miercuri, 24 martie 2010

Nu si totusi...

Cineva ma intreba acum cateva zile daca sunt atee. Si i'am spus ca nu. Nu sunt atee. Doar ca ma indoiesc de cateva chestii la ortodocsi.
Pleaca putin urechea aici si sa iti zic o poveste.
Eram in ora de religie, luni, ultima ora, obosita si stresata. Si o colega a zis profei ,,Doamna mama se duce si la biserica catolicilor uneori" Si reactia a fost de neegalat. ,,O sa iti aduc saptamana viitoare o icoana ortodocsa. Ca sa nu se mai duca mama ta la catolici. Oricum, inafara de noi, toti se vor duce in iad pentru ca ei nu cred in Dumnezeu."
Acum imi vine sa imi iau gatul. Daca e asa cum zice scumpa mea profa de religie, o sa ajung in rai impreuna cu jumatate din populatia Romaniei. Si asta ma sperie. Nici macar dupa ce ma conduce Moartea pana la poarta Raiului nu pot sa scap de facaturile care ma inconjoara? La naiba.
Si ma mai gandesc ca, sunt atat de multi Dumnezei incat nu poti sa te gandesti care e cel adevarat. Sau poate e unul si acelasi? Pai... imaginea nu pare sa semene... odata Dumnezeu are 1.30 m, e gras si mananca mult. Odata e inalt, are baba maro, neagra sau/si alba, si poarta sandale. Odata e porumbel. Dar sa mor daca am vazut vreodata o icoana care sa il infatiseze pe Dumnezeu ca pe un TOT. Nu stiu. O icoana alba sau albastra care sa semnifice lumina, aerul, cerul si pamantul. Nuuuu. Nu. Cum sa te gandesti la o asa erezia. Cu capu' boule ca mie de aia imi zice mama ca mi'o dat Dumnezeu cap: sa il folosesc.
Sau... biblia de unde a rasarit? Am primito prin mail/fax/sms? Si daca imi zici acuma ca biblia ii scrisa de cei 10 mii de negri mititei eu manac paginile alea toate. Sa imi zici de ce au toti crestinii aia acelasi stil da?
Sau fii atent. Aproape orice om, indiferent de religie, are un anumit desprect pentr Ortodoxism. La naiba noi consideram ca toti o sa moara si noi o sa supravietuim in rai acolo. Du'te mai de aici. Eu sunt dispusa sa ma duc in Iad doar sa stiu ca prindem si noi putin respect epntru ceilalti. Ca oricum noi nu facem nimic decat sa frecam menta in orele de religie si in biserici.
Preotia a ajuns o slujba, calugarii violeaza calugarite si se injura de mama si de tata mai ceva ca noi.
Si incep sa ma revolt ca imi ziceti mie ca's atee. Da si poate sunt. Si care e problema? O sa ma duceti la un preot sa ma exorcizeze cum au facut cu nu stiu ce actrita romanca de filme porno din strainatate? Cand s'a intors acasa au zi aia ca a intrat dracu' in ea. Gandestete ca Dracu' a intrat numai odata. Da' ceilalti ,,colegi" de studio? Si au exorcizato pe fetita. Saracuta.
Si cam asta a fost povestea mea. Tu acuma comenteaza si fa ca toate animalele la mine pe blog, descarcati nervii, dar ai grija ca la cat de posedata sunt s'ar putea sa iti dau si tie putin din dracii din mine. :))

marți, 23 martie 2010

AnyWay.

