luni, 26 aprilie 2010

Like a bird...

Asta e o postare care probabil ca nu o sa va intereseze dar, o prietena m'a rugat frumos sa ma muncesc 3 minute la ea.
Postarea mea o sa  fie inspirata din una mai veche, a fost o leapsa de la Christie parca. Singura diferenta este ca asta va fi ceva mai mult mai foarte exacta. :))


Pai. Trebuie sa zic cam ce fac eu, la ce ora, in fiecare zi. Adica intr-o zi obisnuita.
Intr-o zi obisnuita la 7 suna ceasu' si cand zic 7 ma refer la 7:00. Ma ridic din apt repede si ma duc la baie. La 7:08 sunt spalata, pieptanata si altele. Tin drum la bucatarie unde pun laptele la incalzit si scot o cana din dulap. Apoi ma schimb si imi fac ghiozdanu' pana la ora 7:12. Bineinteles ca laptele a dat in foc si dintr-o cana imi mai ramane o jumatate dar asta nu ma opreste sa imi pun 3 lingurite de Nesquick si o bucata de zambet. Incerc sa iau o gura de chestia aia fierbinte dar nu reusesc asa ca o pun pe masa si ma duc la TV. La 7:21 realizez ca in 4 minute trebuie sa plec si eu nu mi'am baut cana cu lapte asa ca fug in bucatarie, iau o napolitana si cana de lapte pe care scrie Milka si incerc sa ma grabesc. Bineinteles ca laptele inca frige, iar eu reusesc sa ma ridic de pe canapea abia la 7:28 cand incep sa ma grabesc si ma incalt rapid, trantesc o geaca verde pe mine si PA! Inchid usa si ne mai vedem.
La 7:38-7:40 ma intalnesc cu Anna si cu Ioana la Catedrala si tinem drumul pana la scoala. unde ajungem pe la 7:45. Incep orele, se sfarsesc orele si plecam de la scoala pe la 2 fara 5. Ajung acasa la 2 si 15 de regula, pe acelasi itinerariu ca dimineata. Nu fac nimic pana la 4:30-5:30 cand vine maicamea, air cand ea vine eu fac la mate. De curand am reusit sa o conving sa ma lase cate o ora afara de la 19-20 [putin dar bun].
Stau pe PC pana la 22:30 cand inchid si ma pun in pat cu o carte buna si o lalai cu cartea in mana pana la pe vreo 11:30 sau ma culc imediat [asta se intampla destul de des in ultimul timp din cauza stresului. Probabilitatea ca Surmenajul Nervos sa apara mi se pare din ce in ce mai scary]. A doua zi o iau de la capat.
In weekend am pregatire sambata, apoi ajung acasa pe la 11-12 si mananc ceva, scriu pana la vreo 13 apoi ma duc afara pana la 21:30. Duminica e o zi fara stres in care dorm pana la 9 si lenevesc pana la 9:30 ca ma bate maicamea la cap. La 13:30 ies iar afara, pana la 8:30 de data asta pentru ca Luni am ceea ce se numeste Scoala!

joi, 22 aprilie 2010

Conversatii interesante. Cred.

Seara trecuta vorbeam cu un prieten. Vorbeam despre prieteni. Despre cati prieteni e bine sa ai, despre cum tii alegi.
El spunea ca prefera sa aiba putini prieteni. A zis ca are doar un prieten pe care se bazeaza, pe care il cunoaste de mult. A zis ca prefera sa stea departe de ceilalti, pentru ca majoritatea sunt niste maimutoi care se prostesc.
Si a venit intrebarea mea: daca iti pierzi singurul prieten pe care il ai, pe cine te mai bazezi?! 
,,Pe mine". Daca ai putini prieteni scapi de responsabilitati si asa, ai sansa sa nu iti para rau de nimic.
Eu nu sunt dispusa sa ma risc. Eu nu pot sa ma bazez pe mine. Imi place sa fiu inconjurata de persoane dragute, sociabile, puse pe glume. Imi place aerul ala optimist care ar putea sa ma inconjoare. Si in plus, nu toti imi sunt prieteni. Cei mai buni sunt cei care sunt langa mine si care ma inteleg. Am grija cum ii aleg si incerc sa nu ii schimb. Pentru ca, multi au incercat sa ma schimbe si, Ooops eroare! nu au reusit. Atunci s'au transformat in... nu stiu. Dusmani e prea mult. Poate doar simple cunostiinte.

