miercuri, 30 septembrie 2009

Evil Kitten... Like Always o.O


Yesterday morning a black cat entered in my apartament. He was hungry so i gave him some milk. I called the cat Tom. My apartament was on the 22th floor and i had no idea how the cat got there! I decided to keep him so i build him a shelter on the balcony. When i came from work the next day i had a surprise. The kitten was nowhere; i founded a bird's feather on the edge of the balcony. When i looked over the balcony i saw that it was scratched. He might have been chasing a bird and probably fall from the balcony...

Deci.
Cand pui cativa copii nebuni sa faca o compunere cu cuvintele Kitten/ 22th floor/ balcony/ scratch probabil ca o sa se ajunga la o pisica super-erou care e lasata singura intr-o casa, intra hotul la etajul 22, pisica arunca cu cea mai mare precizie, 5 cutite, tipu' se sperie pentru ca nu stia ca acolo exista o pisica posedata, iar apoi e aruncat de la atajul 22 si zgarie peretii pana jos in speranta ca o sa reuseasca sa se prinda de ceva. Sau ii manjeste cu sange.

Cand pui aceeasi copii nebuni si cu diriginta lor sau in cazul asta profesoara de engleza sa faca aceeasi compunere... iese ce e mai sus.

sau

Pisica e gasita la etajul 22, este pastrata de un vecin din 10, e bagata in balcon, i se da un nume de baiat, Tom, iar a doua zi HE IS A SHE. Mda. Exact. In loc de un motan gasesti 6 pisoi si o pisica. In spatele canapelei din sufragerie. Bineinteles.

Diferenta? Pai hai sa vedem. In toate cele 3 cazuri... se intampla ceva ciudat. Niciodata nu gasesti o pisica normala pe trotuar, o duci cu tine pana la etajul 22, se sperie cand deschizi usa si te zgarie, iar litiera e tinuta pe balcon. NU. Pisica trebuie sa fie super-erou, sa pazeasca casa de hoti si de Mousezilla, sa se arunce de la etajul 22 SI sa zgarie si peretii pe dinafara, in speranta ca se salveaza. In momentu' in care se arunca pisica dupa o pasare, face in asa fel incat sa se arunce aproape de perete ca sa se salveze.

Acum, multumiri Dirigintei, colegilor mei si Alexandrei ca mi-a adus aminte de asta si nu a mai fost nevoie sa mai copii din caiet textul, m-am limitat la Copy-Paste.

marți, 29 septembrie 2009

Pretentii^^

Cateodata (de cele mai multe ori) sunt asa un copil ca nici nu iti vine sa crezi.
Tip, sar, rad, dansez
. Nu ma pot opri.
Asta e una din marele mele dileme.
Ce am eu de toti ma privesc asa de ciudat?

Voua nu va place sa fiti copii, sa zambiti sau sa va reintoarceti in perioada aia cand erati tineri si nebuni? Eu sunt tanara. Si imi place asa. Dar, de ce trebuie sa ma critice toti?
Uite. Unora le aduc zambetul pe buze doar prin faptul ca ii imit sau rad.
Zambesc si dansez, tip si cant.
(Ma rog, nu prea cant pentru ca sunt putin cam prea afoana dar trecand peste asta...)
Uneori am o pofta nebuna de viata si mi-ar placea sa ies din ore si sa fug afara, sa tip si sa caut soneria aia nebuna care nu suna decat la fara 10 (si cand sunt in mijlocul iernii simularile pentru incendiu).
Stii si mi-ar placea sa va fac cu mana tuturor, iar in diminetile triste cu nori si balti in curtea scolii sa iau toate baltile la rand si sa sar, sa sar, sa sar pana cand pic din picioare de oboseala. Anul trecut am sarit in balti si am daramat o prietena si am ras si am stat in sosete la ora de fizica. Si a fost atat de amuzant si am racit ATAT de tare.^^

Dar pe loc nu te gandesti la urmari. Te gandesti la cat de fericit esti si cat de mult ai da sa ramana totul la fel. Atunci vezi totul intr-o lumina mai... mai alba sau mai roz si dispare monotonia.
Imi place
sa fiu imbratisata si sa simt caldura celorlalti si
sa simt ca nu sunt singura care e inebunita dupa zambete.
Imi place
sa stiu ca nu ma injurati toti, ca poate unii ma plac, putin asa de tot. Dar ma plac.
Imi place sa cred in minuni si in vise care se pot indeplini.
Imi place sa cred ca peste ceva timp poate o sa am onoarea sa te cunosc.
Imi place
sa cred ca tu zambesti acum cand imi citesti aberatiile si gandurile.