Acum stiu  ca nu m'am mai ocupat de prea mult timp de blog. Sunt obosita si tot ce pot sa fac este sa... nimic. Dorm la pranz pana la 5, la 10 ma culc, la 7 ma trezesc, la 2 ma intorc de la scoala, la 5 ma trezesc din nou, la 10 ma culc, si tot asa.
Sunt ca un copil mic caruia nu ii ajunge somnul.
Si chiar nu imi ajunge, avand in vedere ca visez in fiecare noapte. De exemplu, azinoapte am visat ca am omorat pe toata lumea cu o placere nebuna. Si am ramas singura. Da. Singura si toata lumea era devorata de mine. Luminile erau aprinse, zgomotele televizoarelor pornite din casa imi rasunau in urechi, vantul care se juca printre blocurile ,,gri" se facea simtit. Iar eu stateam pe un felinar si... si nimic. Stateam si asteptam, ma uitam dezorientata in toate partile. Voiam sa vad pe cineva cunoscut. Ma simteam singura si ca naiba. Si m-am trezit tremurand si simtindu-ma jalnic.
Bine inteles ca in 10 minute eram imbracata, piptanata, spalata. Asa ca ar fi fost aproape imposibil sa vezi fata speriata pe sub cea zambitoare.
In seara asta rpobabil o sa visez veioze, lustre, becuri, leduri, becuri ecnomice, neoane si alte de'astea. Dupa ce am stat vreo 3 ore in Practiker ca sa ne hotaram pentru 3 lustre mari si late. Finalul? Niciunul. Am plecat la fel cum am venit, cu banii in buzunar/ respectiv geanta si cu o durere ingrozitoare de picioare.
O sa mai frec menta o vreme pe aici dar daca dispar, Don't worry!, sunt doar obosita sau invat ca tampita. :) Pentru ca asta imi place mie sa fac. :)) Pe naiba. :))
Buh-Bye!

vineri, 19 martie 2010

Un fir de luna imi intra pe fereastra. Atinge usor perdeaua si se transforma intr'o silueta. Paseste usor prin panza colorata, se indreapta spre oglinda in care privesc si ramane nemiscata in spatele meu.
,,Suflu aburi pe oglinda si scriu: Dispari!" [M.Cartarescu - ,,Travesti"]

miercuri, 17 martie 2010

S'a mai stins o lumina, nu aplaudati.

A inchis ochii si a incetat sa mai existe. Acum stai in ora de fizica si plangi printre formule si enunturi. Ne ai alaturi si totusi ne simti departe. Acum profa te'a zarit si a inceput sa isi faca griji ,,Alexandra ti'e rau?" si raspunsul sec vine de undeva de departe ,,Nu". Intr'adevar. Nu ti'e rau. Iti e foarte rau. Stii ca nu o sa il mai vezi si stii ca totul s'a terminat. Fata nedumerita a profesoarei primeste raspunsuri de la cele 3 colege care stau langa tine.
Clopotelul suna si tu ieri repede din clasa. Nu ai nevoie de intrebari si glume proaste acum. Pleci prima si te gasim in fata portii. Esti mai calma. Iti lipesc o ventuza pe obrazul stang si plec.

Glumele pe care Ana si Saba le zic sunt... funny. Dar eu am raspuns la intrbarile lor ironice. Si ele au raspuns. Doar ca acum incearca sa se rupa de realitate.

Am ramas singura si, in drum spre casa, imaginatia mea o ia razna.
Imi vine sa plang. Nu mai vad pe unde merg. tot ce vad in fata ochilor sunt momente in care prietenii mei mor, pe rand, apoi toti odata, cum raman singura, cum plang, cum tip, cum ii blestem ca m'au lasat aici. Ii blestem pentru ca ei s'au dus in rai si pe mine m'au lasat aici, singura, in Iadul oamenilor.
Vad cum se duce Saba, Ilie, Alexandra. Pe Anna nu mi'o pot imagina moarta. Ea e prea plina de viata, prea plina de stupizenia copilariei. Ea nu are voie sa moara. Apoi ma vad singura, rece, rea.
Sau vad cum eu inchid ochii si gata. Vad cum mor linistita, cu zambetul pe buze si totusi speriata de necunoscut. Si vad cum nimeni nu plange si ma bucur. Vad cum plec de pe pamant si nimanui nu ii pasa. Vad cum nu las in urma mea suferinta. Si ma bucur.

A murit un actor. Teatrul Maria Filotti Braila are cu un actor mai putin.
L'am vazut in 3-4 piese si atat. Dar a lasat o impresie placuta.

