E INTAI DECEMBRIE!

Putin imi pasa ca e Ziua Romaniei! Putin imi pasa ca sunt roman. La dracu' OFICIAL e iarna!
E INTAI DECEMBRIE!
Si trebuie sa recunosc ca toamna a trecut foarte repede. Trei luni cred ca au trecut de cand ma plangeam ca... e toamna! Acum sunt in culmea fericirii!
BA E IARNA! Wa de cand astept ziua asta.

Dispari

Sunt o fire romantica. Iubesc luna, stelele si ploaia. Iubesc cerul si ma scufund in vise.
Sau poate sunt doar un bufon care strica momentele perfecte. Imi plac glumele si imi plac zambetele.
Ma inec deseori si in melancolie. Asta probabil ma face o fire melancolica si prea rabdatoare.
Sunt sincera si totusi nu sunt in stare sa spun in fata tot ce ma deranjeaza. Nu tot timpul. Asta ma face sa nu mai incap in micul meu corp si picaturi de ploaie imi mangaie fata. Pielea mea nu mai e elastica in momente de genu' asta. Nu nu.
Zambesc, tip, alerg si sufar de lene. Tot timpul. Alerg cateva clipe apoi ma trantesc obosita pe o banca si refuz sa ma ridic.
Ma sperii repede si imi fac griji pentru prietenii mei. Sau pentru cei care nu imi mai sunt prieteni.
Incerc sa fiu optimista si deseori reusesc. Dar momentele in care nimic nu imi ridica moralul sunt prea putine. Imi trece repede dupa ce cateva picaturi de ploaie imi brazdeaza fata.
Iubesc copii mici si parfumul de iasomie din camera mea.
Iubesc Directia 5, Vama[Veche], Taxi si tot felu' de formatii. Am invatat de la fiecare cate ceva. De exemplu Tudor Chirila ma invatat sa zambesc si sa fiu sincera. Nu stiu. Asta e mesajul pe care il primesc eu de la melodiile lui. Invat sa imi inec amarul in muzica.
Ma bucur cand ma alinta cineva. Pentru ca asta sunt eu: o alintata.
Ma bucur cand primesc cate un zambet din inima si nu unul sictirit.
Iubesc marea si nisipul din ea.
Iubesc spuma de baie cu miros ,,de sarbatori" de la Oriflame.
Imi iubesc mica calimara cu carneala si pagina asta cu care imi pierd timpul tocmai din martie.
Poate sunt doar o fire care spera. Spera sa te vada si sa te stranga in brate. Spera sa se joace cu zapada.
Sau poate ca eu ma mint. Ma mint si cred in Mos Craciun uneori, cred in minuni si dragoste la prima vedere. Doar ca nu mi-ar placea sa ma indragostesc la prima vedere. Mi-ar placea sa am o prietena buna sau un prieten care sa se indragosteasca si eu sa ma hranesc cu fericirea asta a lui [ ca oricum are prea multa si dupa aia o risipeste].
Poate ca ziua asta a fost prea buna si asta poate fi un motiv pentru aberatiile pe care le debitez.
Poate ca tot ce pot face acum e sa ridic din umeri si sa imi continui repede tema kilometrica la matematica.
Sau poate ca pur si simplu ar trebui sa nu mai lingusesc pe maicamea si sa ma duc sa ma plimb, sa ma intalnesc cu persoane cunoscute si sa zambesc celor necunoscute. Sau poate... Ma rog.
Dispari.

29.11.2009 - Ce zi banala

29.11.2009
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Pardon. Voiam sa spun ca de trei zile-ncoace nu am mai scris nimic.
Am zeci de idei [sau poate sunt doar vreo 3] pe care nu pot sa le pun pe foaie. Am inceput sa capiez.
Abia astept sa ma tarasc pe gheata de la patinoar astazi. Nu m-am mai simtit de mult ca un pinguin care sufera de un handicap.
Stau de 3 zile in casa si ma uit pe geam, citesc ca un soarece de biblioteca si mananc bomboane de Craciun. Am mancat deja 3 carti in doua zile. Eu nu pot sa le savurez. Eu le inghit nemestecate si atunci cand am timp le rumeg.
Sunt fericita [cred] pentru ca zilele astea casa e plina de musafiri nepoftiti [la propriu]. La zilele de nume neah. Nu se invita. Si de dimineata de la 10 pana la 3 stau cu musafirii... apoi am o ora de pauza si de la 4 ies afara sa inghet bine pe faleza. De la 7 la 10 am din nou 3 kile de musafiri si 10 kile de nervi bine ascunsi.
Partea cu cadourile e cea mai palpitanta. Ma bucur de orice prostie pe care o primesc.
Lenjeria mea de pat cu ursuleti ma inveseleste si patul nefacut imi da o senzatie de confort. Gura maicamii in schimb ma trezeste din orice vis. Si se distruge subit tot ce construiesc eu in decursul a cateva minute.
Abia astept sa sparg gheata la propriu. [=))]
Ce zi banala.

Pentru ca nu sunt altceva...

