joi, 28 iunie 2012

Postari nefinalizate - part.3

03.12.2009
Picaturi de ploaie imi mangaie fata. Sunt picaturi reci si grele. Cerul plange in liniste.
Ma uit cu repros in priviri la cerul care isi stoarce lacrimile pe fata mea.
Nu trebie sa fii trist. Stii ca oricum o sa iti revii. Stii ca o sa incerc si o sa fac tot ce pot sa iti readuc soarele pe moaca.
Sunt ipocrita. De parca nu stiu ca e normal... ca e iarna si ca la noi ploua si nu ninge.

04.12.2009
Suntem inconjurati de noroi si ura. Si nu facem nimic sa schimbam asta. Ne complcem in situatia asta a noastra de doi bani si zambim zicand ,,E. Lasa ca trece" Dar nu facem nimic ca sa se schimbe asta.
Nu stim nimic. Nu stim nimic despre noi, despre sentimente. Nu stim de ce omul are nevoie de somn, nu stim de ce omul moare ,,de batranete". Dar zambim si zicem ,,lasa ca o sa aflam.". Dar noi nu ne chinuim. E posibil ca raspunsul sa fie prea simlu ca sa il gasim. Si in acelasi timp e posibil ca cineva sa nu vrea sa afle.
Stam si ne uitam in stanga-n dreapta, vedem necunoscutul si murdaria. Dar nu nu. Nu e O.K.
Vrem totul! Absolut totul! Dar nu oferim nimc.
Ma uit la mine: vreau o planeta ,,verde", carti sa citesc, bani pentru carti, persoane dragute in jurul meu... Si multe altele. Dar eu nu sunt draguta cu nimeni, eu sunt eu mica si sacaitoare. Stresul tuturor. Din cauza asta am renuntat la ideea ca o sa fiu vreodata inconjurata de oameni perfecti.
Vreau carti dar nu ma gandesc cat scandal fac ca eu nu vreau o carte oarecare... eu o vreau pe AIA.
Si chiar daca zambesc celor suparati si copiilor mici, si chiar daca dau maruntis babutei din piata, si chiar daca imi salut vecinii... Nu pot sa zic ca fac CEVA. Pentru ca astea sunt... nimicuri.

18.12.2009
Am si eu o prietena buna. Una mica bucata prietena tampita.
Si e incapatanata in draci. Dar imi place.
Imi place ca ea nu ma considera un om handicapat daca ii zic ca mi-e dor sau daca rad ca proasta. Ea vede partea buna si isi smulge parul din cap.
Nu stiu daca ii place sa ma asculte de fiecare data. Sunt sigura ca nu. Pentru ca [LA NAIBA!] sunt un copil insuportabil uneori si am momente cand imi e aproape imposibil sa fiu cuminte. Se supara pe mine dar ma iarta.
Si eu am momente in care ma simt ca naiba dar e OK.
Si acum e trista. E trista si arunca vorbe grele spre cei dragi si maine o sa regrete. Sau saptamana viitoare.

21.12.2009
Se vede ca sunt in vacanta asa'i?! Nu mai am ce sa scriu. Nu am inspiratie sau motivatie.
Nu mai am de cine sa ma leg si nici un moitv sa imi bag picioarele in scoala mea si toti ceilalti.
Acum stau si ma uit pe geam cum nu se intampla nimic, astept sa vina Apocalipsa sau macar 27 Decembrie.
Sunt un copil mic, tampit si nerabdator. Imi rod unghiile si ma gandesc ,,cum o sa fie". Daca o sa fie.
Zici ca sunt un copil radioactiv. Nu suport sa ma atingi sau sa tipi la mine, sa te crizezi in telefon [aviz amatorilor] sau sa imi strici serile perfecte.
Nu am ce face, visez si stau in pat de parca sunt bolnava de 30 de ani si acum tot ce pot sa fac este sa ma conformez. Ei bine... Nu stiu ce am si cand o sa imi treaca. Dar sunt nerabdatare sa se intample CEVA orice. Ceva care sa ma scoata din starea asta de cacat.