Si acum ma simt ca atunci cand am fost la gradinita si, dupa ce a lipsit cateva zile de la scoala, am aflat ca Vlad s'a stins din viata. Am vazut cum mama lui ne impartea covrigi si nu mai stiu ce printre lacrimi sarate si puteam sa jur ca si covrigii erau facuti din lacrimi, am vazut cum bunica lui, cu mana in ghips, vorbea cu educatoarea, tot printre lacrimi. Apoi mi'am dat seama ca nu il cunosteam pe Vlad. Ca nu il stiam decat ca pe ,,copilul nazbatios care injura de mic". Si mi'am adus aminte cand m'am intalnit in aprc cu el si eu ma ascundeam dupa topoganul rece de piarta si cum el a venit la mine si am inceput sa vorbim. Acum nu mai injura, nu se mai dadea in spectacol.
Mai tarziu am aflat ca mam lui il dusese la un doctor care i'a spus ca, fiind prea mic, nu ii poate face nici o operatie. Apoi, un altul, i'a spus ca e deja pre tarziu, ca operatia ar fi nefolositoare si extraordinar de costisitoare. Nu am aflat niciodata ce boala a avut, dar imaginea lui mi'a ramas intiparita pe retina: era un baiat frumos, cu apr brunet si ochii intunecati, cu gura mare si cu un raset cristalin. Era un copil.

Cornel Cimpoaie a murit si el. A murit azi-noapte. A murit si eu nu il cunosteam. A mmurit si totusi am varsat doua lacrimi amare pe care am reusit sa le ascund. Le'am varsat din ciuda, din ciuda ca un om bun a plecat dintre noi, ca acum suntem cu un om bun in minut. Si le'am ascuns de rusine. Le'am ascuns pentru ca imi era rusine ca am putut sa gandesc asa ceva, ca nu ma puteam limita la niste condoleante. Si atunci am vrut mai mult ca niciodata sa ma ridic si sa o iau in brate pe Alexandra, sa ii zic ca o iubesc si sa nu mai planga. Sa nu mai planga pentru ca el cu siguranta nu ar fi vrut sa stie ca toate lumea sufera, ca toata lumea plange din cauza lui si pentru el.
Asa ca, Alexandra, gandestete la el, si daruieste'i toate lacrimile. Pe toate. Dar nu suferi. Pastreaza'l in amintiri asa cum l'ai vazut in cele mai bune ipostaze.
Si sa stii ca noi, Eu, Anna si Saba, iti vom fi mereu alaturi. Intotdeauna. Si vom varsa si noi mai multe lacrimi, te vom face sa zambesti de mai multe ori si iti vom darui toate imbratisarile de care ai nevoie.

marți, 16 martie 2010

Autorul l'a numit Articol dedicat Copiilor

Dragi copii! Mereu vă întrebaţi de ce sunt părinţii voştri atât de rigizi, de ce sunt adulţii atât de diferiţi de voi, care este cauza? Este foarte simplu! Consideraţi următorul exemplu! Sunteţi în clasa a cincea. Aveţi o colegă (o vom numi la nimereală, Alina). Deşi în clasa a cincea, Alina are 1.60 m şi 50 kg. Voi o veţi privi şi veţi spune: “Oaau, ce mare e Alina!”, pe când un adult dacă aude că are doar 12 ani va exclama: “Oau, ce matură e pentru vârsta ei!”. Adulţii nu prea se raportează la formă, pentru ei totdeauna este important timpul! Timpul care trece tot mai alert, timpul pe care îl împart între tot mai multe activităţi, timpul care nu e niciodată de ajuns! Şi pe măsură ce înaintează în vârstă, timpul devine tot mai puţin, iar ei se sperie de asta şi irosesc o bună parte din puţinul timp rămas făcându-şi griji că nu mai au timp!…
Pe de altă parte, voi, copii, aveţi tot timpul din lume. Nu vă faceţi griji pentru timp, voi întotdeauna vă raportaţi la formă, ea e importantă pentru voi. Vă place să o priviţi, să o observaţi, să vă puneţi întrebări legate de natura ei. Ce vreau să vă spun este: nu vă grăbiţi să deveniţi adulţi, amintiţi-vă că ei nu vă înţeleg. De îndată ce veţi deveni adulţi, veţi deveni exact ca ei. Acum concentraţi-vă asupra formei. Observaţi şi iubiţi forma sub toate aspectele ei: munţi, păduri, fluturi, păsări, flori, nori, curcubeu şi orice vă mai trece prin mintea jucăuşă de copil. Admiraţi forma fără să vă grăbiţi, pentru cât mai mult timp posibil, pentru că mai târziu veţi deveni adulţi şi nu veţi mai avea timp pentru formă…

