacrimi, cand imi zambeau portrete.

Cand ii luceau de regrete omului privirile, l-am ascultat

Indoliat de sperante, mai aproape de pacat.

Am fost de multe ori mutat, aruncat printre straini

Printre pomi sau trandafiri, pietre sau maracini

Dar parca-nflorind din spini, m-am intors acasa ajutat

De-aceeasi fetita cu por blond ce-mi zambeste din inalt.

“Ce-astepti?” ma-ntreaba timpul. Raspund nepasator

Ca “n-am timp de timp, pe langa mine timpu-i trecator”.

Impunator in fata crucii, ascultator de dor si moarte

Moarte inimii de piatra cand plang sufletele toate!!!

Doi oameni vin aproape zilnic: unu’-mbracat mereu in negru

El cand vorbeste toti tac, plangand cu capul plecat pentru

A asculta o noua poveste, dand de veste prin lacrimi

C-a mai venit un sfarsit, sfarsind cu-acelasi Amin.

Al doilea, un urias cu haine murdare de pamant

Cu ochi negri, privire neagra, zambet negru de mormant

Parca sapand adanc spre suflet, vrand a-l simti cum moare

Ma poate ingropa pe veci, lipsindu-ma de soare.

Uneori am impresia ca oamenii chiar imi vorbesc,

Atunci cand plangand imi striga: “eu de ce mai traiesc?”

Si acel copil care si-a varsat pe mine primele lacrimi,

Privindu-ma de sus m-a intrebat: “cand te intorci tati?”

Desi traind printre bocete si suspine

Dintre cruci si morminte-mi trimit povestea prin tine

Si poate ajutat de-acelasi Dumnezeu cu par balai

Iti voi fi piatra de mormant, cladindu-ti drum spre Rai!

S'a mai stins o lumina, nu aplaudati.

A inchis ochii si a incetat sa mai existe. Acum stai in ora de fizica si plangi printre formule si enunturi. Ne ai alaturi si totusi ne simti departe. Acum profa te'a zarit si a inceput sa isi faca griji ,,Alexandra ti'e rau?" si raspunsul sec vine de undeva de departe ,,Nu". Intr'adevar. Nu ti'e rau. Iti e foarte rau. Stii ca nu o sa il mai vezi si stii ca totul s'a terminat. Fata nedumerita a profesoarei primeste raspunsuri de la cele 3 colege care stau langa tine.
Clopotelul suna si tu ieri repede din clasa. Nu ai nevoie de intrebari si glume proaste acum. Pleci prima si te gasim in fata portii. Esti mai calma. Iti lipesc o ventuza pe obrazul stang si plec.

Glumele pe care Ana si Saba le zic sunt... funny. Dar eu am raspuns la intrbarile lor ironice. Si ele au raspuns. Doar ca acum incearca sa se rupa de realitate.

Am ramas singura si, in drum spre casa, imaginatia mea o ia razna.
Imi vine sa plang. Nu mai vad pe unde merg. tot ce vad in fata ochilor sunt momente in care prietenii mei mor, pe rand, apoi toti odata, cum raman singura, cum plang, cum tip, cum ii blestem ca m'au lasat aici. Ii blestem pentru ca ei s'au dus in rai si pe mine m'au lasat aici, singura, in Iadul oamenilor.
Vad cum se duce Saba, Ilie, Alexandra. Pe Anna nu mi'o pot imagina moarta. Ea e prea plina de viata, prea plina de stupizenia copilariei. Ea nu are voie sa moara. Apoi ma vad singura, rece, rea.
Sau vad cum eu inchid ochii si gata. Vad cum mor linistita, cu zambetul pe buze si totusi speriata de necunoscut. Si vad cum nimeni nu plange si ma bucur. Vad cum plec de pe pamant si nimanui nu ii pasa. Vad cum nu las in urma mea suferinta. Si ma bucur.