luni, 7 mai 2012

Postari nefinalizate - part. 2


20.11.2009
Imi place sa enervez oamenii. De fapt... e impropriu spus ,,imi place".
Nu o fac cu intentie dar o fac si sunt constienta. Si ei bine... nu incerc sa ma schimb. Stii... unele postari de pe blog [majoritatea] ascund copilul din mine. Nimeni nu stie cam cum sunt eu de obicei.
Uite. Ti-am zis ca am fost foarte fericita cand a fost cald zilele trecute, ca aveam impresia ca o sa imi pierd privirea in norii aceeia albastri, ca ma jucam cu razele de soare. Dar nu ti-am spus ca tipetele mele au calcat-o pe nervi pe Anna, ca zambetele au exasperat-o pe Alexandra, ca exclamatiile mele soptite au tampit-o pe Sabina. Nu ti-am spus ca aproape bocesc de ciuda, ca am vazut o cioara sinucigasa si ca ma sperie cainii. Nu stii ca am ochii caprui si parul saten [mult mai inchis la radacini], ca am parul cret si...


22.11.2009
Vreau sa stau in soare. Azi e soare afara. Vreau sa ies si sa ma las inundata de caldura lui. Vreau ca razele sa se joace pe chipul meu si sa imi intre in ochi. Vreau sa ma uit la soare fara nici o jena, sa il privesc...

22.11.2009
Ca de obicei merg pe acelasi drum care pare mai lung azi. Acum nu te-am mai vazut prin imprejurimi, nu mi-ai mai sarutat prieteneste obrazul cu buzele reci si nu ai mai facut glume ca sa para drumul mai scurt. De asta drumul in dimineata asta e infinit mai lung.
Oftez si, cu aceeasi melodie care urla in castile mele in fiecare dimineata imi continui drumul.
Speram din tot sufletul sa te vad in dimineata asta, sa iti spun ce simt. Azi aveam curaj. Statusem o noapte intreaga sa ma gandesc ce as putea spune. De fapt... stiam ce voiam sa spun... nu stiam cum.
Cand trecusem cu mult de locul unde se intersectau drumurile noastre de obicei, te-am simtit in spatele meu. Mi-ai luat o casca de pe ureche, m-ai pupat pe obraz si ai inceput sa imi soptesti la ureche cantecul pe care il ascultam. Era acelasi din fiecare dimineata.
Am tresarit bucuroasa si in acelasi timp mahnita. stiam ca acum curajul meu se risipise.
Am inceput sa stam la taclale si dupa fata pe care o aveai mi-am dat seama ca esti in urma cu somnul si in dimineata asta abia ai reusit sa deschizi ochii.
Esti ca un copil mic. Dormi mananci si tipi. Ca altceva...

27.11.2009

Uitate bine la ea. Priveste-o in ochi si citeste ceea ce se vede in ei. E ca o carte deschisa in fata ta. E in stare sa iti ofere orice dar tu... tu esti orb. Tu nu o vezi, tu nu tii la ea asa cum ea tine la tine. Tu nu poti sa te oferi cu desavarsire unei fete. Nu nu. Tu nu o iubesti doar pe ea. Tu le iubesti pe toate. Nu te poti abtine. Asa ai fost invatat de mic.
Tu nu ii poti spune doar ei ca o iubesti...




joi, 26 aprilie 2012

Postari nefinalizate - part. 1




16.03.2009
Oare tie iti pasa de ceilalti? Oare?


Zici ca nimanui nu ii pasa de tine, ca nimeni nu te iubeste, ca nimeni nu vrea sa te ajute.


Dar tu pe cine lasi sa se apropie de tine? Cui dai o sansa? Mie? Ai gresit! Eu nu te pot ajuta tot timpul!Nu am destula experiata si decat sa dau sfaturi care nu te ajuta cu nimic mai bine tac.