Imi place
sa cred ca dupa asta o sa dansezi si tu pe strada si nu o sa iti fie jena de privirile din jurul tau. Sa te creada nebun/a! Sa se uite ciudat la tine. Tu poti sa ii faci sa zambeasca. Poti sa ii f
aci sa le para rau ca au crescut.
Imi place
sa cred ca zambesti acum... pentru mine.

luni, 28 septembrie 2009

Aberatii


Uneori am impresia ca nu mai suport sa stau intre 4 pereti plini de postere si de var.
Vreau sa evadez de aici, sa ma duc undeva departe, cat mai departe, sa nu ma cunoasca nimeni, si cand zic nimeni ma refer la NIMENI, sa uit de vechile obiceiuri, de familie, de casa asta pe care o stiu pe de rost, si de mine. Vreau sa uit ca am o copilarie mizerabila la propriu, intr-o casa plina de praf si tipete. Vreau sa uit fata alor mei cand zbiara la mine ca nu mi-am facut temele sau ca nu mi-am curatat biroul de hartii.
Uneori pur si simplu vreau sa scap de toti si toate, sa ma schimb si eu, sa am ocazia sa cunosc oameni noi, sa fiu din nou inselata si luata in bataie de joc, sa imi fac din nou cativa prieteni foarte buni, sa sufar din nou, dar fara s aimi pese.
Cum ziceam in postarea anterioara, vreau sa fiu o pasare; sa zbor, sa incerc fiecare tinut, sa vad fiecare parte a lumii, iar cu ochii mei mici si negri sa pot rade de toti cei care se consuma pentru nimic. Mi-ar placea sa pot sa rad de toata lumea fara sa fiu privita cu ochi rai si mi-ar placea sa inlatur toata ura din lume.
Acum nu simt nevoia sa folosesc expresii si alte chestii de genul asta. Acum ma descarc.
Stii... Cred ca asta e noul meu vis. Vreau sa fiu uitata de TOTI si eu la randul meu sa ii uit pe ei, sa scap de stres.
Oare e chiar atat de greu sa primesc un zambet binevoitor din partea cuiva? Asta m-ar face sa ma simt mult mai bine.
Eu va iert pe voie pentru tot ce ati facut si ce nu ati facut, cu conditia ca voi sa uitati. De mine.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Dragoste imposibila

Ce dragut ar fi sa fiu si eu o pasare.
Sa iti tai calea cand privesti cerul, sa pot sa cant ceva vesel atunci cand esti fericit sau sa aduc norii gri atunci cand esti trist, sa pot sa stau pe pervazul tau toata noaptea si sa te ascult cum imi soptesti cel mai tainic secret al tau in somn, sa primesc cateva firmituri de paine dimineata in timp ce tu iti bei cafeaua pe stomacul gol cu o bucatica de ciocolata amaruie. Stii tu... As putea sa te iubesc si nimeni nu ar putea interveni intre noi. As putea sa te privesc in ochii tai caprui, sa te fixez cu ochii mei mici si negri si tu sa ramai uitandu-te la mine, la penajul meu negru cu alb si putin rosu.
D
a. As putea sa fiu o randunica care sa te iubeasca tot timpul anului, dar ar fi aproape de tine doar din primavara pana in toamna, cand frigurile m-ar alunga de langa tine. Si te-as visa toata iarna, de acolo din tinutul calduros in care as poposi.
S
i da. Stiu ca tu uiti de mine, dar primavara voi aparea de fiecare data cu un ghiocel in cioc la fereastra ta si te-as trezi printr-un cantec vioi. Iar tu o sa sari din pat si o sa deschizi geamul ca sa ma vezi mai bine, si sa vezi daca sunt tot eu. Iei ghiocelul si il pui laolalta cu ceilalti, intr-o carte despre dragostea nemuritoare. Apoi ne reluam obiceiul.
S
i asa ar decurge totul in fiecare an si tu ti-ai da seama intr-un final cat de mult te iubesc si cat de mult vreau sa fii langa mine si iti dai seama ca ti-ar placea sa fiu una ca tine.
Si nu ti-ai da niciodata seama ca de fapt eu sunt doar o copie a celei care te iubeste cu adevarat, cea care e la fel ca tine, care nu zboara decat cu gandul si nu te trezeste decat in visuri.
P
entru ca viata nu e un basm, nu fiecare printesa isi gaseste printul si totusi... probabil toate sufera la un moment dat de o dragoste imposibila, probabil toate se indragostesc de o stea, de un Luceafar, mai devreme sau mai tarziu.

