Imi pierd mintile.

Tipa. Tipa. Nimeni nu te poate auzi aici. Dincolo de peretii astia goi si reci nu e nimeni. Nimeni. Nimeni nu vine aici. Nimanui nu ii pasa ce fac eu aici, sau tu. Tipa cat poti. Iti place? Iti place, nu? Stiiiu. Stiiu. Ai asteptat atat de mult sa poti sa faci asta. Sa poti sa plangi, sa tipi, si gemi fara sa te auda nimeni, nu? Ai asteptat atat de mult timp sa iti exteriorizezi toate sentimentele tale mici si lipsite de inocenta.
Apropo de Inocenta. Mai ai vre-un strop de inocenta in tine? Inocenta din gandurile tale a disparut de mult. Nu ii mai pasa nimanui de ce gandesti pentru ca nu gandesc curat. Ti-ai patat mintea de noroi, ura si egoism, iar de ego-ul tau... Nici nu mai vorbesc. Uimesti pe toata lumea.
Inca esti spontana stiu, si inca te poti preface ca esti copil, inca te poti preface ca nu iti pasa. Dar vrei sa plangi.
Ai vrea sa mergi pe strada si sa plangi, iar lumea sa nu se uite ciudat la tine. Ai vrea sa le plangi nefericirea pentru ca in ziua de azi, oamenii nu mai stiu ce e fericirea. Sunt simple victime ale sistemului. Pentru ei, falsa fericire sunt banii. Dar banii vin, pleaca, vin din nou, ramai fara. Si nu e bine.
Te simti rau, deprimata? Meriti. Gandestete la cata lume ai ranit, cata lume se simte exact la fel din cauza ta. Pentru ca nu esti in stare de nimic. Vii, pleci, vii, pleci din nou. Cand ai chef, cum ai chef. Nu esti legata de nimic si totusi esti legata de toti: de aia te intorci, nu?
Stiu ca ai niste sentimente mici pentru toata lumea in inima ta aia mica si aproape putrezita. Sentimente mici dar puternice. Am spus si o mai repet: nu esti sfanta si nici perfecta. Esti constienta si asta imi place.
Citesti carti de dragoste, carti despre iubiri ascunse, casrti despre iubiri neimpartasite. Si iti place. Iti place sa crezi intr-o poveste de genul, doar ca stii ca nu o sa ai niciodata rabdarea necesara, sau puterea ca sa obtii o dragoste de genul.
Esti mica si fraiera. Ma uit spre cer si iti vad toate durerile agatate de stele. Stelele sufera si ele, suportand greutatea tristetilor tale. Ai incercat sa inveti din carti sa fii vesela, dar nu ai reusit. Ai incercat sa inveti din filme sa nu iti pese, dar ti-a fost imposibil. Ai incercat sa inveti de la altii ce e egoismul si nepasarea, dar mai rau ai facut. Mila ta vesnica, sufletul tau mare si in acelasi timp mic se sprijina de un perete. Sau nu, peretele se sprijina pe suflet. Tu ai obosit si ai vrea sa pleci departe. Sa uiti de stres si durere.
Sa iti ascunzi tusea intr-un servetel si ochii sub parul lung.
Vrei o viata perfecta? Nu vrei, pentru ca stii ca nu ai cum sa o obtii. Pentru tine idealul e sa nu ranesti pe nimeni, dar poate, tocmai din cauza milei tale nesfarsite si a spontaneitatii tale false de copil ranesti. Pentru ca sunt persoane care se indragostesc de tine, iar tu le retezi, fara nici o intentie aripile. Te doare, dar iti place. Nu regreti nimic, dar iti pare rau. Nu arati placerea sau tristetea. Masca ta e de ceara. Se topeste doar cand ai langa tine un suflet cald. Foarte cald. Si, pentru moment, sufletul ala nu a venit, iar cand va veni, vei trece pe langa el fara sa il bagi in seama, de frica ca iti va afla secretele.