sâmbătă, 27 februarie 2010

Un Nimic mai... altfel


Ma invart printre culori, zgomote, miscari. Ma invart si nu inteleg ce dracu' fac eu aici. De ce sunt aici, in lumea asta colorata?!
Apoi realizez.
Realizez ca ma pierd in propriile mele ganduri, in propriile mele sperante. Privesc in mine [altfel spus INTROSPECTIE] si realizez ca inima mea simte, creierul meu ordona, si corpul actioneaza. Asa ca, intre cele 3, nu exista nici cea mai mica legatura.
Hi.
Nu realizez ce e lumina aia mica si roz de departe care ma atrage si ma respinge in acelasi timp. E ca si cum vreau acel ceva, dar nu il pot avea.
Si ce daca? Daca eu nu pot avea acea lumina roz, o sa mi-o fac singura pe a mea. Mie nici macar nu imi place rozul. Asa ca ma pun si iau cate un pic din fiecare culoare, le amestec si pana la urma VOILA! a iesit... nimic.
Dar nimicul meu e mai frumos decat acel nimic roz, indepartat, mic si... roz din nou.

vineri, 26 februarie 2010

Teatrul si brailenii

Acum 20 de ani, cand calculatorul nu era hobby-ul fiecarui adolescent, cinematografele erau pline de copii, adulti si adolescenti, iar teatrul din Braila de asemenea.
Dupa atatia ani, dupa ce zgomotul mingiilor pe asfalt s-a stins si sclipirile de fericire din ochii copiilor la vederea unei portocale au disparut, teatrul redevine un hobby.
De mai bine de un an, in Braila adolescentii isi ,,pierd" cateva ore pe saptamana privind cum actorii isi joaca rolurile sau frecventeaza cursuri, visand sa ajunga in locul sau alaturi de idolii lor. Atat adolescentii din scolile generale, cat si cei din licee s-au hotarat sa se indrepte spre actorie, sa calce pe urmele personajelor brailene, si sa starneasca intr-o zi la fel de multe aplauze.
Salile teatrului Maria Filotti au devenit neincapatoare, iar spiritele tinere au inceput sa umple acum pana si ultimul coltisor al teatrului, in ultimii ani prea putin frecventat. Acum teatrul este la fiecare sfarsit de saptamana un loc oferit visarii, fericirii si trairii fara griji, adolescentii gasind in cele doua ore un timp destinat ruperii de problemele de acasa.
Cu timpul, mergand tot mai des la teatru, piesele se repeta dar replicile raman aceleasi. Astfel, lacrimile spectatorilor prea putin experimentati se transforma in zambete sirete, vocile actorilor, la inceput asteptate cu suspans acum sunt usor soptite de cunoscatorii din primul rand (care, drept vorbind, nu sunt putini), iar personajelor de pe scena nu le mai e permis sa greseasca nici o replica, fiecare abatere fiind privita dezaprobator sau chiar cu ingrijorare. Sunt piese jucate de zeci de ori, sunt piese cunoscute prea bine, si totusi reactiile spectatorilor raman aceleasi ca la prima vizionare.
Fiecare piesa de la teatru e insotita de zeci de pareri si contrazicerile dintre spectatori sunt la ordinea zilei. Nici o performanta a actorilor braileni nu fost lipsita atat de aprecieri, cat si de critici aspre.
Uneori, la finalul unei piese, poti vedea sclipiri jucause in ochii spectatorilor si poti auzi aprauze neobosite, dar nimic nu egaleaza privirea actorilor care, dupa un rol mai mult sau mai putin socant pentru ei, par fericiti ca au reusit sa atraga atentia, uneori acestia jucand aproape doua ore doar pentru a vedea multumirea si fericirea de pe fata celor care au privit.
Spune-mi tu, cititorule, de cand nu ai mai vazut un chip luminat de fericire, un chip care sa iti arate ca azi te-ai inselat, ca tinerii inca se refugiaza in carti si in sala imensa a teatrului.
Acum gandirea ta, sentimentele tale, copile, au un orizont mai larg, intelegi mai multe decat oricand si o secunda, doar o secunda, esti superior fiecarui adult care, cu gandirea lui ,,matura" crede ca generatia de acum este una prea ,,salbatica" pentru a mai acorda atentie altor lucruri inafara de calculator.

publicat in Obiectiv, Vocea Brailei

vineri, 19 februarie 2010

Intuneric, Lumina, Mare


Ce e Noaptea?
Intuneric.
Ce e Intunericul?
...
Nu stii ce e Intunericul? Nu stii ce face?
Ba da. Stiu ca Intunericul vine, Intunericul pleaca, Intunericul raneste, Intunericul alina. Dar nu stiu sa spun intr-un cuvant ce e Intunericul.
Intunericul e infinit.