De cealalta parte - ,,Nopti albe, zile negre"

Aseara am rpins un om. L-am gasit intr-un colt intunecat si i-am rupt picioarele ca sa nu poata fugi. Se naclaise de sange si l-am agatat usor, cu unghiile, ca s anu ma murdaresc. Cate vise avea in apr si cate remuscari i se adunasera pe haine! Si cat de speriat se simtea, atarnat in latul ghearelor mele, in timp ce-l priveam. 
Tarziu, cand ranile lui au incetat sa sangereze, am aruncat peste el doua frunze, sa-l ascund de ochii strainilor. L-am lasat acolo, printre toate vechiturile adunate in cea mai intunecata dintre odaile mele si am plecat stiind ca nu avea unde fugi. Apoi am uitat de el. Cand m-am intors, era deja mort. I-am infipt in spate doua aripi albe facute din zdrentele adunate de mine, am suflat peste el si l-am facut sa zboare.


Marian Coman

luni, 15 martie 2010

Pentru ca iubesc Lamaia!

-Andreea du'te pana jos in piata. Vreau lamaie ca fac peste si nu putem sa il mancam asa. 
-Da' bai mami bai is in pijamale. Nu poti sa te duci tu?
-Tu tot timpu' esti in pijamale Andreea. Pune'ti ceva decent si du'te.
-Bine Bine. 

Si asa ma vad duminica dimineata, abia trezita coborand in viteza scarile blocului. Un etaj, doua, trei. Ajung la parter, ma impiedic de ultima scara, trag cu ochiu' in cutiuta rece cu un 11 mare si negru vopsit. Nimic. 
Imi aduc aminte de gura zgomotoasa a liftului. La naiba iar am uitat ca pot sa il folosesc chiar daca e dimineata. 
Cobor si ultimele scari in timp ce vantul rece imi loveste fata. Abia ma pieptanasem si imi statea parul dragut. 
Stau 3 ani la strada dintre blocul meu si piata din cauza traficului intens si a lenii de a merge pana la trecerea de pietoni la care oricum stateam 3 ani ca sa se faca semaforu' verde. 

Si oricum semaforu' ala nu imi place pentru ca imi aminteste de zile friguroase in care, dupa 6 ore de scoala stateam acolo cu Alex si ii ziceam ca fac pe mine, ca mi'e frig si ca imi pierd tipul asteptand un autobuz in care nici macar nu ma urc. 
-Uite Alex e verde. Pot sa plec? 
-Nu Andreea stai aici. Dar acum uite e rosu. Poti sa te duci. Si mana lui grea cadea pe ghiozdanul meu verde tinandu'l sa nu plec. 
Dar asta era semestrul trecut. 
Dar uite, acum puteam sa trec dar m'am pierdut in amintiri. Ma apuc cu o mana de geaca verde desfacuta si alerg printre masini in timp ce soferii nervosi ma injurau.

