duminică, 25 septembrie 2011

Tu sau Ea? Totuna.

Pentru ca aude, incet, inabusit, undeva, un planset. Priveste in jur: nimic. Inca cativa pasi. Da la o parte usa. Niste ochi mari, aproape speriati dar intr-un fel resemnati, o privesc, plini de lacrimi. Ar intreba ce s-a intamplat dar se gandeste ca probabil nu e treaba ei. Inchide usor usa si se pune langa cea mica, cu genunchii stransi la piept, si isi aseaza capul in maini. Ochii continua sa o priveasca si un zambet timid traverseaza fata uda.
,,Esti suparata?" Da, spune ea. ,,De ce?" Stii de ce. ,,Voiam sa vad daca ai puterea sa recunosti." Nu o am.
,,Vad. Pareai linistita, chiar bine dispusa cand ai venit aici." Stii ca cel mai bine imi ascund supararile zambind. ,,Inca esti in stare?" Am de ales?
Si fata uda, acum serioasa, incepe din nou sa fie brazdata de lacrimi grele si sarate. Si ea incepe sa planga. Nu mai poate sa se abtina.
Pe tine te las sa plangi de fiecare data. spune ea. ,,Pe mine nu ma vede nimeni aici. Si tu ti-ai pierdut de multe ori cumpatul si te-ai arat slaba." Sunt dati in care nu ma pot abtine. Cum te-am gasit atat de usor acum? ,,Mintea ta e goala in momentul asta. Levitezi in jurul unei singure probleme. E spatiul asta gol, si eu... sau tu. Nu mai ai obstacole care sa te faca sa nu ma gasesti."
Ea plange in continuare. Atat poate sa faca. Mai mult nu. Plange si, printre suspine, sopteste: Multumesc. Multumesc ca ai grija de mine si nu ma lasi sa bocesc ca un copil cand nu suntem singure.
Prima fata brazdata de lacrimi se lipeste de cea de-a doua si zambeste. ,,Cu placere. In plus, trebuie sa am grija de tine. Tu, esti eu. Si invers."

vineri, 23 septembrie 2011

Cateva picaturi curg de sange picura incet pe masa din sufragerie. 
pic pic pic.
Sange de curva. se gandeste. Stie ca, oricum, toate femeile au asta in vene. 
pic pic. 
Sunt infantila
A facut lucruri urate, dar vina a aruncat-o asupra sangelui murdar din ea. ,,Sunt curva. Si nu, nu chiar in sensul ala. Ele iti cer bani, eu iti cer sentimente, te satisfac, la fel si eu, apoi pleaca. La fel ca mine." 
Nu a realizat, pana acum, ca desi ea face asta altora, sunt si altele care ii vor face ei la fel. Si ele probabil ca arunca vina pe aceeasi cantitate mai mare sau mai mica de sange de curva din venele lor. Sau poate ele nu au deloc resentimente. 
Ofteaza si priveste picaturile rosii care continua sa cada pe masa. 
pic pic pic. 
O doare putin locul in care cutitasul a alunecat pe pielea transpirata dar nu ii pasa. Spera doar sa iasa. Spera ca modul asta ingrozitor de a fi sa iasa din ea, sa o vindece de imprudenta. Si spera ca, facand asa, sa le vindece si pe celelalte. Dar, undeva, in sinea ei, stie ca ii e imposibil. 
pic pic pic. 
O palma i se lipeste repede de obraz si o face sa tresara.
De ce m-ai lovit? se uita uimita. 
Cine te vrea, cine te iubeste, nu o sa vrea sa te schimbe niciodata. 
O lacrima nestapanita i se prelinge usor peste obrazul deasemenea transpirat si se opreste doar in mica pata de sange de pe masa, incepand sa il dilueze incet. 
pic. 
Inchide ochii si o alta lacrima aterizeaza in acelasi loc amestecandu-se incet cu acea culoare intensa. O pereche de maini o inconjoara si o strang tare. 
Nu mai plange. O sa plece. In plus, stii, o sa iti zic cand o sa plec. Nu te las de izbeliste. Iti zic cand vreau sa ma duc la o alta... o alta curva. O sa afli inainte sa plec. 
Priveste uimita.
Multumesc. ironic ii scapa pe buze, dar nu pare a fi sesizat. 

marți, 20 septembrie 2011

Imi pierd mintile.

