sâmbătă, 28 martie 2009

Cercul Poetilor Disparuti


’M-am dus in padure pentru ca doaream sa traiesc viata pe indelete. Vroiam sa traiesc profound si sa sug toata maduva vietii! Sa alung tot ceea ce nu era viata. Ca nu cumva, atunci cand va fi sa mor, sa descopar ca de fapt n-am trait.’’ Spune N.H.Kleinbaum in “Cercul Poetilor Disparuti”.
Frumos nu? Si totusi… Nu pot intelege. Nu imi pot da seama ce vrea sa zica cu asta. Cum se poate ca, inainte de moarte, sa iti dai seama daca ai trait sau nu ai trait cu adevarat?
Sunt doua beculete care se aprind inainte de moarte: unul verde pe post de DA AI TRAIT si unul rosu care sa semnifice NU! LOSER! ?
Am nevoie de o explicatie logica, pe care sa o pricep, sa o inteleg. O explicatie simpla. O definitie, un sinonim. Orice.

Dragostea este:



  1. E o chestie inaltatoare si oarba. Nu simti ca alegi momentul, esti in voia hazardului. Daca ai noroc si se materializeaza, lucruri minunate iti explodeaza in fiecare cotlon banal al corpului si vietii tale cotidiene. O miscare ritmica terminata cu extazul bun si pentru canisi (in termini uzuali:sex) capata dintr-o data incarcatura unei bombe cu fluturi in stomac. Filmele proaste se urmaresc impreuna si devin tot atatea pretexte de vorbe dulci, ras mult imperecheat, identificare ludica si putin perversa cu personaje cretinoide. Filmele sau cartile complicate nu mai sunt de neconsumat, le imparti la doi si le scuturi, fiecare tinand de cate un capat, le descotorosesti de toate floricelele snoabe, de tot balansul lingvistic autolegitimat si raman curate precum cearceafurile bunicii din copilarie.
    Mersul prin casa capata alt sens, se transforma intr-un mic dans ritualic. Se practica des iscodirea celuilalt prin investigatii repetate. Te intereseaza tot, interpretezi, faci mici caderi de paranoia, tragic adanc in piept fiecare cuvant ambiguu al ei(sau al lui), inspiri suspiciune si exprimi lucruri-care-nu-se-pot-povesti-fiinda-n-are-rost.
    Incepi sa iriti o buna parte din lumea din jur cu fericirea ta in cuplu. Dragostea e un bun prilej si pentru trierea prietenilor: foarte putini dintre ei vor rezista sa te vada fericit; si nu e vorba doar de invidie, ci de simplul fapt ca, in calitate de indragostit, chiar s-ar putea sa fii cotropitor, expansiv, si tot timpul obligat sa le bagi altora fericire pe gat. S-ar putea sa vrei sa stai nas in nas cu omul acela extraordinar pe care t-I la aruncat destinul in drum si pe care simti nevoia sa-l ,,consumi’ la nesfarsit. S-ar putea sa ignore regulile sociale. S-ar putea sa ti se rupa de rolul tau in campul muncii. Si s-ar putea sa scoti din cutia de tinichea prafuita toate sperantele mai mult sau mai putin ridicole pe care ti le faceai in legatura cu propriile puteri sau posibilitati. In interiorul dragostei nu exista ridicol.