Iau 3 lamai, de toti banii si ma duc din nou la strada intens circulata. Ma uit in stanga si vad 5-ul care vine poticnindu-se. Nu mai am chef sa alerg asa ca astept sa treaca. 
Ochii imi cad pe plasa mica si alba din care se contureaza forma a 3 lamai galbene. Bag mana in ea si simt coaja rece. 
O scot usor, si o frec de bluza mea de pijama. Apoi ii simt micii pori si o indrept inconstient spre gura. 
Dintii mei strapung invelisul rece si acidul imi umple gura. Inchid usor ochii si strang mai atre din dinti. Sucul se scurge si mai mult printre dintii mei acum suferinzi. Lichidul imi atinge usor gatul, il ude usor apoi, dupa ce a ajuns in stomac, sucul imi face gatul sa para uscat. Asa ca mai musc odata, si inca odata. Iar si iar. 
Acum nu mai am amintiri. Nu mai simt. Nu mai cred. 

P.S. Sper ca am reusit sa iti fac gura punga. :))

sâmbătă, 13 martie 2010

Scuze.
Scuze pentru zilele mele proaste. De fapt... nici macar nu sunt zile proaste. Eu sunt... ciudata. Nu sunt eu. Stiu.
Nu ma simt... bine. Deloc. Nu stiu... Ma simt... singura.
Scuze Alexandra ca sunt trista in postarea asta. Dar trebuie sa zic ce am pe suflet.
Scuze Nakudo si Uncas... Sunt rece stiu. Dar nu ma simt in stare sa ma schimb acum.
Scuze Roxana... Cred ca sunt cam sictirita...
Ma simt stupid de singura.


De ce necunoscutul, banalul, ramane necunoscut?

Aş începe acum, cu gândul la noi, la generaţia asta "nouă", cu o întrebare care, din păcate, aşteaptă un răspuns sincer de la un adult la fel de sincer: Cu noi ce se va întampla? Din păcate răspunsul o să apară, probabil, peste 15-20 de ani când o să fim şi noi "oameni mari", la casele noastre, îngropaţi în probleme de "adulţi".

Sunt speriată pentru că nu am nicio idee despre cum o să evolueze lucrurile, iar "voi" nu sunteţi deloc siguri.
Acum noi suntem doar - eu ştiu? - nişte puşti pe lângă voi, dar înţelegem mai multe decât credeţi. Este păcat, totuşi, aproape deprimant, că vedem zilnic că adolescenţa este aşa de uşor uitată.
Voi nu vă mai aduceţi aminte cum, atunci când aveaţi poate 12-13 ani, începeaţi să vă puneţi întrebări despre viaţă, despre ce vă înconjoară, despre ce vedeţi. Tânjeaţi după răspunsuri, rezolvări la problemele voastre de copii şi căutaţi înfriguraţi răspunsuri. Viaţa voastră părea că se bazează pe acele rezolvări şi nu renunţaţi să cotrobăiţi prin vieţile "celor mari". Nu mai ştiţi cum încercaţi să vă decideţi între ce spun părinţii şi ce credeţi voi că e bine. Noi vedem că aţi uitat şi ne speriem.
Pe mine mă îngrozeşte ideea că, peste mulţi ani, o să am copii şi o să fiu la fel de indiferentă. Mi-e frică de faptul că, atunci când voi fi întrebată, o să trebuiască să schimb subiectul, dintr-un motiv pe care acum, în adolescenţă, nu mi-l pot imagina. Poate că un val de ceaţă o să îmi acopere mintea, haina albă a Uitării. O să trebuiască să mint sau ceva de genul ăsta.
De ce nu mai aveţi curaj să ne explicaţi? Pentru că nici voi nu ştiţi, nu? Nici voi, în ciuda căutărilor făcute, nu aţi obţinut niciun răspuns?
Poate am o carte, poate am o bibliotecă întreagă la dispoziţie să găsesc răspunsuri. Chiar dacă fiecare răspuns găsit îmi mai ridică încă 3 întrebări, nu renunţ. Dar nu toţi sunt ca mine, nu toţi continuă, nu toţi caută.
Mulţi stau şi aşteaptă răspunsurile să vină din partea adulţilor, fară ca măcar să îşi rostească întrebările.
Poate nu sunt mulţi, sigur nu sunt mulţi care caută, caută fară oprire şi poate că nu toţi cei care caută ştiu ce vor să găsească. Dar de ce nu primim ajutor din partea voastră, "oameni mari", care ne impun atâtea şi atâtea? De ce atunci când cărţile nu ne mai ajută, nu mai avem şi altă opţiune?
Atât de multe "De ce"-uri şi atât de puţine "Pentru că", nu-i aşa?

