joi, 30 aprilie 2009

Cui ii mai trebuie animal de casa? :))


Ma inunda... Ceva. Apa, bere, aer... ceva.

Nu. Nu e bere. Nu are alcool. Pacat. Oricum.

Nici aer nu e. Nu am inceput inca sa plutesc.

Poate e un sentiment. Nu. Sigur e un sentiment. Un sentiment dat naibi. Un sentiment care ma omoara. Urasc chestia asta. Si totusi nu e rau. De ce sa ma plang? :D

Gata! Mi-am dat seama. Nu ma inunda pe mine nimic. Am picat intr-o mare de Ura. Voi urati eu sufar, simt. Nu e tocmai suferinta. Doar ca imi e frica sa nu ma cuprinda si pe mine. Incerc sa imi tin respiratia, sa ies la suprafata. TERMINATI!

De ce va place sa urati?

De ce va place sa purtati pica cuiva?

Uite! Gelozia si Egoismul inoata fara nici un stres pe langa mine. Nu ma baga in seama. :)

Vreau sa vina o pasare sa ma ia de aici. Sa ma confunde cu o Gelozie sau cu un Egoism mai mic si mai vulnerabil sa ma scoata de aici.

Chiar asa. Eu ador Mila. Are pene albe si cioc lung, alb. Si niste picioare si mai lungi, si mai albe. Si daca te uiti cu atentie in ochii ei negri, foarte negri, vezi cu iti zambeste. Tie, Urii, mie sau Mortii. Pentru ea nu conteaza. Zambeste tuturor. Putin ii pasa ca zambetul acela va fi ultimul sau ca nu va mai avea cui sa zambeasca. Ea isi traieste scurta viata.

Incep sa raman fara aer. Nu vreau sa ma inec cu Ura sau sa ma inghita o Gelozie sau un Egoism.

Ce prostie! Am nevoie de aer sau de apa! Nu vreau altceva! Aer sau apa.

Daca ar fi sa mor, nu ar fi cine stie ce. Cred ca mi-ar placea sa mor cu zambetul pe buze. Ca Mila. Sau langa cei dragi care nu urasc. Ca tine. Dar ma rog.

Am zarit o raza de soare. A inceput sa se faca lumina in jurul meu. Sunt aporape de suprafata? Da. Daca as ridica mana as iesi la suprafata si as putea respira. As putea respira aerul. Am inceput sa pot vedea discul Soarelui pe cer. Ce frumos. E galben si rotund. Doar acum ma pot uita la el. Cand voi iesi la suprafata sentimentele mele ma vor fi acaparat. Voi fi din nou Eu. Aia veche si mereu indragostita.

Mai dau de doua ori din maini. Pefect. Aproape am ajuns. Asa... Uite! Bucuria vine alergand in directia mea. Offf, nu ma mai recunoaste decat dupa chip. Put a Ura. Saraca! Se uita nedumerita la mine si ma intreaba din priviri daca sunt Eu. Nu ii pot raspunde. Nu ma intelege. Ii zambesc. Imi zambeste incurcata. O iau de o labuta si o trag dupa mine. In apropiere e o bucata de pamant. Daca va astepta sa ma usuc isi va da seama ca sunt Eu. In departare se vad si celelalte sentimente. Uite. Fericirea si-a facut un nou prieten. Vine impreuna cu un pui de Mila. Ce dragut.

Asa. Celelalte sentimente ma recunosc. Se contropesc din nou in o Eu transparenta. Copia mea imi zambeste si se aseaza in fata mea. Perfect. Vreau sa spun ca se muleaza perfect pe corpul meu. In corpul meu.

Mi-ati lipsit mai! Mi-ati lipsit micile mele sentimente. Nu o sa mai inot in Ura prea curand. Nu as vrea sa ma pierd din nou.


marți, 28 aprilie 2009

E da! Foarte bine!