  2. E o insuportabila stare de slabiciune si vulnerabilitate. Nu prea ai de ales la inceput, iti pica pe cap, dar cu timpul te educi sa o reciclezi in forme securizante de comoditate si comfort. Daca nu iti iese macar chestiunea comfortabila, dragostea poate fi numita usor un ghinion complet. Sexul devine dintr-o chestie simpla, un adevarat peisaj accidentat, populat de tot soiul de monstri ai rutinei. Si ce e mai rau, esti obsedat de exclusivitate si de inrobirea corpului celuilalt. Chestie care se intoarce asupra ta cu o violenta dubla.
    Faci mii de chestii ,,impreuna’’ si te pierzi incet intr-un corp strain care poate la un moment dat sa tradeze groaznic si sa te lase ca pe o sticla de bere sparta pe jumatate.
    Iti enervezi prietenii cu diminutivele pe care i le atribui isteric acelui trup, acelui creier, acelor ochi, acelei guri de care ai ajuns sa fii obsedat. Iti pierzi orice mandrie, il scotocesti pe celalalt, ii citesti mesajele din telefon. Iti bati la cap prietenii cu propriile mitologii despre cuplul vostru. Pentru ca totul sa capete un gust complet de mucegai cand marele amor se va narui.
    Dupa ce totul se temina, urmeaza o ingrozitoare mahmureala, o stare idioata care te transforma intr-un zombie care ii trimite ei mesaje exasperante, care incearca sa-si recapete gustul amar al unei fericiri care de fapt n-a existat niciodata, dar la care ai lustruit ca un nebun. In exteriorul dragostei exista numai ridicol.

Prima varianta se traieste. Nu poate fi scrisa. Nu se poate face literatura din starea aceea completa de implinire. A doua varianta apare literaturizata in fel si chip, este blestemul literar al iubirii din ,,Tristan si Isolda’’, dragostea conditionata de un drog, de un pharmakon, care leaga personajele ca un blestem. Nu poate exista literatura despre dragostea fericita. Pentru mine am ales varianta 1 (sau varianta 1. m-a ales pe mine). Pentru o sedinta de lectura placuta merge intotdauna varianta 2. cand incep sa se miste haotic variantele prin viata si literatura, ei bine, atunci sa te tii: a viata aiurea si o literature slaba. Imi urez si va urez sa nu vi se intample asemenea pocinog, sa nu aveti aveti parte de dragoste ca in carti.


Cristi Rogozan



Copiata Dintr-o carte.