06.06.2009
E intuneric. Si ce daca? Pentru cei doi indragostiti nu conteaza. Nu conteaza ca e trecut de miezul noptii, nu conteaza ca sunt singuri in parc, nu conteaza nimic.


E prima lor intalnire. Nu sunt dispusi sa o termine fara un sarut. Stau pe o banca fara sa se priveasca. Vorbesc neincetat despre lucruri banale.


Ea e zgribulita. Tricoul ala vaporos de vara nu o ajuta deloc si nici nu opreste vantul sa ii sfasie pielea.


El sta relaxat pe banca si raspunde linistit la intrebarile fetei. Se apropie de ea, o ia in brate ca sa o apere de vantul taios si isi continua conversatia. Ii asculta fermecat vocea. E ca un clopotel. Ca zeci de clopotei.


Ea simte. Simte ca nu e ascultata cu atentie si ridica privirea din pieptul lui. Ridica privirea tematoare si realizeaza ca buzele lor sunt apropiate. Se uita unul la altul tacuti si iti apropie si mai mult fetele. Ea inchide ochii si il saruta, punandu-si o mana pe fata lui. El, umit, luat pe nepregatite se lasa sarutat...


29.09.2009
Acum era captivata de cartea aceea. O citea usor si intelega repede. Uitase de el si de restul lumii. Asa facea de fiecare data. Se lua cu o carte si uita ca mai exista lume in jurul ei, ca biblioteca se inchide la o anumita ora, ca are nevoie de mancare etc. Inchise cartea care avea un final atat de fericit incat nu ii venea sa creada ca pe coperta scria ,,Inspirat din fapte reale". Rasufla si zambeste. Frumoasa carte. Ridica capul si spre marea ei bucurie el nu mai era acolo. Se ridica si da sa plece. Parfumul lui persista in anumite locuri. Nu conteaza. Si totusi, asta ii aminteste de acea prima noapte pe care au petrecut-o impreuna. El a sunat la usa la o ora tarzie, ea a deschis curioasa si la vazut pe el. A zambit si a dat sa zica ceva dar buzele lor s-au lipit si intr-o clipa era lipita de peretele din dormitor. Suna pervers si violent, si totusi totul s-a intamplat atat de repede si atat de placut incat nu s-ar supara sa se mai intample odata. Zambeste cand isi da seama de ceea ce gandeste si parca ii pare rau ca s-a imbracat in negru. Ii pare rau si pentru acea ceasca de cafea trantita pe perete, sa nu mai vorbim de oglinda aia din hol. Nu credea ca totul ii va trece asa de repede. Si nu pentru ca nu ii pasa ci pentru ca, din contra, ii pasa prea mult. El cu siguranta nu ar fi vrut ca totul sa se desfasoare asa. Era gata sa ii respecte dorinta. Dar odata cu asta a mai facut o promisiune. Iubirea ei era pentru el. Doar pentru EL. Daca el nu o vrea, nu o va avea nimeni. Niciodata. Prefera sa ramana fata batrana decat sa isi ofere un dram din infinita ei dragoste altuia. Era convinsa ca ea a gresit undeva, cumva de s-a ajuns aici. Ajunge acasa, strange cioburile si incearca sa curete cafeaua de pe perete. Picaturile maronii s-au scurs atat de frumos pe vopseaua alba incat nu ii vine sa le curete. Lasa asa peretele acum umplut cu un model in ton cu mobila de bucatarie.

Dupa ce a privit-o fara sa spuna nimic o vreme a plecat cat de repede a putut de acolo. Stia...




[- sunt lucrari needitate (exceptand cateva greseli de scriere), de fapt, primele mele ,,Postari Nefinalizate". stilul asta e complet diferit de cum nu scriu acum. -]

vineri, 20 aprilie 2012

Sentimente.