vineri, 25 septembrie 2009

Epilog 2


A 17-a lacrima curge pe foile cartii. Da. Si-a numarat lacrimile ca sa stie cate imbratisari si sarutari trebuie sa primeasca mai tarziu. Lui ii placea sa ii sarute incet fiecare picatura sarata care ii aluneca pe fata, si asa, pierdea sirul si nu mai putea sa le numere. Dar acum el nu mai exista pentru ea. Sau poate ca ea nu mai exista pentru el. Totul s-a intunecat atat de brusc. Nici macar nu a apucat sa isi alunge sentimentele. Sta si isi planga de mila. Nu ii place. Scoate un servetel mototolit din buzunar, isi sterge lacrimile repede si apasat, apoi ridica capul triumfatoare. Lacrimile au incetat. Dar ramane socata. Are vedenii? Ce cauta EL aici? Ce face? Nu trebuia sa se distreze si sa petreaca undeva? Incearca sa se ridice de pe scaun pentru a evita privirea lui fixa dar picioarele ii tremura. Nu poate face nimic? Nu se mai poate controla. Nu incepe sa planga in schimb incepe sa simta din nou gaura aceea imensa in piept. Se intreaba ce o sa faca. Cum o sa scape? Apleaca incet capul si deschide din nou cartea inchisa cu cateva secunde in urma. Acum incearca sa citeasca. Incearca sa inteleaga ceva din cartea aia. Parca pana si literele sunt mai chinuite si mai mici ca niciodata. Inainte jucau in mintea ei si dadeau sens propozitiei citite, acum insa totul e lipsit de sens. Citeste acelasi paragraf de cateva ori dar nu ajuta. Viziunea o surprinse, ca si cum in mintea ei s-ar fi deshis brusc o usa imaginara. Ochii albastri, inspaimantati si injectati de plans. Obrajii pistruiati, manjiti de noroi. Parul roscat, incalcit si transpirat. Un tipat ingrozit: ,,Tati, ajuta-ma!"
,,Tati, ajuta-ma"
Asta vrea si ea. Un mic ajutor. Un umar pe care sa planga sau poate un zambet de incurajare. Dar acesta intarzie sa apara. Ridica putin privirea. El tot acolo e. Nu s-a miscat. Sta cu o carte in mana si priveste uimit. Ce e cu tipul ala? De obicei nu sta asa, nemiscat si cu gura cascata.

Se uita la ea cu atentie. O studiaza fara sa evite nici un amanunt. Se uita la parul ei lipsit de culoare si observa fiecare fir de par rebel. Ii priveste imbracamintea inchisa la culoare si la mainile tremuratoare. Observa cum fata isi plimba mainile incet peste lacrimile care curgeau pe foile cartii. Ea numara lacrimile. Le numara ca sa recupereze mai tarziu fiecare picatura sarata pierduta. Tocmai isi scoate un servetel mototolit din buzunar si isi sterge ochii lasand urme pe acolo pe unde trece servetelul. Apoi se ridica de pe scaun, inchide cartea si ridica capul. El trebuia sa plece. Nu trebuia sa stea sa se holbeze la ceea ce a pierdut. La ceea ce a zdrobit. Simtea ca acum va fi mult mai rau decat se astepta. Stia ca pentru ea, el era ca si mort. Chiar daca se va intoarce, nu va putea recupera nimic. Totul facea parte din trecut. Ea nu il va uita prea curand. Simtea el asta. Stia ca tocmai a pierdut marea lui sansa. Si a pierdut-o. Nu a stiut cum sa aiba grija de acea relatie minunata. Ea se uita inmarmurita la el. Voia sa plece dar nu avea pe unde. El ii bloca drumul. Si totusi, oricat se chinuia, nu se putea misca. Ea asezata pe scaun, a deschis din nou cartea pe care chipurile o citea. El statea acolo, fara sa se miste, gandindu-se intens la ea si la ce a lasat in urma. La ce a pierdut. Nu o iubea pentru cum arata. Ci pentru ce era. Si-a derulat in cap primul sarut si reactia ei, ochii ei sclipitori veseli si plini de mandrie. Credea ca nu o sa fie mare lucru intre ei. Si totusi se inselase. Din nou. In mai putin de 24 de ore o sa plece si o sa o lase sa isi vada de viata ei, cu cine vrea. O sa plece pentru ca asa era mai bine pentru amandoi. Spera ca, macar din acest punct de vedere, sa nu se insele.