Publicat in Obiectiv, Vocea Brailei

vineri, 12 martie 2010

12.03.2010 HAPPY BIRTHDAY TO US!

12.03.2009
12.03.2010
 Anul trecut pe vremea asta ma distram scriind Cuvintele unui copil inecat in dragoste. Incercam sa devin, nu faimoasa, dar macar sa stiu ca cineva stie ca totusi nu sunt chiar un copil inutil, un copil non-talent sau mai stiu eu ce. 
Anul trecut eram la inceput si imi faceam 1000 de vise, aveam 10000 de sperante. 
Anul asta am doar 100 de vise, la celelalte am renuntat, si prea putine sperante. 
Anul trecut eram, ce'i drept, o anonima, o copila plctisita care scria ca sa se afle in treaba. 
,,Uitate la aia. Si'a facut blog si scrie numai tampenii." 
Anul asta sunt... Aceeasi. Doar ca, probabil am mai multi prieteni, sau poate mai putini. 
Sunt complet la fel. O copila cu ochii caprui, cu parul ciudat si un zambet, deseori, fals. 
Am zile bune. Da. Am zile bune. In care zambetul e.. zambet. Dar sunt prea rare. 
Nu ma intelegi stiu, nici nu incerci, stiu si asta. Nici macar nu citesti. Nici o problema. 

Dar azi, eu si blogul meu facem o echipa, suntem aceeasi fiinta pe jumatate umana pe jumatate virtuala. Avem 1-2 dintisori si am invatat sa articulam 3 tipete. Si sa oferim hug-uri. >:D<
Si va imbratisam pe toti. 
La multi ani, noua!

P.S. A da. La multi ani, Mum. Ziua ta.

luni, 8 martie 2010

La multi ani, fa!





Pentru ca ziua de azi a debutat cu un trandafir ROSU ROSU ROSU! ^^
La multi ani tuturor muierilor etc etc.

Asa. Acum ca am terminat cu urarile... Imi face si mie cineva tema la romana? :))

vineri, 5 martie 2010

Ce simti sau ce trebuie?

Deseori ma intalnesc cu vechi prieteni, care acum au liceul terminat sau oricum, e spre sfarsit si ii intreb curioasa despre profilul la care sunt acum si sunt incantata cand aud un raspuns vioi si plin de buna-dispozitie.
Dar oricat mi-ar placea mie raspunsul asta, sunt si momnete in care siguranta nu mai stapaneste vocea persoanei respective. Atunci incerc incet, cu vocea gatuita de teama sa nu mi se intoarca spatele, sa intreb ,,De ce?" si asa, o pereche de ochi tristi ma fixeaza: ,,Pentru ca mama a ales asa. Credea ca sunt un copil care nu stie ce vrea, care nu e in stare sa ia singur o decizie." Raspunsul asta, indiferent de gura din care iese, ma socheaza.
Parintii vad adesea in copiii lor doar ce e rau, ce e pueril. Odrasla lor de altadata se mareste, se maturizeaza, dar unii sunt prea orbi pentru a vedea asta. Ei considera ca, indiferent de varsta, copilul are nevoie de sfaturi pe care, nu se stie din ce cauza, nu le cere.
Cineva imi zicea acum ceva vreme ca un om trebuie sa isi urmeze destinul, si sa faca ceea ce simte, nu ceea ce trebuie si asa ii va fi usor in viata, nu va fi nevoit sa treaca prin la fel de multe greutati ca atunci cand, obositi sa asculte vocea ascutita a memei si tonul categoric al tatalui, adlescentul cedeaza si alege sa faca ceea ce ii este dictat.
Se apropie Testele Nationale care influenteaza destul de mult media de admitere, reprezentand 25%din aceasta, iar parintii sunt mai ingrijorati ca adolescentii, exagerand cu rpegatirile si banii aruncati pe culegeri si carti, pe cand copilul nici macar nu mai are timp sa proceseze toate informatiile.
Orice om, o ora sau doua pe zi ar trebui sa aiba timp sa se relaxeze, sa se destinda dupa ceteva ore obositoare de scoala. Dar unii nici macar nu mai au de ales in privinta asta. Acum orice copil de clasa a 8-a invata cel putin 9-10 ore pe zi, acestea incluzand si orele de curs.
Facand cam tot ce i se dicteaza, adolescentul nu mai traieste o viata de om, ci mai mult pe cea a unui robot, prea putini fiind cei care se revolta.
Cu fiecare interdictie, un zambet de copil se stinge.