Telefoane De Dragoste


Imi plac povestile de amor simple. Simple, directe si adesea cu nabadai, asa cum se intampla lucrurile in viata. Romanele de dragoste scrise dinadins ma calca pe nervi. Descrierea iubirii pe zeci de pagini mi se pare o momeala literara de neacceptat. Tocmai pentru ca prinde. In liceu, fetele cu care discutam despre carti si care aveau, unele, caiete de oracole si de impresii aveau o impresie ingrozitoare despre mine. Ma considerau un nesimtit care isi batea joc de marile intrebari ale existentei: “Daca iubita(iubitul) dvs. se intalneste cu altcineva, ce faceti?”. Oracolele astea circulau prin tot liceul. Eram in clasa a noua, la un trimestru dupa admitere, si de-abia incepusem sa ne cunoastem unii pe altii. Tocmai ce ma indragostisem de una dintre colegele de clasa. Ma uitam dupa ea cu un avant de cotoi iesit pentru prima oara pe acoperis. Uitata era, brusc, colega mea din clasa a opta care intrase la alt liceu. Disparusera si fetele din cartier dupa care ma uitam cu atetie. Nu mai era decat ea, dar ghinion, mai erau cativa baieti care voiau sa o conduca pana acasa, dupa ore, incat ne trezeam cate trei, patru care ne invitam singuri ca sa o insotim pana in Drumul Taberei. Unul dintre ei era baiatul cuiva, dar avea o minte de viitor inginer, cu promisiunea unei reusite de familie. Altul visa sa devina actor si avea un talent de indragostit cu care ne batea pe toti. Al treilea locuia tot in Drumul Taberei la un bloc distanta de ea, si se considera protectorul ei natural. Eu aveam un viitor asupra caruia inca nu ma lamurisem. Scriam poezii, dar nu de amor, ci ganditoare, in vers alb, pe care I le dedicam si I le citeam la telefon, seara, intr-un asediu pe care il continuau si ceilalti. Ii scriam compunerile la romana, iar atunci cand ne intalneam, duminica, doar noi doi, tot ceea ce voiam sa-I spun se topea in banalitati. Micile discursuri de dragoste pe care le pregateam dinainte se transformau in ”Ce mai faci?” si in declaratii stangace de dragoste, cu pauze si fara nimic din acele cuvinte pe care as fi vrut sa I le spun, dar imi sunau mie nefiresc in cap. Nu-I recitam nici macar versurile altora, fiindca ma simteam intr-o criza de timp permanenta. Nu voiam s-o cuceresc, ci sa ma apropii de ea. Stiam ca ne iubim, dar cand s-a terminat clasa a noua, ea s-a dus la clasa speciala de matematica, iar eu la uman. Ne intalneam din cand in cand, dar fara sa afisam ca atare. De-abia in clasa a 12-a, la banchetul de dupa bacalaureat, ea n-a dansat decat cu mine si eu numai cu ea. Imi aduc aminte cu exactitate cum era imbracata, intr-o rochie verde, speciala, era usor fardata si deodata toata discretia ei disparuse. Toate temerile ei ca iubirea noastra ar fi putut fi discutata si forfecata se metamorfozasera intr-un dans expulberant de bun ramas.
Apoi ea s-a dus la Medicina, iar eu la Filologie. Se cam rupsese filmul. Intrasem in lumi diferite. Ne intalneam pe apucate si incepuseram sa vorbim limbi diferite. Si, asa cum nu se intampla in romanele de dragoste, nu mai eram aceeasi, si nu prea mai stiam bine unul de celalalt, incat de fiecare data cand ne intalneam ne luam la cearta. Asa ca am decis sa terminam, pe refrenul asta e viata. Pe ea o ceruse oficial in casatorie un medic de mare viitor, eu intrasem intr-o combinatie pe care nu stiam cum s-o inchei. Intr-o seara am inceput sa scriu povestea asta. Dupa cateva randuri am pus mana pe telefon. “Stii, m-am gandit sa scriu despre ce ni se intampla noua acum.” Si? Nu voiam sa inventez finalul. Trebuia sa ne intalnim, sa discutam. Dupa ce ne-am intalnit, povestea a ramas nescrisa. Pe atunci nu-mi placeau finalurile optimiste.


Cristian Teodorescu




Copiata dintr-o carte.

Ajuta'ma







Bate’ma
Iubeste’ma
Alina’ma
Uraste’ma
Doreste’ma
Mangaie’ma
Barfeste’ma
Respecta’ma
Saruta’ma
Injura’ma
Inseala’ma
Influienteaza’ma
Zgarie’ma
Imbratiseaza’ma
Incurajeaza’ma
Ajuta’ma
Ridica’ma
Lasa’ma
Irita’ma
Omoara’ma
Evita’ma
Prinde’ma
Enerveaza’ma
Viseaza’ma
Ambitioneaza’ma
Oboseste’ma
Asculta’ma
Picteaza’ma
Minte’ma
Priveste’ma
Uita’ma
Iarta’ma
Pastreaza’ma
Imita’ma
Adora’ma
Viziteaza’ma
Plateste’ma
Desteapta’ma
Imbata’ma
Judeca’ma
Intreba’ma
Arunca’ma
Crede’ma
Simte’ma
Alerga’ma
Rasfata’ma
Lasa’ma
Ascunde’ma
Asteapta’ma
Lumineaza’ma
Intuneca’ma
Supara’ma
Infrunta’ma
Ghideaza’ma
Urmareste’ma
Cauta’ma
Invarte’ma
Suna’ma
Convinge’ma
Atinge’ma
Invinovateste’ma
Intalneste’ma
Cearta’ma
Roaga’ma
Incearca’ma
Intoarce’ma
Implica’ma
Depaseste’ma
Controleaza’ma
Sterge’ma
Provoaca’ma
Citeste’ma
Prinde’ma
Daruieste’ma
Imprumuta’ma
Arde’ma
Aminteste’ma
Decupeaza’ma
Plesneste’ma
Reneaga’ma
Usuca’ma



Dupa astea 81 de cuvinte...