Imi place cand ma alinti usor cu cuvinte blande si parca nu imi vine sa cred ca e adevarat. Daca as fi fost felina probabil ca as fi tors usor tot timpul. Dar nu sunt.
Sunt o alta specie de animal, o specie care nu are de gand sa dispara. Nu pot sa imi exprim fericirea decat prin zambete zambete si zambete. Si e frustrant. Mi-ar placea sa pot sa fac si altceva. Poate sa zbor in inaltul cerului, sau poate sa pot umple aerul cu cantecul privighetorilor. Mi-ar placea sa miros a primavara tot timpul, iar in ochii mei sticlosi sa se zareasca o fesnica ploaie de vara. Sau mi-ar placea sa miros a coji de portocale. Sau sa am roseata cireselor in obraji.
Vezi tu.. specia asta de animal (nu stiu cum se numeste) e unori incapabila de sentimente, de judecata. Si se lasa purata de ura, de dorinta de razbunare. Sau deseori de lene. Arunca hartii pe jos, e dependenta de... tot. Si e plina de vicii. Dar are si simple sperante care o impiedica sa devina o masina care, seara, cand nu mai este alimentata cu energie moare. Sperante care o fac sa mearga mai departe fara sa se impiedice de gurile rele, de ura altor animale, de fericirea altor monstri.

Tu, infinitul si dragostea

Esti reflectia mea in apa tulbure de rau si tot ce iti trebuie este dragoste... si putin infinit. Asta e calea de a te face sa te transformi intr-o reflexie pe oglinda lina a unui lac, la cea mai mica atingere a mea. Dragostea e reflectata pe partea cealalta a lacului dar, inafara de reflexie, nu se zareste nimic. Sta singura si nemiscata si astepta un chip pe care sa isi potriveasca trasaturile blande si cuvintele soptite.
Eu sunt mica bucata de infinit de care ai nevoie, iar tu, reflexia mea, astepti sa ma apropii de reflexia dragostei. Dar nu vreau.
Vreau ca dragostea sa o simt nu sa o vad, vreau sa simti si tu dragostea mea, sa mi-o impartasesti. Dar nu stiu ca tu deja ma iubesti, ca dragostea ta pentru mine te face sa zambesti.
Sunt oarba. Din punctul asta de vedere sunt oarba, nu te vad. Nu am puterea sa ma apropii de dragoste de frica ca o sa fiu tradata. Stau departe si astept... astept sa mi-o aduci. Astept ca propria-mi reflexie sa devina independenta, sa alunece pe oglinda neclintita a lacului si sa imi aduca aproape reflexia dragostei.
Dar nu vei putea niciodata face asta. Pentru ca eu nu stiu ca reflexia mea nu se va putea ,,rupe" de mine, ci va fi alaturi de malul lacului deplasandu-se cu pasi sovaitori atunci cand eu ma voi duce la dragoste, sau in lumina palida a apusului cand eu voi pleca, ma voi indeparta si voi disparea in intunericul padurii, tu vei ramane acolo, pe mal, vei ramane sa ma astepti. Desi stii ca nu o sa ma mai intorc.

Asta e un val...

Stii. Acum sunt fericita. A fost de-ajuns o singura fraza ca ma provoci. Si ei bine... pana la urma ti-ai retras cuvintele.
In cateva minute am insirat N intaplari... intamplari care s-au petrecut in decursul a cateva ore. POate ca au fost 3. Sau poate 4. Nu stiu sigur. Atunci am pierdut notiunea timpului. Atunci m-am simtit atat de bine... incat nu pare adevarat.
Uneori am impresia ca am visat totul dar cand ating lemnul rece si vopsit care inca are mirosul tau zambesc usurata si stiu ca nu ma mint singura.
Si imi apstrez zambetul pe tot parcursul zilei. Rad si rad. Si nu ma mai opresc...
Ma simt atat de bine cand ma gandesc ca in vacanta de Craciun te avd din nou. Ahhh... Nici nu iti poti inchipui.
Degeaba ai tu impresia ca unoeri iti vorbesc mai cald ca altadata... Eu iti vorbesc cald tot timpul. Si sunt calma. Si degeaba ai impresi a ca inainte nu te suportam. Intotdeauna mi-ai fost cel putin un prieten adevarat.
Si stii... pur si simplu nu imi vine sa cred ca eu chiar te-am vazut si te-am atins. Ti-am aratat ca nu esti mai inalt decat mine... Nici macar cu acei 2 centrimetri de care trageai tu cu ardoare.
Stii... cred ca pur si simplu ar trebui sa tac. Incep sa zic prostii... Dar oricum... Cum spuneai tu... Asta e un val... un val de fericire, euforie... Cum vrei tu sa ii spui.

Azi sunt indispusa. Sau poate ca...

