duminică, 29 ianuarie 2012

Putere.

Scuip-o. Injur-o. Ceart-o ca e proasta si ca nu asculta. Bate-o daca vrei. Injoseste-o ca a plecat. Ceart-o ca s-a gandit la altii. Arata-i ca o urasti si ca ai urat-o cat nu a fost langa tine. Fa-i ce vrei tu, apoi iart-o.
Nu a stiut ce sa faca si s-a complacut intr-o singuratate chinuitoare. Stia ca e slaba si nu poate sa faca fata. Dar s-a incapatanat, ca de obicei, si a preferat sa fie singura sau in compania cuiva nu tocmai pe placul ei. Si o doare cumplit acum, cand sta plangand in fata ta si asteapta sa ii dai ,,sentinta". Fata ei e rosie si lacrimile ii brazdeaza fara oprire obrajii imbujorati si fierbinti.
Sta in fata ta un moment nesfarsit in care isi da seama ca, toate chestiile astea, incapatanarea, rautatea, dorinta de a fi singura, au mai impins-o si altadata sa faca lucruri pe care nu si le dorea. Este pusa intr-o situatie in care a mai fost pusa. Alta data, insa, impacarea era iminenta. Acum nu. Acum nu e vorba de o simpla impacare.
Sta cu capul aplecat si asteapta. Ii e rusine de ce a debitat si raspunsul intarzie sa apara. Stie ca trebuia sa se calmeze inainte, sa isi faca un discurs de 30 de secunde, nu sa scuipe vorbe prea sincere timp de 3 minute, fara sa lase loc de reactie.
E curioasa, asa ca ridica ochii din pamant si se uita la tine. Ai aceeasi fata pe care o aveai cand a inceput sa vorbeasca: speriata. Ofteaza si un gand razlet ii trece rapid prin creierasul ala mic: ,,Dumnezeule, chiar eram dispusa sa fiu cuminte si... altfel". Se intoarce si pleaca. Ce rost mai are? Oricum raspunsul nu o sa fie in favoarea ei.

duminică, 8 ianuarie 2012

Om Mare.

Sta scufundata in patura moala si se gandeste. Somnul i-a zburast de mult si nu oricat ar incerca nu poate adormi. Sta intinsa in patul in care a varsat sute de lacrimi si care a inghitit sute de suspine. 
Acum, mai mult ca niciodata, realizeaza ca nu vrea sa se faca mare. Vrea sa ramana mica, o copila care pluteste neincetat printre zambete si ganduri bune. Vrea sa fie iubita de toata lumea si sa ofere in schimb mai multa iubire. Nu vrea sa mai urasca sau sa se enerveze. Si totusi i se pare inevitabil. 
Se gandeste ca, daca ar face un efort, ar putea fi om mare si, in acelasi timp, sa ii iubeasca pe toti, cu tot cu imperfectiunile lor enervante. Dar realizeaza apoi ca prea putini ar iubi-o inapoi. Prea multa dragoste oferita si prea putina ajunge inapoi la ea. Ea trebuie sa fie in permanenta iubita ca sa nu sufere, ca sa nu planga. 
Nimeni nu o mai alinta acum, toata lumea o critica. Nimeni nu o mai sprijna, toata lumea o paraseste daca esueaza. 
Nu stie ce sa faca. E singura, mai singura ca niciodata. Nimeni, nimeni nu o poate ajuta. 
Ofteaza si aprinde lumina. Vrea sa citeasca.