Lasa'ma sa fiu EU!

vineri, 27 martie 2009

Bzzz...





Ei bine... Daca toata lumea imi zice sa mai inveselesc blogul [desi eu chiar nu simt nevoia] am sa intru in jocul Annei ^^ si o sa ma insir cateva melodii pe aici.


Cam asa functioneaza:
1. Pune Winamp-ul pe shuffle
2. Apasă forward pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei pentru răspuns, chiar dacă nu are sens. NU TRIŞA!
4. Scrie întrebările şi răspunsurile, apoi comentează modul în care răspunsul se potriveşte cu întrebarea.


Iata rezultatele! [ Parca suntem la "Dansez pentru tine si pentru banii care imi raman dupa ce iti bag picioru'n ghips"]


1.Cum te simti azi?
Puya- Ne doare-n p**a
[Am inceput cu dreptul :)) ]
2.Vei ajunge departe in viata?
Alternosfera- Orasul 511
[Mai am de cautat nu? :)) ]
3.Cum te vad prietenii tai?
My Chemical Romance- Drowning Lessons
[Explica'mi]
4.Te vei casatori vreodata?
Taxi- Pacat ca nu esti Normala
[E clar :)) ]
5.Care e povestea vietii tale?
Gabriella Cilmi- Cigarettes and Lies
[Bineeee...]
6.Cum va fi mai departe?
Coldplay- Clocks
[E de rau nu?]
7.Cum poti avansa in viata?
David- Sexy Thing
[Hopa :)) ]
8.Care e cel mai fain lucru la prietenii tai?
Daniel Powter- Bad Day
[Mda. Asa ma gandeam si eu]
9.Ce se preconizeaza pentru weekend?
The Offspring- You're gonna go far, Kid
[Abia astept :)) ]
10.Ce cantec te descrie cel mai bine?
Paramore- CrushCrushCrush
[Mda. : ]
11.Cum iti merge in viata?
My Chemical Romance- The sharpest lives
[Yuppy! Am ramas fara cuvinte]
12.Ce melodie iti va canta la inmormantare?
Plain Waite T's- Last Call
[Ce o sa dansati cu coliva in brate :)) ]
13.Cum te vede restul lumii?
My Chemical Romance- Teenagers
[E bine]
14.Vei avea o viata fericita?
Ombladon feat. Bitza- Confidential
[Perfect :)) ]
15.Ce cred prieteni cu adevarat despre tine?
Jesse McCartney- Leavin'
[Am ramas fara cuvinte]
16.Sunt persoane care te doresc in secret?
Corina- Gimme Your Love
[Asta e un "da"? ]
17.Cum sa ma fericesc singur? [Ce vrea asta sa insemne?]
My Chemical Romance- Bury me in black
[Clar!]
18.Ce ar trebui sa faci cu viata ta?
Ada Milea- Sunt Stundent La Medicina
[Oooo da]
Mda. Sunt Mandra de Mine. Mersi Anna^^.
[Cred ca, daca ma iau dupa testu' asta, in viitoarul apropiat am sa mor. Nu vrem asta nu Anna^^?]