E da. Si ce crezi ca esti centrul universului? Chiar crezi? Nasol. Vorba profei de romana. Universul nu mai are centru. Nu mai existi. Gata. Te-am pierdut pe tine, mi-am recuperat un alt prieten. Nu ai dreptul sa te amesteci. Lasa'ma. nu mai face pe sfantul/sfanta ca nu iti sta bine. Moaca ta de copil bopac nu se asorteaza cu imbracamintea de copil sfant. In universul tau poate, poate esti un inger. La mine in univers esti... Pai... Stai sa ma gandesc. La mine in univers nu esti. Nu esti nimic. Nu existi. Nici acum, nici mai tarziu. Gata. Ai atins o coarda sensibila. P-L-E-A-C-A. Nici nu vreau sa te vad, sa te aud pe tine sau de tine. Stai la locul tau. Nu vreau sa iti aud numele in gura altcuiva sau numele meu in gura ta. Uita! A fost un vis! Un vis frumos. Ai dormit vreo cateva luni. Asta-i tot. Acum te-ai trezit si pana cand te culci o sa uiti si o sa te adancesti in alt vis. Alt vis. Nu e bine. O sa te adancesti intr-un vis. Eu am fost un cosmar. Tu a trebuit sa ma suporti. Trezestete. Nu exista. Visezi. Trage-ti o plama. Asa. Vezi? Visezi. Esti constient de asta atat timp cat citesti asta. Mai incearca. Visezi. Esti nebun. Ai inebunit. Visezi vise reale. Visezi realitatea! E groasa. Subtiazo. Scarbo! Esti un... Pai ti-am zis. Nu esti. De ce speri sa scriu pe undeva pe aici ca esti toata viata mea si jumatate dintr-a altcuiva? Termina cu prostiile. Cu visele. Trezestete. Deschide ochii aia tampiti si caprui. Casca ochii! Esti inutil cand visezi atat de mult si cand dormi tot timpul! Haide! Trezirea la viata. A venit primavara. Aproape ca a si trecut. Tu probabil o sa te trezesti odata cu macii rosii. Pacat ca aia rasar tarziu si tin putin. Asa si tu. Te trezesti greu, ramai putin timp treaz, apoi visezi din nou. Iesi!


Vezi? Nici macar nu sunt constienta ca sunt treaza. Incerc sa ma trezesc. Incerc sa nu ma mai mint. Incerc sa imi uit visele. Incerc sa nu imi mai vorbesc la persoana a 3-a. Incerc sa am o viata normala. Viata mea! Imi vreau veselia inapoi. Nu vreau sa fiu matura. Vreau sa fiu eu! Eu copil. Nu accept sa ma maturizez de acum. E prea devreme. Urasc primavara asta. Astept sa infloreasca macii. Poate o sa-mi fie mai bine atunci.

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Nu Conteaza.




Ce pot sa fac?
Ma resemnez.
Nu ma bag.
Nu vreau sa deranjez.
Inteleg.
Ba nu.
Nu inteleg.
Asta vreau sa crezi tu.
Nu inteleg nimic, nu vreau sa ma resemnez, nu vreau sa tac, nu vreau sa te las in pace.
Dar pentru moment poate e mai bine asa.
Poate e mai bine sa fiu o umbra.
Umbra din spatele tau, care te apara.
Umbra care stie mai multe decat crezi.
Umbra care nu o sa te lase in pace.
Ca o musca.
O musca mica, care o sa fie langa tine cand o sa ai nevoie.
Fara ca tu sa iti poti da seama.
O musca....

marți, 21 aprilie 2009

Trezirea!!!


Zi-mi cum vrei sa-ncep, direct sau incet?
Nu mai vad, nu mai aud nimic
Totul s-a blocat in jurul tau, intelegi ce-ti zic?
Ma opresc un pic ca sa te admir,
Ca sa imi revin hai inca putin.
Fa tot ce poti ca sa ma scoti din minti,
Fa ce simti, cum simti.
Dar uitetete ce mmmi-ai facuttt
Ca nu mamamai pot sa leg nici un cuvanttt.


Exist. Imi pasa. N-am uitat. Zambesc. Si tu ma enervezi. Trece. Nu ma baga pe mine in seama... Sar putea sa iti stric prietenia. Pana la urma o sa ne revenim. Intr-un tarziu.
Vorba Annei^^: Pentru ca o prietenie trece si prin foc.

duminică, 19 aprilie 2009

Nu ai decat de asteptat.