joi, 24 septembrie 2009

Mai stii faza cu luna?


Acum plang.
Vezi tu... Eu fac multe prostii, ma bag in multe belele.
Si nimeni nu prea imi mai e alaturi.
Te gonesc de fiecare data.

Mai stii faza aia cu luna? Atunci cand eram ceva. Eram ceva pentru cineva. Si tu erai totul pentru mine. Doar ca Puf! Am stricat totul, asa cum fac de fiecare data, stric prietenii le repar, frang inimi, uneori nu le mai pot lipi...

Stii... Sunt neindemanatica.
Daca imi dai sa iti tin inima, probabil o voi scapa si se va sparge. Nu e sigur sa o lasi la mine. Nu o pot frange daca o tii departe.
Dar cu inima mea ce fac? O sparg si pe ea?
Se presupune ca Apocalipsa va veni odata... Dar nu in viitorul apropiat. Gandestete ce as pati eu daca imi frang singura inima... O Apocalipsa mai mica vine si ma omoara. Si mor pur si simplu. Incetez sa mai respir si inchid ochii.
Apoi, asa cum zice toata lumea, o sa imi revad toata viata prin fata ochilor. Si o sa treaca fulgerator, o sa traiesc din nou fiecare sentiment in parte... Din nou. Si nu vreau asta.
Am trecut peste toate: inmormantari, promisiuni care nu au valorat 2 lei pentru unii, visuri spulberate... Toate. Si totusi inca zamabesc deseori, inca ma lupt sa ma pastrez in viata. Si de cele mai multe ori reusesc. Iti aduci aminte faza cu luna? Acum plang pentru luna aia de demult.
Plang pentru ca sunt o proasta! O proasta pentru ca nu sunt in stare sa pastrez ce imi trebuie, ce imi place.

luni, 21 septembrie 2009

Bun venit in Jungla


Trenul se opri lenes in gara, iar fumatorul posomorat din compartimentul apropiat se ridica sa plece. Ochii lui tristi imi aduc aminte de mine, Agentul NC, in mijlocul pustietatii, impreuna cu prietenii mei. Era o vara calduroasa si destul de uscata pentru un taram nou, plin de ferigi si alte plante verzi si taioase. Singuri si ametiti din cauza aerului tare, inconjurati de jungla fiarelor ne continuam expeditia.

Ce ne facuse sa plecam in acea calatorie nebuneasca? Pai cred ca primele cauze au fost tineretea si curiozitatea. Voiam sa vedem ce e acolo unde nimeni nu a mai fost, acolo unde poate se ascund zanele si pestii de aur. Asa a inceput calatoria noastra.

,,Si plecam sa cunoastem ameteala apriga a culmilor, lasam in urma noasta ferigi, urcam, beti de aerul tare, mai sus, tot mai sus. La picioarele noastre, intre costise plesuve si damburi incomate de codri stufosi, vaile se asterneau de-a lungul albiei serpuitea raurilor ce se pierdeau departe, in aburul campiilor grase. Un lung freamat se inalta ca o rugaciune. In pacea singuiratatii nemarginite, priveam in slava rotirea vulturilor deasupra negrelor prapastii, iar noaptea ne simteam mai aproape de stele."


Eram abia la inceput si deja voiam sa ne intoarcem acasa. Ne cam saturasem si incepuse sa ne fie teama pentru vietile noastre. Stancile care erau deasupra noastra ne faceau sa ne simtim prea mici si incapabili pentru acea lume, iar ierburile inalte ne dadeau fiori, ascunzandu-se tot felul de animale printre ele.