Ce e Soarele?
Lumina.
Ce e Lumina?
...
Nu stii ce e Lumina? Nu stii ce face?
Ba da. Stiu ca Lumina vine, Lumina pleaca, Lumina raneste, Lumina alina. Dar nu stiu sa spun intr-un cuvant ce e lumina.
Lumina e vid.

Ce e Marea?
Totul si nimic.
Poftim?
Marea e Intuneric, Marea vine, Marea pleaca, Marea raneste, Marea alina, Marea e Lumina, Marea vine, Marea pleaca, Marea raneste, Marea alina. Adica Marea e infinit si vid. Marea e totul si nimic.
...
Tu nu stii ce e Marea?

Sursa de inspiratie: Aici

miercuri, 17 februarie 2010

Eu inCerc


Toata lumea se invarte. Eu stau pe loc. Stau si ma uit la voi cum va strofocati, cum va chinuiti, cum va faceti griji.
Eu
tac. Eu tac si ma uit piezis la voi. Asta fac. Am viata mea mica si verde, as zice si lipsita de griji dar nu e asa.

Te
vad pe tine acolo, departe, cum ma fixezi cu privirea chiar daca te invarti.
Atunci
cand te intorci spre mine incetinesti putin, apoi zambesti si isi continui invartitul in jurul propriei tale axe.

Esti
singurul care, in viteza lui, printre ganduri ocupate si probleme, iti faci timp sa ma vezi. Ma vezi asa cum sunt, nu asa cum ma vad ceilalti.

Incerc
sa-mi misc picioarele spre tine, cel de departe, dar o piatra ma impiedica si cad intinsa pe joc cat sunt de mica.
Atunci ceilalti ma calca pe maini si nici macar nu se uita la mine.
Auch
! si ma ridic incet. Nu-mi pasa ca ai o fata speriata acum. Nu-mi pasa ca te-ai speriat cand am cazut. Pentru ca eu nu am facut-o. Pentru ca in viata, uneori sau deseori, cazi, suferi, apoi te ridici fara nici o grija. De asta nu imi pasa nici ca tu nu incerci sa te apropii de mine.
Uneori voi, ceilalti, mai faceti schimb de probleme, de locuri. Dar tu nu faci. Tu te invarti pe loc si ma faci curioasa: tu ce probleme ai? de ce nu le vrea nimeni?
Acum
sunt in picioare. Ma uit pierduta la tine. Intind usor mainile si incep sa ma invart. Inventez o problema: sufar si atunci simt cum alte probleme vin spre mine dar optimismul meu le respinge pe majoritatea.

Am
doua rpobleme dintre care, doar pe una o soptesc incet: pe cea inventata. Pe cealalta o tin in gand. O tin in minte. Nu vreau ca voi, ceilalti, sa o auziti. Nu ca mi-arpasa dar atunci nimeni nu va mai schimba locul cu mine si voi ramane aici, singura, departe de tine.

Uite
! Femeia asta batrana si zambitoare vrea sa faca schimb cu mine. E egoista.
Eu
vad ca are prea multe probleme pentru umerii mei de copil, iar ea vede ca sunt o binecuvantare pentru ea. Dar fac schimb si incep sa scap de unele probleme, unele nesemnificative. Asa ca, neobosita, vor si altii sa faca schimb de locuri cu mine, air in scurt timp vad ca m-am indepartat de locul in care eram la inceput.

Na
! Uite. Te vad acolo, mai aproape, iar tu zambesti. Nu inteleg de ce nu face nimeni schimb cu tine, de ce toata lumea te batjocoreste. Vad cum sopteti ceea ce te face sa te invarti dar nu aud. Dar tie [aparent] nu-ti pasa de ceilalti si imi zambesti cand te intorci cu fata spre mine.

Uita
-te! Ma invart in cerc, in timp ce incerc sa ma apropii de tine! Ma invart in jruul tau.

Am
nevoie de un aps din aprtea ta. Unul singur. Dar tu refuzi sa il faci.


Pacat
ca tu esti eu, iar eu... eu sunt tu. Tu esti cel care isi inventeaza problemele, grijile, cel care nu crede ca poate trai fara stres, asa ca, mai devreme sau mai tarziu ajungi sa crezi in ele. Iar eu, eu sunt cea care se invarte in jurul unei singure probleme pe care, din intamplare, nu mi-e rusine sa o recunosc, sa o spun cu voce tare, chiar daca cei din jurul meu ma batjocoresc. Eu zmabesc. Nu numai tie. Eu zambesc singura, zambesc tuturor.

marți, 16 februarie 2010

Culori de Mirela Nicoleta Hincianu

Decupez o inimă albă din pânza catargului, cutreierător în paşi de val, către o primăvară albă.

Îmi şoptesc rar ca să-mi priceapă mintea:
- De ce trebuie să caut culori în peşteri zăvorâte cu ţurţuri de gheaţă?
- Simplu, îmi răspund cu nonsalanţă, să pictez o inimă rămasă albă din gândul iernii şi desperecheată de orice culoare!
- Şi pentru aceasta, trebuie să o vopsesc, pentru că altfel primăvara trece orbită de alb pe langă mine.

