MIERCURI
Acum, ne simtim foarte bine impreuna, si incepem sa ne cunoastem din ce in ce mai bine. El nu mai incearca sa ma evite, ceea ce este un semn bun, si arata ca ii palce sa ma stie in jurul lui. Asta ma bucura, am invatat sa-i fiu de ajutor in orice mod pisibil, astfel incat sa-i captez mai mult atentia. In timpul ultimelor doua zile, am inceput sa denumesc toate lucrurile din jur, ceea ce a parut a fi o usurare pentru el, deoarece nu avea nici o inzestrare in acest sens, fiindu-mi evident recunascator pentru asta. Nu putea sa dea nici un nume rational lucrurilor din jur, spre a se ajuta singur, dar am avut grija sa nu il las sa observe ca sunt constienta de acest defect al sau.
Astfel, de cate ori intalneam o noua creatura, eu ii dadeam un nume, inainte ca el sa apuce sa isi arate neputinta, prin lunga tacere pe care o pastra. Asa, l-am salvat din multe situatii stanjenitoare. Eu nu aveam un astfel de defect. Din clipa in care puneam ochii pe un animal, stiam deja ce este. Nu trebuia sa ma gandesc deloc; numele corect imi venea in minte instantaneu, ca si cand as fi avut o inspiratie de moment, si fara indoiala ca asa si era, deoarece sunt sigura ca nu stiam acel cuvant cu o jumatate de minut mai devreme de momentul in care il rosteam. Se pare ca stiam, doar uitandu-ma la forma creaturii si la felul in care actiona, ce fel de animal este.
Atunci cand pasarea dodo a venit langa noi, el a crezut ca este o pisica salbatica - am citit asta in ochii lui. Dar l-am slavat. Si am facut-o astfel incat sa nu-i ranesc mandria. Am spus doar, pe un ton cat se poate de firesc, mimand o placuta surprindere, si nu pe unul didactic, ca si cand as vrea sa-l invat ceva:
-Ei bine, dar asta este chiar o pasare dodo!
Apoi, i-am explicat, avand grija sa nu para ca ii explic, cum de mi-am dat seama ca este o pasare dodo, si desi parea un pic afectat de faptul ca eu stiam ceea ce el habar nu avea, era destul de evident ca ma admira. Si lucrul asta era foarte agreabil pentru mine, si m-a facut sa ma gandesc la el cu recunostiinta de mai multe ori, inainte de a adormi. Ce putin ne trebuie ca sa fim fericiti, atunci cand stim ca meritam asta.
JOI
Prima durere. Ieri, el m-a evitat si parea ca nu doreste sa-i vorbesc. Nu-mi venea sa cred, am socotit prima data ca este o greseala, pentru ca mie imi placea sa fiu cu el si sa-l ascult vorbind; apoi m-am intrebat ce l-a putut determina sa se poarte atat de grosolan cu mine, atat timp cat nu aveam nici o vina? Dar nu era nici o greseala, intr-adevar nu voia sa ma vada, fapt pentru care am plecat si am stat singura in locul in care il vazusem prima data, cand nu stiam ce este si nu imi pasa de el; dar acum locul acela era plin de tristete, pentru ca fiecare lucru din jur imi amintea de el, umplandu-mi inima de jale. Nu stiam foarte exact de ce, pentru ca era un sentiment nou, nemaitrait, pe care nu-l intelegeam, dar nici nu-l puteam alunga.
Dar cand s-a lasat noaptea, nu am mai putut suporta singuratatea si m-am dus la adapostul cel nou, pe care el il constuise, pentru a-l intreba ce facusem atat de grav incat sa merit o astfel de atitudine din partea lui si cum as putea repara ceea ce am gresit, pentru a fi iertata; dar el m-a dat afara in ploaie, si atunci am simtit pentru prima oara ce este durerea.
DUMINICA
El este din nou dragut cu mine si sunt fericita; dar am trecut prin zile grele; nu ma gandesc insa la ele, acum cand pot din nou sa il ajut.
Am incercat sa ii aduc cateva din merele acelea, dar inca nu am invatat sa arunc bine. Asa ca nu am reusit sa dobor nici unul, dar cred ca aceasta buna intentie a mea ii va placea. El imi spusese ca merele acelea sunt interzise, si ca, incercand sa le culeg, voi sfarsi prin a face rau; dar daca, facand raul acesta, reusesc sa-l multumesc, ce rost are sa-mi fac griji din pricina asta?