Eram trei nebuni intr-o jungla plina de dinti ascutiti si miscari rapide. Eu eram cel mai mare si capul care a bagat in celelalte capete ideea cu necunoscutul. Acum ma bucur ca am facut-o. Atunci imi pierise entuziasmul si eram aproape sigur ca nu o sa ne mai intoarcem. Baiatul inalt din clasa a X-a, cu muschi si temut de toti baietii din liceu, asa eram eu. Eram genul de persoana care te facea sa o pomenesti mai tarziu ,,Imi aduc aminte de colegul de la clasa de alaturi...".

Cu mine mai era si Radu, cel mai bun si singurul meu prieten. El nu ma critica si nu se folosea de mine ca sa se apere de altii. Era cam moale si se speria repede dar cand venea vorba de Anastasia era de-ajuns sa ii pomenesti numele ca se si trezea din lumea lui.

Si, bineinteles Anastasia, o fata curajoasa si parca... Nu prea fata. Se purta baieteste si spre deosebire de celelalte fete din liceu nu purta codite sau rochite. Purta intotdeuna o pereche de pantaloni negri sau kaky simpli, si un tricou larg, barbatesc. Ea a fost cea care a vrut sa mearga cu mine in aceasta expeditie, iar Radu... ce nu facea el atunci pentru a fi aproape de ea?



Fragmentul scris cu Italic este luat din cartea Craii de Curtea-Veche scrisa de Mateiu Caragiale.

vineri, 18 septembrie 2009

Balul din Sufragerie.


Se priveste atenta in oglinda si zambeste. Asa. In sfarsit ii sta parul bine. Se uita repede la ceas. 7:53. In 7 minute incepe distractia.
Rochia lunga si neagra ii scoate in evidenta trasaturile de felina. Picioarele lungi si talia subtire o fac sa para irezistibila. La toate se adauga si parul la fel de negru ca rochia, frumos asezat intr-o coada prinsa cu clame argintii. Isi pune pantofii si paseste cu grija in oglinda mare din hol. S-a chinuit atat de mult sa isi aranjeze parul incat acum ii era frica sa il si priveasca de teama sa nu il deranjeze.
Aude ca prin vis cling-clangul soneriei. Se indreapta incet spre usa si o deschide, pe jumatate ascunsa. Ramane privind uimita apoi isi vine in fire.
-O. Exact la timp.
Barbatul din spatele usii o privea fermecat. Cand o vazuse ultima data atat de aranajata? Niciodata.

-Exact la timp pentru ce?

-Cum, nu stii? Nu pot crede. Intra. Acum mergem in bucatarie. Peste 3 minute trebuie sa intram in sufragerie.

-Trebuie? De ce trebuie? De ce nu intram acum? Sau de ce nu ramanem in bucatarie? Si de ce esti atat de aranjata?

-Nu ne permitem sa lipsim la balul din sufragerie. Incepe la 8:00. Cred ca mai poti rabda cateva minute.
-Balul de unde? Dai o petrecere si nu am fost invitat si eu?

-O sa intelegi atunci. Un biscuite?
-Arlette, iar nu te inteleg. Uite. In astea doua minute ramase ai putea sa imi povestesti putin despre ce e vorba?

-Sigur!

Au petrecut apoi cele 2 minute povestind si punand intrebari. La 8:00 Ei se aflau in fata usilor inchise de la sufragerie.
-Haide. Nu trebuie sa ai emotii. Arati superb.
-Da sigur. Sunt ca un vagabond pe langa tine.
Usile au inceput sa se deschida incet si scartaind, iar prin crapatura care se marea se puteau vedea culori si lumini jucause. Se auzea si muzica acum. Muzica de bun gust. Cand in sfarsit usile erau larg deschise in afara lor nu se mai vedea sufrageria mica si simpla pe care o vedeau de obicei. Acum totul era plin de culori si fericire. Cateva cupluri dansau linistit privindu-se adanc in ochi, iar intr-o parte se vedeau multe mese alaturate si acoperite cu fete de masa albe, impecabile. Era ca si cum fiecare persoana de aici isi petrecea cele mai magice momente. Uitase de Arlette care se uita zambind si cu sclipiri jucause in ochi.