La dracu'. Ce am acum in fata ochilor? Ce? Niste bucati de hartie decupate... decupate in forma de inimioare... Hartie roz... Inimioare roz.
Afara ploua... Ce pot sa fac cu ele? Le asez frumos pe jos... Picurii de apa cad peste ele... Se transforma in... in nimic. Incet se scufunda in neant. Ele impreuna cu tot ce era in jur. Pardon. Cred ca am lesinat eu sau poate doar am inchis ochii. Nu imi pot da seama. E penibil. Nu stii cine esti, ce faci, unde erai. Sau nu vrei sa stii. Nici nu incerci sa afli.
Te lasi purtat de val spre urmatoarea destinatie.
Care TREBUIE sa fie undeva acolo, mai aproape sau mai departe. Pana cand ajungi acolo trebuie sa traiesti in acest vid, in termeni uzuali: lumea tuturor sau lumea reala.
E plina de cruzime, minciuni, falsitate. Lipseste dragostea. Dragostea de orice. Dragostea lipseste. E urat. Ceilalti iti voi raul, iar pana la urmatoarea destinatie trebuie sa alegi: traiesti in lumea lor, li te alaturi sau iti formezi o noua lume, in care cei din jurul tau nu exista decat undeva in background si iti petreci timpul cu putini ca tine care astepta finalul calatoriei.
Cand acest final vine exista riscul sa nu simti ca ai mai parcurs o bucata de drum si trebuie sa cobori. Atunci ramai acolo. Ramai in vid pana te trezesti si incepi sa fii atent cand trebuie sa cobori. Ai grija sa nu ramai singur pe drum dar nu ai de ales.
Ceilalti au coborat, iar tu ti-ai ratat sansa. Nu ai decat de asteptat.

vineri, 17 aprilie 2009

Taci!


Vrei fericire?
Pleaca.
Nu iti place?
Pleaca.
Ti-ai propus sa faci pe desteptu'?
Pleaca.
Nu sunt obligata sa iti ascult comentariile.
Pleaca.
Vrei sa rupem orice legatura? Perfect.
Pleaca.
Nu e vina mea. Nu imi palce nici mie.
Pleaca.
O sa ajung sa te urasc daca nu pleci. Nu vreau asta.
Lacrimi.
PLEACA!

miercuri, 15 aprilie 2009

Atat. Nimic mai mult.


De ce, cand ma uit in directia ta, ma intrebi: "De ce ma fixezi cu privirea?", iar eu trebuie sa indrug o minciuna, o scuza pe care sa o crezi?
E greu sa iti dai seama ca nu am ce sa vad atat de interesant la moaca ta de puscarias? Ma uit prin tine, ma uit la sufletele care planeaza in spatele tau. De ce nu ma uit la sufletul tau? Pentru ca nu ai asa ceva. Sufletul tau e distrus. Sufletele pe care le-ai distrus planeaza pe langa tine, in spatele tau, iar al meu ocupa locul cel mai de seama. Desi abia a iesit din mine, acum sta deasupra ta... si e aproape palpabil. Ai avut grija sa-l distrugi. Fizic imi e bine. Ma rog. Tu nu mi-ai facut nici un rau... fizic. Si totusi tac. Stau pe patu' de spital cu venele gaurite si ma uit pe fereastra, la motociclistii care se plimba pe langa spital. Odata, de mult, imi doream sa am si eu o motocicleta, sa umblu cu ea peste tot. Acum, nu mai am sperante, vise sau ambitii. Nici macar originalele mele Mofturi. Acum am devenit un Eu mai tacut, mai retras, mai... invizibil. Nu am vrut sa ma schimb niciodata, insa Tu... Tu ai facut in asa fel incat sa nu ma mai pot impotrivi... Mai schimbat cu forta. Fara sa primesti acordul meu. Ai incalcat pactul nostru. Pactul Nostru. Doar al Nostru si odata cu el... Ai mai incheiat si... Nimic. Asta e tot. Tot ce ai incheiat.
De parca nu e deajuns.

marți, 14 aprilie 2009

Sfat? Poveste? Naiba stie.




Acum, ce pot sa mai spun? As veni cu o completare la postarea de mai jos. Nu cu o completare... cu un sfat. Un sfat, un indemn pe care il puteti lua in seama sau va puteti face ca ploua:


Nu uitati de lucrurile marunte din viata. Lucrurile care acum, desi invizibile, neimportante, peste cateva zile, saptamani, luni ani... vor deveni Povestea voastra. Uitate in jurul tau. Nu ai o viata chiar atat de banala. Trec pe langa tine, in fuga, Lucrurile Mici. Poate povestea ta din asta e compusa: din capitole scurte, relatari fara sens dar odata ajunsi la punctul culminant nu poti lasa povestea fara sa o termini. Gandestete ca, pentru mine, Tu esti un Lucru Mic, dar Important.