LUNI
In dimineata asta i-am spus numele meu. Dar lui nu i-a pasat de asta. Ciudat! Daca el mi-ar fi spus mie numele lui, eu as fi fost foarte interesata. Cred chiar ca acest nume mi s-ar fi aprut cel mai frumos cuvant auzit vreodata.
Vorbeste foarte putin. Poate ca asta e din cauza ca nu este prea inteligent, si stiind ca acest lucru il afecteaza, am dorit sa-l impac. Este pacat sa gandeasca asa, pentru ca inteligenta nu inseamna nimic; ceea ce conteaza este sufletul pe care-l ai. Vreau sa il fac sa inteleaga ca o inima buna si iubitoare este o mare bogatie, care inobileaza suficient omul, si ca fara ea, inteligenta nu valoreaza nimic.
Desi vorbeste atat de putin, are un vocabular destul de complex. In dimineata aceasta a folosit un cuvant surprinzator de potrivit. A recunoscut chiar si el ca era un cuvant bun, deoarece l-a mai folosit ulterior, de doua ori, ocazional. Acest lucru a demonstrat ca poseda un anumit simt al perceptiei. Cu siguranta ca aceasta samanta poate da roade, daca este bine cultivata. De unde o fi luat cuvantul? Sunt sigura ca eu nu il mai folosisem.
Nu, nu l-a interesat numele meu. Am incercat sa-mi ascund dezamagirea. Presupun ca nu am reusit. Am plecat si m-am dus sa ma asez pe patul de muschi, cu picioarele in apa. Acolo merg de fiecare data cand simt nevoia unui tovaras la care sa ma uit si caruia sa ii vorbesc. Nu este deajuns fata aceea alba si frumoasa care ma priveste din lac, dar este totusi ceva, si ceva este mult mai bine decat tacerea singuratatii. Cel putin fara vorbeste de cate ori vorbesc eu, este trista cnad si eu sunt trista, ma incurajeaza de cate ori am nevoie, spunandu-mi:
-Nu mai fi atat de trista, biata fata fara prieteni, pentru ca eu voi fi prietena ta.
Si, intr-adevar, este cea mai buna si singura mea prietena; de fapt, este sora mea.
Mi-aduc aminte de acea prima data cand nu am mai vazut chipul in apa! Oh, nu o sa uit asta niciodata, niciodata. Am simtit ca i se opreste inima. Atunci stiu ca am spus:
-Ea era tot ce aveam, si acum si ea m-a parasit! Vreau sa mor, nu mai suport viata asta!
Apoi, mi-am ascuns fata intre maini, fara posibilitate de consolare. Dar cand mi-am luat mainile de pe fata, si am privit in apa, chipul aparuse iar, alb, stralucitor si frumos, si m-am aruncat in bratele sale!
Asta era adevarata fericire; desi cunoscusem ce inseamna fericirea si inainte, totusi, nimic nu se compara cu extazul simtit acum. Dupa asta, nu m-am mai indoit niciodata de fidelitatea fetei. Cateodata, nu se arata timp de o ora sau poate chiar o zi intreaga, dar asteptam sa vina, fara nici o indoiala in suflet. Imi spuneam:
-Este ocupata, sau a plecat intr-o calatorie, dar va veni.
Si venea. Intotdeauna venea. La noapte, daca va fi prea intuneric, nu va veni, pentru ca este prea sfioasa, dar daca va fi luna pe cer, va veni. Mie nu mi-e frica de intuneric, dar ea este mai tanara decat mine, pentru ca s-a nascut dupa mine. Am vizitat-o de foarte multe ori; ea era alinarea si refugiul meu, atunci cand viata era prea grea, si de cele mai multe roi viata este asa este.
MARTI
Toata dimineata am muncit ca sa imi imbunatatesc adapostul. Am stat special departe de el, in speranta ca, simtindu-se singur, ma va cauta. Dar nu a facut-o.
La pranz, am facut o pauza si m-am odihnit, zburand peste tot cu albinele, si petrecand printre flori, cu fluturii, aceste creaturi spendide, care au prins de pe cer zambetul Domnului, pentru a-l pastra pe aripi! I-am adunat apoi, si mi-am facut din ei bratari, ghirlande, imbracandu-ma cu ei, in timp ce imi luam gustarea de pranz - compusa din, ati ghicit, mele!Apoi, am stat la umbra, visand cu ochii deschisi, si am asteptat. Dar el nu a aparut.