-Felicitari Victor. Am mai aratat altora asta. Doar ca nu imi vedeau decat mica sufargerie prapadita. Ai o imaginatie mai bogata decat a majoritatii. Si ai si incredere in mine

Apoi totul a disparut. Si ring de dans si mese si cupluri totul. Se trezi ca sta in mica sufragerie a lui Arlette cu o ceasca de cafea in poala, iar ea statea zambind in fata lui.
-Victor? La ce sau la cine visezi?

-Aaaa... Tu...
-Nu.
-Nu am pus intrebarea... De unde stii ce voiam sa spun?

-Ooops.

-WTF?!

Leapsa


Am preluat si eu o Leapsa de la Lavy si o pasez... cui o vrea.^^

1. Ce speli prima dată la duş?
Mainile

2. Care e culoarea ta de helancă preferată?
Verde.

3. Îţi place cafeaua?
Cum sa nu? o.O

19. Sunt părinţii tai stricţi?
Cand ii apuca nebuneala.
5. Cum te simţi acum?
Nu stiu. Cred ca trebuie sa ma gandesc la asta.

6. Care e ultima litera din numele persoanei de care esti îndragostita?
Secret.

7. Care e ultimul vis pe care l'ai avut?
Nu a fost un vis. A fost un cosmar. Si asta a fost la Craciun.

8. Ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?
Nu.

9. De ce ai o poftă puternică acum?
Tort. [Ca la mama acasa]

10. La ce te gândesti când auzi cuvântul "varză"?
La ce am mancat ca inecata la pranz desi nu imi place?

11. Ai numărat vreodată până la 1000?
Trebuie sa fiu FOARTE plictisita ca sa fac asta.

12. Muşti sau lingi îngheţata?
Amandoua.

13. Foloseşti emoticoane?
Cand ma simt bine.

14. Câte dormitoare are casa ta?
Se pune si baia? [:))]

15. Ai cunoscut vreodată o celebritate?
Nu.

16. Îti place brânza?
Uneori.

17. Care e ultima melodie de care ai fost obsedată?
Am uitat.

18. Câte ţări ai vizitat?
Una.

20. Ai sări cu paraşuta/parapanta/planorul?
Nu stiu. 21. Ai lua masa cu George W. Bush?
Si mie ce'mi iese? [:))]

22. E ceva strălucitor în camera ta?
Becu' de la veioza.

23. Închiriezi filme?
Nu. Prefer sa le descarc de pe net.

24. Unde vei merge sâmbată seara?
Probabil pe Faleza.

25. Ouă albe sau maro?
Nu inteleg intrebarea. [:))]

26. Îţi place muzica?
La fel de mult ca si cafeaua.^^

27. Ai mers cu trenul?
Nu.

28. Ce zi a săptămânii e?
Acum? Vineri. Cand o sa postez asta probabil o sa fie marti-miercuri.

29. Ce ai mâncat la prânz?
Varza?!

30. Ce face mâine prietena ta cea mai bună?
Iese cu mine pe Faleza si face proiectu' la Romana. Cred...

31. Ai vazut filmul The Butterfly Effect?
Nope.

32. Ce crezi despre Yankees?
WTF?!

33. Ai părul ondulat?
Uneori chiar cret.

34.Când ai plâns ultima dată?
Secret.

35. Ai intrat vreodată într'un zid?
Numai odata?

36. Anotimpul preferat?
Vara.

37. Adormi cu televizorul deschis?
Daca am ocazia da.

38. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
Aham.

39. Crezi că eşti batrână?
Nu.
40. Ţi'e frică de întuneric?
De la o vreme Da.

41. Îţi place viaţa ta momentan?
Nu stiu.

42. Baţi în lemn?
Uneori.

43. Ai o vedere bună?
Aham.
44. Poţi să faci hula hoop?
Cand eram mica asta era Hobby-ul meu. :) [Stii chestia cu invartitu' cercurilor]

45. Unde sunt părinţii tăi?
Pe capu' meu.

46. Ai fost vreodată sarutată în lift?
Nu.

47. Care e următorul CD pe care îl vei cumpăra?
Probabil un album de la Criss Blaziny.

48. Ai intrat într'o încăpere pe fereastră vreodată?
Da. La scoala cand eram intr-a 4-a cred.

49. Ce ai cumpărat ultima dată?
2 ziare si un sandwich.

50. Cât de des vorbeşti la telefon?
De obicei dupa ore si seara.

51. Eşti într'o relaţie complicată?
Nu. Avem o relatie foarte frumoasa. Suntem impreuna de 8 luni. Eu cu mine si ne intelegem perfect.