Am mai purtat niste discutii interesante cu tipu' asta. E mai mic decat mine ca varsta. Dar are un mod de a fi de ma lasa tampita. Ma face sa reflectez la mai multe chestii. Imi aplce sa stau la taclale cu el. Imi palce cum, dintr-un subiect serios ajungem la discutii despre desene animate sau alte chestii puerile. :)

duminică, 18 aprilie 2010

Rochite.

Stii ca probabil [nu sunt foarte sigura], undeva pe anul trecut ziceam ca urasc rochitele, fustitele si toate chestiile din gama asta.
Deci vreau sa zic ca m'am tampit la minte. In mai putin de o luna mi'am luat 2 rochite dragute SI o pereche de pantofi. Iti dai seama?! Daca ma cunosti o sa vezi ca eu nu port pantofi decat din an in Paste.
E socant dar chiar cred ca o sa ma simt bine in rochii. Faza proasta e ca una din ele o sa sufere modificari la cureaua pe care o are pentru ca nu imi mai vine. Cade. T.T Anyway.
Stiu ca nu prea am mai stat pe aici ca mi'a pierit cheful. Si nici timp nu am. In urmatoarea luna am cate o teza in fiecare saptamana. Probabil ca deja sufar de surmenaj nervos avand in vedere ca nu mai suport multe chestii si parca am o groaza de timp liber si totusi nu'mi ajunge. Nu mai zic ca ma culc la 9 jumate -10 in fiecare seara aproape. E frustrant.
Inca 4 saptamani si scap. Sper. Dupa aia stau numai pe afara. Asa. Ca sa ma simt eu bine.

miercuri, 14 aprilie 2010

La discutii cu... mine.

Stii cum e sa iti pierzi repsectul pentru o persoana, din cauza unui lucru minor. Stii. Pentru ca asa faci. Iti judeci prietenii dupa cea mai mica greseala. Si nu iti mai capteaza atentia dupa aceea. 
Saptamana trecuta ti-a fost intoarsa ,,favoarea". Si ai suferit. Dar ti'a trecut, pentru ca asa esti tu: uracioasa si suferi doar putin. Apoi iti trece si o iei de la capat. 
Nu iubi. Invata sa iubesti cand esti iubita inapoi. Nu iubi in van, asa cum fac altii cu tine. Ei te iubesc si tu le dai cu flit. Tu cand iubesti nu te mai opresti. Tu te lupti pana reusesti. Cazi, plangi, te ridici. Aproape ca iti place. Iti palce sa stii ca esti in competitie cu tine. 
Si altii fac asta pentru mine. Dar ei cad odata, cad de doua ori apoi renunta. Eu nu stau cu mainile in san. Eu ma lupt mai departe. Pentru ca stiu ca ce vreau obtin. 
Credeai si tu, nu ma minti, ca trebuie sa renunti de data asta, nu? De ce nu incetezi sa lupti? Vreau sa renunti O DATA. O singura data sa te vad la pamant, cu visul neimplinit. Sunt lucruri pe care nu trebuie sa le ai. 
Fugi. Evadeaza. Pleaca. Nu mai lupta cu morile de vant. Don Juan isi cauta iubirea. Dar tu ce cauti? De ce incerci sa ma faci sa renunt?! Nu reusesti. Nu poti. Nu vreau.Te imbratisez de aici. Si te las in mine. Te las acolo departe, sa taci si sa nu te aud. O raza de soare iti va intra in ochi si tu vei vedea ca lumea e frumoasa si ca merita sa lupti pentru ce iti doresti.