Din Tine imi este constituita Povestea. Eu sunt Personajul Pirncipal, Tu autorul. Poti face ce vrei cu mine... din mine. Eu nu comentez. Eu plang doar atunci cand tu te opresti din scris. Pe ascuns. Si totusi, cand te apuci din nou de scris, vezi urmele lacrimilor mele pe foi dar nu iti pasa... Tu faci ce vrei din mine.




Am deviat de la subiect. M-am lasat dusa de val. Sunt destul de aeriana in ultimul timp. Autorul meu a plecat.

Viata? Moartea? Povesti de adormit copiii.






Povestile sunt ca oamenii. Nu sunt facute sa traiasca singure.
Intr-un colt al lumii este cineva care traieste o poveste ce se oglindeste intr-a ta.
Avem nevoie de povesti. Ele ne aduc in inima o unda de vazduh, atunci cand ceva ne apasa. Ele sunt tainica rezerva de farmec, pastrata in cutele intime ale fiecarui adult, acolo unde se afla eternal componenta a copilariei.
Nu poti spune ca tu nu ai o poveste. Toata lumea are cel putin o poveste pe care o traieste acum, in momentul asta. Ca o lupta. Ca o lupta in care, rar, cineva este sigur ca a castigat sau ca a pierdut.

Da. Poti numi viata cum vrei tu. Ii poti da si nume. Pe a mea o cheama Smile, e vesela, are inima franta, e vesela, ii place libertatea, e vesela, nu suporta idiotii, e vesela si cand nu reuseste sa fie vesela incearca, se lupta, nu renunta si pana la urma reuseste, mai mult sau mai putin. Asa e viata mea. Ca mine.

Pe ce se bazeaza viata?
Pe noroc (e grav daca ajungi sa fii o victima a hazardului), pe dragoste (ar trebui sa ai destul curaj ca sa cauti dragostea, rabdare sa o astepti, trebuie sa fii sigur pe tine ca sa stii ca ai gasito, si putere atunci cand afli ca te-ai inselat), pe prieteni (se poate si fara asta dar…), pe sex (totusi… placerile trupului?) etc.
Nu o sa le insir pe toate. Nu am destula rabdare.Ma facut mama leoaica nu te mai plange.

Acum sa scriu si despre moarte. Nu. Mai bine nu. De ce? Pentru ca pentru mine moartea nu reprezinta o problema… vitala.
Si totusi… pentru ca daca nu scriu nimic si despre ea Moartea se va simti nedrptatita, o sa copii un fragment dintr-o carte: Povesti de spus in patru anotimpuri de Leon Sarateanu:


-Vreau sa ciocnim un pahar in sanatatea lui… Mark Twain.
-Amedeo, tin sa te previn, cu respect, ca bietul Twain a decedat de mult.
-Inexact! Ma inscriu in fals! Cand era la Londra, un reporter American l-a acostat: “Domnule Twain, la New York s-a zvonit ca ati murit. Ce sa scriu in legatura cu asta?” - “Scrie ca zvonul este inexagerat…” Si tot el a dat indemnul: “Traieste in asa fel, incat, cand ai sa inchizi ochii, sa-I para rau pana si dricarului ca ai murit”.



Si o poezie... niste versuri amarate dar la care tin foarte mult.


Canta un om, pe drum, aseara,
Trecea, cantand incet pe drum.
Stiu eu? Poate canta sa-I para
Drumul mai scurt,
Ori, poate, cum
Era asa frumos afara,
Poate canta ca san u-l doara
Ca-I singur, numai el pe drum.
Elena Farago

vineri, 10 aprilie 2009

Suferinta? Putin spus.