Din nou mă intreb ca să mă conving:
- Era mai simplu… iarna, scuturam ninsoare în praf alb de nor pe marginile argintii ale sufletului, ca atunci când desenam cu creta flori, cifre şi căsuţe pe tabla neagră a clasei… şi gata, aveam de-o iarnă!

Mă îmbufnez şi răspund eu-lui, scorţos ca un perete dat cu var alb, că eu nu mai ştiu să caut, ştiu doar să văd… iar dacă văd, ştiu şi ce să fac mai departe!

Un nu categoric se izbeşte cu forţa unui zgomot surd într-o ureche, care nu aude decât liniştea.

Mai încovoiată decât toate semnele întrebătoare ale lumii, plec agale, lăsând în urmă doi ochi şi un inel suspendaţi în puncte. Trebuie să găsesc culori să-mi pictez o inimă născută de fiecare iarnă mai albă decât albul. Doar aşa poate primăvara îmi va aduce în dar flori de culori pe care le pot vedea doar cu o inimă colorată.

Aşadar, scobesc în scorbura primului copac întalnit la un mijloc de drum şi colorez primul deget cu galbenul prafului lăsat de colonia de carii ce sfărâma trupul copacului în praf de amintire.

Răscolesc apoi printre fire de iarbă şi umplu verde, un degetar, să-mi ajungă cât pentru trei boabe de primăvară.

Macii nu au răsărit încă din seminţele sădite tainic pe pervazul inimii mele, aşa că… aştept pe cărarea secundelor un orizont hoinar în căutarea soarelui să-l conving roşu că trebuie să invii o inimă albă.

Din sărutarea amurgului în mii de ace sângerii, aplec o rază solitară şi o împletesc într-un fir de păr, să nu moară în alb.

Mi-a rămas albastrul… şi acum grăbită, fără timp, alerg către marea cea mare, vecină cu lacrima mea. Nu găsesc urmă, nici măcar de deşert în calea mea!

Se aude tânguitor glas de valuri, dar inima nu-mi cunoaşte chemarea. O scoică înfrigurată se rostogoleşte sidefat în mijlocul retinei mele. Îi este frig de zbaterea mării captivă în ea.

Rup aţa din undiţa pescarului ce caută peşti în altă mare, mai mare, şi îi cer scoicii puţin albastru de val, sa-i dăruiesc primăverii comoară din sipet de ape.

Răguşită de atâta vuiet, scoica îmi dăruieşte, marin, albastru de val, să călătoresc în galop către poiana în care cresc crengi din pământ.

Gata! Am culori cât să încropesc un petec de curcubeu, pe care să-l trimit sol primaverii, să-i spuna că o inimă colorată aşteaptă florile să le dăruiescă zâmbetului.

Cobor în poiana crengilor răsărite din pământ şi chem un inorog, vecin cu albul iernii să-mi panseze inima sângerandă de alb în culori-pansament de primavară.

Galbenul l-am aşternut către curbură, spre amintiri, roşul l-am agăţat în iatacul iubirii, verdele l-am pus să renască fiecare lacrimă în zâmbet, iar albastrul… albastrul l-am agăţat de privirea îngerului meu păzitor, să vadă limpede drumul care îmi urmează paşilor. Am păstrat şi un minuscul grăunte de alb, pe care să-l trimit catre libertatea cuvintelor agăţat în aripi de albatros.

Acum nu mi-a rămas decât să mă aşez la masa tăcerii cuvintelor şi să scriu primăverii, cu o inimă colorată, un răvaş de aşteptare caligrafiat cu versuri rămase albe…

Despletită iernatic de albă
colindă uitată
în flori de măr
Strigă spre viaţă
verde răsărit
din seva pământului…
primăvara tu…
vino…
să scuturi din alb
freamăt de zile…
răsari…

Îmbrăţişez cu fiinţa o inimă colorată şi o dăruiesc soarelui, să-mi fie mozaic de raze spre suflet în bucurii aducatoare de primavară…

luni, 15 februarie 2010

Vis de copil

Azi m'am visat din nou copil.
M
'am visat ratacita in curtea de la tara.


S
e facea ca e seara, iar totul e mai intunecat ca oricand. Nu sunt speriata dar stropii de ploaie care imi ating obrajii prajiti de soarele care a disparut brusc dupa un nor.

A
m fugit razand si sarind in balti cu piciorusele goale si razand cand o broscuta mica fugea speriata de picioarele mele care sareau neincetat.