A murit un actor. Teatrul Maria Filotti Braila are cu un actor mai putin.
L'am vazut in 3-4 piese si atat. Dar a lasat o impresie placuta.

Si acum ma simt ca atunci cand am fost la gradinita si, dupa ce a lipsit cateva zile de la scoala, am aflat ca Vlad s'a stins din viata. Am vazut cum mama lui ne impartea covrigi si nu mai stiu ce printre lacrimi sarate si puteam sa jur ca si covrigii erau facuti din lacrimi, am vazut cum bunica lui, cu mana in ghips, vorbea cu educatoarea, tot printre lacrimi. Apoi mi'am dat seama ca nu il cunosteam pe Vlad. Ca nu il stiam decat ca pe ,,copilul nazbatios care injura de mic". Si mi'am adus aminte cand m'am intalnit in aprc cu el si eu ma ascundeam dupa topoganul rece de piarta si cum el a venit la mine si am inceput sa vorbim. Acum nu mai injura, nu se mai dadea in spectacol.
Mai tarziu am aflat ca mam lui il dusese la un doctor care i'a spus ca, fiind prea mic, nu ii poate face nici o operatie. Apoi, un altul, i'a spus ca e deja pre tarziu, ca operatia ar fi nefolositoare si extraordinar de costisitoare. Nu am aflat niciodata ce boala a avut, dar imaginea lui mi'a ramas intiparita pe retina: era un baiat frumos, cu apr brunet si ochii intunecati, cu gura mare si cu un raset cristalin. Era un copil.

Cornel Cimpoaie a murit si el. A murit azi-noapte. A murit si eu nu il cunosteam. A mmurit si totusi am varsat doua lacrimi amare pe care am reusit sa le ascund. Le'am varsat din ciuda, din ciuda ca un om bun a plecat dintre noi, ca acum suntem cu un om bun in minut. Si le'am ascuns de rusine. Le'am ascuns pentru ca imi era rusine ca am putut sa gandesc asa ceva, ca nu ma puteam limita la niste condoleante. Si atunci am vrut mai mult ca niciodata sa ma ridic si sa o iau in brate pe Alexandra, sa ii zic ca o iubesc si sa nu mai planga. Sa nu mai planga pentru ca el cu siguranta nu ar fi vrut sa stie ca toate lumea sufera, ca toata lumea plange din cauza lui si pentru el.
Asa ca, Alexandra, gandestete la el, si daruieste'i toate lacrimile. Pe toate. Dar nu suferi. Pastreaza'l in amintiri asa cum l'ai vazut in cele mai bune ipostaze.
Si sa stii ca noi, Eu, Anna si Saba, iti vom fi mereu alaturi. Intotdeauna. Si vom varsa si noi mai multe lacrimi, te vom face sa zambesti de mai multe ori si iti vom darui toate imbratisarile de care ai nevoie.

Scuze.
Scuze pentru zilele mele proaste. De fapt... nici macar nu sunt zile proaste. Eu sunt... ciudata. Nu sunt eu. Stiu.
Nu ma simt... bine. Deloc. Nu stiu... Ma simt... singura.
Scuze Alexandra ca sunt trista in postarea asta. Dar trebuie sa zic ce am pe suflet.
Scuze Nakudo si Uncas... Sunt rece stiu. Dar nu ma simt in stare sa ma schimb acum.
Scuze Roxana... Cred ca sunt cam sictirita...
Ma simt stupid de singura.

La ce te gandesti?