duminică, 22 martie 2009

Un nimic devenit celebru




Iti sta numele lui pe buze. Il vezi in toate persoanele. Il vezi la televizor, pe toate programele, in toate revistele, in toate locuri. Te-ai saturat si totusi nu. Refuzi sa eviti asta. Incepe sa iti placa. Incerci sa te gandesti la altceva. Nu poti. E peste tot. Oriunde.
Da stiu! E iritant! Iti iesi din minti! Nu reusesti sa il faci sa nu existe. Ai mai incercat dar fara sa aiba un rezultat bun. Totusi nu te poti da batut. Insisti. Toata lumea insista. Pana si cand dormi si cineva suna la usa, daca stie ca esti acolo insista sa iti opreasca orice activitate pentru ca e el/ea acolo.
Nu spune!
Nu spune ca nu stii despre ce vorbesc!
Ma ranesti.
Cum ai putea sa nu iti dai seama?
In ce lume traiesti?
Ce fel de educatie ai primit cand erai copil?
E greu?
Cum sa fie greu?
De ce e greu?
Pentru ca nu poti face fata vietii de zi cu zi?
Pentru ca unele cuvinte te ranesc?
De ce sa te raneasca?
E atata lume rea. E atata lume care nu se gandeste la tine, iar cei care se gandesc la tine… te mint.
De ce nu mai citesti? Doare adevarul? Doare! Da stiu! Doare! Dar cu timpul trece! Cu timpul…
Nu stii despre ce vorbesc! Inca nu stii. Ma asteptam.
Vorbesc despre nimic. Da… despre acel nimic devenit celebru. Un nimic si un nimeni.
Orice vedeta, dupa apogeul ei incepe sa cada, sa se scufunde in necunoscut. Devine un nimeni, sufocat de nimic.
Un nimeni… un nimeni… un nimeni… un nimeni… cuvintele astea de ce nu se pot opri?
Nimicul ma inconjoara si pe mine, si pe tine, si pe prietenii tai.
Cand eram mica visam sa ajung vedeta. Acum relaizez… ca am ajuns un MARE NIMIC.

sâmbătă, 14 martie 2009

De ce sa nu adori sa stai in captivitate?


Distanta… e urat nu? Nu e bine. De ce s-au inventat distantele? De ce nu suntem toti bagati intr’o sfera de cristal, sau intr-un borcan, undeva unde sa fim cu totii fata in fata, unul langa altul? E chiar atat de greu? Ce ti-ai putea dori mai mult daca nu sa fii alaturi de toti si toate? Alaturi de cei dragi, alaturi de persoane noi care sunt pe cale sa devina acele persoane dragi, langa cei care iti sunt simpatici dar si antipatici, langa cei pe care ii iubesti dar si langa cei pe care nu ii prea ai la suflet. Cu bune si cu rele ar fi bine intr-un borcan. Un borcan cu capacul pus, cateva gauri in acel capac pentru a avea aer si pentru a patrunde razele soarelui.
Sau… de ce nu ne putem face chiar noi un borcan, o sfera in care sa fim numai noi, numai noi doi, fara altcineva sau altceva. Doar noi, sa ne traim viata noastra scurta impreuna, sa fim fericiti, sa nu avem nici o grija, nici o problema care sa ne apese umerii. O viata perfecta, alaturi de tine, alaturi de noi, iar sfera noastra sa se sparga abia cand totul se termina, cand totul se sfarseste tragic, cand iubrea nu mai are loc, nu mai incape, iar razele soarelui sa nu mai patrunda pana la noi, sa nu ne mai mangaie, sa nu ne mai insoteasca peste tot. E greu nu?
De ce sa nu fim impreuna? De ce sa nu urmarim in fiecare duminica, la apus, fluturele negru care vine, ne observa, care probabil ne compatimeste dar fara sa stie cat de fericiti suntem impreuna, doar noi doi. Si in fiecare miercuri, sa vedem pe partea cealalta a peretelui din sticla o umbra, o umbra mai mica decat a noastra, forma unui copil, unei fetite, cu codite blonde si o rochita albastra. Copilul se apropie de borcan, atinge incet sticla si dispare. Da! Dispare. Se duce la alt borcan, unde copilul durerii sa isi faca loc, unde sa poata intra, impreuna cu moartea, fluturele negru si gratios. Toti pleaca de langa borcanul nostru. Nici unul nu ramane Inafara de gargarita aceea mica, iubirea, nimeni nu ramane la noi. Uneori, gargarita, mai ales vinerea, gargarita isi aduce si firul de nisip, acel firicel aporape invizibil dar care are un efect urias asupra noastra. Da! Bucuria, vine doar din cand in cand pentru ca, nu ii da nimeni voie sa se mareasca. De ce am avea nevoie de un al doilea fir de nisip? Avem deja unul. De cand ne-am cunoscut il avem. Noaptea, gargarita ne lasa in pace, ne lasa putina intimidate. Atunci, ei bine, atunci nu se intampla nimic special, doar o noapte de somn, linistita.
De ce ne mintim? De ce nu intelegem ca nu putem? De ce nu INTELEG? De ce prefer sa scriu neadevaruri, minciuni, nimicuri, fara nici un rost? Pierdere de timp. De ce nu inteleg? De ce nu incearca nimeni sa ma trezeasca la realitate? De ce nu ma face nimeni sa relizez ca tot ce fac este fara rost, ca nimeni nu citeste cu placere, poate doar eu, si tu… poate atat. Sau poate ca, tu mai ai de exersat. Poate tu inca nu ai realizat ca iti place.
Pacat ca nu sunt prea normala, pacat ca numai tu ma intelegi, pacat ca sunt o mincinoasa, pacat ca te urasc, pacat ca nu te mai suport, pacat ca nu ma mai suport, pacat ca nu ma pot intelege, nici pe mine, nici pe tine.