Reactii chimice. Ce sunt sentimentele, asta ai intrebat, nu? Asta m-a intrebat si el. Am tacut o secunda si m-am gandit. Reactii chimice. Substante care se amesteca si explodeaza inauntrul nostru. Creier, inima, stomac, picioare. Apoi am realizat. Daca as putea, mi-as injecta cu grija si pofta fericire in mine. As bea fericire, as manca fericire. Cine nu ar face asta? As profita de fericire pana s incepe sa transpir fericire, as incepe sa vomit fericire, sa plang fericire. Sau. Orice sentiment. Doar de dragul excesului la inceput, apoi de placere. 
As lua incet fiecare sentiment pe care as putea sa il gasesc in farmacie sau in supermarket. Oriunde. Si as incerca  pana as exploda. Tristete, exasperare, nervi, fericire, nerabdare. Orice. Inafara de dor. Nu stiu cum ar putea cineva sa supravietuiasca cineva. Nici macar o picatura sau o firimitura mica mica mica nu as lua. Nu stiu cum as putea sa fac fata la mai mult dor decat am in mine deja. Dor de orice. Dor de vara, libertate, vise, saruturi, imbratisari, lacrimi, locuri. Orice. Sunt sigura ca asa e si la tine, si la el. Sau, cel putin, sper. 

joi, 29 martie 2012

I can resist everything except temptation.

Vreau sa scriu si sa nu vezi. Vreau sa iti spun, sa iti povetsesc si sa nu ma auzi. Vreau sa te ating, macar cu un deget si sa zambesc asa. Mi-e dor si ma gandesc la atatea. Nu stii? Cand nu am ce sa fac incep sa gandesc. Si nu e bine. O sa ma critici si o sa ma certi. Vreau sa imi plimb degetele prin parul tau. Dar nu te vreau cum esti acum, nu ma vreau nici pe mine. Vreau sa dau timpul inapoi si sa fim iar funny si sa pierdem nopti si ore si toate unitatile de timp pe net, la telefon. Vreau sa te sun, sa plang si sa imi zici ca nu stii ce sa faci, ce sa zici. 
Iubesc sa fiu imposibila si sa ma urasti putin. Sa simti macar putin dispret in ceea ce ma priveste. Ma amuza teribil. Doar ca acum... Prea multa ura, prea mult dispret. Nu stiu sa ma port cand te vad. Nu stiu ce sa zic. Nu vreau sa stric ce ai acum. Nu vreau sa ma bag. Nici macar nu vreau sa stiu. Dar lumea simte nevoia sa ma tina la curent. Si asta ma face sa inebunesc. I can resist everything except temptation. cum zice Oscar Wilde. Si ce sa iti zic acum? Ai mai trecut prin asta si nu vreau sa fiu o pacoste desi ma intereseaza. Ma intereseaza cum o alinti si cum ma injuri acum. Vreau sa vad daca suntem la fel. Sa vad ce ma diferentiaza de ce-a fost inainte si daca pe ea o face ceva sa fie speciala. Sau daca eu am fost? Nu conteaza. Vreau sa ma gandesc la tine si sa zambesc, nu sa simt nevoia sa strang tot ce am de la tine si sa bag intr-oo cutie, ca apoi sa ma simt goala si sa le asez unde stau de luni de zile. Pana mai acum praful le desenase conturul si imi amintea cu fiecare ocazie. Acum praful s-a dus. Vreau sa iti povestesc atatea. Vreau sa stiu cum sa ma comport cu tine. Vreau sa ne intalnim undeva si sa fie ceva. Nu stiu. Vreau sa vad cat poti sa ma urasti. Cata ura poate sa incapa in tine si poate asa o sa scap si nu o sa ma mai gandesc. Poate o sa dispari si o sa fiu linistita. Sau poate nu. Si incerc sa fiu diplomata si ma gandesc daca inca simti ca ma cunosti. Pentru ca eu nu mai simt asta. Simt ca te-ai instrainat si e normal. In realitate e normal. In realitatea mea nu e. Ce fac? Cum fac? Cui ma plang? Cum faci? Incerc sa nu ma las afectata de cuvintele pe care le aud. Sunt de piatra. Zambesc si nu comentez. Dar nu sunt de piatra. Sunt din creta colorata. Ce zic? Ce fac? Ce fac? Ce o sa iti zic? Acum ma invart in aceleasi ganduri murdare si incerc sa fiu buna. Incerc sa te fac sa nu ma urasti. Si. E asa greu. ASA greu. Am fost rea si o sa mai fiu. Pentru ca nu pot sa fiu buna. Nu pot sa fiu draguta. Ei cred ca nu imi mai pasa sau ca imi pasa doar ca sa aflu, sa stiu si sa te critic. Nu. Nu vreau sa te critic, nu vreau sa stiu. Daca mai aud odata ,,Da si stii ce am auzit..." imi iau campii. A venit primavara si vreau sa fiu vesela. Sunt vesela. Dar cand sunt singura... nimic nu imi distrage atentia Nimic... Dar nu-i nimic. O sa te uiti prin mine. Nu o sa mai gasesti nimic. Promit ca o sa am puterea. 