vineri, 9 aprilie 2010

Inger sau/si demon


Un sunet mut. 
Arcusul cade pe podea ca un ecou spart. Corzile se rup una cate una vibrand in lacrimi parfumate. Lumina difuza atinge lemnul dulce. Iti urmaresc privirea lacoma absorbind fiecare nota ce pulseaza taios. Tac ranita. Simt atingerile tale stranii pe trupul meu rece. Imi simti tremurul si nelinistea. 
Trupul meu e aici, mintea cauta o scapare. Ma doare fizic dar porneste din mental. 
E bizar modul in care te am in gand chiar si atunci cand nu gandesc. 
Nu mai vreau sa scriu. Irosesc cerneala, tocesc penelul suferintei impartasind hartiei fragmente de dorinta.
Mi'ai facut rau, dar iti doresc numai bine... eu sa plang, tu sa razi. Eu sa tac, Tu sa canti. Eu sa mor, tu sa zbori... 
Candva m'ai pictat in nuantele iubirii... visam calare pe curcubeul nemuririi.

Sursa de inspiratie: Reviste mai vechi.^^

miercuri, 7 aprilie 2010

Jocul vietii

-Jocul vietii...
-Ce spui?
-Il joci? Jocul vietii esti un jucator bun?
Taci. Gandesti. Cantaresti. 
-Cred ca da. Cred ca sunt bagat in jocul vietii de cand m'am nascut. 
-De ce il joci? 
Liniste. 
-Pentru ca toti il jucam, nu? Nu suntem cu totii jucatori? 
Ceea ce pare adevarat si perfect logic. 
-De ce trebuie sa jucam ceva ce nu ne place? De ce trebuie sa ne irosim viata cu un joc?
-Respira adanc si gandeste: nu crezi ca ne'am nascut ca sa ne jucam?

vineri, 2 aprilie 2010

Reflectii

Ne invartim intr-un cerc al iubirii pe care il confundam intentionat cu prietenia. Ne prostim si fiecare gest ramane un simplu gest, nu o declaratie de dragoste. Ne adunam puterile si facem pe prostii. Ne e frica sa recunoastem adevarul. Cantam si cantarim fiecare cuvant. Ajungem la concluzia ca nu are nici un sens.
Ne aiurim privirile, radem de noi si plangem impreuna.
Ne cantarim din nou cuvintele. Aceeasi concluzie: nici un sens. Deschidem amandoi o carte si ne citim lacrimile dintre randuri, zambetele ascunse de pe coperti.

Inainte, fiecare miscarea de acolo isi gaseam un echivalent aici. Pentru ca kumea de acolo parea mare, infinita chiar. Acum, totul s-a schimbat. Totul de aici isi gaseste un echivalent acolo. Pentru ca acum asta e lumea infinita, lumea mare care imi ofera moduri noi de a vedea viata.
 
Totul se schimba si nimic nu ramane cum trebuie. Totul se transforma, se distruge, se invarte. Nimic nu sta pe loc. Nimic nu ramane ,asa". Totul devine ,,Altfel". Intr-un mod bun, sau rau. Si nu ai de ales. 

Sabina poate spune ,,Bine" in mai multe moduri. Un Bine care iti arata ca e deacord dar nu o intereseaza, un bine care arata ca varianta scurta de la ,,Zic cum vrei tu dar fac cum vreau eu", Bine entuziast, Bine incert, Bine Bine Bine Bine. Si nu poti sa alegi.