Intru in bucatarie si, somnoroasa, intind mana dupa sticla de pe masa. Iau 3 guri sanatoase de apa in timp ce omleta rece ma priveste indiferenta.
Ma intorc in pat, sub patura si imediat ce ma intind si ma fac comoda, stomacul meu incepe sa se gandeasca intens la omleta de pe masa si maraie suparat. Dau ochii peste cap si ma duc indispusa sa iau farfuria.
O bag in cuptorul cu microunde si ma uit indiferenta la cum se invarte.
Ma gandesc la visul care s-a terminat si pe care l-am uitat imediat ce am deschis ochii. A fost un vis frumos. Dar nu imi amintesc decat episoade scurte si neclare.
Acum nu mai stiu nici un chip. Doar umbre coloarate. Nu se mai vede fraza scrisa pe asfalt cu creta colorata. Se vede doar asfaltul cu urme de culoare, ca si cum, dupa ce m-am ridicat din pat, a plouat si picaturile calde de ploaie de vara au sters fraza. Sau poate ca era doau un cuvant... sau poate ca nu avea predicat. Nu stiu. Poate nu imi amintesc de fapt nimic, si poate ca asfaltul si umbrele sunt doar reverii caste. Dar un episod scurt scurt si lipsit de sens, imi ramane clar pe retina.
Se facea ca erai in spatele meu si eu ma uitam intr-o oglinda. Am suflat aburi pe geamul in care te vedeam si am scris ,,Dispari". Asa se termina si cartea ,,Travesti" a lui Cartarescu. Dar tu chiar ai disparut, apoi o raza de lumina mi-a acoperit fata si m-am trezit cu un ,,Buna dimineata Soare!" pe buze.
Cuptorul cu microunde tipa la mine sa il opresc. BINE BINE! Scot omleta acum calda si o pun pe masa. Ma uit putin la ea, dezorientata, apoi simt cum mi se intoarce stomacul pe dos. Niciodata nu mi-a placut omleta incalzita si reincalzita. O las pe masa, iau un mar si ma duc din nou in pat. Acum stomacul meu nu mai mormaie.
Ma enervez. Nu am stare. Nu pot sa stau in pat. Ai disparut.
De ce ai disparut din visul meu?!
In visul meu nu trebuia sa se intample cum vreau eu?!
Nu voiam sa dispari. Sar din pat nervoasa, trag o preche de blugi pe mine si un tricou cat de cat decent si ies afara. Ma plimb la 10 dimineata fara tinta.
Am impresia ca microundele s-au mutat in capul meu si zgomotul animalic acum umple linistea.
Indispusa. Indispusa. Indispusa.
Scot ,,Enigma Oliliei" din ghiozdanul care imi atarna pe umar si stau pe o banca, cu fata la soare.
Soare... Profit de el de fiecare data cand il vad. Si cat de bine ma face sa ma simt dimineata cand intra pe fereastra.
Azi, in schimb, ma calca pe nervi. Ma streseaza. Vreau sa dispara. Pentru ca ai disparut si tu din visul meu. Vreau sa dispara si soarele, si cerul senin, si stelele, si luna. Toate.
Vreau sa dispara toate pana cand.. Pana cand o sa te visez din nou.

De data asta zic "Pas!"

Impletesti cuvinte spanzurate si golite de sentimente, apoi mi le oferi mie, pe post de omagiu.
Tu nu esti asa. Tu ai si cuvinte frumoase, pline de viata si de voluptatea tineretii. Dar le ascunzi de mine, de teama ca o sa le iau, iar tu o sa ramai pustiit.
Acum imi e dor de glumele tale si de zambetele pe care mi le ofereai. Imi e dor de ce a fost odata.
De obicei sunt optimista, prea optimista. Dar de data asta zic ,,pas" si intorc spatele la tot ceea ce ma inconjoara si la tot ceea ce are legatura cu tine. Eram probabil singura care, din toata prostia asta de scandal, credea ca o sa se aleaga ceva si ca o sa ramana macar o legatura. Si nu am avut dreptate. Toate sperantele si visele mele au esuat lamentabil. Din tot rahatul asta de ,,prietenie" scris in ghilimele nu a mai ramas NIMIC nimic.
Orice ai face tu acum nu poti sa mai redai nimic din ce a fost. Pentru ca ce a fost a fost si nu o sa se mai repete. Probabil ca nici unul din noi toti nu e dispus sa isi puna din nou sentimentele la bataie.
Sau poate un asemenea risc ar transforma toata tampenia asta in... ceva.
Ati avut grija sa imi distrugeti sentimenetele mele proiectate, de un arhitect de milioane, pe foaie albastra. Urma sa le vad constiute si le puteam admira cu ochii mei nu cu ochii mintii.
Dar cineva, sau poate mai multi, au adoptat atitudinea pe care o am si eu acum. Cineva a indraznit sa zica ,,Pas!" inainte ca sentimentele sa ii fie distruse.
Si poate exagerez. Sau poate gresesc. Sau poate ca pur si simplu voua nu va pasat nici macar putin. Si tare bucuroasa as fi daca as stii... de fapt... pentru ce ati mintit sau pentru ce ati preferat sa... ne inlocuiti cu altcineva.

Si poate ca am repetitii si greseli gramaticale, poate ca nu am fost atenta la ce am scris. Pentru ca astea sunt sentimente. Nu e un text bun de pus in rama, sau o parte din acest blog, o aprte pentru care sa va exprimati admiratia. Pentru ca uneori trebuie sa ma descarc, si de cele mei multe ori voi sunteti cei mai de incredere prieteni: nu ma judecati si nu ma cunoasteti decat de aici, de pe Blospot, nu stiti cine sunt.
Imi cer scuze daca sunt prea agresiva in idei si va sec. Dar pur si simplu unori ating limitele, apogeul, apoi imi revin, si sunt din nou pe fagasul normal.

Peace!

Superstitii?!