duminică, 4 martie 2012

Thanks.

Pentru ca nu stiu daca doare sau sunt doar putin dezamagita. Sau poate s-a adunat prea multe si m-am plictisit sa 


fiu singura. Nu vreau sa mai fiu singura si nu vreau sa ma mai implic. Dar altfel, nu sunt eu. Daca  ar putea sa nu 


imi pese, totul ar fi grozav. Dar nu e asa. Nu mai sunt asa. Could you, like, stop fucking with my emotions?

Cafea cu un stop de alcool. Ciocolata. Vreau sa fiu draguta cu tine si totusi. Totusi ma calci pe nervi. Incerc 


sa nu mai fiu capricioasa si plina de talente. Incerc sa nu te schimb si sa nu ma enervez. Sa nu tip si sa nu 


izbucnesc in lacrimi. Chiar incerc si parca, totusi, cateodata, toata treaba asta ma copleseste. 


Vreau sa nu imi pese, si asa, sa fii al meu. Vreau ca tie sa iti pese si sa te doara. Eu sa nu mai simt nimic. Si 


totusi sa te am si sa te mai vreau. Indiferent de ce se intampla, pentru tine nu inseamna nimic. Pentru ca acum 


eu te vreau, si tie nu-ti pasa. 

marți, 7 februarie 2012

Fluturi.

Totul e alb in jurul ei. Totul. Adica nimic. Se simte ca un punct lasat de un creion pe o foaie de hartie. Atat de mult alb o inconjoara. E fara limite. E fara limite si se prabuseste, incet, pentru ca nu are de ce sa se prinda ca sa se salveze. Se lasa sa alunece intr-o agonie cumplita si placuta. Da. Cumplita si placuta. O doare. O sfasie. Dar nu vrea sa simta. Vrea sa lase senzatiile astea sa o acapareze. Vrea sa se lase purtata de durerea asta la nesfarsit. Si ii place pentru ca, desi inima i se rupe in bucati mici, mici, creierul ii spune ca are dreptate si ca e bine ce a facut. E bine ca jumatate din inima ei o sa continue sa bata. O sa continue sa bata pentru altcineva. Nu stie pentru cine, dar o sa gaseasca. Si se afunda inca in albul imaculat.
Atunci pune capat caderii si isi imagineaza cum, pe dupa panza alba se contureaza forma unui castel alb. Un castel alb acoperit de fluturi. Fluturi colorati care dau incet din aripi, care se invart fara incetare. Cativa se desprind de ceilalti si o ating usor cu picioarele lor lipicioase. O ridica incet, incet si o fac sa pluteasca pana la castelul alb. Fiecare fluture devine acum o tortura. Un chin. Fiecare intra in ea si i se lipeste de inima. Se lipesc pe rand acolo, facandu-i inima sa para mai grea si corpul ei se clatina. 
Dupa ce fluturii au disparut incet, incet cu totii lacrimi colorate incep sa ii cada si sa coloreze infinitul ala albicios. Nu se mai poate opri din suspine si, pe masura ce lacrimile se rostogolesc inima ei devine mai usoara., peisajul mai viu. 
Totul e colorat acum in jurul ei dar fluturii... Fluturii s-au sacrificat. 

duminică, 29 ianuarie 2012

Putere.