Dolores Claiborne de Stephen King

Stiu ca am lenevit in ultima vreme. STIU! Dar nu stiu sigur de ce. Anyway, ideea e ca nu am stat degeaba. Am citit.
Uite aici o recenzie de carte: 


,,Doloresc Claiborne” de Stephen King reprezinta tot ceea ce poti cere de la o carte.
Un ton relaxant, hipnotizant care te tine in suspans.
Inca de la inceput, personajul principal (Ghici cine!) Doloresc Claiborne relateaza viata ei, intr-un dialog continuu cu cei care o asculta: doi ofiteri de politie si o dactilografa.
Doloresc Claiborne reprezinta tipul femeii modeste, normale, chiar frumoase, dar prea putin apreciata de sotul ei. Trecuta de varsta tineretii, aceasta incepe sa fie terorizata de acesta care consuma mare parte din bani de bautura si pariuri, bani stransi lucrand pe branci in casa Verei Donovan, o femeie foarte stricta, mai tarziu chiar paranoica, care a ramas singura in casa mare si ticsita de angajate care veneau speriate si plecau la a 3-a greseala minora pe care o faceau (cum ar fi sa puna presul de la usa invers sau sa prinda cearceafurile cu prea multe carlige cand le pune la uscat).
Toata viata (inafara de varsta copilariei si a adolecentei), Dolores a lucrat in casa familie Donovan si a reusit sa isi pastreze slujba, spre finalul vietii Verei fiind singura care avea grija de batrana.
Cred ca este una dintre cele mai putin plictisitoare carti pe care le-am citit la viata mea si care, daca stai bine sa te gandesti, mi-a dat mai multa incredere in mine doar prin atitudinea si curajul lui Dolores.
As putea spune ca Dolores mi-a devenit mentor, si indirect, Vera Donovan la fel, deoarece ea e cea care i-a dat curaj lui Dolores si cea care i-a insuflat acel simt de nevinovatie, indiferent de cum se vor termina lucrurile.
,,-Dolores?
M-am intors si am privit-o peste umar, iar ea a scuturat usurel din cap, intr-un chip ciudat, de parca ar fi aflat niste lucruri pe care n-ar fi trebuit sa le stie.
-Uneori e necesar sa fii ticaloasa ca sa supravietuiesti. Uneori, tot ceea ce poate face o femeie ca sa reziste e sa fie o jigodie.”
Gandurile criminale a femeii sunt declansate, in primul rand, de Joe (sotul). Acum, daca reuseste sau nu sa il omoare sau nu, ramane sa afli singur. Pentru mine, finalul a fost neasteptat.
Il apreciez pe Stephen King pentru realismul cu care povesteste totul si pentru lucrurile minunate pe care le face pentru noi toti, cititorii lui. Acum ramane sa isi mai adauge inca un cititor la palmaresul sau: pe tine.
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 240 
  
Am o slabiciune pentru Stephen King acum, cum aveam anul trecut pentru Mircea Cartarescu. Stephen King reuseste sa imi pastreze in viata imaginatia si imi mai pastreaza si ochii deschisi o noapte intreaga dupa ce citesc [:))] pentru ca incep sa am impresia ca scartaie nu stiu ce prin casa, ca o masina cu un cadavru in ea ma asteapta la parter, ca am o durere de cap si doctorii imi scot un ochi, 3 dinti si 5 unghii din creier... Si tot asa. ajoritatea cosmarurilor sunt acum hranite de fantezia lui Stephen King. Si faza cea mai Scary e ca imi place. 
Ieri am terminat de citit Christine la care o sa fac recenzie in viitorul apropiat cred si m'am apucat de Jumatatea Intunecata. Mai am Zona Moarta in biblioteca si Misterul regelui. Despre scris care trebuie citite si asta repede. :)
Oricum, timp... nu prea am, dar pentru citit se face loc intotdeauna. :) 
 Am trimis recenzia asta si pentru Blogul site-ului Nemira dar nu cred ca a fost destul de buna. Dar, daca ei nu o considera buna [si probabil ca nu e] va las pe voi sa va pierdeti timpul cu ea.