Superstitii... Intr-un fel cred in chestiile alea tampite numite superstitii... Dar daca stau bine sa ma gandesc nu cred nimic. Nu sunt sigura. Cum de mi-a rasarit fix ideea asta ciudata in cap?!
Pai... Intr-o zi cu soare ma jucam cu ceasul de mana abia primit. Langa mine era un amic superstitios. Doar ca... Picase in extrema cealalta. Incepuse sa inventeze superstitii si... Atunci cand am vrut sa imi reglez ceasul dandu-l cu 10 minute inapoi el mi-a luat jucaria fara sa imi zica nici un cuvat si a inceput sa invarta limbile tot inainte. S-a oprit o clipa, s-a uitat la ceasul lui si a inceput din nou sa invarta. Daduse ceasul cu 23 de ore si 50 de minute inainte, in loc sa economiseasca timp dandu'l inapoi asa cum intentionam eu.
,,De ce tinzi sa dai timpul inapoi, sa furi din ce nu iti mai apartine, din ce ai pierdut deja?"
Ma uitam nedumerita la el si incepusem sa cred ca extraterestrii exista si mi-au rapit prietenul cu o noapte inainte, i-au spalat creierul si l-au pus din nou pe Pamant. Dar tot ce am putut sa fac a fost sa schitez un zambet chinuit drept raspuns. Ma simteam intr-un fel prinsa asupra faptei dar fara sa imi dau seama de ce.

Acum stau in frig si te astept. Astept sa vii, asa cum mi-ai promis. Vantul e timpul, iar frigul e inima ta, acum rece. Mi-ai promis ca o sa te intorci si nu o sa ma lasi aici. Privesc neincetat ceasul si de cate ori vad ca minutarul a trecut de 6 il dau inapoi si ma gandesc la superstitiosul meu prieten.
,,Uite. Acum stiu ce vrei sa zici. Si da, vreau timpul pe care l-am pierdut sa vina inapoi, pentru ca nu l-am consumat. E inca al meu si vreau sa ma distrez cu el. Nu vreau sa il petrec inghetand in inima lui, iar timpul sa imi zgarie obrajii. Nu."
Acum dau din nou ceasul inapoi si fur timp, fur sperante, fur vise. Si totusi, in acelasi timp, imi distrug bunatatea si rabdarea. Dar eu ma mint si zambesc de cate ori vad ca ceasul indica ora X si jumatate. Pentru ca stiu ca tu o sa vii, iar ceasul meu o sa indice intotdeauna ora X si jumatate. Doar pentru tine.

Si VALURILE ranesc

In clipa asta toate au inmarmurit.
INIMA ta e rece si nemiscata.
OCHII tai au intepenit si imi fixeaza privirea.
Pana si VALURILE au luat o pauza. Se simte doar umbra si racoarea spumei marii care acum nu ne mai atinge picioarele.
Era dragut si stateam de vorba. Brusc o prezenta rece, o a treia persoana probabil, a trecut si poate a si ramas pe langa noi. Am tacut amandoi, subit, uimiti fiind de acea senzatie stranie si rece. Prezenta raului? Nu stiu. Nici tu nu stii. Cert e ca nici LUNA nu isi mai trimite razele jucause printre vorbele noastre ci sta pe cer la fel ca intr-o pictura nereusita. Nu mai transmite nici un sentiment.
Mana ta, in urma cu cateva secunde calda, acum e rece si imi provoaca fiori. E impietrita pe degetele mele.
Nu e bine. Ochii tai si-au pierdut o sclipire, la fel ca luna: par morti.
Ce e cu prezenta asta straina? De ce strica seara asta perfecta?!
Tresar. Valurile au trecut peste noua prezenta si ne uda din nou picioarele. Tu, in schimb, nici nu bagi de seama. Inca ai ochii fixati pe ai mei, exact ca inainte sa apara CHESTIA asta.
O vioara se aude de undeva de departe. CE DRACU' CAUTA VIOARA PE PLAJA IN TOIUL NOPTII?! Ma despart de privirea ta rece si ma uit in jur: nimic.
Incerc sa imi trag mana de sub a ta. Nu pot. Incep sa respir repede si totusi nu indeajuns. Greutatea ca de marmura ma opreste. Iti misti usor degetele si imi prinzi mana mai bine. Nu cumva sa imi alunece.
Iti soptesc incet numele dar valurile probabiil ca imi acopera vocea. Nici macar eu nu ma aud.
Imi simt genunchii acoperiti de apa rece a noptii si incerc sa ii trag de acolo. O sa imi fie prea frig. Dar imediat simt apa cum imi cuprinde mijlocul si apoi gatul. Abia apoi, realizez ca stau sub apa si nu pot respira. Tu inca stai impietrit langa mine. Nu respiri, nu te misti. Iti fac semn cu mana libera sa incercam sa ne ducem la suprafata dar tu imi apuci incheietura mainii. Acum nu mai e nici macar putina tandrete in miscarile tale.
Sunt cuprinsa de intunericul uitarii. Dar eu nu te-am uitat. Tu insa... Tu da. Tu ma tii aici doar ca sa ma omori, imi fixezi privirea, iar chipul tau imi ramane intiparit pe retina pentru totdeauna. Ai un chip rece, iar ochii tai nu mai stralucesc.
Ma resemnez si inchid ochii o clipa. Acum imi trece rpin cap gandul ala pe care il gasesti in toate filmele cand cineva face o nebunie ,,M'am ticnit". Atunci nu mai simt racoarea apei, nici mana ta care imi zdrobeste oasele.
Deschid din nou ochii si totul e schimbat. Stau intinsa, iar tu imi tii incheietura cat sa imi simti pulsul. Pe partea cealalta a ceea ce semana a pat e un om cu masca. Deschid ochii si realizez ca sunt intr-o ambulanta apoi aud rasuflarea ta usurata si inchid din ochii din nou.
Sunt cuprinsa de apa rece doar ca ochii tai nu ma mai fixeaza. Acum sunt singura, pierduta si nu vreau sa ma ridic la suprafata. Abia acum realizez ca ma tineai sa nu ma duc, in nici un caz sa imi faci rau. Iti era frica ca ma duc de tot, iar tu, o bucata de marmura vei ramane singur intr-o lume rece, in care doar eu te incalzesc.