joi, 12 martie 2009

Nelamurire


‘’Nu pot sa pricep cum este posibila atata monstruozitate, atata prostie in copilul asta pervers.’’ Zice Mircea Cartarescu in Gemenii
Oare m-a cunoscut vreodata? Cuvintele astea, sub o forma mai… mai urbana, imi sunt repetate zilnic. Se invart in jurul creierului meu, fara a le putea intelege, fara a le gasi rostul.

Atat pentru ziua de astazi... Urmeaza ceva, diferit.

Minciuni? De ce nu?


Ne iubim prin minciuna.
Ne iubim pe net.
Ne iubim in sms-uri,
Dar de ce nu iubim realitatea?
De ce nu iubim ceea ce suntem cu adevarat?
De ce iubim doar ceea ce stim ca este minciuna?
Ceea ce stim ca nu e nici macar pe jumatate adevarat.

Ne incapatanam sa credem ca iubim.

Un simplu ,,Te iubesc!’’ spus pentru a face pe cineva sa sa simta bine e o minciuna.
Totul minte.
Suntem mintiti la orice pas si nu ne mai pasa.
Si totusi, de ce?
De ce ne deranjeaza cand aflam ca persoana iubita ne-a mintit, dar nu ne pasa atunci cand noi o mintit?
Si sentimentele mint.
Te fac sa crezi ca iubesti apoi, brusc, te trezesti ca nu mai iubesti, ca nu ai iubit niciodata de fapt.
Totul se invarte in jurul minciunilor.
Totul.
Si nimic.
Nimeni.
Ai nevoie de ajutor.
Nu vrei sa mai iubesti minciuna.
Si totusi, nu iti pasa.
Nu vrei cu adevarat sa te desparti de asta.
Si visele mint.
Mai mult ca oricine, visele mint.
Te fac sa crezi ca totul e perfect, cand de fapt nimic nu e in regula.
Totul e complet invers.

Cineva vrea sa tea jute sa scapi.
Minte.
Nu vrea.
Minte din dragoste sau politete (cel mai dureros de frumos si prostesc lucru) sau din interes (cel mai probabil).
O clasificare a minciunilor?
Sigur:
-minciuna din dragoste (atunci cand, mai mult sau mai putin, te doare si pe tine si pe celalalt)
-minciuna din interes (atunci cand il invinovatesti pe celalalt doar cand pierzi) -minciuna constructiva (atunci cand esti nevoit sa minti)

-minciuna sincera (atunci cand nici tu nu stii adevarul)
Totul e minciuna.
Si eu, acum, in timp ce scriu aceste randuri, ma mint pe mine, sau cel putin, incerc.