B
uclele
negre oboseau acum , ude, pe fata mea aramie si ochii fericiti.
M
i'am incaltat repede papuceii portocalii ascunsi
intr-o tufa de urzici ca sa nu ii gaseasca bunica si sa imi faca observatie ca iar m'am jucat cu tiganusii de pe ulita cealalta. [nu imi placea sa stau incaltata cand ei nua veau ce sa poarte si uram sa port rochite cand fetele alea aveau pantalonii ca vai de ei. Asa ca refuzam intotdeuana sa ma imbrac cu rochite sensibile, exceptand duminica cand ma duceam la biserica si bunica ma obliga sa le port]
M
'am catarat repede pe gardul inalt, verde, din fier si am inceput sa chem catelul:
,,Leu... Liza?!" Si deodata vad o forma alba si imaculata alergand spre gard.
,,Da Liza. Lizuca Mea. M'am intors acasa. Acum sa faci liniste pana cand cobor de aici, ca sa nu ne auda bunica da?" Sopteam in timp ce saream in corcodusul de langa gard ca sa pot sa cobor.

,,Unde'i Leu mai? Iar l'ai lasat in gradina? Si el cum mai iese de acolo?" Si ma indreptam repede spre gradina sa scot cainele pitic de acolo.

,,Vezi daca ai picioare scurte, nu poti sa iti porti singur de grija. Daca nu eram eu stateai nemancat pana maine dimineata?" Il certam in soapta si ma indreptam spre bucataria de vara. Lumina de acolo razbatea prin geamul mare acoperit cu o perdea mare, alba cu modele ciudate pe care nici acum nu le inteleg.

D
eodata cerul s'a luminat puternic si o fasie alba mi'a luminat potecuta.
Am ridicat brusc fata spre cer cu o lumina ciudata in ochi.
,,Ce'a fost asta Liza? Liza?! Unde esti? Lizuca!" Ma uitam disperata dupa ea. In spate, in stanga in drepata. De obicei nu era greu de observat dat fiind culoarea ei.

A
ud latratul ei ragusit departe. ,,Te rog nu ii da de veste bunicamii te rog frumos nu."

S
i asa a fost. Bunica nu a aparut in 3 secunde langa mine. Iar eu mai aveam maxim doua minute la dispozitie sa admir cerul.

P
icaturile de ploaie calda, de vara, fulgerele, tunetele surde, erau ceva nou pentru mine. La oras nu mi se daduse ocazia sa sar in balti, sa cand in ploaie, sa fugaresc broscute mici cu picioarele goale.

M
'am asezat usor, cu ochii inca atintiti pe cer, pe un cotet de gaini. Simteam mici fulgi de puf cum imi mangaiau pielea uda, in ciuda picaturilor grele de ploaie. Si mirosul de puf de gaina imi intra incet in nari.

L
iza se intorsese langa mine, iar Leu statea lipit de picioarele mele.


C
e poveste puerila. Ce ganduri de copil, ce exprimare de copil. Nu mai sunt metafore si cuvinte incurcate. Sunt ganduri pure, inofensive, ale unui copil care incalca reguli de mic, care nu s'a conformat de prea multe ori, a unui copil care nu uita si viseaza.

T
ot ce spun sunt doar simtiri, amintiri. Nimic nu se va mai repeta. Pentru ca Liza nu mai e, eu am crescut, Leu ma uraste, Bunica e bolnava.

S
tiu ca o sa radeti ,,Ha uite'o si pe asta. Imi zice mie de bunicasa." De fapt inca nu sunt sigura daca voi posta asta sau o voi pastra in amintiri si o voi lasa sa se repede la nesfarsit in noptile de somn agitat.

Ce diferit e totul acum. Ce frumos era atunci.


Poza de mai sus e facuta in vara acelui an, in curtea cu flori din fata casei in care se afla si corcodusul in care saream ca sa pot sa cobor de pe gardul inalt.

duminică, 14 februarie 2010

HAPPY VALENTINE'S DAY!


Ba sa mor eu de va inteleg.
Azi, pe buzele unora stau cuvinte ca ,,Ma fut in el de Valentine's Day!". Stii. Si eu stau si ma gandesc... Nu poti sa te futi IN ziua de azi. Dar poti sa o faci cu ocazia zilei de azi, sau cu ocazia zilei de anu' trecut.
Ma uit la voi, ipocriti imbracati in haine roz, cu viata roz si creier roz care, pe 14 februarie, va transformati in oamenii aia GRI! ,,Ce nu pot sa imi arat dragostea in fiecare zi?!" BA DA! Te rugam frumos. Poti sa o faci de mai multe ori pe zi chiar, asa ca nu trebuie sa iti ocolesti partenerul de Valentine's Day ,,pentru ca nu am avut bani de cadou", sau pentru ca TU PUR SI SIMPLU URASTI ZIUA ASTA.
Oki. Si aici intervin eu care, enervata si calcata pe coada de ipocrizia ta, iti dau cu ceva in cap. Pentru ca unii sunteti niste ipocriti [am folosit cuvantul asta de nu stiu cate ori in ultimele 30 de secunde], niste netoti, niste oameni fara suflet. Nu poti sa te integrezi si sa taci?!
Ce te doare pe tine de fapt?! Ca anul trecut umblai dupa cadouri pentru iubita si anul asta umbli dupa cadou pentru TINE!? Ma simt super tampit si imi e rusine de felul vostru de a fi! Nesuferitilor!
De parca nu puteti sa spuneti si voi cu zambetul pe buze, macar o data in viata ,,Happy Valentine's Day!".