Pentru ca cerul are grija de noi.

Pe data de 13.noiembrie.2009 Mos Craciun mi-a citit mail-ul [Vezi *Scrisoare catre M.C.*]. Mos Craciun mi-a adus mult soare si un cer fara pata. Pe langa toate astea mi-a daruit si o buna dispozitie superba. Radiam pur si simplu de fericire. Chit ca ma aflam printre singurii... eu radiam. In drumul meu spre scoala imi venea sa dansez si sa cant. Pacat ca... pe langa faptul ca sunt afoana... sa nu intru la prima ora era destul de grav. Asa ca am lasat asta pe mai tarziu dar nu am uitat sa imi deschei jacheta verde si sa privesc fara pic de jena spre razele soarelui care imi zambeau printre ultimele frunze ale copacilor.
In fiecare pauza am savurat aerul ciudat de curat si puterea soarelui care anunta ca se va retrage. Si asa a fost. Pana la ora 3 cand am iesit eu de la ore cerul se acoperise cu nori albi dar prea subtiri pentru a putea spune ca erau pufosi. Asta mi-a sters zambetul de pe fata si... sper bucuria celor mai multi... si buna dispozitie.
Am zambit si m-am simtit atat de bine... aproape ca uitasem cum e sa te mangaie soarele si cum e sa imi raspunda toata lumea la cel de a-l 3671-lea zambet in sictir si fara chef. Dar eu nu am renuntat. Am vorbit si am tipat toata ziua [spre disperarea prietenei mele]. Dar de asta e prietena mea. Sa imi suporte exploziile de buna dispozitie.
In dimineata asta priveam atent atent cerul. Nu exprima nimic dar era adanc. Aproape ca te puteai vedea reflectat in acel albastru lipsit de sentimente. Sau poate ca te-ai fi putut ineca usor dar dulce in el, pentru ca facea ca lumea intreaga sa para lipsita de importanta, facea ca toate spaimele sa para niste povesti de adormit copiii.
Ma simteam asa de mica in niste maini asa de mari... aprca ar fi putut sa faca ce vor cu mine. Dar erau blande si ma incalzeau cu razele de soare. Ma simteam... in siguranta si simteam ca cineva acoloa re grija doar de mine. Si apoi si de restul. Dar in secunda aia eu am fost norocoasa.

Scrisoare catre M.C

Draga Mos Craciun,

Acum iti scriu o scrisoare. Si vezi tu, ma tot gandesc ca ai o varsta si... iti scriu mai incet ca stiu citesti destul de incet [am vazut eu la emisiunile de la ProTV]. Sunt curioasa ce face Rudolf [tipu' cu nas de clown] si ce iti fac piticii [cred ca te'ai combinat cu Alba-ca-Zapada si tii secret. Numai ea avea pitici].
Eu o sa iti fac di nou prajiturele in care o sa pun otrava de soareci daca nu imi aduci ce vreau eu. Si la varsta ta... Mosule... cred ca face rau.
Noi nu avem horn ca stam la etajul 3 la bloc dar o sa las usa de la intrare laaaaarg deschisa [si o glilotina deasupra] sa poti incapea. Sania poti sa o pui pe balcon iar calutii tai cu clopotei [o sa te rog sa le dai jos zdranganelele ca sa nu ma trezeasca] poti sa ii parchezi in bucatarie cat timp tu mananci prajiturile mele delicioase si te uiti la un film porno.
Stiu ca sunt singura care se gandeste la tine. Si tu stii ca sunt singura care te-a tras de barba alba pana ai ramas cu una neagra cand eram la gradinita.
Bineinteles ca acum o sa crezi ca urmeaza dita'i pomelinicu' cu ,,am fost cuminte, nu am mai furat prajituri, nu m-am certat cu tarfa care ieri a ramas fara par, am invatat si am reusit sa trec clasa, am inceput sa scriu frumos si ce mai vrei tu". Da. Pai asta urmeaza. Pai da: am fost cuminte, nu am mai furat prajituri, nu m-am certat cu tarfa care ieri a ramas fara par, am invatat si am reusit sa trec clasa, am inceput sa scriu frumos si ce mai vrei tu.
Saptamana trecuta a fost minunat. Nu a plouat decat de doua ori. Prima data ploaia a durat 3 zile. Cea de-a doua ploaie a durat 4 zile dar a fost bine.
Stiu ca mai sunt 2 luni pana la Craciun dar eu vreau sa fiu sigura ca mail-ul meu e primul [nu'ti mai trimit scrisori ca nu le citesti niciodata].
In serbarea pe care o pregatim pentru sarbatoarea asta cu C, doamna invatatoare a pus'o pe Ruxandra sa joace rolul de ingeras Ea zice o poezie in care vorbeste singura la fel ca mama. Si spune ca ea isi noteaza pe o foaie toti copii obraznici. Si am realizat ca... Mos Craciun tu o duci tare bine. Tu esti peste. Ai reni, caluti, strumfi, o ai pe Alba-ca-Zapada, si ingerasii. Cred ca am uitat sa zic ca Ruxandra e o fata inalta si frumoasa. Are bucle blonde si e mulatra. Sunt sigura ca asta ti-ai dori sa primesti de Craciun.
Ca sa te mai tin putin pe jar o sa iti zic abia la sfarsit lista cu ce imi doresc.
Asa. Acum lista.
Mos Craciun... eu imi doresc foarte mult sa te asasinez. Dar nu asta vreau sa primesc. Eu vreau sa primesc ceva pur si calm, ceva ce nu ascunde nici o taina. Ceva ce se deschide in fata tuturor sufletelor ranite si le mangaie. De fapt sunt doua lucruri. In primul rand vreau putin zapada. Doar putina. Cat sa ma joc si sa gust fulgii mici. Apoi imi doresc primavara. De Craciun vreau sa vina primavara, sa infloreasca lacrimioarele si sa imi alin dorul. Vesnicul meu dor dupa zapada.