Zece intamplari ciudate si-o minune…

Era cantecul lor. Era.Ii placea totusi sa fredoneze cateva versuri, in amintirea lui.
Suferise. Inca nu se terminase. Un accident banal pe care nu o sa si-l poata ierta niciodata. Era vina ei, doar a ei. Daca nu ar fi vrut sa se intreaca, sa vada cine ajunge primul pe celalalt mal al Dunarii… Acum ar fi fost impreuna in tren, mergand la Bran, acolo unde se cunoscusera.A plans mult. Acum, parca lacrimile nu voiau sa ii mai curga pe obraji, sa o lase sa se descarce. Isi pierduse fiinta iubita…singura fiinta la care tinea. Se gandise de nenumarate ori sa se duca dupa el, in lumea ingerilor, dar stia ca el nu voia sa se intample asta. Nu ar fi vrut. Nu i-ar fi permis.Toate relele s-au intamplat intr-o singura zi. De ce? Unde?

Acolo, si atunci. Pe malul Dunarii, un cuplu de indragostiti jucanduse in nisip, si inconjurati de prietenii lui. Deodata, plictisita de jocul decent cu nisipul, ridica capul spre baiatul de langa ea, si dupa cateva cuvinte provocatoare spuse in soapta alergara amandoi spre Dunare, lasandu-I pe toti cu gura cascata. S-au avantat in apa, dar, dupa cativa metri de inot ea obosi. El insa continua sa inoate spre centrul fluviului. Ea zambea si ii stiga gafaind: ,,Gata!!! Am Obosit!!!’’ Dar el, se scufunda in apa fara nici un cuvant, apoi, tipand a ridicat o mana deasupra apei. Ea, panicata, nu a fost in stare sa scoata decat un zbierat ingrozit. Toata lumea se intoarse spre ei.

Altceva nu isi mai amintea. La inmormantarea lui insa, plangea in liniste, langa sicriul negru. Dupa ce a fost ingropat, a inceput sa I se faca rau, sa fie ametita, sa vorbeasca singura… A fost rapid internata si a luat o groaza de calmante. Nu o ajutau prea mult. Doua saptamani nu a vorbit, nu a mancat, nu a raspuns la nici o intrebare. Statea cu tricoul lui in brate, uitanduse in gol, plangand, si tanjind dupa saruturile lui. Unde era?

Nu voia sa creada ca sa intamplat. Nu putea sa creada asta… Parea imposibil, dar era adevarat. Acum se ducea la Bran. Singurul lucru care il putea face sa fie mai aproape de el era bancuta dintr-un parculet. Bancuta unde facuse cunostiinta, unde se sarutase prima data…
Ii era dor de ghioceii pe care ii primea in miez de iarna… Ii era dor de mangaierile lui.

Totusi viata merge inainte. Si ea la fel. Acum nu mai era la fel de sociabila ca alta data. Era retrasa, trista.

Au trecut vreo doi ani. Ea tot cu gandul la el era… Nu isi mai gasise pe nimeni. Nici prieteni nu mai avea, cu exceptia unei fete, care suferise si ea destul de mult cand era mica si o intelegea. Doar ea mai aducea zambetul pe fata copilei.

Timpul trecea, suferinta scadea desi nu disparea niciodata. Se ducea aproape in fiecare zi la cimitir dupa scoala. Intotdeauna era o lumanare aprinsa la locul unde era el ingropat.

Intr-o zi, fara nici un motiv, un ID necunoscut a aparut in lista ei de Messenger. I se mai intamplase. Probabil cineva facuse schimb de liste. Nu ii pasa. Dar, cu timpul, a inceput sa intre in vorba cu necunoscutul. Era un tip de treaba. Se intelegeau bine. Intotdeauna cand venea de la scoala deschidea calculatorul ca sa vorbeasca cu el. O facea sa uite de toate necazurile. Incet, fara sa isi dea seama cand si cum, s-a indragostit de el, si el de ea. Vorbeau intotdeauna, isi faceau mici declaratii de dragoste, dar erau la departare unul de altul… prea departe… El era dintr-un oras indepartat, iar ei nu ii placea asta. Nici faptul ca se indragostise de el nu ii convenea. Simtea ca il tradeaza pe fostul ei iubit. De fiecare data cand isi amintea asta nu mai vorbea cu tipul de care se indragostise cu lunile. O durea dar, amintirile nu ii dadeau pace.

