miercuri, 20 iulie 2011

*

As scrie, dar degetele imi aluneca incet pe langa taste. Incerc sa sper ca mai e o urma de dorinta, de speranta, de inspiratie in mine. Si le gasesc pe toate, inafara de ultima. Imi plang incet, incet neuronii care nu mai accepta sa viseze, plang si sufera. Sunt plini de realism sau de realitate, de pesimism. Nu mai e nici macar putina magie printre ei, nu mai au nici macar scanteia aia mica care ii facea sa vibreze, sa danseze, sa stie sa povesteasca, sa dramatizeze sau pur si simplu... sa scrie.
Ca in fiecare an, lipsa de inspiratie, vara, ma mananca incet, pe dinauntru, ma mangaie, ma pacaleste, ma amageste, ma lasa sa cred ca o sa isi revina de la sine dar nu. Nu imi revin. Si nici ea, Inspiratia, nu revine.
Imi e dor sa ii simt labutele pufoase cum imi mangaie incet degetele si ma face sa scriu. Eu nu sunt capabila. Eu nu pot. Am nevoie de ajutor. Intotdeauna am avut.