Cu drag,
Eu

P.S. Sa imi zici cine iti mai scrie asa mail-uri lungi Mosule. Ca sa stiu pe cine spanzur pana anul viitor.

Leapsa de la Nakudo

Am primit o leapsa de la Nakudo (click aici) iar regulamentul cere sa punem pe blog o poza de suflet si una... haioasa. Apoi o dam mai departe.

Asadar. Prima poza e cea de suflet. Acolo e pisica mea... cand era mica... o cheama Zgatzi [de la Zgatie] si... bineinteles... acum e la tara, si are doi pui care ii seamana LEIT! Crede'ma.^^

Iar a doua... cea amuzanta. [e o poza facuta in terasa la care obisnuiam sa ne racorim vara... nu stiu cam cat o sa va amuze pe voi.]

Leapsa merge mai departe la:
Confesiunile unui adolescent pierdut. [link]
Madalin [link]
Saffronrockin [link]
Beyond Words [ca sa nu zic la Alexandra] [link]
Strop de ploaie [sau ^Anna^] [link]
My work here is done [link]
Imi sunt prieteni buni si... majoritatea sunt la inceput. Abia astept sa vad ce va trece rpin cap avand in vedere ca toti au moduri diferite de gandire.

Ceci est un fait-divers atroce

Ce zambet ai. Parca ai fi posedat. Si totusi... asa cum stau cu capul in farfurie [ca doar de! am abordat un subiect care nu ma priveste] iti observ ochii aproape mutilati si sub zambetul tau chinuit vad tristete. Nu am curaj totusi sa ridic ochii, sa te privesc si sa te fac cu ou si cu otet pentru ca... M'AI MINTIT! Pai nu. Tu nu raspunzi in fata nimanui. Cu atat mai mult in fata mea. Eu, scumpa ta ********* nu merit sa stiu ce mi'ai ascuns cam un an de zile, nu merit de stiu DE CE m-ai mintit. Si cel mai tare ma doare ca eu te'am ascultat in mortii matii. Te'am ascultat ca un caine bun ce am fost.
Si pe deasupra a trebuit sa aflu si de la altii ceea ce de la tine nu as fi scos nici cu forta. Se mai adauga si tupeul tau minunat de a'mi face reprosuri. Ca nu scriu ca lumea, ca inainte iti placea. Acum e ,,emo". etc. [incep sa zic prostii si nu vreau].
Deci pur si simplu nu pot sa accept ideea ca ai mintit.... Dar... avand in vedere ca ,,eu nu stiu motivul" de parca iti trebuie un motiv ca sa ma calci in picioare, nici nu ma mai bag.
Daca o sa indreaznesti sa imi mai reprosezi ceva de acum.. iti jur... ca nu o sa te mai ascult. Pur si simplu ai avut grija sa imi distrugi toata increderea pe care o aveam in tine. Bucatica cu bucatica.

Ceci est un fait-divers atroce

Cate ascunde intunericul...

Cate ascunde intunericul...
Cate suflete goale si cate priviri ratacite... Cate dorinte neimplinite si vise distruse. Cate sperante consumate si iubiri sfaramate... Cate priviri ascunse si sageti de ura. Si cata bucurie...
Pentru prima data nu m-am bucurat de semafoarele care ne faceau drumul mai scurt si de vacarmul orasului. Voaim atat de mult sa cobor din masina, sa ii rog pe toti sa stinga farurile si luminile si sa ma lase o clipa, doar o clipa sa ma scufund in intunericul care ma inconjoara, sa respir misterul si sa simt adierea vantului care imi zgaria pielea.
Voiam sa respir teama altora si sa uit de a mea. Voiam sa uit vocea ta care imi zgaria incet incet creierul.
Teama mea ma copleseste deseori, teama de... teama de singuratate [si de paianjeni da' asta e partea a doua]. Voaiam sa stiu de ce se tem ceilalti, voiam sa stiu daca doar eu ma tem de singuratate [si paianjeni].
Vreau sa stiu atat de multe raspunsuri la intrebari fara raspuns... Vreau sa stiu raspunsul adevarat, nu cel pe care mi-l pot da poetii intr-un moment de betie.
Uneori pur si simplu simt nevoia sa stiu ceea ce nimeni nus tie... si incep sa caut raspunsuri, incep sa ma documentez.. de parca nu ar mai fi facut atatia lucrul asta inaintea mea. Nu descopar nimci dar sunt impacata cu gandul ca am incercat.
Si asa patesc eu. Si rad de mine... de prostia mea.
Si raspunsurile... nu le gasesc. Sau gasesc ceva ceva... dar apoi imi dau seama ca sunt niste aberatii.
Si nevoia mea de liniste? A disparut. Cand tu ai inchis ochii eu am inceput sa zambesc.