Cuvintele unui copil inecat in dragoste


Zambesc si… o lacrima aluneca pe obrazul meu pe care inca se simte atingerea ta. Plang. Dar… amintirea ta ma face sa zambesc, cand imi ziceai ,,Calm. Nu merita.’’ Si ma sarutai incet pe obraz sorbindu-mi o lacrima sarata. Apoi, faceai o gluma inocenta care intr-un moment normal nu ar fi avut efectul asta, totusi, un zambet firav imi rasare pe fata udata de lacrimi. Apoi, doar cand dau de privirea ta plina de fericire si multumire incep sa rad mai mult, ma iei in brate, incerci sa ma opresti. Nu reusesti. Stiai dar ai incercat. Gata. Am uitat de suparare. Acum cel mai mult ma bucur ca esti langa mine. Nimic nu mai conteaza si stii asta. Inca mai am o umbra de tristete peste mutricica mea de pisica batuta dar incerc sa o ascund, desi… tu iti dai seama de fiecare data, chiar daca nu ma intrebi tot timpul…

Imi e dor de bancuta noastra unde ne-am sarutat prima data, unde incercam sa ne incalzim unul pe altul. Imi e dor de nelipsita guma Orbit de la tine din buzunar. Imi e dor pana si de tigarile pe care ma chinuiam sa le iau din mana ta. Imi e dor de vrabiuta care a intrat in camera noastra dupa prima noapte de dragoste. Imi aduc aminte… ne faceam planuri pentru viitor: o calatorie cu vaporul, o plimbare care sa dureze toata noaptea, pe tarmurile marii, apoi o nunta restransa, simpla, imaginea mea in rochie de mireasa, o rochie simpla, alba sidefata, lunga pana in pamant, iar tu in costum alb, sarutadu-ne dupa lungul discurs al preotului si aplauzele. Apoi un copil, poate doi.. Doi gemeni. Asta imi doresc. Doi gemeni, un baiat si o fata, cu tine, apoi, ca totul sa fie perfect, divortul. Divortul… Da. Divortul pentru ca nu avem timp unul pentru altul. Nu stiu. Sau poate pentru cariera. Ma duc prea departe cu gandul.

Nu mai stiu sa traiesc in realitate. E ca o tortura. M-am retras in mine. In lumea mea perfecta, in cautarea unei persoane perfecte care sa fie jumatatea mea. Pentru totdeauna [sau pana la divort].

Imi lipsesc enorm imbratisarile tale, glumele, mangaierile, saruturile, pana si privirea ta care te trada de fiecare data, de surprizele care nu erau niciodata pe placul meu dar ma bucuram ca iti aminteai de fiecare data de ziua mea de nastere, de evenimentele care pentru mine erau importante dar petru tine mai putin. Imi placea ca imi ofereai o libertate pe care multi nu mi-au oferito. Dar tu DA. Tu nu erai gelos. Nu ma certai daca saream la gatul unui coleg. Nu te suparai daca pupam o colega pe buze.

Inca sper ca intr-o zi sa te intorci, sa o luam de la capat, sa recuperam timpul pierdut. Stiu ca este imposibil desi… Telefonul suna. Numarul tau de telefon e afisat. Imi bate inima mai repede decat de obicei. Iti raspund. Nu se aude nimic. Iti rostesc numele, apoi aud un ,,Imi pare rau’’ firav, abia inteles. Zambesc. Te iert. Te iert pentru ca si tu mai iertat.