Tipa. Tipa. Nimeni nu te poate auzi aici. Dincolo de peretii astia goi si reci nu e nimeni. Nimeni. Nimeni nu vine aici. Nimanui nu ii pasa ce fac eu aici, sau tu. Tipa cat poti. Iti place? Iti place, nu? Stiiiu. Stiiu. Ai asteptat atat de mult sa poti sa faci asta. Sa poti sa plangi, sa tipi, si gemi fara sa te auda nimeni, nu? Ai asteptat atat de mult timp sa iti exteriorizezi toate sentimentele tale mici si lipsite de inocenta.
Apropo de Inocenta. Mai ai vre-un strop de inocenta in tine? Inocenta din gandurile tale a disparut de mult. Nu ii mai pasa nimanui de ce gandesti pentru ca nu gandesc curat. Ti-ai patat mintea de noroi, ura si egoism, iar de ego-ul tau... Nici nu mai vorbesc. Uimesti pe toata lumea.
Inca esti spontana stiu, si inca te poti preface ca esti copil, inca te poti preface ca nu iti pasa. Dar vrei sa plangi.
Ai vrea sa mergi pe strada si sa plangi, iar lumea sa nu se uite ciudat la tine. Ai vrea sa le plangi nefericirea pentru ca in ziua de azi, oamenii nu mai stiu ce e fericirea. Sunt simple victime ale sistemului. Pentru ei, falsa fericire sunt banii. Dar banii vin, pleaca, vin din nou, ramai fara. Si nu e bine.
Te simti rau, deprimata? Meriti. Gandestete la cata lume ai ranit, cata lume se simte exact la fel din cauza ta. Pentru ca nu esti in stare de nimic. Vii, pleci, vii, pleci din nou. Cand ai chef, cum ai chef. Nu esti legata de nimic si totusi esti legata de toti: de aia te intorci, nu?
Stiu ca ai niste sentimente mici pentru toata lumea in inima ta aia mica si aproape putrezita. Sentimente mici dar puternice. Am spus si o mai repet: nu esti sfanta si nici perfecta. Esti constienta si asta imi place.
Citesti carti de dragoste, carti despre iubiri ascunse, casrti despre iubiri neimpartasite. Si iti place. Iti place sa crezi intr-o poveste de genul, doar ca stii ca nu o sa ai niciodata rabdarea necesara, sau puterea ca sa obtii o dragoste de genul.
Esti mica si fraiera. Ma uit spre cer si iti vad toate durerile agatate de stele. Stelele sufera si ele, suportand greutatea tristetilor tale. Ai incercat sa inveti din carti sa fii vesela, dar nu ai reusit. Ai incercat sa inveti din filme sa nu iti pese, dar ti-a fost imposibil. Ai incercat sa inveti de la altii ce e egoismul si nepasarea, dar mai rau ai facut. Mila ta vesnica, sufletul tau mare si in acelasi timp mic se sprijina de un perete. Sau nu, peretele se sprijina pe suflet. Tu ai obosit si ai vrea sa pleci departe. Sa uiti de stres si durere.
Sa iti ascunzi tusea intr-un servetel si ochii sub parul lung.
Vrei o viata perfecta? Nu vrei, pentru ca stii ca nu ai cum sa o obtii. Pentru tine idealul e sa nu ranesti pe nimeni, dar poate, tocmai din cauza milei tale nesfarsite si a spontaneitatii tale false de copil ranesti. Pentru ca sunt persoane care se indragostesc de tine, iar tu le retezi, fara nici o intentie aripile. Te doare, dar iti place. Nu regreti nimic, dar iti pare rau. Nu arati placerea sau tristetea. Masca ta e de ceara. Se topeste doar cand ai langa tine un suflet cald. Foarte cald. Si, pentru moment, sufletul ala nu a venit, iar cand va veni, vei trece pe langa el fara sa il bagi in seama, de frica ca iti va afla secretele.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Criza de personalitate

Serios? Serios? Cere mult? Nu e o sfanta, nu e perfecta, e tot timpul incordata si tot timpul cu ochii pe amanunte. Nu vrea sa ii scape nimic. Dar iubeste. Stie sa iubeasca. O bucura lucrurile mici si stie ca ar vrea sa danseze odata ca in filme, printre frunze portocalii care cad, sau pe langa un cires care se scutura in timp ce soarele il face sa arate ca in povesti, sau sa inceapa sa ninga cand ofera un prim sarut. 
Vrea ceva romantic. Poate o poveste cu un print pe un cal alb, poate o noapte instelata in care sa priveasca cerul minunat de mana cu un oarecare. Vrea sa aiba aprte de tot ce e mai bun alaturi de fiecare. Vrea sa aiba parte de distractie. Nu sa se axeze pe o singura persoana. Incepe sa se simta sufocata. Ar plange, dar nu mai are voie. 
Scrie. Scrie pentru ca nu poate sa spuna nimic cu voce tare. Planga inauntru si totusi stie ca nu are voie sa vorbeasca cu nimeni. A avut grija sa ii lase balta pe toti. 
Fara inima, egoista fata cu par ciudat. Ce cauti aici? Asta nu e lumea ta. Aici doar ranesti. Si stiu, stiu ca si pe tine te doare, dar cineva trebuie sa se sacrifice. Tu stii sa faci asta? 
Nu. Ea nu stie sa taca. Ea vrea sa se rataceasca de lumea asta. Vrea sa isi gaseasca pe cineva de care sa se simta extraordinar de atasata. Ar vrea sa traga de timp dar cu ce folos? Timpul nu face nimic. Timpul nu o ajuta. O imbatraneste. Poate ii face parul sa para mai infoiat si ochii mai stralucitori. Dar acum simte ca se ofileste. Viata ei scade in intensitate si isi da seama ca tot timpul e nervoasa. E prea incordata. Asta nu e ea. 
Vrea sa plece. Sa plece. Dar nu poate. 
Iubesc. isi spune. Incearca sa isi gaseasca o scuza pentru propriile'i actiuni. A trecut de mult momentul in care se putea minti singura. Nu intelege gresit. Iubeste. Iubeste cu patima, dar nu indeajuns de multa patima incat sa se schimbe, sa isi nege personalitatea, sa devina cuminte si temperata. Nu. 
Ii place sa fie spontana si se simte ca si cum zilele acelea, pline de soare, zambitoare, s-au dus. Nu mai vrea. Se simte secatuita de puteri. 
Isi canta durerea si isi scrie grijile incet. Isi mai agata un vis de un varf de stea si strange pumnii pana simte cum unghiile i se infig in carne. O doare dar nu vrea sa se opreasca. Nu scade forta cu care strange si stie ca daca ar relaxa mana, ar deschide poarta lacrimilor. Nu se mai umileste. Acum e ea, si nu ii pasa. O sa fie din nou ea. 
Isi promite asta. Stie ca o sa dureze pana o sa reuseasca sa se convinga, dar vrea din nou sa fie incantata de lucrurile mici pe care i le ofera viata, ca atunci cand a gasit o lalea pe jos, intr-o zi de primavara in care se plansese ca ea nu a primit nici o floare. 
Atunci a fost atat de fericita incat a lipit floarea in jurnalul ei mic si a scris pagini intregi despre fericirea ei. Pentru ca unii nu inteleg gesturile astea mici. 
E putin paranoica, dar nici voi nu sunteti perfecti. Vrea sa isi cante fericirea si stie ca daca o opriti o sa incete sa zboare. O sa fie una de'a voastra pentru vesnicie, si nu va sti cum sa evadeze. 
Intr-o conversatie mai profunda, a zis ca lumea se duce pe pula, si ea face parte din lumea asta. Acum isi da seama ca greseste. Nu o sa faca asta. O sa fie cea mai fericita fiinta. O sa fie toata un zambet si o sa isi ia incet incet toate sperantele pe care si le-a agatat de stele. O sa le faca sa devina realitate. 
Pentru ca poate nu e perfecta. Dar e optimista. Si poate ca nu are sens ce gandeste. Dar stie ca cine trebuie va intelege. Stie ca poate sa se faca inteleasa, iubita, placuta. Poate nu de toata lumea si peste tot. Dar o sa reuseasca, pentru ca nu viata trece peste ea. Nu o sa accepte asta. O sa treaca ea prin viata, dar, indiscutabil, cu un zambet pe buze. Pentru ca poate sa iubeasca si sa fie iubita cand vrea ea, cat vrea ea. 
Pentru ca totul este auto-sugestie. 
And what scares me the most is to lose all that hurts. 
Urma - Slide

joi, 15 septembrie 2011

Pssst. Calm!