Si cu ocazia acestui post o sa urez La multi ani! tuturor Valentinilor si Valentinelor pentru ca eu am mancat bomboanele voastre!

Si daca asta e intrebarea ta, raspunsul e ,,Da, Postarea asta e ROZ!"

sâmbătă, 13 februarie 2010

Primul semn de la Primavara


Azi m'am indragostit pentru prima data in ultimii doi ani. M'am indragostit de orasul asta idiot. Orasul in care locuiesc.
Da stiu o sa inceapa Alexandra sa zica ,,Ti'am zis eu ca tu in toate postarile zici ca urasti orasul asta" si poate si Anna ,,Waw! Yupy!" sau ceva de genul.
M'am indragostit de el pentru ca dimineata, pe la 8, vantul imi batea in fata. Si o sa ziceti ca am inebunit. Dar nu, nu am facut'o pentru ca nu era unul care imi ranea obrajii si mainile. Ci mirosea a primavara, a ghiocei si a frunze verzi. Desi mi'au dat lacrimile din cauza puterii cu care ma zbura de pe asfalt am continuat sa il indragesc. Pentru ca, neoficial, asta a fost primul semn primit de la Primavara.

vineri, 12 februarie 2010

La ce te gandesti?

Azi sunt bine dispusa. Azi ma leg de voi, de noi, oameni normali, banali.
Stii. E faza aia cand o persoana ia o moaca inteleapta, isi mangaie barba si se uita in gol. Si tu, om curios, il intrebi ,,La ce te gandesti?" Si raspunsu' vine parca de undeva de departe ,,Am un gand in cap". Si stai ca trasnit si te utii la el. Si incepi sa tipi in gand ,,Pe bune?! Chiar nu mai asteptam ca, atunci cand nu ma mai asculti si privesti PRIN mine sa te gandesti la ceva. " Si cum naiba poti sa ai UN GAND? Cine zice ca ce gandesti tu e UN GAND?! D e unde stii ca un gand nu e doar o litera, un cuvant?! De ce un gand trebuie sa fie MAI MULTE cuvinte, litere, propozitii. As zice sunete dar e cam impropriu. Ca nu gandesti cu voce tare decat cand e momentul nepotrivit. [:))]
E curioasa treaba asta cu ,,un gand". Adica ,,Ba boule tu nu vezi ca ma uit prin tine pentru ca am UN GAND in cap si astept sa devii curios si sa ma intrebi la ce ma gandesc ca sa iti zic ca de fapt eu nici macar nu vreau sa iti zic la ce ma gandesc?". Stiu ca nu intelegi acum, dar o sa vina momentul in care o sa intelegi, o sa vezi cum e, o sa iti simti inima batand mai tare.
Bai tata... E groasa.

Uitate si la tipu' asta. Macar pana la faza cu ,,Deci.".
Deci mi se pare absolut geniala. [:))]
Habar n'am ce zic da am o concluzie.
Mai bine sa nu mai am eu nici o concluzie. [:))]
Va las sa il vizioneti pe tipu' asta. Urmand apoi, mai incolo, altadata, sa va dau si cate ceva de la Deko. ^^
See Ya!

joi, 11 februarie 2010

Nu e...


Ce tampenie. La un moment dat, anul trecut, am avut o postare scurta. O mica aberatie. Din care reiesea ca ma urasc. Da. Chestia asta REVINE!
Sunt o fire SUPER curioasa care ar da orice sa i se raspunda la intrebari. Macar la majoritatea daca nu la toate.
E. Azi, din nou, iar si inca odata, am realizat ca URASC CURIOZITATEA. Logic ca vorbesc de curiozitatea altora, de lipsa de rabdare si de bun-simt. Mi se face scarba si totusi de cine? De mine? De ceea ce ma caracterizeaza cel mai mult si cel mai bine?
Sunt super confuza din... nici un motiv. Ma simt nu stiu.
Poate cuvantul potrivit e importanta sau poate doar bagata in seama. Nu stiu. Sunt constienta ca nu se dau doi parai pe mine, si totusi incep sa ma indoiesc. Nu sunt narcisista. Cel putin nu acum.
Dar poate incep sa o cred pe Nakudo si poate ca incep sa cred ca sunt mai mult decat unii, mai putin decat altii. Dar oricum, ceva mai mult decat stiam eu ca sunt. Sau poate ca oboseala isi spune cuvantul.
Daca ar fi cineva care sa imi explice ce simt, ce sunt... CINE sunt... Dar nu e. Nu e...

miercuri, 10 februarie 2010

Eu sunt Prima cu Valentine's Day!