Nu are rost sa-mi fac griji. Nu a venit, pentru ca lui nu-i pasa de flori. Le-a numit gunoaie, neputand deosebi una de alta, si crezand ca aceasta atitudine a sa ii vadeste superioritatea. Lui nu ii pasa de mine, de cerul pictat in culorile amurgului, de altfel, nu ii pasa de nimic din ceea ce ne inconjoara, in afara de adapostul sau, care il apara de rafalele unei ploi strasnice, de culesul de pepeni si struguri si de adunatura fructelor de padure, pentru a vedea cat de folositoare sunt ele.
Am luat un bat uscat de pe jos, si am incercat sa fac o gaura in el cu alt bat, pentru a experimenta o schema pe care o aveam in cap, dar, deodata, am simtit o groaza teribila la vederea unui firicel subtire, rosiatic, care tasnea din gaura facuta. Am aruncat betele din mana si am luat-o la fuga! M-am gandit ca probabil este un spirit, ceea ce m-a speriat foarte tare. Uitandu-ma in spate, am vazut insa ca nu ma urmareste nimeni. Atunci m-am sprijinit cu spatele de o stanca si mi-am dat drumul la pamant, asteptand sa imi treaca tremurul din picioare; apoi m-am tarat, cu multa grija, cu toate simturile in alerta, privind in jur, gata sa o rup la fuga, in caz de primejdie; cand am fost destul de aproape de locul din care fugisem, am dat la o parte crengile unui maces si m-am uitat printre ele, dorindu-mi ca barbatul sa fi fost langa mine. M-am uitat indelung si atent, dar spiritul disparuse. Atunci m-am dus la locul in care aruncasem betele si am vazut ca in gaura din care aparuse spiritul, acum era o gaura majora plina cu praj fin si rosiatic. Am pus degetul pe ea, pentru a o pipai, si deodata, uhhhh, am simtit o arsura, care m-a facut sa ma retrag in graba. Degetul m-a usturat ingrozitor. Mi l-am bagatin jura, si sarind de pe un picior pe altul, mi l-am lins, pana cand m-a mai lasat durerea. In acel moment, mi-a revenit curiozitatea si am inceput sa cercetez totul cu atentie.
Eram tare curioasa ce era acel praf rosiatic. Dintr-o data, numele sau mi-a aparut in minte, desi nu-l mai auzisem niciodata pana atunci. Era vorba despre FOC! Eram extrem de sigura ca despre asta este vorba, si atunci l-am numit, fara sa mai ezit, foc.
Creasem ceva ce nu mai existase pana atunci. Am adaugat un lucru nou celor nenumarate deja existente in aceasta lume. Cand am inteles asta, am fost atat de mandra de mine, incat am fost gata de a da o fuga pana la el, pentru a-i povesti isprava mea, crezand ca astfel o sa cresc din nou in ochii lui - dar dupa ce m-am gandit mai bine, am renuntat sa ma mai duc. Nu, cu siguranta nu i-ar fi pasat ce cele ce i le-as fi spus. Ar fi intrebat doar la ce este bun focul, si atunci ce raspuns i-as fi putut da? Ca de fapt nu era bun la nimic, ci era doar frumos, inspaimantator de frumos. Asa incat am decis ca era mai bine sa nu ma duc la el. Daca focul nu era bun la nimic, atunci inseamna ca nu putea sa il ajute cu nimic la crearea celui mai bun adapost impotriva ploii, la imbunatatirea pepenilor sau la grabirea coacerii fructelor de padure; era de fapt inutil, un simplu fleac si o desertaciune; afland ca am creat un astfel de lucru, m-ar fi dispretuit si mi-ar fia runcat cuvinte taioase. Pentru mine insa, focul, nu era un lucru atat de vrednic de dispret. De aceea i-am spus:
- Oh, tu, focule, creatura rosiatica si diafana, te iubesc pentru ca esti FRUMOS, si pentru mine asta ajunge!