Gandacelul Boc

In seara asta am primit un mail. Un mail amuzant.^^ Take a Look!










Gandacelul Boc


De ce m-ai prins in pumnul tau
Si m-ai fortat? Tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
Cand tu ma strangi atat de rau?

Primar ca tine-am fost si eu,
Si-am renuntat la primarie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De plansul si mandatul meu!

Din tihna mea din Manastur
Tu m-ai chemat la Bucuresti,
Si mi-ai promis c-o sa ma cresti
Acum mi-e clar: te doare-n cur.

De ce ma lasi acum in pom?
Ca-n toate am facut ca tine.
Azi plange Clujul dupa mine
Si aplng si cursele Tarom.

Si plange mama mult de tot
Ca i-au trantit in plen baiatul
Si vede la teve (TV) tot satul
C-a luat-o premieru-n bot.

Si cohii tatei lacrimi storc
Cu ei in zare tot ramane.
Indura-te de ei, stapane
Si lasa-ma sa ma intorc.

Mi-as lua bilete la low cost
Ca azi m-au cam uitat pilotii.
Nu le mai tremura chilotii
Ca cand eram si eu ce-am fost.

Asa plangea un ardelean
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis Basescu dupa
Ce-l tot strivise an de an.

A incercat sa-l mai invie:
I-a multumit pentru curaj.
Dar ardeleanu' in picaj
S-a prabusit pentru vecie.

Scarbit de fapta ta cea rea,
Degeaba-l plangi pe Boc cu zile.
Si mergi spasit acum si zi-le
Clujenilor, isprava ta.

Mai zile ca de-acum ai vrea
Sa nu mai tot stivesti de zid,
Oricare gaza de partid
Care-a trecut prin fata ta.

Iar ca poet, zile c-ai vrea
Sa aperi orice vietate,
Oricat de fara-nsemnatate,
Si cu oricata voluptate
In cur, saraca, te-ar pupa.

Doar pentru mici ghemotoace de puf congelat.

Deci stii ca nu am absolut nimic cu absolut nimeni. Si Doamne cat imi place sa rad cu voi. Si stiti asta.
Totusi... cand ma gandesc ca la noi aici in Braila, oras infect si plin de caini vagabonzi, nu ninge, ma apuca niste draci si niste nervi ca imi vine sa va spanzur pe toti pe rand! Am crescut la munte. Ningea din octombrie pana in martie. De doi ani eu nu mai stiu ce e aia zapada. Iubesc zapada. Iubesc atingerea rece. Iubesc senzatia accea pe care o am in momentul in cae un fulg se topeste pe pielea mea. Iubesc sa mananc fulgii de zapada si imi e dor sa stau intinsa pe zapada si sa privesc luminile de la discoteca de departe. Iubesc cerul cand ninge chiar daca e inorat. Atunci cerul e trist. Dar poarta o masca doar pentru mine. Ca sa ma faca sa ma simt mai bine.
Asta era in trecut. De doi ani [asta e al treilea] cerul nu mai tine cont de mine. Nu ii mai pasa. Nu ma mai crede copil. Si totusi sunt. Sunt un copil care abia asteapta sa iasa afara sa danseze sub micii fulgi de nea. Daca stau bine sa ma gandesc,... sufar toamna si iarna doar pentru zapada. Doar pentru cativa fulgi nebuni care se topesc in secunda 2 si pentru prima ploaie calda de vara. Si imi aduc aminte cand eram mai mica si vedeam in fata blocului gramezi de zapada si nu voiam sa ies. Imi era frica ca o sa ma pierd in labirintul ghemotoacelor de puf congelate. Si totusi am iesit cand un vecin a facut un om de zapada mare mare in fata balconului meu. Si omul ala de zapada zambea si avea fular. Si era inconjurat de prietenii mei care ma chemau nerabdatori sa ne batem cu bulgarii reci. Si ieseam intr-un final. Cand zapanda era putin batatorita si faceam impreuna cu baietii de la bloc ,,cazemate" si ne aparam. Daca ne nimereau bulgarii de zapada trebuia sa ramanem intinsi pe jos in pozitia in care nimeream pana cand una din cele 2 echipe castiga.
Si chiotele noastre de bucurie acopereau vazduhul. Apoi intram toti in casa si duceam intr-un sac, zapada in bloc... pentru orice eventualitate. In caz ca a doua zi zapada disparea noi sa ne mai jucam. Si nu stiu cum se face ca 3 ani de zile am crezut ca zapada chiar ramane acolo peste noapte. De cate ori ma uitam la sacul cu zapada era plin. Abia apoi am aflat ca unul din baietii mai mari cu care ne jucam se chinuia zi de zi sa umple singur sacul cu zapada, pe care in ajun il umpleam 6 copii in 15 minute, doar ca sa ne distram noi. Si ca sa ne pastreze vii sperantele.
Cu toate astea, Mos Craciun nu a venit niciodata. Dormeam sub brad doar doar l-oi prinde. Si nu l-am prins. Venea pe calorifer atunci ca era mai modern si nu lua prajiturile dar imi lasa biletel ca e satul. Si imi lasa cadourile prin tot blocul pentru ca uita sa le lase pe toate de-odata.
Asa decurgeau serile si zilele de iarna la mine. Atunci cand eram mica. Toti toti imi faceau pe plac: baietii din bloc [eram singura fata], Mos Craciun se gandea ca o sa imi fie foame cand ma voi trezi si nu imi manca prajiturile, cerul cernea ghemotoace de zapada doar ca sa imi faca pe plac, cadourile veneau intotdeauna din toate partile, iar bradul ma mangaia cu acele lui si imi alunga cosmarurile cu mirosul intotdeauna proaspat.
Dar acum sunt fata mare: nu mai fac prajituri pentru Mos Craciun. M-am obisnuit cu ideea ca e satul de fiecare data. Nu mai dorm sub brad. Am inteles ca pot sa primesc cadurile si langa brad. Nici cerul nu imi mai face pe plac si nu se mai oboseste sa imi cearna cateva ghemotoace de puf.
Doar supravietuiesc si fara zapada. Asa gandeste cerul. Eu nu am nevoie de zapada. Asa gandeste mama. Sunt fata mare. Asa ganditi voi.