publicat in Obiectiv, Vocea Brailei

joi, 4 martie 2010

Hainuta Noua.

Pentru ca se apropie ziua aia in care toata lumea trebuie sa imi spuna La multi ani! cu mai mult sau cu mai putin chef, m-am hotarat sa umblu prin mall. Si, dupa cum vezi, m-am inoit.
Curolile poate nu sunt cele pe care mi le doream cu adevarat [si poate nici fontul ala mic mic mic nu e cel mai potrivit] dar oricum, mie imi place asa.
Sper sa va placa si voua, iar daca nu va place... Ei bine... Atunci va invit sa va faceti singuri un Eu care sa arate mai bine ca mine.
Am avut mai multe hainute de-a lungul timpului: am fost albastru, apoi verde cu rosu [foarte inspirat nu am cuvinte], apoi turcoaz, apoi alb cu portocaliu. Acum s-a ajuns la asta. Nu conteaza. Eu ma simt bine asa.
Niciodata nu am fost Verde Verde asa cum imi doresc. Oricum. In urmatoarea saptamana mai am de facut mici retusuri pe aici, mici schimbari.
Coloanele nu sunt inca bine aranjate si POATE reusesc sa schimb fontul.... eventual cu putin noroc reusesc sa editez si data si ora in partea stanga.
Multumesc ca ai trecut pe aici si daca tot ai ajuns pana in punctul asta, poti sa dai si un comentariu, sa imi zici ce crezi tu despre noua mea Hainuta.

Cu drag,    
Blogul

miercuri, 3 martie 2010

Pentru toata Puricimea^^


Ma uit in jurul meu si vad ca sunt... izbitor de diferita.
Sunt lipsita de bunul gust care la voi exceleaza, sunt lipsita de stil pentru ca ceea ce vad eu dragut intr-un dulap este... o pereche de blugi si cel mai larg tricou [sau PIJAMALE!!]. Sunt banala pentru ca abia ma sinchisesc sa ma pieptan, sunt irascibila si respingatoare pentru ca uneori nu am chef de voi, sunt o proasta pentru ca de obicei ajut cum pot. Da stiu!
Sunt de toate. Pentru ca nici macar nu incerc sa ma schimb. Imaginea pe care o am in ochii vostri este, probabil, deplorabila. Dar aia este si eu nu am de gand sa imi rup gatul si sa joc teatru pentru ca [vai Doamne!] nu mi-am facut o intrare spectaculoasa, pentru ca sunt... eu.
Si observ ca, desi sunt... eu.... unii continua sa comenteze desi nu am facut nimic.
Inteleg ca nu poti avea numai ,,fani" dar ura de unde apare?
Si daca ai ceva cu mine... am inteles, nu ma mai privesti in ochi si cativa prieteni de'ai mei aleg sa ti se alature tie... dar cei care sunt impartiali, neutri... ce ai cu ei? De ce nu dai macar o explicatie?!

Pentru ca Numai Puricoasa Puricoaselor, Puricoasa, Puricel si Monopuric o sa inteleaga despre cine e vorba aici. :))

De la Puricoasa Sefa^^