Prietenul de pe internet nu stia de lucrurile prin care trecuse ea. Ea nu ii povestise nimic. Nici nu avea de gand oricat l-ar fi iubit de mult. Nu ii placea gandul ca trebuie sa ii dea socoteala cuiva. Si chiar daca i-ar fi povestit nu ar fi reusit sa o faca in asa fel incat sa nu se simta tistetea, durerea din modul in care vorbea despre trecut.

Habar nu avea ce sa faca. Ii zicea ca se duce sa alerge prin parc in timp ce ea, de fapt se ducea la cimitir, rascolita de amintiri acum neplacute.

Ceea ce o facea sa se simta atrasa de baiatul de pe net era faptul ca se simtea mai aproape de fostul ei iubit. Era ceva ce o facea sa se simta foarte bine cand vorbea cu el. Uneori avea senzatia ca vorbeste chiar cu baiatul de a carui moarte se credea vinovata.

Isi faceau planuri de viitor. Nu s-au vazut niciodata dar… sperau ca intr-o zi sa se intalneasca.

Povestea asta insa... Nu are inca un sfarsit. Mi-ar placea sa aiba. O sa ma interesez. O sa aflu, si o sa va povestesc. Pana atunci, Be Happy!

joi, 9 aprilie 2009

Daca nu ma pot intelege nici macar eu... cum de am pretentia sa ma ajuti TU, o persoana pe care abia o cunosc si care abia ma cunoaste?

De ce iubesc visele? De ce iubesc sa traiesc in lumea mea... niciodata in lumea voastra? De ce atunci cand ma lovesc de ceva ma trezesc brusc atrasa de lumea asta a voastra... o lume cruda, urata, nepotrivita pentru ,,micutul trup"?

De ce toata lumea se ia de mine astazi? Am eu ceva special? Imi e dor de Mine. Imi e dor de Mine cea Plina de Viata si Energica, Eu cea distrata care sare in baltile din curtea scolii atunci cand ploua.

De ce toate astea?

Din vina ta, a prietenei mele, a colegului meu, a colegului de la clasa de alaturi, a profei mele, a Tuturor.

miercuri, 8 aprilie 2009

Promisiune


Vreau sa imi revin.

Vreau sa fiu din nou Eu cea plina de viata.

Vreau sa ma trezesc la viata.

Daca ai fi aici... langa mine... ce as face?

Nu as face nimic. Sau poate ca doar ti-as zambi ca sa imi simti durerea.

Cica am multi ,,prieteni''. Ce insemana asta?

Da e un cuvant frumos. Ascunde fericiri dar si tristeti.

Ghinion.

Am gasit acum ceva timp un citat care spunea cam asa:

Daca iubesti un om lasa-l liber. Daca se intoarce e al tau, daca nu, nu l-ai avut niciodata.

Acum eu ce pot face? Astept. Te astept. Nu o sa fac nimic ca sa te intorci la mine. Iti doresc binele. Vreau sa fii fericit.

Poate ar fi fost mai bine daca... daca nu imi spuneai ultimele vorbe. Daca ma lasai pur si simplu. Acum imi petrec timpul incercand sa imi dau seama ce faci. Imi este frica sa nu patesti ceva. Stiu ca nu vei pati nimic. Dar imi fac griji. Prosteste.

In cazurile astea, nu cred ca pormisiunea mea mai trebuie respectata. Nu mai am de ce. Nu te supara pe mine. Nu te merit.







AHHHH!!! Nu as posta asta. Nu vreau sa pun asta pe blog. Se presupune a fi o pagina vesela nu jurnalul unui copchil tampit. Offf. Asta sper sa fie ultima mea postare DESPRE mine. Nu imi place.

marți, 7 aprilie 2009

Oficial... Te urasc.


Imi vine sa te scuip intre ochi. Pacat ca nam tinta.

De ce nu te hotarasti odata?

De ce nu incetezi.

Ma chinui.

Ma ranesti.

Inteleg ca nu-ti pasa.

Nu ar trebui sa-ti pese. Sunt un nimeni.

Mi-ar placea sa pot trece peste perioada asta... cum sa ii zic?... depresie? Prea aspru.... Prea dur.

Nu stiu. Sper ca intelegi tu.

Parca iti vad prietena alergand dupa mine pe holurile scolii ,,Vrea sa va impacati... Vrea sa va impacati!!!''