Azi sunt bine dispusa. Azi ma leg de voi, de noi, oameni normali, banali.
Stii. E faza aia cand o persoana ia o moaca inteleapta, isi mangaie barba si se uita in gol. Si tu, om curios, il intrebi ,,La ce te gandesti?" Si raspunsu' vine parca de undeva de departe ,,Am un gand in cap". Si stai ca trasnit si te utii la el. Si incepi sa tipi in gand ,,Pe bune?! Chiar nu mai asteptam ca, atunci cand nu ma mai asculti si privesti PRIN mine sa te gandesti la ceva. " Si cum naiba poti sa ai UN GAND? Cine zice ca ce gandesti tu e UN GAND?! D e unde stii ca un gand nu e doar o litera, un cuvant?! De ce un gand trebuie sa fie MAI MULTE cuvinte, litere, propozitii. As zice sunete dar e cam impropriu. Ca nu gandesti cu voce tare decat cand e momentul nepotrivit. [:))]
E curioasa treaba asta cu ,,un gand". Adica ,,Ba boule tu nu vezi ca ma uit prin tine pentru ca am UN GAND in cap si astept sa devii curios si sa ma intrebi la ce ma gandesc ca sa iti zic ca de fapt eu nici macar nu vreau sa iti zic la ce ma gandesc?". Stiu ca nu intelegi acum, dar o sa vina momentul in care o sa intelegi, o sa vezi cum e, o sa iti simti inima batand mai tare.
Bai tata... E groasa.

Uitate si la tipu' asta. Macar pana la faza cu ,,Deci.".
Deci mi se pare absolut geniala. [:))]
Habar n'am ce zic da am o concluzie.
Mai bine sa nu mai am eu nici o concluzie. [:))]
Va las sa il vizioneti pe tipu' asta. Urmand apoi, mai incolo, altadata, sa va dau si cate ceva de la Deko. ^^
See Ya!

Tom&Jerry si Beet Beet

Vreau Sa fac o postare cu Tom&Jerry. ^^
Ador personajele astea. De cateori nu stateam in canapeaua noastra mare, neagra din sufragerie, fara sa ma misc si fara sa aud cand ma strigau ai mei? Stateam si ma concentram la Jerry care reusea intotdeauna sa scape de Tom.





Sau ma uitam la Beet Beet si ,,catelul ala rau" cum ii ziceam cand eram mica.




Si de cate ori nu m'au inveselit si m'au facut sa zambesc? De cate ori nu m'au facut sa imi uit supararile mele de copil?

The Cedars- The Colour

Putina culoare.

Si acum indrazneste za zici ca tu nu ai o melodie in care sa regasesti aintiri!

Daca ati sti ce ochi frumosi ascunde melodia asta Taxi- Unde cauti tu.
Si cate zamabete si lacrimi ascunde Florin CHilian in melodia 10.
Si cat zumzet ascunde Vama in La radio.
Si cate tipete inca sunt in Am doar 18 ani!
Si cate suspine erau in Wiskey lullaby.
Si ncii nu iti poti imagina cat am fredonat Parazitii - Slalom printre cretini.
Si cat de mult am fost consolata de Skizzo Skills cu Pierdevara.
Si cat de multe sperante mi'a lasat melodia celor de la Taxi cu Jumatatea mea.
Si cate zambete cu subinteles inca gasesti daca scotocesti bine in Kheops feat Georgiana- Propuneri indecente
Si as putea sa mai adaug aici Mii de melodii fara sa ma opresc.
Pentru ca in astea am si eu cate o farama din... Mine. Si rad cu toti si plang singura. Si parca nu singura... parca muzica e intotdeauna langa mine...
Muzica m'a invatat ca nu exista dragoste ca in videoclipuri si ca ochii care nu se vad se uita si speranta nu are voie sa moara si ca viata nu atarna niciodata doar de un fir de ata... Intotdeauna atarna de muzica... Si muzica nu o sa moara niciodata.
Si mai stiu multe si mai am de invatat si mai multe. Si stiu ca nu o sa descopar totul. Dar mai am timp.^^

Mariella

Creatsa Mariella Happy in her own little world! :)

E criza!

Aviz domnisoarelor obsedate de cum arata. :">
E criza! \:D/

Omoara-ti timpu'

Regina Spektor - Raindrops.


I miss Y.O.U. sooooo...

She and Him - Sentimental Heart


What can you do with a Sentimental Heart?


John Legend - Someday


Someday... we'll be together!