Nu?

Daca nu era aproape intuneric ai fi vazut cum te plangeam atunci nu ai fi plecat. Ai fi stat langa mine si m-ai fi alintat pana mi-ar fi trecut. Si apoi ai fi ramas langa mine.
Si daca nu era frig ai fi simtit ca tremuram. Si m-ai fi strans in brate mai mult. Si m-ai fi iubit si mai mult.
Si daca nu ar fi fost ceata simteai cat te iubeam. Dar am avut grija sa nu crezi altceva.
Si daca vantul nu ar fi batut ai fi simtit cum dispaream. Si ai fi ramas langa mine. Si nu m-ai fi lasat sa ma pierd. Nu m-ai fi lasat sa ma inec in abisul asta.
Nu?
Asa imi place sa cred. Desi nu stiu cat de adevarat e, imi place sa ma hranesc cu vise. Am renuntat la ideea ca o sa mai levitez in viitorul aproapiat asa ca... ma alimentez cu sperante.

Am obosit sa vreau...

Simt un tremur ciudat care ma face sa imi pierd mintile.
Am obosit sa iti suport toanele.
Am obosit sa imi para rau de tine.
Am obosit sa iti duc dorul.
Am obosit sa sper.
Am obosit sa fiu indiferenta.
Am obosit sa te urasc.
Am obosit sa ,,trec peste".
Am obosit sa fiu fata puternica care uita.
Am obosit sa rad.
Vreau si eu o viata normala.
Sau daca ce am acum e o viata normala... vreau o viata anormala.
Vreau altceva.
Vreau sa se schimbe toata prostia asta care ma inconjoara si vreau sa scap de stresul permanent la care sunt supusa.
Vreau sa nu imi mai fac griji pentru viitorul meu care aparent nu ma ingrijoreaza, vreau sa te tin mai aproape decat arat...
Vreau sa vina Craciunul si sa rad cu... mine.
Vreau sa fii din nou aici sa ma calmezi, vreau sa ma certi fara sa ma faci sa plang.
Da stiu vreau tampit de multe lucruri si... aparent... ofer ciudat de putine. Dar daca ati sti voi cate pot eu sa fac...
Dar da, sunt incapatanata si cu forta nu obtineti nimic. Nu stiti sa ma cititi.
Vreau sa uit de tine si sa nu imi mai fac griji.
Vreau sa nu imi mai mirosi a fum de tigare.
Vreau sa imi zambesti cand ma vezi si cand te vad. De fapt...
Vreau sa te vad.
Vreau sa nu mai fiu obosita psihic sau fizic.
Vreau sa scap de amintiri.
Vreau sa cred ca nu te mai cunosc.
Vreau sa stau mai bine din punct de vedere financiar.
Vreau sa citesc mai mult si sa am mai mult timp liber.
Vreau sa alerg mai mult si sa privesc mai mult luna.
Vreau sa numar stelele cu tine.
Vreau sa imi pun o dorinta si sa cred in ea.
Vreau sa fiu sigura ca nu sunt singura.
Si in primul rand... vreau sa scap de starea asta de cacat in care nimic si nimeni nu ma multumeste pentru ca nu vreau eu.
Am obosit sa vreau atat de multe... Am obosit sa vreau altceva.

Doar putin exces de Zel!

IAAAAA! A mai trecut o luna de toamna! Inca una si se termina idiotenia asta! Dupa Noiembrie mai sunt inca 3 luni de iarna si... Boierie frate! O ardem din nou in hanorace si tricouri cu maneca scurta, in pantofi si in bocanci. O! Si lasam in cuier gecile groase si blanurile de animale inofensive [mama ce draci ma apuca cand ii vad pe astia pe strada cu geci de piele si din blana de elefant].
Mai tu realizezi ce spun eu aici? Urmeaza o avalansa de zamabete, rasete si cantece... peste 4 luni. Dar partea buna e ca la Braila iarna se termina mai repede si soarele topeste zapada care nu cade, inca din ianuarie-februarie. Dar frigul este facut sa reziste reziste reziste reziste. Si de asta imi cam bag eu unghia'n gat.
DAR! In alta oridine de idei, asta e prima postare pe luna Noiembrie si sper sa nu fie ultima! Nu o sa fie ultima.
Bine.
Acum ca m-am descarcat si nu mai sufar de exces de zel... o sa va las in pace.