Desi sunt super obosita o sa spun, de ce nu, inaintea tuturor, ca Valentine's Day e o sarbatoare pe cinste!
De ce?!
Pentru ca noi petrecem la fel ca altii.

Pentru ca, desi nu ne apartine, nu ne opreste nimic sa evoluam. Ca altminteri comentam in stanga si-n dreapta ca noi nu ne schimbam.
Na schimbare. :))

Pentru ca se fac cadouri dragute si daca ai un dela care sa se tina dupa tine rpimesti cadou, daca n'ai faci tu rost. :))

Pentru ca Bella Italia ne face sa petrecem in fiecare an pe ritm de Meneaito.

Pentru ca noi, clasa noastra, SUNTEM CEI MAI TARI!

Pentru ca stim sa ne distram, pentru ca nu obosim nici macar atunci cand nu mai putem sta in picioare.

Pentru ca toata lumea e plina de inimoare rosii si roz si vitrinele magazinelor sunt pline de felicitari, cadouri si alte de'alea.

Pentru ca citatele sensibile apar doar de Valentine's Day si de Dragobete [si la inmormantari].

Pentru ca Iti vine sa iei in brate pe toata lumea, si daca nu, altcineva sigur te va lua in brate.
Pentru ca da, asta m-am hotarat sa fac maine. Sa iau pe toata lumea in brate pentru ca sunt bine dispusa desi nu-mi mai simt cracii.

marți, 9 februarie 2010

Fii si tu de folos.

http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html

Click va rog frumos. Faceti un bine ODATA in viata.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Fii om bun la suflet si DA CLICK!
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Te rog frumos.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Cat de frumos poate moaca mea de copil dragalas. Si da doar moaca pentru ca inima te injura ca ma faci sa ma milogesc de tine, om bou si nesuferit.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Si daca ma intrebi ,,De ce/Cum om bou" Iti raspund simplu. Ca tine.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Haide. Fa un bine tuturor.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Nu te mai gandi numai la tine.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Ai auzit de ALTRUISM?
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Cauta in DEX!
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
De preferat in NOUL DEX!
http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html
Ca sa gasesti varianta actualizata.

Oricum. Ne mai vedem si nu uita: http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html

P.S. http://www.petitieonline.ro/petitie-p58645054.html

Sentimente proaste, psihic distrus


Totul e asa de ciudat. Parca nici timpul nu mai e timp, nici aerul parca nu mai e respirabil, nici gandurile nu mai au sens, nici energia nu mai e energie.
Niciodata nu au trecuta 6 ore de scoala ca saptamana asta... si suntem abia la inceput. Radem noi si ne distram in legea noastra da' parca nu e destul. Parca lipseste ceva.
Iar aerul? Aerul mi se pare scarbos, murdar si rece. Am impresia ca imi ingheata plamanii la fiecare respiratie. Asta imi distrage atentia si nici macar nu pot sa mai gandesc normal [de fapt asta vreau sa cred].
Mi-am muscat buzele pana la sange, si ma lasasem de obiceiul asta prost.
Gheata de pe jos ma distruge psihic. Ma sperie. Nici macar nu ma pot uita la ea.

Si fraza aia cu ,,Esti Paranoica!" imi suna in cap la infinit si vreau sa scap de ea. Ma refugiez in graba in carti a caror actiune e... suportabila.
Simt o nevoie nebuna sa fug, sa ma refugiez, sa scap de lume. Sa raman doar cu 2-3 persoane care ma asculta indiferent de ocazie, care ma inteleg si care chiar au incredere in mine.
Ma sperie orice cuvant aspru si orice gluma proasta.
Si fulgii astia de zapada... parca sunt neterimanti. Inainte 3 fulgi de zapada aduceau sute de copii nebuni afara. Acum toti preferam sa stam la caldura.
Nu'mi inteleg starea, nu'mi inteleg comportamentul, nu inteleg nimic.
Am acea senzatie tampita pe care o are oricine priveste de din'afara, fara sa stie ce gandeste de fapt persoana din fata lui. Adica eu ma simt scoasa din mine si lipita de crestetul capului de unde pot sa vad totul mai putin expresia fetei... expresia fetei mele.
E ceva atat de ciudat cu mine... Si vreau sa-mi treaca repede.

duminică, 7 februarie 2010

Tom&Jerry si Beet Beet

Vreau Sa fac o postare cu Tom&Jerry. ^^
Ador personajele astea. De cateori nu stateam in canapeaua noastra mare, neagra din sufragerie, fara sa ma misc si fara sa aud cand ma strigau ai mei? Stateam si ma concentram la Jerry care reusea intotdeauna sa scape de Tom.





Sau ma uitam la Beet Beet si ,,catelul ala rau" cum ii ziceam cand eram mica.




Si de cate ori nu m'au inveselit si m'au facut sa zambesc? De cate ori nu m'au facut sa imi uit supararile mele de copil?

