vineri, 6 mai 2011

Nu mai am nici o lacrima pentru nimeni.

21.11.2010
E dimineata. Am avut o noapte groaznica. Lacrimi grele imi brazdau fata. Nu am crezut ca o sa doara atat de putin... Ma asteptam la mai mult, la mai multa suferinta, la mai mult chin. Dar frica de necunoscut e mai usor de suportat decat frica de prea mult cunoscut. Cand stii ca ceea ce urmeaza e un viitor sumbru, preferi sa nu il fi stiut niciodata. Dar cand stii ca iesi doar tu in dezavantaj, e mai usor. Plangi dar stii ca o sa treaca. Stii ca, chiar daca nu trece, nimeni nu o sa afle. Si aici o sa ma interpretezi gresit pentru ca habar nu ai la ce ma refer... 
Sunt deprimata si totusi nu pot sa arat asta. Acum nu mai am nici o lacrima pentru nimeni. Am secat. Doar zambete mai false ca niciodata si tipete prin care sa imi fac auzita durerea. Doar atat... Uneori ma gandesc daca a meritat si raspunsul imi vine imediat in minte: da, a meritat. A meritat pana la ultimul minut, a meritat tot. Am incercat sa ma fac fericita si sa te fac si pe tine la fel. Poate am reusit, intr-o mai mare sau mai mica masura, cu tine. Dar cel putin am incercat si, pentru mine, am reusit. 
Cum zicea o persoana draga: intr-o relatie intotdeauna unul ofera, iar celalalt primeste. Nu vreau sa par aroganta sau in alt fel. Dar pur si simplu SIMT ca ma incadrez in grupa celor care au oferit. Pentru prima data, am oferit. Nu am mai cerut nimic. Sau poate am cerut, dar nu la cotele la care ceream altadata. [^^]
Stiu ca pana si cuvantul ,,a simti" iti este necunoscut. Tu nu simti. Tu te bazezi pe simpla si banala ratiune. Nu simti, gandesti. Gandesti ca, daca au fost cateva luni dragute, in care totul a fost ok si soarele a stat deasupra noastra, iubesti. Gandesti ca, daca eu sunt aici, iar ea nu mai e, inseamna ca sunt mai buna decat ea, nu ca m-ai ales pe mine ca sa uiti de ea. Sau poate ca da, poate sunt eu pur si simplu paranoica. Poate nu mai dai doi bani. Dar e destul de evident. 
Sunt trista si nu pot sa arat asta. O sa crezi ca imi merge asa de bine, ca am tot ce imi doresc, ca te-am uitat in 12 ore, ca totul a fost din vina mea, ca zambesc doar pentru ca nu am tinut la tine. 
Un singur regret am: ca nu m-ai cunoscut inainte. Sa ma vezi pe mine cea egoista, cea care cere tot, care nu suporta nici un defect, care se asteapta doar la veselie si care nu poate suporta minciuna, tipetele, legile si ceea ce impun altii. Da... tu nu m-ai vazut asa. Tu nu apreciezi. Eu, in schimb, te-am apreciat. 


Azi am hotarat! Fac curat in viata mea. Imi sterg biblioteca, imi aranjez cartile, stelele, dorintele, sperantele, visele. Apoi o sa invat putin. Simt nevoia sa invat putin. O sa invat cum sa uit. Si, inainte sa cad franta de oboseala, o sa incerc sa fac un lucru care, cred, imi va fi pentru prima data foarte greu: sa socializez. O ora, doua, trei, o sa ies afara sa socializez cu o persoana care sa imi ridice moralul. 
Imi fac curatenie in viata. Da. Asa se zice acum. Sunt asa de ipocrita... Si eu fug, nu doar tu. Si eu ma arunc in neant. Imi e frica si ma ascund. Dar ce poate fi atat de rau? E o nimica toata. Doar fug. La dracu'. Fug. A venit randul meu. 
Si o sa tipi la mine, ca vreau sa ma dau in spectacol, ca nu sunt deloc diplomata, ca nu ma intelegi si alte treburi. Dar mai presus de toate, e blogul asta. Aici, daca stii sa citesti printre randuri, ma poti gasi pe mine si parerile mele. De asta este aici, ca sa pot sa tip in liniste la oricine. Si, spre marea mea bucurie, nu are nimeni nici un drept asupra lui. 


Azi e 6 mai 2011.

Eram singurii.

28.02.2011
Eram singurii care se puteau certa intr-o noapte si care se puteau impaca tot atunci. 
Eram singurii care ne puteam oferi tot timpul din lume unul altuia.
Eram singurii care puteau sta in fiecare seara calda de vara pe cimentul racoros fara sa ne goneasca tantarii.
Eram singurii care in 6 luni nu au avut decat o cearta. 
Eram singurii...
Acum suntem singuri. 
Tu fara mine si eu fara tine. 
Nu mai stiu cum e sa fii singur. Ma sperie atat de tare totul.... Nu o sa pot sa fac fata tuturor singura. Am nevoie de cineva care sa imi zica ,,Gata. ****, gata! O sa fie bine. E vina mea." sau ,,Haide Andreea! Nu mai face asa. Plangi degeaba! Ce Dumnezeu?". Acum ce o sa fac?
Nu o sa mai am dreptul sa fiu geloasa sau sa fiu paranoica in ceea ce te priveste. O sa trebuiasca sa ma abtin. sa tac. 
Nu mai am cui sa zic in microfon: ,,Vorbeste. Vorbeste. Chitaie" sau ,,Crr. Nu. Prr" Gata cu alinturile. Acum sunt copil mare. Sunt domnisoara. 
Copil mare, capabil, independent... Asta zice toata lumea.
Si au dreptate. Nu sunt legata de tine. O sa supravietuiesc. 
Ma gandesc, acum, ca am mai mult timp la dispozitie, pot sa ma pun in imi perfectionez engleza si sa invat japoneza cum trebuie, sa imi fac mai multe teme sau sa, nu stiu. Sa scriu mai mult poate? Da. Poate ca nu o sa mai fiu oarba. 
Zambet. Zambet. Zambet. Zambet. De ce e o lacrima pe obraz? [De amintiri.] Zambeste incapabil-o. Zambeste! Nu mai plange. Fitse. Fitse. Esti o proasta! Nu mai plange. 


Azi e 6 mai 2011.