E geloasa. E atat de geloasa, atat de posesiva, atat de incapatanata. Si aude ,,Termina. Nu poti sa faci nimic cu temperamentu' asta exploziv" Dar nu poate. Oricat de mult s-ar abtine, explodeaza. Si nu ii place, nu ii place sa incerce ceva, si sa nu ii iasa. Cand are o problema reuseste sa o rezolve, sau macar incearca si se chinuie pana cand isi da seama unde greseste. Acum e incapabila de autocontol. 
E vesela. Merge vesela. Abia asteapta sa il vada, sa ii spuna ca azi s-a abtinut si nu a comentat la un profesor prea putin uman ca sa isi tina gura. De regula, ar fi comentat pana cand s-ar fi ales cu o nota mica, sau pana cand ar fi ramas fara argumente. Dar azi a tacut cand a fost calcata in picioare. A tacut petru ca s-a gandit la ce au zis altii. E vesela ca a reusit sa se supuna. Ajunge si fata ei devine si mai luminoasa. 
,,Hei" spune in timp ce lipeste o ventuza zgomotoasa peste buzele alea pe care le cunoaste. Si incepe conversatia. Si simte cum o mananca, o mananca pe dinauntru cuvintele alea lipsite de sens. Si tace. Si tace. Si tace. 
,,Hai nu fi suparata." 
Gelozie. Gelozie. Pentru ca daca ea rosteste aceleasi cuvinte nu e bagata in seama. In schimb, daca altcineva spune un lucru dragut, rezultatul este ,,Stii ce mandru sunt de mine?" 
Si tace in continuare si nu se plange. Incearca sa se abtina, dar stie ca nu poate. E suparata. Pleaca. Toata saptamana asta chinuitoare o acapareaza. Vrea sa planga, dar se abtine. 
,,Ce faci tu cu caracterul asta exploziv?" 

joi, 1 septembrie 2011

Mintea mea

Pana acum am stat cu ochii inchisi. Am stat cu ochii inchisi si nu am vazut mare lucru. Doar forme indepartate, fara culoare. Ca un miop care si-a pierdut ochelarii. 
Acum simt ca am deschis ochii. Cand m-am lasat dusa de val, fara sa ma gandesc la ceva anume, mintea a inceput din nou sa lucreze, sa chitaie si sa se fastaceasca de placere. Se intinde dupa ce a stat adormita. Se misca pe o parte si cealalta si ma face sa vars orice cuvant. Sunt obosita. Simt nevoia sa ma culc dar nu pot. Mintea mea lucreaza, scuipa, vomita, transpira tot ce pana acum am tinut in mine. 
Acum vad fiecare amanunt, fiecare detaliu colorat, fiecare expresie a fetei. Aproape ca iti pot vedea muschii pe care ii contracti cand zambesti, cand te incrunti, cand vorbesti cu mine. Acum vad tot. Vad iubire, ura, teama... Si eu ma hranesc din ele. Am devenit egoista. Ma hranesc din durerea voastra, din toate amaraciunile. Si par draguta, accesibila, dar nu sunt. Nu mai pot. Nu ma pune sa iti explic de ce. 
Creierul meu tocmai a iesit dintr-un impas gigantic. Sunt curioasa cat o sa tina. Anul asta mintea mea a refuzat sa lucreze, sa miste, sa imi sopteasca macar cateva cuvinte. 
Mintea mea spun? Mintea mea refuza sa colaboreze 3 sferturi de an, si celalat sfert.. il doarme. 
De asta nu retin chipuri, nume... E greu. Uneori ma trezesc cu fata bagata in patura, iar cand ridic ochii si ma uit... ridic ochii si ma uit in oglinda; simt ca nu ma recunosc. Sunt lenesa. De ce? De ce acum? De ce? Nu vreau sa fiu lenesa. Imi place sa topai... Imi place sa tip, sa urlu, sa va enervez. Imi place sa imi vand starea mea buna de spirit, pentru ca stiu ca unii o cumpara, iar daca nu, va fac sa o cumparati, astfel incat sa primesc inapoi iubire. Simt nevoia. Niciodata nu ma satur.
Uneori stii.. Am nevoie de tine. Am nevoie de tine si tu nu esti aici. Dar nici eu nu iti mai sunt alaturi. Acum, dupa ce mi-ai reprosat lucruri, vad viata altfel. Vad ca ai dreptate, dar nu pot sa gasesc o explicatie. Totusi imi e rusine sa te sun, iar orgoliul o sa ma impiedice intotdeauna. Nici macar nu stiu ce sa iti zic. ,,Am nevoie de tine"? Nu m-ai crede niciodata. M-ai expedia din 3 vorbe si m-ai face sa sufar. 
Scriu acum, dar nu imi cer iertare. Nu vreau sa imi cer iertare pentru ca daca o fac acum... nu o fac pentru tine. O fac sa ma simt eu bine. Dar nu inteleg de ce. Nu inteleg de ce egoul asta a rasarit brusc, si de unde? 
Imi fortez mana sa scrie acum... Mintea mea a adormit din nou... Poate chiar e tarziu... 
I wanna need your love. 
I'm a broken rose.
Nu pot sa mai scriu.