Mai iertat cand m-am drogat. Ai fost suparat. Furios. Ingrijorat. Dar doar cateva minute. Dupa ce te-ai rastit la mine m-ai luat in brate, mi-ai spus sa nu mai fac asa ceva. Si ai avut grija de mine. M-ai tinut la tine acasa cateva saptamani ca sa fii sigur ca sunt bine, m-ai rasfatat ca pe o printesa. Nu dormeai noaptea. Stateai si ma priveai cum dorm. Te gaseam adormit langa mine, dimineata, tinandu-ma de mana si cum ma miscam tresarai si imi puneai mana pe frunte ca sa vezi daca am febra. Primeam micul dejun la pat, imi controlai mana sa vezi daca au aparut intepaturi noi. Veneai cu mine la scoala. In pauze nu ma scapai din priviri.

Ma simteam iubita. Acum, cand ai sunat, am inceput sa tanjesc dupa tine, mirosul tau. Nu am vorbit mult. Am stabilit ca intr-o ora sa ne intalnim la bancuta noastra. M-am imbracat cu tricoul pe care il primisem de la tine. Ultimul cadou primit de la tine. Cand ne-am intalnit erai abatut, sau poate doar oboist. Pareai ingrijorat. Mi-ai daruit un buchet de lacrimioare, florile mele preferate. Deci nu ai uitat. Ne-am imbratisat apoi am inceput sa stam de vorba. Mama ta se imbolnavise. Era pe moarte. Sora ta era in strainatate. Erai deprimat. Acum totul se inversase. Aveai nevoie de mine. Ti-au dat doua lacrimi. Ai incercat sa le ascunzi dar nu ai reusit. Te simt. Te vreau. Stai prea departe de mine… cred ca sunt 20 de cm. Ma apropii. Te iau in brate si incepi sa plangi. Nu e nimic. Astept pana te linistesti apoi zic acceasi gluma pe care ai spus-o tu ultima data. Ma privesti nedumerit si ma intrebi cu un ton aproape speriat:

-Iti aduci aminte? Nu ai uitat?

Am zambit. Am facut un semn usor din cap in semn negativ si m-am indepartat de el. M-am simtit privita. Ma incadra cu privirea ca atunci cand am iesit prima data impreuna. M-am uitat la el si a zambit. Ma strans in brate si si-a lipit buzele de fruntea mea. Nu la asta ma asteptam dar a fost ceva. Am stat asa cred cam un minut. Ma podidea plansul. Urasc senzatia asta intre normalitate si bocete. Nu imi place sa plang. Ma simt ca un copil innocent si neajutorat.

I-am spus ca imi pare rau pentru mama lui si m-am scuzat spunand ca trebuie sa plec. S-a oferit sa ma conduca pana acasa dar am refuzat. Daca mai ramaneam acolo urma sa sar pe el si sa il sarut ca altadata.

M-am ridicat si am dat sa plec. Atunci, m-a prins de mana si mi-a spus ,,Te iubesc, matza!’’ si m-a sarutat. Matza… asa ma alinta el cand eram impruna. Matza. A fost cel mai romantic sarut, printre lacrimile sarate, printre soaptele fierbinti… O adiere de vant a invaluit bancuta noastra. Ma simteam atat de bine in stransoarea bratelor lui… era exact ca altadata. Nimic nu se schimbase. Poate totusi eram mai batrani cu 4-5 ani dar gandeam ca niste copii.

A durat putin. Pentru mine… dar daca te-ai fi uitat la ceas cred ca erau cam 10 minute in care nu ne-am despartit. Mi-a zambit si stralucirea aceea pe care o avea tot timpul in ochi cand aveam fata plina de lacrimi si totusi radeam era acolo ca de obicei. Eram in acceasi situatie: aveam fata uda si totusi zambeam. Ma simteam cu adevarat iubita.

Dupa 4 ani… 4-5 ani s-a intors la mine. Dupa ce ne-am despartit dintr-o prostie, o minciuna, s-a intors la mine desi tot eu am gresit.

Ma iubea. Il iubeam. Totul revenise la normal. Totul era ca la inceput.

Iubire cu gust de capsuni cu frisca. Asta era. O iubire dulce, racoroasa, aromata… iubire cu gust de capsuni cu frisca…