sâmbătă, 13 martie 2010

De ce necunoscutul, banalul, ramane necunoscut?

Aş începe acum, cu gândul la noi, la generaţia asta "nouă", cu o întrebare care, din păcate, aşteaptă un răspuns sincer de la un adult la fel de sincer: Cu noi ce se va întampla? Din păcate răspunsul o să apară, probabil, peste 15-20 de ani când o să fim şi noi "oameni mari", la casele noastre, îngropaţi în probleme de "adulţi".

Sunt speriată pentru că nu am nicio idee despre cum o să evolueze lucrurile, iar "voi" nu sunteţi deloc siguri.
Acum noi suntem doar - eu ştiu? - nişte puşti pe lângă voi, dar înţelegem mai multe decât credeţi. Este păcat, totuşi, aproape deprimant, că vedem zilnic că adolescenţa este aşa de uşor uitată.
Voi nu vă mai aduceţi aminte cum, atunci când aveaţi poate 12-13 ani, începeaţi să vă puneţi întrebări despre viaţă, despre ce vă înconjoară, despre ce vedeţi. Tânjeaţi după răspunsuri, rezolvări la problemele voastre de copii şi căutaţi înfriguraţi răspunsuri. Viaţa voastră părea că se bazează pe acele rezolvări şi nu renunţaţi să cotrobăiţi prin vieţile "celor mari". Nu mai ştiţi cum încercaţi să vă decideţi între ce spun părinţii şi ce credeţi voi că e bine. Noi vedem că aţi uitat şi ne speriem.
Pe mine mă îngrozeşte ideea că, peste mulţi ani, o să am copii şi o să fiu la fel de indiferentă. Mi-e frică de faptul că, atunci când voi fi întrebată, o să trebuiască să schimb subiectul, dintr-un motiv pe care acum, în adolescenţă, nu mi-l pot imagina. Poate că un val de ceaţă o să îmi acopere mintea, haina albă a Uitării. O să trebuiască să mint sau ceva de genul ăsta.
De ce nu mai aveţi curaj să ne explicaţi? Pentru că nici voi nu ştiţi, nu? Nici voi, în ciuda căutărilor făcute, nu aţi obţinut niciun răspuns?
Poate am o carte, poate am o bibliotecă întreagă la dispoziţie să găsesc răspunsuri. Chiar dacă fiecare răspuns găsit îmi mai ridică încă 3 întrebări, nu renunţ. Dar nu toţi sunt ca mine, nu toţi continuă, nu toţi caută.
Mulţi stau şi aşteaptă răspunsurile să vină din partea adulţilor, fară ca măcar să îşi rostească întrebările.
Poate nu sunt mulţi, sigur nu sunt mulţi care caută, caută fară oprire şi poate că nu toţi cei care caută ştiu ce vor să găsească. Dar de ce nu primim ajutor din partea voastră, "oameni mari", care ne impun atâtea şi atâtea? De ce atunci când cărţile nu ne mai ajută, nu mai avem şi altă opţiune?
Atât de multe "De ce"-uri şi atât de puţine "Pentru că", nu-i aşa?

Publicat in Obiectiv, Vocea Brailei

2 comentarii:

Ceriba un Sapnis spunea...

textul tau are un mesaj ascuns, daca nu ma insel. sau asa imi pare mie. si eu ma confrunt cu aceleasi lucruri ca si tine, de multe ori, dar n-ai ce sa faci...

coolboy spunea...

salut

how are you little friend ,

wats plans this sunday

http://101smiles.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu