duminică, 30 mai 2010

Ajutor de la stele, huh?

Simt o respiratie calda, regulata langa mine. Deschid ochii putin speriata si privesc in jur. Stai langa mine si imi respiri in ceafa. Ochii furati din povesti acum stau ascunsi sub pleoapele calde. Ma ridic incet din pat ca sa nu te trezesc si ma duc la fereastra.
Inca nu s-a lumint afara, iar stelele inca sunt sus pe cer.
In fiecare noapte vise noi se intes pe panza stelelor.
In fiecare noapte un ,,Noapte buna" sincer lumineaza o fata.
In fiecare noapte o persoana viseaza spre alta, formand o chimie unica.
Tu de ce stai langa mine cand de fapt trebuia sa te visez?
Ma intind la loc in pat si simt cum una din mainile tale ma imbratiseaza. Ma incordez apoi ma relaxez. Incerc sa imi dau seama de ceea ce se intampla in jurul meu. De ce esti cu mine? De ce  nu e totul cum trebuie sa fie?
Incerc sa nu ma las prada gandurilor si ma relaxez complet. Imi golesc mintea si inchid ochii. Situatia imi convine.
Cand razele soarelui imi cad pe fata deschid din nou ochii. Nu mai e nimeni langa mine, iar stelele au plecat. Respir usurata: totul a revenit la normal. Sau asta cred eu...
-Buna Dimineata, pui!
WTF?!

vineri, 28 mai 2010

Sunt un copil. Te oftici?

28.05.2010 ora 13:45
De ceva vreme am casa in renovari si nu mai apuc sa scriu nimic. Scuze pentru lipsa unor articole noi si pentru greselile gramaticalepe care o sa le fac avand in vedere ca nu sunt obisnuita cu tastatura de laptop pe care scriu acum. O sa incerc sa le evit dar nu promit nimic.
In ultimele zile nu am stat prea bine cu somnul si cu timpul liber dar creierul meu a alergat aproape incontinuu. Pe parcursul saptamanii care a trecut am vrut sa parcurg aici mai multe teme deoarece in minte imi zboara fragmente care pot fi facute sa evolueze, dar nu am nimic exact acum. Din cele cateva teme care mi-au bantuit creierul una singura m-a secat la maximum.

 
Oamenii profita. Si stii ce e mai grav? Profita unul de pe urma altuia. Interes. Foame de bani sau de vicii. Foame de orice mai nou sau foame de ceva ce nu ai nevoie. Foame de ceva ce ai prea mult. Egoism. Toate rezulta un singur lucru: durere. Dar oamenii si-au pierdut simtul masurii. Nimeni nu isi mai asuma consecintele dar toata lumea risca. Nimeni nu mai incearca sa obtina ceea ce isi doresc, toti doresc sa le vina la picioare. Nimeni nu mai zambeste. Si asta este grav. Toata lumea si-a pierdut veselia, nici un copil nu mai este in continuare copil, nici un adult nu mai este doar putin copil. De ce? Pentru ca grijile va coplesesc pe voi toti... pe noi toti.
Nu vreau sa fac parte din acea categorie care uita sa zambeasca.
Oamenii se plang. Si stii ce e mai grav? Nu se plang numai in sinea lor si cersesc mila altora. Se plang oamenii ca sunt saraci, dar cat de sarac trebuie sa fii ca sa nu mai poti oferi un zambet? Se plang adultii de copiii lor, se plang copiii de plansetele parintilor. Dar copiii sunt prea copii ca sa fie ascultati. Copii nu au idei care sa poata fi luate in considerare pentru ca ,,esti mic si nu realizezi ce probleme avem noi". Eu gandesc altfel. Esti copil si gasesti rezolvari la problemele adultilor mai usor, datorita stropului de imaginatie care sper ca nu ti-a fost distrus. Parintii uita sa zambeasca, copiii uita si ei.
Nu vreau sa fac parte din acea categorie care uita sa zambeasca.
Sunt un copil. Un copil care vede ce se intampla in jur si nu vrea sa uite sa zambeasca. Un copil care prefera sa stea sub un clopot de cristal inchis alaturi de toate problemele oamenilor doar ca ceilalti sa nu uite... sa nu uite sa zambeasca si ar fi fericit cand ar vedea ca ceilalti au scapat de probleme. Dar nu. Nu e asa de usor. Copilul din mine are nevoie de niste brate care sa il apere de uitare.
Niste brate pe care le-a gasit.
 
28.05.2010 ora 21:37
Afara ploua. Ce inceput banal. ,,De clasa a III-a" cum ar spune profa de romana. Dar cand ploua in lista mea de mess sunt 2 tipuri de statusuri:
  • cele care anunta clar cam ce se intampla afara de Ex: ,,Ba ce ploua, esti nebun?" sau ,,Ce vreme e.. Vine toamna frateeeee" sau ,,Uitate pe geam sa vezi cum ploua"
  • si cele care parca sunt mai multe ca de obicei. Acele statusuri care te fac sa te gandesti la copilarie si la prima idila cum ar fi: ,,Te iubesc si te ador" sau ,,Love oh love" sau ,,My heart won'y stop beating for you" si tot felul de chestii de genul.
Nu stiu de ce am tinut sa mentionez asta dar mi'a parut un fenomen destul de interesant. Sau poate ca doar am vrut sa mai umplu cateva randuri.

P.S. Mentionez si de mass-urile pe care le primesc de 10 minute incontinuu care suna cam asa ,,Vine Apocalipsa baaa! Ascundeti'va sub birou sau o sa muri cu totii"

vineri, 21 mai 2010

Despre Dragoste si ce [nu] e ea.

Stiu doua subiecte care, desi dezbatute de mii si milioane de oameni. desi comentate, criticate si apreciate, nu au nici o dovada ca exista. 
Vorbesc despre: Dumnezeu si Dragoste. 
Ciudat. amandoua incep cu D, amandoua au acelasi numar de litere. Amandoua par mituri. 
Pentru ca tema cu Dumnezeu a mai fost dezbatuta odata in Nu si totusi... azi o sa ma apuc de cealalta tema care, spre ciuda unora, mi se pare mai vasta si mai obositoare.
Sa incepem. 

Asadar, de cateva saptamani ma gandesc la asta: Dragostea. Stii... e ciudat. Se zice ca Dragostea adevarata se gaseste odata in viata. Dar nimeni nu precizeaza daca aceasta ramane sau se pierde si, dupa ce m'am gandit bine si am analizat, am ajuns la concluzia ca Adevarata Dragoste se pierde. De ce? Nu stiu. Asa arata Adevarata Dragoste in ochii mei. Pentru ca, oricat de mult ti'ai iubi partenerul, nu poti sa nu ai diferente de opinie de exemplu care, sub o doza buna de stres sa se transforme in certuri infernale. Cearta dupa Cearta dupa Cearta cred ca te face sa incepi sa iti critici partenerul, sa ii gasesti toate cusururile, sa ii reprosezi de toate. Poti sa ma contrazici daca nu am dreptate dar ma cam indoiesc ca o ve'ti face la partea asta. 
Nu mi s'a raspuns la o intrebare. Ce e dragostea? Desi am gasit un raspuns pe care il poti vedea in Dragostea este: nu e destul de multumitor pentru mine. Cand zic Dragoste ma gandesc in primul rand la un sentiment. Cu ce se diferentiaza Dragostea de Implinire sau Multumire sau Fericire sau orice alt sentiment? Nu am auzit de om care sa fi murit de prea multa Implinire, dar am auzit de Crime Pasionale si Sinucideri din Dragoste. Din partea mea? Tot dispretul. Ca si fenomen chimic ce se petrece in corpul nostru? As zice in sufletul nostru dar asta ar ridica si mai multe intrebari pentru ca nici de Suflet nu stiu prea multe. Nici un raspuns. Am cautat, am incercat sa imi dau seama dar nu a functionat. Poatea ca dupa ce frec Facultatea de Medicina o sa fiu in stare sa dau un raspuns aproximativ dar nu cred. 
De ce orice adolescent de 12 ani trebuie sa spuna celuilalt adolescent cu care se plimba de mana ,,Te iubesc" cand ei urmeaza sa se certe dintr-un cacat si sa se ,,desparta"? Am fost de multe ori tentata si eu, adolescenta fiind, sa zic ,,Te iubesc" dar nu am zis niciodata asta cu prea multa siguranta. Nici macar nu imi aduc aminte daca am spus asta cuiva. 
Acum... Eu percep o diferenta intre Iubire si Dragoste. Amandoua imi par cuvinte asemanatoare cu zmeii din basme, printi si Ilene Cosanzene. Dar Dragoste pare mai ,,oficial", mai serios... aproape sumbru. Poate din cauza ,,Iubirii de aproapele" pe care ni'l tot baga in cap profa de religie sau poate pentru ca eu probabil ca ii iubesc pe ai mei. Sunt putin confuza pentru ca la partea asta nu stiu cum sa explic ceea ce am in minte. 

As mai avea cate ceva de adaugat pentru ca pe tema asta as putea sa stau la taclale o zi intreaga daca as crede cu adevarat ca cel care ma asculta ma si intelege dar nu sunt atat de sigura ca stiu sa povestesc ceva atat de bine.
Acum sunt sincer curioasa care e parerea voastra... Asta a fost doar punctul meu de vedere care, cu siguranta nu are nici un pic de importanta. Poate ca o sa dezamagesc persoane cu postarea asta dar stiu ca o sa ii fac pe multi sa isi puna intrebari. 

Visele de azi sunt raspunsurile intrebarilor de maine.

joi, 20 mai 2010

Un mare moft pentru un mic copil.

Stii ca provocarile ma incita asa ca... uite aici o tema data de o prietena.

Daca am avut vreodata o prietena care nu m'a tradat si pe care nu am tradat'o, o prietena care m'a ajutat sa fug, pentru scurt timp, de problemele pe care le am, aceea a fost cartea. Poate iti suna cunoscut, sau iti seamnaa cu un argou, poate ca ai impresia ca am zis cele de mai sus cu un sens metaforic dar nu. Nu e asa.
Am citit cantitati [aproape] industriale de proza de toate felurile: proza de calitate sau ieftina, care mi'a placut si care nu, romane, povesti, basme, rememorari, filozofie, SF. Orice. Sau poate nu orice dar stiu ca destul cat sa ma simt mandra.
Am gasit carti care mi'au placut ca actiune dar nu si modul in care au fost scrise, am gasit carti in care personajele ma fascinau dar actiunea ma lasa rece, am gasit si carti in care naratorul intervenea cumplit de des, spulberand frumusetea actiunii si magia personajelor.
In ochii mei, o carte cu adevarat buna ar imbina SF-ul cu filozofia [ceva asemanator cartii lui Oscar Wilde ,,Portretul lui Dorian Grey"]. Nu imi place proza scurta asa ca, din punct de vedere al numarului de pagini, cartea ar trebui sa aiba undeva in jur de 400, dar se accepta si mai mult. Limbajul mi'ar placea sa fie mult apropiat de a lui Mircea Cartarescu dar sa nu fie ca cel al Simonei Popescu din ,,Exuvii" [Mi'a lasat impresia unei foarte proaste imitari]. Actiunea, ampla, ar putea sa se intinda pe mai multe fire narative si sa pastreze suspansul de la primul capitol al cartii pana la ultima pagina.
Personajele, prezente in numar mare, ar trebui sa prezinte tipuri umane care, desi au soarta prinsa de varful penelului, intentioneaza sa isi depaseasca limitele, sa scape de sub chinul penitei si sa ajunga acolo unde vor. Poate ca pe parcurs unul din personajele principale moare sau se desparte ce celelalte ramanand singur.
Acum despre final. Stii... dupa multitudinea conflictelor care se regasesc pe parcursul cartii, finalul ar trbeui sa fie unu; imprevizibil, greu de intuit. Ceva asemanator cu finalul pe care l'a dat Stephen King in ,,Christine".
Stiu ca sunt destul de pretentioasa la capitolul carti... Dar este ceea ce imi doresc. Un mare moft pentru un mic copil.

miercuri, 12 mai 2010

Zanele si Oamenii ,,maturi"

Cand eram mica, ca orice copila cu capul plin de povesti cu finaluri fericite, credeam in zane.
Pentru mine tot ce zbura calm prin aer era o zana sau, poate o unealta de a aceeasteia, poate pachetul pentru pauza dintre ore sau foaia ei de examen pe care avea doar FB-uri cu steluta.


De ce vorbesc despre asta? Pentru ca vantul pornit azi pe la 3 jumatate m'a facut sa ridic ochii spre cer si sa vad. Sa vad cum puful de papadie zboara si cum mii si mii de zane transformate in fulgi mici si calmi mi se aseaza in par.


Aveam si eu un anotimp preferat in care imaginatia mea isi atingea apogeul, in care zanele imi cantau la geam pana dimineata, in care puful de papadie imi mangaia buzele si obrajii dolofani.


In timp ce vantul imi ciufulea parul care, coincidenta sau nu, arata in majoritatea timpului ca o papadie [Si daca nu ma crezi poti sa ii intrebi pe ceilalti.], un puf alb mi'a poposit pe buzele umede.


Si atunci imi cantau zanele la ureche, zane mici si blonde ca Tinker Bell a lui Peter Pan, care imi faceau parul sa sclipeasca in intuneric si, in timp ce stateam intinsa in pat, noaptea, tarziu, aveam impresia ca, dupa ce ma jucam cu o suvita de par mai mult timp, pe degete imi ramanea putin sclipici auriu care, spre marea mea ciuda, ma facea sa adorm.


Niciodata nu am avut curaj sa spun cuiva despre ,,Zanele mele". Cand eram mica nu spuneam pentru ca imi era frica ca zanele mele vor fugi la altcineva. Si uneori chiar credeam ca zanele m'au parasit, mai ales vara, cand vantul inceta sa imi mai faca fulgii sa zboare. Acum tac din gura probabil ca sa nu fiu crezuta o nebuna care viseaza ca puful de papadie o mangaie si soarele ii vorbeste.

Si in diminetile racoroase de primavara, cand zanele dormeau linistite pe papadie, o suflare era deajuns ca sa la trezesc si sa le rog sa ma insoteasca pana la camin. Eam copil si, atunci cand nu eram inconurata de alti copii, zanele imi tineau companie. 


Dar stii tu, aparentele inseala, Andreea nu mai e copil. Andreea nu mai are voie sa vorbeasca cu puful de papadie sau sa se lase mangaiata de soare. Andreea trebuie sa fie realista si sa crape bine ochii in toate partile. Dar sa nu ii crape indeajuns ca sa vada zanele, sa simta mangaierile soarelui, sa sarute florile. 
Pentru ca oamenii cresc. Copiii cresc si se transforma in oameni ,,maturi" impovarati cu griji si regrete. 
Dar eu nu vreau sa fiu un astfel de om. Vreau sa fiu un om matur cu suflet de copil.

Cand eram mica stiam ca zanele nu se impaca cu oamenii ,,maturi", stiam ca mama o sa imi zica sa incetez. Inca am impresia ca acel sclipici auriu se afla pe suvitele mele de papadie noaptea, dupa ce ma spal pe cap. Si, mai mult sau mai putin, stiu ca e acolo.

luni, 10 mai 2010

Pur si simplu: Nimic.

Cat o sa radeti de mine... Nu o sa va vina sa credeti. Din copilul curajos si plin de buna-voie am ajuns un copil speriat de... viitor.
De trei saptamani tusesc incontinuu si ma simt ca o leguma. Incerc sa nu arat asta. Si imi iese destul de bine. Am luat antibiotic 9 zile in total pana acum. Acum mai am de luat inca 3 zile si, daca nu ma fac bine imi bag picioarele ca pe curu' meu o sa scrie INJECTII cu majuscule.
Si nu stiu daca ti'am zis dar asta e cea mai mare teama a mea. Injectiile.
De ce?

Simplu: prin clasa a 3-a sau a 4-a am facut 6 luni de Retarpen. SASE LUNI. Si ce ma enerveaza cel ami tare e ca am facut acele injectii DEGEABA. De fapt scuze. Nu degeaba, ci pentru ca niste incompetente faceau analizele cu ochii inchisi si mie imi iese Aslo 800 6 luni la rand. Ceea ce se apropie de o valoare aberanta pentru un Ganglion inflamat. 
Anyway, la a 6-a analiza iesita prost ai mei au luat atitudine si m'au dus la Onesti, am stat internata intr-un salon cu inca 3 fete: una mica care inghitise o baterie [o.O], o fata mai mare pe care o chema Alina si avea un par blond si era foarte frumoasa [sau cel putin asa imi parea mie atunci] si cu inca o fata pe care nu imi mai aduc aminte cum o cheama dar stiu ca avea pietre la rinichi si era singura in spital de 3-4 saptamani. Si Alina avea un os in plus cum ziceam cand eram mica. Nu imi mai aduc aminte exact ca sa pot descrie dar ma rog.
Oricum, am stat internata si cu cateva ore inainte de externare a venit o doamna doctor draguta pe care o mai vazusem cand fusesem la control care a spus ca sunt perfect sanatoasa, ca analizele de la Moinesti au fost facute prost. 
,,Si daca analizele ar fi iesit prost?" a intrebat maicamea. 
,,Am fi tinut-o aici 10 zile si ar fi facut Retarpen la 6 ore. Am fi vazut cum evolueaza." 
Si am plecat de acolo. Doctorita cu parul roscat a disparut si nu am mai vazut-o niciodata dar mi-a ramas intiparita pe retina ca un inger. Asa gandeam in clasa a 3-a. 

Dar am scapat atunci. Am mai facut de 2 sau 3 ori injectii de atunci dar nu Retarpen.
Nu mai sunt atat de sigura ca scap si de data asta. Sunt speriata in DRACI! Dar tu nu vezi asta. Daca o sa ma intrebi ,,Andreea esti OK?" iar eu, cu zambetul pe buze o sa iti raspund clar si raspicat ,,Da. Ce as putea avea?" Iar tu o sa ma crezi pentru ca eu, eu nu mai plang in fata nimanui.

sâmbătă, 8 mai 2010

La noi, la Braila

Astăzi vorbim despre plaiurile noastre. Despre micul orăşel aşezat pe malul stâng al Dunării şi despre impresia pe care acesta o face în faţa tinerilor care îl locuiesc.
La prima vedere, acest port al Dunării pare un oraş fără prea mare semnificaţie, cu un numar mic de locuitori şi fără prea multe atracţii turistice.
Dar la o privire mai detaliată şi la un studiu mai aprofundat putem observa că Brăila este un oraş extreme de frumos, cu câteva locaţii demne de vizitat.
Dar ce cred locuitorii micului oraş? Sunt mulţumiţi tinerii brăileni de oraşul lor natal? Ca de obicei, părerile sunt împărţite. Să aflăm, aşadar, ce cred adolescenţii brăileni.

Prea puţine locuri de recreere
Tinerii au răspuns la întrebările noastre şi au ridicat diferite probleme în ceea ce priveştem micul nostru oraş de provincie:
Veronica este de părere că "Brăila este un oraş al cărui proces de dezvoltare a întâmpinat dificultăţi, însă de ce să analizăm numai partea negativă a lucrurilor? Cine poate contesta faptul că Brăila nu este un oraş care dispune de atracţii turistice, chiar dacă sunt într-un număr mic? Din punctul meu de vedere, istoria Brăilei joacă un rol foarte important, este ceea ce le stârneşte turiştilor interesul, ceea ce îi face să revină aici. Pe de altă parte, consider că nemulţumirile tinerilor în ceea ce priveşte lipsa unor spaţii de recreere, de petrecere a timpului liber sunt de necontestat"
De acord cu ea este şi Oana, care consideră că "Brăila este un orăşel de provincie cu puţine lucruri interesante existente, dar cu multe perspective. Îmi place Brăila ca arhitectură, îmi place Brăila pentru istoria ei, dar sunt conştientă că nu există niciun viitor în acest oras, atâta timp cât nimic nu se va schimba în sistem şi apreciez că odată cu trecerea timpului multe se degradează, dar nimeni nu face nimic. Este un oraş patriarhal, tocmai de aceea nu există o viaţă nocturnă atât de intensă, dar cred că orice tânar poate găsi un loc unde să meargă şi să se simtă bine"
Dan crede că "Brăila are potenţialul necesar pentru a fi un oraş în care să-ţi doresti să trăieşti, însă în acest moment nu, nu îmi place. Ca tânăr, găseşti cu greu un loc în care să-ţi placă să stai, mă refer chiar şi la Faleză. Şansele să-ţi găseşti de lucru aici sunt destul de mici. Subliniez faptul că nu prea văd mijloace prin care să duci un trai bun şi cred că un alt peisaj m-ar atrage mai mult".

Clădiri care stau să se prăbusească
Adolescenţii aduc în prim plan aspecte pozitive şi negative ale oraşului punctând o problemă de care se lovesc, atât cei de la conducere, cât şi locuitorii oraşului.
Florentina este de părere că "deşi sunt multe lucruri ce trebuie schimbate sau îmbunătăţite în oraşul ăsta, precum aspectul clădirilor, care de obicei este deplorabil sau poluarea fonică şi praful, îmi iubesc oraşul. Principalul motiv este că vara, cu mic cu mare, toată lumea se adună pe Faleză şi astfel poţi vedea şi cunoaşte o mulţime de oameni. Aşa ceva nu ar fi posibil într-un oraş mai mare şi, deşi fiecare dintre noi are problemele sale, întotdeauna se găseşte un motiv pentru care să zâmbim. Chiar cred că putem schimba aspectul neplăcut al oraşului, şi nu trebuie asteptat de la alţii, ci este în puterea noastră să îmbunătăţim ceea ce ne deranjează. Aşa vom avea mai multe motive să zâmbim".
08mada2 
Brăila este un oraş pestriţ
"Din punctul meu de vedere, Brăila este un oraş pestriţ. Un amestec omogen de categorii de oameni (începând de la categoriile mai puţin oneste, până la acei oameni cu adevărat demni), un amestec de tipuri de limbaj (de la jargon până la neologisme), un tablou al unei societaţi care se vrea modernă, o societate care se vrea europeană", ne-a spus Laura.
Alexandra o susţine pe Laura şi afirmă că "Brăila este într-adevăr un oraş plin de diferite tipuri de oameni. Unii îi influenţează imaginea în mod pozitiv, alţii în mod negativ. Ca oraş însă, nu este unul urât, dar locuitorii reuşesc să îi atenueze din frumuseţe."

Un oraş liniştit
Andreea Oprea crede că a locui într-un oraş mic are şi multe beneficii. "Îmi place foarte mult Brăila, mai ales în ultimul timp, de când mi-am dat seama că este foarte important să trăieşti într-un oraş liniştit, nu atât de poluat şi agitat cum este, spre exemplu, Bucureştiul. Chiar dacă Brăila nu oferă atât de multe şanse de afirmare profesională, este un oraş frumos, în care se poate trăi foarte bine. În plus, avem şi Dunărea, un lucru foarte important, dar pe care, din păcate, nu ştim să o folosim cum trebuie. De exemplu, am putea dezvolta turismul, ne-am putea folosi foarte mult de Dunăre, dar nu o facem, acesta fiind un aspect mult mai obscur al Brăilei", ne-a spus ea.
Mirela este şi ea de acord cu Andreea: "Îmi place că este un oraş mic şi nu unul atât de aglomerat ca Bucurestiul, îmi place că au renovat Grădina Mare, îmi place că au renovat Strada Republicii, dar nu îmi place pentru că nu au amenajat spaţii pentru tineret, nu îmi place că moşii se plimbă la 8 dimineaţa cu autobuzul, nu îmi place că încă mai există zeci de clădiri care stau să se prăbuşească."
După cum aţi observat, părerile tinerilor în privinţa Brăilei sunt diverse. Ei au subliniat faptul că îşi doresc mai multe locuri unde îşi pot petrece timpul liber şi că îşi doresc un oraş mai curat de care noi, propriii locuitori, să avem mai multă grijă. În fond, Brăila este oraşul în care trăim, fie că ne-am născut aici sau nu şi trebuie să îl tratăm cu respect şi admiraţie, indiferent de micile lui defecte.

De ce doar la noi?
Cum ai descrie tu Brăila din punctul de vedere al unui turist?
Totul pare bine, nu foarte murdar, nu foarte urât, persoane sociabile, faleza minunată pentru o plimbare la sfârşit de săptămână. Nu? Dar asta este doar imaginea din centru, nu? Ce se întâmplă când treci pe străzile lăturalnice?
Dar cum arată Brăila din punctul de vedere al unui locuitor?
Mihai, şofer şi locuitor de peste 15 ani in Brăilan a spus: "Maşina mea a avut mult de suferit după ce, circulând cu ea în oraş, am trecut prin câteva gropi mai adânci. Nu am fost fericit când am realizat că iar trebuie să o bag în service. Ca şofer nu e greu să realizezi cum se degradează toate şoselele Brăilei treptat sau, şi mai grav, uneori brusc." Aceasta nu este doar părerea lui Mihai, ci şi a altor zeci, poate sute de şoferi din Brăila. Mădălina susţine că "unele gropi şi canalizări fără capac nici măcar nu pot fi ocolite din cauza aglomeraţiei".
Adolescenţii, dar şi bătrânii, au şi ei un cuvânt de zis în ceea ce priveşte mersul pe jos. Mădalin, în vârstă de 16 ani, consideră că "nu ai mai multă siguranţă pe stradă decât într-o pădure". Ce îl face să spună asta? "Câinii vagabonzi care sunt cu zecile la noi pe stradă. Nu ştiu de ce dar, uneori, îmi pare că aceste animale se înmulţesc văzând cu ochii."
Irina, de 58 de ani, se răzvrăteşte din cauza "huliganilor": "Stau la bloc, într-un cartier liniştit. Sau, mă rog, aşa era pe vremuri. Curtea blocului în care locuiesc este săptămânal devastată de adolescenţii care ies de la ore. Nu pot să înteleg de ce, dar generaţia de acum este prost crescută. Sunt lucruri pe care nici în tinereţe şi nici acum nu le-am văzut în alte oraşe. Ce se întâmplă, de fapt?!"

de Madalina Ispas, Andreea Ureche

Il mai gasititi si AICI

miercuri, 5 mai 2010

Carcalaci

Ti'am zis vreodata ca urasc tot ce e mic, are multe picioare si merge pe pereti? 
Da. Urasc gandacii.
De fapt nu sunt sigura ca ii urasc dar sunt 100% sigura ca IMI E TEAMA DE EI!
Anna a pus o intrebare de care mi'am adus aminte acum ,,De ce noua, oamenilor, fiinte mari si puternice, ne e frica de gandaci , care sunt atat de mici?" 
Raspunsul meu? Pentru ca ei, fiinte mici, pot sa te ciupeasca si sa MORI in unele cazuri. Pentru ca noi suntem mari si inofensivi, ei sunt mici si periculosi. 
Dar nu sunt sigura ca antipatia mea pentru ei e provocata de cat de ,,veninosi" sunt. Cred ca imi e teama pentru ca, atunci cand este unul la mine in camera, trebuie sa fie mai multi. Si cand sunt mai multi incep sa tremur si sa imi blestem zilele.Cel mai tare ma enerveaza ca ma mananca tot corpul  cand vad un gandac la mine in camera. Asta ma face sa pastrez distanta.
Nu pot sa ii omor. Nu pot. Pur si simplu nu pot sa ii simt cum se strivesccum talpa unui papuc sau cum se lipesc de o coperta de carte. Indiferent de cat de teama imi e nu pot sa ii omor. 
De ce scriu acum despre gandaci?! [:)] Pentur ca acum 10 minute aveam pe perete un Carcalac urat, care dadea din antene si se plimba pe peretele meu. Dupa 5 minute in care l'am urmarit bine infipta in scaun si incercand sa nu tip la maica-mea in telefon A DISPARUT! 
La noapte oricum nu mai dorm in camera asta. Pana nu il gaseste cineva si il da afara nu fac prostia asta. 

P.S. Nu o sa pun o imagine la postarea asta pentru ca nu vreau sa am UN GANDAC pe blog.  


Update: A omorat mami gandacu'. 

luni, 3 mai 2010

Multumiri.

In ciuda postarilor mai vechi si mai optimiste de acum ceva vreme cum ar fi I said no Regrets! sau Asta e un val... acum am regrete. 
Regret ca am facut boacane si regret ca nu imi pot urma instinctele pentru ca am imrepsia ca sunt dereglate.
Am instincte dereglate care trebuie puse in carantina, sau cel putin asa cred eu. Dar atunci cand trebuie sa imi urmez instinctele eu fac invers si urmez turma. Asta e destul de foarte rau, stiu. Dar ma rog.
Regret ca nu am limite si ca fac ca toti dracii. Tot ce pot sa fac este sa multumesc celor care imi sunt alaturi cand imi e greu si celor care ma sprijina si ma critica cand am nevoie. 
Imi place sinceritatea ta care, sincer, sper sa fie sincera. 
Multumesc pentru ajutor si cuvinte bune. Multumesc pentru imbratisari si pupici. Multumesc pentru tot. 
Pentru ca ei stiu cand am nevoie de o imbratisare calda sau un sarut sincer. 

Multumesc frumos lui Costin ca e el si ca ma ajuta.
Multumesc lui Vali [broscuta verde] ca are grija sa zambesc mereu si ca ma lasa sa atipesc pe el in soare.
Multumesc lui Vlad ca ma critica si ma trezeste la relitate.
Multumesc lui George ca ma face sa realizez ca e un natarau. [sorry :))]
Multumesc Sabinei ca imi cumpara cartile pe care le am in dublu exemplar.
Multumesc lu' Lumi ca ma foloseste drept pernuta de ace si imi spune cand are ceva pe suflet.
Multumesc lu Raluu' ca face pe pernuta de ace pentru mine.
Multumesc tuturor si celor care nu apareti aici pentru ca nu am destul timp si rabdare sa ii enumar pe toti cum ar fi Cristiana, George [Paunel], Dragos si TOTI TOTI.
Acum trebuie sa ii multumesc in mod special lu' Nakudo ca imi deschide ochii de fiecare data prin stilul ei matur si totusi jucaus.

Acum ar trebui sa multumesc Timpului ca imi face viata un calvar si trece repede doar in momente bune. Atunci cand fac la matematica are grija sa se miste ca naiba, iar atunci cand tip si alerg pe afara are grija sa alerge si el pe langa mine.
Multumesc Scolii ca imi streseaza creierii si ma face sa nu dorm noaptea.
Multumesc Subconstientului meu ca ma face sa am cosmaruri noapte de noapte.
Multumesc celor care ma urasc.
In ultimele 5 fraze am fost a naibii de ironica, sper ca te-ai prins.

Multumesc si lui Dumnezeu ca mi-a dat dinti ca sa imi nenorocesc degetele.
Posted by Picasa

duminică, 2 mai 2010

Insane.

Azi am facut primul pas. Primul pas spre nebunie. Probabil ca nu mai am mult pana sa ajung la granita dintre lumea reala si nebunie, dar sunt sigura ca azi, acum cateva ore, am depasito. Si cred ca sunt persoane care pot confirma ca la naiba azi am facut ca o psihopata. 
Nu o sa dau amanunte ca nu e frumos. Dar, ca sa fiu nesimtita si sa fiu ipocrita [nu stiu cam in ce masura] o sa pun totul pe seama stresului de la scoala, oboselii de acasa si chinul de zi cu zi. Sunt o cauza pierduta.
 Probabil ca nebunia mi s'a citit in ochi si in lacrimi, iar acum se vede o urma in umbrele lasate sub ochi.
Primul pas a fost facut. Urmeaza restul?

Don't be selfish!

Cum e sa ai ceva bun, ceva foarte bun si sa aspiri la ceva mai prost, mai rau, la ceva defect?!
Nu. Nu e bine. Raportez o persoane la un obiect. Reformulez.
Cum e sa ai pe cineva bun langa tine, cineva care nu trebuie sa sufere prin simplul fapt ca esti un bou si sa speri la ceva mai mic, mai prost, mai banal?
Nu inteleg firea omeneasca. Ba da o inteleg. Actionam din instinct si ne gandim prea tarziu la urmari. 
Vreau sa zic ce am pe suflet dar pare vulgar. Vreau sa vorbesc dar buzele'mi sunt cusute cu ata alba. 
Acum vine intrebarea: De ce naiba sa faci prostia asta?! 
Ai dar mai vrei. Nu te saturi. Trebuie sa renunti Tu ca sa nu o faca altii. Dar esti egoist si nu faci asta. Nu'i nimic.
Sunt oarba si surda. Nu mai vreau sa aud scancete de durere sau de placere. Nu mai vreau sa aud tipete, soapte. Vreau liniste si pace.
Iubesc diminetile de duminica. Uite asa ca astea. Pline de Radio Pro Fm, caldura si soare. Trebuie sa fac curat pe birou si sa imi fac patul si sa invat si sa scriu si sa si sa si sa.
Dar nu conteaza. Nu? 
Acum vreau un pahar de lapte rece dar nu mai e. Cafeaua s-a terminat si cuvintele s-au stins. Nu mai eu rost. Au devenit personale.

sâmbătă, 1 mai 2010

Handicap.

Pai... s-au facut niste schimbari in viata mea. Schimbari care imi ocupa cam tot timpul liber. Adevaraul e ca e si vremea tezelor si ma cam chinui. Nu conteaza. Ideea e ca nu prea am inspiratie.
Oircum, acum vreo saptamana jumate mi'a venit ideea sa scriu si eu povesti. Cu personaje, intamplari, un fir narativ si poate ceva care sa fie inteles de toata lumea. Si stiu ca as putea face asta daca cineva mi-ar schita un spatiu si niste personaje. Am carti pe care le citesc si stiu ca pot mai mult. Stiu ca sunt fragmente pe care pot sa le fac sa sune mai normal, mai fascinant. Dar sunt sigura ca daca as incerca sa scriu o poveste cum a fost Cuvintele unui copil inecat in dragoste  [vezi prima postare de pe blog] as esua lamentabil. 
Inca nu situ sigur cam ce as putea sa mai scriu. Am cam atins toate punctele, toate temele, in toate modurile. Si adevarul e ca inafara de ,,postari crizate" nu sunt in stare sa scriu altceva. 
Am vrut sa scriu doua recenzii de carte saptamana trecuta dar amanant locul asta pana cand am ramas fara idei. Sunt o tampita. Ma simt de'a dreptul goala. Si am ce sa scriu, dar daca as sti cum sa pun in cuvinte ceea ce gandesc ar si super.
Astept sa imi revina ceea ce eu numesc inspiratie.