Ce pot sa ii zic? Pot sa ii zic adevarul: ,,Vreau sa il f*t...Vreau sa il f*t!!!'' ?

Nu pot. Vreau dar nu pot.


ASTA NU INSEAMNA CA NU TE URASC!!!



P.S.: Postarea asta e adresata multor persoane... Persoane care imi sunt aproape si care nu sunt.

luni, 6 aprilie 2009

Adevar


Iubesc Primavara. Da. Ma simt ciudat. Sunt plina de bale de caine si de injuraturile ,,prietenilor'' mei. Sunt aici... singura, parasita de toti cei pe care ii tineam pe partea ,,celor dragi''. Incet incet ii pierd pe toti.

Am eu ceva sau lumea din jurul meu e de vina?

Ce zici? Seman cu un copil emo? Nu sunt. Nu vreau sa fiu. Nici nu stiu ce insemana sa fii emo. Sunt trista o zi... poate doua, dar imi trece repede, uit si mai repede, iert imediat.

Sunt defecte nu? Pai da. Nu sunt perfecta.

Nici macar oglinda indoliata care imi invaluie chipul intr-un fum al trecutului nu ma face sa fiu mai putin ,,defecta''. Nici nu incerc.

Si ce daca sunt perversa?

Si ce daca nu sunt cea mai inalta fiinta pe care ai apucat sa o vezi?

Si ce daca citesc mult?

Nu ar trebui sa te deranjeze. Nu ai de ce sa comentezi. Oricum nu esti prietenul/a mea. Acum am aflat cat trebuie sa muncesti ca sa ajungi al sufletul cuiva, iar dupa nopti nedormite si griji facute in zadar sa te dea deoparte, acolo unde nici daca ai vrea nu ai putea ajunge.

Eu am renuntat la tine. Am renuntat la voi toti.

Am aflat ca desi e greu sa fii singur, e mai bine decat sa fii inconjurat de ,,prieteni'' falsi.

Sunt o mica criminala. Ma omor singura.

Iubesc lucrurile interzise.

Iubesc sa te calc pe nervi; si pe cap.

Iubesc sa petrec pana dimineata.

Iubesc senzatia aia cand, toata lumea e cu ochii pe tine dinc auza unei noi barfe.

Iubesc sa imi spui ,,tarfulita'' pentru ca poate asta sunt. Poate toate avem in sange un strop cat de mic dintr-o femeie. o femeie desfranata.

Iubesc sa te faci ca nu ma cunosti. Imi oferi timpul de care am nevoie pentru a ma gandi cum sa te salut; daca te salut.

Iubesc natura si catelusa din coltul strazii care ma umple de bale de fiecare data. Pe ea o iubesc cel mai mult. Ea nu ma va trada niciodata.


Acum vreau sa vezi ce am gasit pe net. E frumos. E adevarat. Si e scris de Mircea Cartarescu.

Cand ai nevoie de dragoste, nu ti se da.

Cand trebuie sa iubesti, nu esti iubit.

Cand esti singur nu poti scapa de singuratate.

Cand vrei sa strangi in brate nu ai pe cine.

Cand vrei s adai un telefon, toti sunt plecati.

Cand esti la pamant cine se intereseaza de tine?

Cui ii pasa?

Cui o sa-i pese vreodata?

Dar nu sper nimic.

Nu primesti dragoste cand ai nevoie de dragoste.

Cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.

Cand esti la pamant, nici o femeie nu te cunoaste.


Imi place stilul lui Cartarescu.

Ma gandeam... De ce nu iti convine ca pun multe intrebari?

Pentru ca probabil nu le poti raspunde la ele nu?

Sau poate poti dar ,,nu vrei sa o faci ca sa vezi de ce sunt eu in stare''.

Citesc mult. Ascult putin.

Iubesc. Urasc. Sunt OM.

miercuri, 1 aprilie 2009

+-Prieteni


Dezamagita... Si totusi... M-am obisnuit. Ce mai conteaza un regret in + in - ? O sa ma obisnuiesc si fara tine... Fara voi. Voi doi (un el si o ea)! Lasa. Supravietuiesc. Nu va faceti griji pentru mine, desi... TU(el) m-ai ranit. Ma doare ingrozitor de tare. Dar imi trece. Totul trece. Timpul le vindeca pe toate. Sper.