Dupa aceste cuvinte, m-am dus sa-l strang la piept. Dar m-am razgandit. In acel moment am conceput ce-a de-a doua axioma a mea, desi seamana atat de mult cu prima, incat m-am temut sa nu fie doar un plagiat. Ea spunea ca ,,EXPERIMENTUL ARS OCOLESTE FOCUL".
Am scobit din nou un gaura din bat, si cand am strans destul praf rosiatic, l-am pus peste o mana buna de iarba uscata, cu intentia de a-l duce acasa, pentru a-l pastra mereu si a ma juca cu el; dar vantul l-a luat cu el. l-a intetit, si l-a aruncat spre mine cu salbaticie, astfel l-am scapat pe jos si am luat-o la fuga. Uitandu-ma inapoi, am vazut din nou spiritul inaltandu-se, rasucindu-se si schimbandu-si forma la fel cum fac norii si dintr-o data mi-am dat seama care este numele lui - FUM! - desi, pana sa pronunt acest cuvant, nu mai auzisem niciodata de el.
In curand, in mijlocul valatucilor de fum, au tasnit niste limbi galbene si rosii pe care le-am numit FLACARI, si am avut dreptate, chiar daca acestea erau primele flacari de pe lume. Ele s-au urcat pe copaci, si apoi au izbucnit catre inaltul cerului, cand mai mici, cand mai mari, ingrosand valul de fum. Ceea ce vedeam in fata ochilor era atat de nou si de ciudat, dar in acelasi timp si atat de furmos si de extraordinar, incat am inceput sa bat din palme si sa rad si sa dansez extaziata!
El a venit in fuga, s-a oprit brusc si s-a holbat la foc, ramanand tacut o buna bucata de vreme. Apoi m-a intrebat ce era acel lucru. Oh, pacat ca pusese o intrebare atat de directa. Trebuia sa ii dau un raspuns, si chiar i-am dat. I-am spus ca era un foc. Daca faptul ca eu stiam si el nu il enerva trebuia sa nu intrebe; in conditiile data, eu nu eram de vina daca se enerva, si cu atat mai mult ca nu voiam sa il necajesc. Dupa o pauza, el a intrebat:
-Cum a aparut?
Alta intrebare directa care cerea un raspuns direct.
-Eu l-am facut.
Focul se intindea din ce in ce mai mult. El s-a dus la limita locului ars si a ramas pe loc, uitandu-se in jos, dupa care a spus:
-Ce sunt astia?
-Carbuni.
A luat unul pentru a-l analiza, dar apoi s-a razgandit si l-a pus la loc, pe pamant. Apoi a plecat. NIMIC nu-i putea trezi interesul.
Mie, insa, da. Pe jos era o pudra fina, draguta, cenusie, despre care am stiut imediat ca era cenusa. Si atunci cand l-am vazut pentru prima oara, am stiut ca era jaratic. Atunci, mi-am scos merele, le-am pus in jaratic si am asteptat cu bucurie rezultatul, pentru ca , fiind tanara, am o pofta de mancare sanatoasa. Dar rezultatul actiunii mele m-a dezamagit, deoarece toate merele erau crapate, arse, de nemancat. Dar asta era doar o aparenta, pentru ca atunci cand le-am gustat, mi-am dat seama ca erau mult mai gustoase acum decat crude. Deci acest foc nu numai ca este frumos, dar va deveni candva si util, mi-am spus.
VINERI
L-am vazut din nou, pentru o clipa, luni, la caderea noptii. Speram ca ma va ruga sa-l ajut sa-si imbunatateasca adapostul la care muncisem deja din greu. Totusi, el nu a fost multumit de rezultatul muncii mele, si m-a parasit. Nemultumirea i se mai tragea si de la faptul ca incercasem din nou sa-l conving sa nu se mai duca mereu la Cascada. Aceasta incercare am facut-o deoarece, de cand creasem focul, pe langa toate sentimentele experimentate deja - dragoste, bucurie, jale - am inceput sa simt unul nou - FRICA. Era in sentiment oribil! Imi doream sa nu o fi descoperit, pentru ca imi creea momente dificile, alungandu-mi toata fericirea, facandu-ma sa tremur, sa simt fiori de gheata si sa ma cutremur. Oricum nu l-am putut convinge sa nu plece, deoarece el inca nu stia ce este acea teama de foc, neputand sa ma inteleaga.
-Eu plec de acum... spui si stii ca asta o sa ma faca sa te urasc.