52. Ai pus piedică cuiva vreodată?
Si cata bataie mi'am luat pentru asta...

53. Foloseşti beţişoare chinezesti?
Daca o sa invat sa le folosesc o sa o fac si pe'asta.

54. Ierţi prea mult?
Da.

55. Deţii o armă?
De cele mai multe ori un stilou sau un pix. Deci Da.

56. Ai fost vreodată într'un castel?
In fiecare tabara.

57. Îţi place părul tău?
Daca nu ma tund saptamana asta nu.

58. Îţi place de tine?
Cu siguranta... Nu.

59. Eşti mai apropiat/ă de mami sau de tati?
In ultimu' timp de nici unu'.

60. Ţi'a plăcut leapşa asta ?!
La nebunie.

marți, 15 septembrie 2009

Lumea teatrului si lumea-lume


Uneori vezi pe strada oameni care canta, danseaza sau pur si simplu vorbesc cu altcineva. E usor sa iti dai seama de cum se simt si de starile lor. Esti ca la teatru: emotiile sunt exprimate in asa fel incat cel care priveste din afara intelege. Atat timp cat tu nu iei parte la discutia unor persoane nu te intereseaza ceea ce se intampla in jurul tau. Si totusi. E o idee buna sa privesti atent, fara sa te implici. Atunci cand privesti in mai multe discutii o persoana incepi sa realizezi cand minte sau cand incearca sa ascunda ceva prin tonul vocii sau privind in ochii lui. Orice gest te poate da de gol dar unii, pur si simplu sunt mai priceputi in a-si ascunde sentimentele.
La teatru, actorii zambesc, rad apoi plang brusc si isi revin din nou dintr-un motiv uneori stupid. Pentru ei nu conteaza daca se simt perfect. Trebuie sa planga, sa para deprimati si sa isi joace rolul.
Sunt oameni care incearca sa isi inece toate sentimentele in lacrimi. Si plang din nimic, si apoi isi revin. Ce diferenta e intre ei si actorii de pe scena? Singurul lucru care ii deosebeste e ca unii cer mila, altii cat mai multe aplauze.

miercuri, 9 septembrie 2009

Confesiunea X

Pentru ca daca nu ma pricep sa cant, sa dansez, sa desenez, la un lucru sunt maestra. Sa va pierd pe toti pe rand, sa va indepartez si sa raman singura.
Va pierd de fiecare data dar rareori va regasesc. Asta ma supara. Stiu ca e vina mea, stiu ca uneori(mai des) nu ma gandesc la ce fac sau reactionez sub un prim impuls.
Si mai stiu ca de fiecare data cineva ma iarta.
Si stiu ca asta nu o sa dureze la nesfarsit si totusi, cineva ma iarta.

Si totusi nu ma pot opri din facut asta. Nu o fac din placere nu ma intelege gresit. O fac pentru ca pur si simplu sunt o proasta. Si va pierd tot timpul.

Uite:

Tu
cu camasa albastra aratai prea tare si ne intelegeam prea bine ca sa fie adevarat. Nu a durat.

Si tu ma alintai cum nimeni nu o facea. Si a durat. Pana acum. Nu stiu de ce, dar te-am gasit de fiecare data. Cred ca data viitoare nu o sa se mai intample.

Tu
ma sprijineai intotdeauna si imi aratai ca totusi sunt importanta pentru tine. Am gresit o data. Asta cred ca e a doua greseala. Iarta-ma
.
Stii si tu... Tu ma completezi. Te-am pierdut odata, te-am gasit, acum imi e teama ca o sa te pierd din nou.

