duminică, 25 decembrie 2011

Umbre.

Stateau indiferenti pe doua scaune aproapite si totusi, atat de departe unul de altul. Dragostea lor s-a dus. S-a scurs printre anii lungi si grei care a trecut, printre zilele frumoase si insorite care au fost. Nu-si mai vorbesc de mult. Nu mai au ce sa isi zica desi, rareori, isi mai adreseaza din cand in cand cate un cuvant. Mai mult din surzenie decat din plictiseala. Pentru ca au trecut prin multe impreuna dar acum tot drumul lor s-a sfarsit. 
Parul carunt, mainile batrane, fetele ridate si pielea lasata ascund orice farama de tinerete care obisnuia sa fie acolo. Tineretea lor s-a dus, ca timpul zboara indiferent. 
Doar ochii au ramas tineri si zbuciumati, intr-o continua cautare. Cauta amintiri vechi care inca le fac inima sa tresalte de bucurie si fericire. Dar nu vorbesc despre asta. Prefera sa se bucure singuri de momente traite impreuna. 
Dimineata mananca impreuna cate doua felii de paine prajita cu unt, beau cate o cafea amara si, uneori, isi zambesc complice. Apoi ies impreuna pe plaja, carand fiecare cate un scaun si cate o umbrela. Si stau acolo pana la pranz, scufundandu-se in valurile care se sparg in nisip. Pranzul se consuma, de regula, rapid si lipsit de conversatie. Locurile de pe plaja sunt ocupate din nou, scaunele se afunda si mai mult in nisip. Indiferent de  cat de cald e afara ei stau acolo. Stau acolo gandindu-se. 
Unii ar spune ca au o viata trandava, ca tot ce fac este sa fuga de realitate, de lumea adevarata din oras. Dar ei stiu ca nu e asa. Au o viata extrem de activa. Emotiile lor galopeaza printre tot felul de amintiri si vise. 

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Nu poti. Nu poti sa ma invinuiesti pentru zilele tale proaste. Nu poti sa arunci vina pe mine cand viata ti-o ia inainte. Si stii ce fac acum. Stii ca suspin incet si ma fastacesc in scaun dar nu-ti pasa. Vrei sa imi arati cat de indiferenta iti sunt si cum inferioritatea mea se dovedeste in fiecare gest, fiecare vorba. Crezi ca plang pentru ca sunt suparata, ca am remuscari. Dar nu. Nu stii care e adevarul. 
Nu stii ca fiecare lacrima pe care o vars ma face sa te urasc mai tare. Si mai tare. Si faptul ca realizez asta ma face sa plang in continuare. 
Faptul ca trebuie sa raman aici, cu tine, cu voi ma face sa plang. Pentru ca pana TU nu dispari, eu nu am viata mea. Eu iti duc tie viata. Eu sunt ce tu nu ai fost niciodata. Si nu vei fi vreodata. Sunt marioneta ta, dar pana intr-un punct. Odata o sa rup sforile care ma tin legata si o sa plec departe, sau o sa ma prabusesc fara viata, nefiind capabila sa ma misc de una singura. Dar cel putin nu o sa ma mai poti controla. 


Si tu! Tu! De ce ma chinui?! Nu te mai uita la mine! Nu imi mai arunca privirile alea! Dumnezeule... Imi e atat de dor de tine. ATAT de dor... Nu-mi vine sa cred. Vorbim si ma inveselesc, dar cand ,,conversatia" noastra ia sfarsit realizez ce e de fapt. Nimic. Nu e nimic. Nu o sa mai fie nimic cum era inainte. Nimic. Indiferent de cum o sa decurga lucrurile nu o sa mai fie la fel. Fiecare a gresit, si poate eu mai mult. Dar cand tu ai gresit, eu am stiut sa iert. Tu nu esti capabila sa MA ierti. Pentru ca altora le-ai iertat miscarile care nu ti-au convenit. Dar ce conteaza...? Nu? Acum ai pe altcineva. Altcineva poate sa aiba grija de tine. Altcineva te iubeste si te mangaie cand ai nevoie, nu? Si poate se pricepe mai bine ca mine. 
Scuze ca eram indragostita. 

vineri, 16 decembrie 2011

Anger.