Leapsa de la Christie

Da. Deci trebuie sa vorbesc despre rutina la care sunt supusa. Let's see!

In zilele de vacanta:

  • Pe la 9-11 se da trezirea adica o raza handicapata de soare imi intra in ochi, suna bunicamea, vine vecina sau ceva de genu'.
  • Imi fac toaleta, adica imi schimb tricoul si imi pun unul mai comod decat cel in care am dormit, ma spal pe moaca, ies pe balcon sa vad ce face piata de jos. Astea pana la ora 12.
  • Deschid calculatorul si il las sa bazaie pana cand imi dau seama ca trebuie sa bag si o parola, sa activez netu' in timp ce rontai o ciocolata.
  • Fug in sufragerie si ma bag la un AXN sau AXN Crime, MTV sau Hallmark pana cand incep sa aud BUZZ!-urile disperate din dormitor.
  • Cu o sticla de suc imi verific joculetele, blog-ul, blogurile altora si Mail-urile.
  • Pe la 14-15 incep sa ma lametez la Sabina ca ma doare spatele, inca imi e somn, n'am chef de teme, vreau sa citesc etc. si hotaram cand sa iesim afara.
  • Apoi ma duc din nou la TV si ma benoclez in ecranu' ala cu o alta ciocolata in mana.
  • In jur de 16-17 iesim afara, urcam in autobuz si ne mai oprim doar in Panze sau in Kalos.
  • Pe la 8 ajung acasa, deschid mess-ul. Ma cramponez ca mi-au inghetat toate alea, ma schimb, o aud pe maicamea cum tipa. Ascult muzica si incep sa citesc sau sa stau de vorba cu Stefania pe mess.
  • Din cand in cand ma mai duc si pe la teatru.
  • Pe la 1-2 se da stingerea.

In timpu' scolii:
  • Ma trezesc la 7 si ma imbrac, ma spal si imi fac ghiozdanu' pana la si 10.
  • Daca am ceva care sa ma atraga in frigider manac ceva ceva. Daca nu ascult o merodie doua trei pana la si 25 cand trebuie sa plec.
  • La si 35 ajung la Catedrala, si astept pana la si 38 fetele. [Ora de intalnire e si 35 bineinteles].
  • Am uitat sa mentionez ca pe drum trebuie sa trec si pe langa ,,Baiatu' verde" sau Prietenul lui. Asta e regula de luni pana joi ca vineri am ore de la 9.
  • Ajungem la scoala pe la fara 15 si incepem sa ne copiem tema la Chimie sau ceva de genu'.
  • Pe la 2 scap de la ore, la 2 juma-3 fara 15 ajung acasa si incep sa injur ca iar nu merge netu' sau ca a ajuns maicamea mai devreme acasa.
  • Frec menta pana la 5-6 cand ajunge maicamea acasa si incepe sa zbiere la mine ,,Iar nu ti-ai facut nici o tema! Iar am stat 12 ore la serviciu!" De parca ar fi fost vina mea ca autobuzu' ei se misca prea incet sau ca m'a frecat o lene incredibila.
  • Ma apuc de teme pe la 5-6 deci, le termin pe la 7-8 depinde si numar zilele pana cand o sa apara una din revistele pe care vreau sa mi le iau, sau imi numar banii si calculez cam cat imi trebuie sa imi cumpar iarasi o carte buna.
  • La 10-10 juma ma bag in pat si citesc pana la vreo 11. Si Ma culc. Ca sa pot sa ma trezesc a doua zi.
Asta e tot. Astea sunt doua dintre zilele mele ,,palpitante si pline de adrenalina".

sâmbătă, 6 februarie 2010

Premiu de la Christie



Premiu Premiu Premiu Noooooooooooooou :))
Am primit de la Christie un Premiu. Mersi frumos Tuuu. :))
P.S. Nu uit ca m'ai facut buruiana. :-l :))

L'as da mai departe desi imi e cam lene. Oricum. Se duce la:

1. Nakudo
2. Madalin
3. Niciodata Singura
4. si la Anna ca merita. :))

miercuri, 3 februarie 2010

Frustrari sau realitati

Ma pierd in cuvinte, litere si ganduri. In mintea mea se dau meciuri intre ganduri bune si ganduri posedate de cofeina, iar dupa terminarea unei noi reprize un val de nervi trece incet indicand castigatorul meciului care tocmai a avut loc.

Criticam zilnic ceea ce ne inconjoara, criticam lucrurile pe langa care trecem, lucrurile care trec pe langa noi. Dar uitam sa dam atentie la ceea ce ne face sa comentam la toate lucrurile bune sau mai putin bune.

Deschizi ametit ochii : iar te-ai visat un scriitor stresat, un mic filozof anonim care nu are destul timp de gandire.