Si mai am. Au fost doar cateva exemple.
Si tu m-ai iertat. Si eu te-am iertat. Si acum te-am pierdut din nou.
Nu mai continui. Ar trebui sa fac un rand pentru fiecare. Si totusi nu o fac. Pentru ca stii... obosesc repede, sunt lenesa, am gura mare
, voce de copil si sunt raraita. Si tip mult si a da: sunt leu. :D
Nu gasesc toate calitatile la o singura persoana. Adica... Nu le mai gasesc. Asa ca prefer sa ma consolez cu toata lumea. Unul ma sprijina, altul ma judeca, unul ma asculta, Iar altul ma intelege. Si asa imi dau seama unde am gresit fara sa ma demoralizez de fiecare data.
E de neinteles stiu. SUNT de neinteles.

Rad ca sa nu plang si tu stii asta. Peace! ;)

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Intotdeauna fericiti.

Pentru asta nu fac o postare. Pentru ca nu se merita. NU se merita sa imi pierd timpul insirand cuvinte pe monitor, cuvinte lipsite de sens, cuvinte care arata cat de tare am fost ranita.
Nu. De data asta o sa fac o postare Happy in care copiii se plimba cu rolele si nu isi baga mainile in ghips. Despre copii care nu isi baga picioarele in tot ceea ce ii inconjoara, copii care sigur se bucura daca le dai o bomboana colorata, copii care sigur o sa sara la gatul tau daca te alaturi jocurilor lor.
Uite.

Eram afara intr-o zi si ma plimbam linistita cu castile in urechi. Probabil ca erau aceleasi melodii pline de cuvinte vulgare, nu stiu. Dar sigur ceva ma facut sa ma intorc din drum si sa ma indrept cu toata viteza inapoi spre piata prin care am trecut.

Stiti peste cine am dat acolo? Peste un copil care a zambit la mine. Era o fetita cu codite impletite frumos. Avea fata murdara de praf si o fustita saracacioasa si un chip ca de papusa. M-am apropiat de ea si m-am lasat pe vine. S-a uitat la mine mirata si curioasa pana cand am intrebat-o cum o cheama.
Apoi zambetul i-a revenit pe fata si a zis doar atat.
-Maria.
Am ramas fermecata de ochisorii ei verzi zglobii si de zambetul care parea atat de fericit. Nu am spus nimic. Pur si simplu ma uitam la ea cum suradea.
Cand s-a plictisit a luat din nou fata aceea curioasa si serioasa.

-Pe tine cum te cheama?

Apoi a zambit iarasi.

Era un copil perfect.

-A. Da. Eu... Ei bine. Nu conteaza. Nu e important.

-Bine. Eu trebuie sa plec. Mi-a parut bine ca te-am cunoscut... A...

-Pa Maria. Sper sa ne mai vedem.

Si de atunci, dupa ce cateva minute am fost rasfatata de zambete peste zambete, nu am mai vazut-o desi mi-as fi dorit.
Inca ii vad ochii verzi incadrati de o fata rotunda si intotdeauna vesela.
Asa ar fi trebuit sa fie toti copiii. Intotdeauna fericiti.

joi, 3 septembrie 2009

Adevarul despre MUNCA

1. Muncesti in ture pana tarziu in noapte... Exact ca o prostituata.

2. Esti platit ca sa faci clientul fericit...
Exact ca o prostituata.

3. Clientul iti plateste o multime de bani, dar angajatorul isi tine aproape fiecare banut pentru el...
Exact ca o prostituata.

4. Esti rasplatit pentru implinirea viselor clientului...
Exact ca o prostituata.

5. Relatiile de prietenie se duc naibii si ajungi sa-ti petreci timpul cu oameni din aceeasi profesie ca si tine...
Exact ca o prostituata.

6. Cand te intalnesti cu un client, trebuie sa fii intotdeauna bine dispus si frumos imbracat...
Exact ca o prostituata.

7. Dar cand te intorci acasa, arati de parca te-ai intoarce din iad...
Exact ca o prostituata.

8. Clientul vrea intotdeauna sa plateasca mai putin, dar asteapta lucruri incredibile de la tine...
Exact ca o prostituata.

9. Cand oamenii te intreaba de job-ul tau, ai dificultati in a le explica ceea ce faci de fapt...
Exact ca o prostituata.

10. In fiecare zi cand te trezesti iti spui: ,,N-am de gand sa-mi petrec toata noaptea facand asta."...
Exact ca o prostituata.

Sursa: Bravo