Tipa inebunita de furie si el nu face nimic. El o priveste cu indiferenta si ii arunca, din cand in cand, cate o fraza cu atentie aleasa, ca odata ce ajunge la ea sa o faca sa inchida ochii pentru o secunda si sa inspire adanc. Dar nici aerul si nici tipetele nu o sa o mai faca sa se opreasca. Lacrima dupa lacrima ii ineaca fiecare zbierat dupa un scurt moment in care pluteste in aer. Durerea e imposibila. Il uraste asa de tare!
Dar deschide ochii si se trezeste. Acum adevarata durere o imbratiseaza si adevaratele lacrimi ii mangaie fata. Stia ca nu trebuia sa adoarma dar oboseala a rapus-o. Ridica cartea care a picat pe jos in ora pe care a dormit-o si se duce la baie. Se spala pe ochi si se pune jos, langa perete. A mai stat acolo si altadata doar ca de obicei cineva deschidea usa si o ridica in brate. O ducea in pat si o mangaia, ii alina durerea. Azi nu mai e nimic si faianta rece nu face decat sa isi aduca aminte de cuvintele mai reci pe care le primea. Ofteaza si isi sprijina capul pe genunchi. Sta acolo si realizeaza ca nu e bine. Nimic nu e bine. Isi face un plan simplu si incearca sa se ridice dar se simte bine acolo. Respira incet, mai ofteaza odata si inchide putin ochii. Un somn linistit o cuprinde dupa o saptamana de nesomn.
Sta in baie, intr-un colt si doarme. Se aprinde lumina pe hol si tresare. Se ridica si iese din baie mai odihnita decat a fost toata saptamana dupa ce bea o cana imensa de cafea. Se duce in pat fara sa o bage in seama pe fiinta care comenteaza langa ea. Nu mai adoarme dar se simte mai bine. Si sufleteste dar si fizic. Asteapta sa sune ceasul si, dupa o ora jumate, asteptarea ia sfasit. Se ridica si se uita pe geam, ca de obicei. Lumanarea se stinge acum, incet, in ultimele picaturi de ceara. Zambeste trista si deschide usa dulapiorului. Se uita pierduta fara sa stie ce cauta si se sprijina de muchie. Pune mana pe perie si si'o trece prin parul ciufulit fara sa se uite in oglinda. Se spala pe fata si se intoarce la dulapior. Se machiaza repede si se schimba. Se dezbraca de pijamalele primitoare ca sa aleaga o pereche de blugi incomozi si o bluza prea decoltata. Se priveste in oglinda si da, relativ multumita, din cap. Se putea si mai rau. Duce mana, ca de obicei, la gat, unde obinuia sa fie un lantisor tot timpul rece. Cu ocazia asta isi aduce aminte si de parfum si deschide repede dulapul. Ii place cum miroase. Miroase a dimineata de vara, a stare de bine. A soare. Miroase a soare si ii place. Miroase a amintiri. Intra in bucatarie si insfaca cana mare nespalata din ziua anterioara. Pune cafea in ea pana cand nu mai curge nici din ibric. Miroase cafeaua acum rece si se aseaza in fata geamului, langa bolul de fructe care ii repugna acum. Se uita pe geam si realizeaza ca nu ar putea recunoaste pe nimeni de acolo din cauza cetii. Zambeste. Ofteaza. Cainele tipa langa ea. Se incalta cu bocancii fara sa ii lege si iese cu sireturile imprastiindu-se pe trotuar si cana de cafea in mana. Cine ar vedea-o ar crede ca e depresiva sau alcoolica sau amandoua si s-ar intreba ce altceva e in acea cana inafara de cafea, dar nu ii pasa. Merge incet, fara sa se gandeasca la nimic, uitandu-se in gol. Se impiedica dar isi capata repede echilibrul. A calcat pe sireturi. Lasa cafeaua pe o scara din apropiere si isi leaga frumos sireturile. Se intinde dupa cana si are impresia ca e mai putina. Ridica din umeri si bea in continuare. Ajunge acasa si lasa cana pe cuier, pe hol, isi ia geanta si geaca si pleaca. Ipod-ul ii canta o melodie deprimanta asa ca il opreste. Ii place sa nu se gandeasca la nimic. Se bucura ca nu mai doarme, ca nu mai doare, ca nu mai viseaza. Ar vrea sa fumeze, simte nevoia sa isi calmeze si interiorul, sa il faca sa arate la fel de linistit ca exteriorul dar nu are timp. Isi urmeaza rutina, scrie si face tot ce i se cere, dar fara cuvinte irosite.

vineri, 9 decembrie 2011

El.

Inconjurat de ceilalti, sta relaxat si vorbeste ca si cum nimic nu l-ar preocupa. E 6. Ea nu apare pana dupa 8. Trece o ora. Tonul vocii lui se schimba, nu mai are stare. Inca o ora. Trebuie sa vina. Ea intotdeauna vine. 
7 jumate. Timpul parca sta in loc. Nimic interesant de discutat, subiectul ''Ea'' e inchis de mult. Toata lumea tace. Isi priveste pantofii si ofteaza. 
7:45.  Nimic nu se intampla. Tigara dupa tigara se stinge pe podea, sub piciorul lui. Isi indreapta incontinuu privirea spre geam. Poate vine mai devreme. Poate trece pe aici. I-ar placea sa o vada acum cu parul in vant mergand repede, cu castile in urechi si zambetul permanent. I-ar placea sa o vada plangand. Asta ii place cel mai mult. Vine si se prabuseste la el in brate cautand un loc cald langa inima lui. Si are grija de ea. O inveseleste. O iubeste si o ia in brate. De la inceput l-a placut pentru ca o tinea in brate tot timpul. Nu trebuia sa ii spuna. Pur si simplu se ducea spre el si o strangea intr-o imbratisare calda. 
Acum realizeaza ca nu a mai fost de mult cum era atunci. Se gandeste la perioada aia de demult si ofteaza iar. Se intereseaza de ceas: 8:00. O sa apara. In jumatate de ora o sa apara. Stie ca o sa apara. Ar sti si de unde sa o ia, sa o intampine pe drum ca sa nu o lase singura pe intuneric. O ultima tigara se aprindre intre buzele lui. Priveste in jos din nou, isi studiaza incaltarile, si ofteaza resemnat, ca si cum ar fi renuntat. Dar de ce? 
O tristete care a stat in spatele lui, lipit de el, il cuprinde acum. Trage un fun disperat, ca si cum de tigara aia atarna fericirea lui. Dar nu. Nu are dreptate. 
Fericirea lui s-a dus. A plecat, mami. A plecat. 

Esti singur acum. Esti singur si stii ca o sa iti fie dor de mine. Asa cum si mie o sa imi fie de tine. 


Sip. Kiss. Bye.