Te-ai visat domnind peste literarura, te-ai visat scriind poezii si proza de calitate, intr-o tara in care Criza Mondiala nu exista, unde raul nu mai domneste, unde partidele comuniste nu au nici un fel de influienta, unde crimele nu sunt interzise si tocmai din cauza asta nu au loc. In viata de zi cu zi speri la astea, in vise le-ai infaptuit pe toate cu mana ta. Ai construit totul incet incet, fara graba pentru ca stiai ca o sa visezi intotdeauna. Iar dimineata, cand deschizi ochii te loveste realitatea. Oamenii iti spun ca esti inadaptat. Tu te gandesti ca nu vrei sa te adaptezi.

Privesti smerit prin aerul poluat. Nu ai nimic care sa te motiveze sa traiesti intr-o lume plina de oameni rai. Te simti diferit si zambesti la soarele timid care sta agatat pe cer, ca un glob galben intr-un brad albastru. Esti constient ca nu te integrezi in randul oamenilor care misuna in jurul tau, dar stii ca nu poti face nimic ca asta sa se schimbe. Nu le poti deschide ochii sau schimba mentalitatea.

Uneori, cand esti cu moralul la pamant, cand rea-vointa celor din jur te cuprinde, te intrebi de ce mai traiesti. Si singurul raspuns pe care il primesti nu e destul de raspicat ca sa il intelegi. Dar e deajuns cat sa te faca sa stii sigur ca exista, asa ca incetezi cu lamentarile si mergi mai departe printre buruienile si florile din viata ta.

Acum preferi sa te intinzi din nou in pat, sa inchizi ochii si sa revii la visele tale perfecte. De fiecare data, in vis realizezi ca nu esti singurul ,,altfel”. Dar uiti partea asta atunci cand te trezesti. Esti aproape surd dar eu stiu ca acesta este raspunsul pe care il primesti de cate ori te intrebi ,,De ce mai traiesc intr-o lume atat de cruda, eu, acea persoana perfecta.”

Mentalitatea ta te impiedica sa te opresti din visat si nu te lasa sa faci ceva practic. Mentalitatea omului roman. Asa gandim majoritatea ,,Eu sunt perfect, pe cand ceilalti niste incapabili.”

marți, 2 februarie 2010

Amanunte


Ma enerveaza toate amanuntele din viata mea. Dar si mai tare ma enerveaza LIPSA lor.
o.O

Headache


1 Februarie 2010
Azi ninge. Si ce frumos ninge.

Deeu: ,,Cretsule uite ce ninge afara!"
Ningea frumos. Fulgi mari, lenesi. Cadeau neincetat. Cadeau si se topeau imediat ce atingeau noroiul de pe jos.

Se pare ca si cerul vrea sa acopere murdaria asta. Si partea dubioasa e ca lui ii reuseste.
Am ridicat privirea sa vad si eu ceea ce o entuziasmeaza atat de tare pe prietena mea. [Partea strange e ca o cheama tot Andreea].
In loc de entuziasmul la care ma asteptam, un NU brutal s'a lovit de peretii mintii mele.
Rezultatul? O durere sacaitoare de cap si de ochi. Din toate durerile pe care le pot avea, nu suport durerea de ochi, si de cap. Si in loc sa incerc sa ma linistesc m-am enervat.

De ce ninge din nou?! De ce nu vine vara?! Soarele?! De ce nu ma mai mangaie razele de soare?!


2 Februarie 2012 [Azi]

Azi e soare. Cerul mi-a ascultat gandurile. Cerul mi-a intrat in cap, a auzit lamentarile mele... Si a facut soarele sa apara.

Si azi dimineata [la 11 jumate]
m****u asta cu raze cum ii zice Spike [Vezi Spike- Amintiri] m'a trezit. Si'a bagat o raza de soare pe geamul meu FIX pe fata mea. Probabil ca m'as fi trezit binedispusa daca durerea de cap de ieri nu ar fi persistat.
Ce draci, ce tipete [ in mintea mea], ce nervi, ce draci din nou. Deschid brutal usa de la balcon si ma uit suparata spre soarele ala de acolo de sus in timp ce frigul de pe balcon ma cuprindea. Am scos limba la el ca un copil mic, apoi, ciufulita si ca vai de mine m-am indreptat spre camera mea, spre baie, spre calculator, spre pat. Si de la pat mai departe e un vid mare pe care nu stiu cum sa vi'l explic pentru ca nu l-ati intelege.


P.S.
Oricum, scuzele de rigoare. Nu va speriati, nu am patit nimic [nu inca], nu m-am aruncat de la 10 [unul din motivele pentru care nu am facut'o ar putea fi faptu ca blocul meu nu are decat 7 etaje.], nu sunt in spital [cel putin sper ca nu. Pentru ca nu mi-ar placea sa deschid ochii intr'o dimineata si sa ma vad intr'o camera atat de linistita incat sa imi tiuie urechile, alba in draci si cu o camasa cu manecile luuuuuuuuuuuuuuuuuuuungi pe mine]. Anyway...
See ya!