Scuip-o. Injur-o. Ceart-o ca e proasta si ca nu asculta. Bate-o daca vrei. Injoseste-o ca a plecat. Ceart-o ca s-a gandit la altii. Arata-i ca o urasti si ca ai urat-o cat nu a fost langa tine. Fa-i ce vrei tu, apoi iart-o.
Nu a stiut ce sa faca si s-a complacut intr-o singuratate chinuitoare. Stia ca e slaba si nu poate sa faca fata. Dar s-a incapatanat, ca de obicei, si a preferat sa fie singura sau in compania cuiva nu tocmai pe placul ei. Si o doare cumplit acum, cand sta plangand in fata ta si asteapta sa ii dai ,,sentinta". Fata ei e rosie si lacrimile ii brazdeaza fara oprire obrajii imbujorati si fierbinti.
Sta in fata ta un moment nesfarsit in care isi da seama ca, toate chestiile astea, incapatanarea, rautatea, dorinta de a fi singura, au mai impins-o si altadata sa faca lucruri pe care nu si le dorea. Este pusa intr-o situatie in care a mai fost pusa. Alta data, insa, impacarea era iminenta. Acum nu. Acum nu e vorba de o simpla impacare.
Sta cu capul aplecat si asteapta. Ii e rusine de ce a debitat si raspunsul intarzie sa apara. Stie ca trebuia sa se calmeze inainte, sa isi faca un discurs de 30 de secunde, nu sa scuipe vorbe prea sincere timp de 3 minute, fara sa lase loc de reactie.
E curioasa, asa ca ridica ochii din pamant si se uita la tine. Ai aceeasi fata pe care o aveai cand a inceput sa vorbeasca: speriata. Ofteaza si un gand razlet ii trece rapid prin creierasul ala mic: ,,Dumnezeule, chiar eram dispusa sa fiu cuminte si... altfel". Se intoarce si pleaca. Ce rost mai are? Oricum raspunsul nu o sa fie in favoarea ei.

duminică, 8 ianuarie 2012

Om Mare.

Sta scufundata in patura moala si se gandeste. Somnul i-a zburast de mult si nu oricat ar incerca nu poate adormi. Sta intinsa in patul in care a varsat sute de lacrimi si care a inghitit sute de suspine. 
Acum, mai mult ca niciodata, realizeaza ca nu vrea sa se faca mare. Vrea sa ramana mica, o copila care pluteste neincetat printre zambete si ganduri bune. Vrea sa fie iubita de toata lumea si sa ofere in schimb mai multa iubire. Nu vrea sa mai urasca sau sa se enerveze. Si totusi i se pare inevitabil. 
Se gandeste ca, daca ar face un efort, ar putea fi om mare si, in acelasi timp, sa ii iubeasca pe toti, cu tot cu imperfectiunile lor enervante. Dar realizeaza apoi ca prea putini ar iubi-o inapoi. Prea multa dragoste oferita si prea putina ajunge inapoi la ea. Ea trebuie sa fie in permanenta iubita ca sa nu sufere, ca sa nu planga. 
Nimeni nu o mai alinta acum, toata lumea o critica. Nimeni nu o mai sprijna, toata lumea o paraseste daca esueaza. 
Nu stie ce sa faca. E singura, mai singura ca niciodata. Nimeni, nimeni nu o poate ajuta. 
Ofteaza si aprinde lumina. Vrea sa citeasca.