miercuri, 27 mai 2009

Stele




Aseara nu am avut somn. Nu ca ar fi prima data. Doar ca noaptea trecuta nu am suportat sa stau in pat. Probabil din cauza caldurii desi la mine in camera nu e foarte cald. Ma rog. Ideea e ca m-am ridicat din pat si mi-am pus scaunul langa fereastra.

Era o noapte inorata si norii stapaneau aproape tot cerul. Dar daca ma chinuiam sa intind putin gatul puteam vedea cateva stele. Am stat asa, intr-o pozitie incomoda, mult timp. Nu stiu cat.

Pur si simplu priveam cele cateva stele si ma gandeam, fara sa imi dau seama, la tot.

Am gasit raspunsuri la intrebarile mai vechi si au aparut intrebari noi. Mi-am pus dorinte si am incercat sa numar stelele din acel coltisor de cer, iar apoi sa incerc sa imi dau seama cam cate stele sunt pe tot cerul.

Stii deja ca nu am reusit nici macar sa le numar. La prima numaratoare au iesit 13. Apoi, la cea de-a doua a disparut o stea. Erau doar 12. Apoi am mai numarat odata. Pentru a 3-a oara. Acum mai aparusera doua stele. Erau 14. Imi venea sa innebunesc.

Eram nervoasa pentru ca nu stiam cate sunt asa ca am plecat de la geam. Am stins repede lumina si am inchis ochii. Nu mai stiu daca am adormit sau pur si simplu a sunat ceasul imediat dupa ce m-am intins eu, dar stiu ca m-am trezit cu zambetul pe buze, cu tine in gandurile mele, cu raspunsurile descoperite acum neinsemnate si cu insemnarile facute in noaptea dinainte cu un pix pe mana stanga.

Acum ce urmeaza? O noua zi plina de zambete si palme si tipete si alte de-astea. Inca 2 saptamani si ma trezesc la cat vreau eu.

Adevarul e ca imi lipsesc noptile pierdute pe mess, sau serile in care numar stelele sau diminetile in care mananc un tort imens de inghetata cu nu stiu ce prietena in patul meu. :)) Sa nu mai vorbim de plimbarile buza-n buza. :))

Like a bird, in a sky!

marți, 26 mai 2009

Un mic... Nimic


Ma chinui sa scriu ceva de vreo doua ore.
Ce e cu mine? Nu sunt instare sa mai scriu despre singuratate sau despre chestii triste.
Pur si simplu tind sa scriu despre chestii colorate si vii si vesele.
De ce? Sunt tampita stiu. Dar de data asta o simt si eu. :)) Dureros stiu.
Nu ma mai inspira nimic.
Rezerva mea de cuvinte indoliate s-a terminat.
Acum as arata totul prin imagini. As poza tot ce misca. Tot ce ma face sa ma simt bine. De maine umblu cu aparatul de fotografiat dupa mine.


  • Cerul imi face inima sa bata mai repede.
  • Frunzele verzi imi fac inima sa bata mai repede.
  • Soarele imi face inima sa bata mai repede.
  • Tu imi faci inima sa bata mai repede.
  • Nepotica mea imi face inima sa bata mai repede.
  • Salutul tau imi face inima sa bata mai repede.
  • Apa imi face inima sa bata mai repede.
  • Postarile altora imi fac inima sa bata mai repede.
  • Pozele imi fac inima sa imi bata mai repede.
  • Ura ta imi face inima sa bata mai repede.
  • Daca stau bine sa ma gandesc. Tot timpul imi bate inima mai repede.

Totul ma face sa zambesc.

luni, 25 mai 2009

Pentru ca...



  1. Pentru ca nu ma mai pot concentra pe nimic.
  2. Pentru ca nu am somn noaptea.
  3. Pentru ca din unele puncte de vedere nu voi fi niciodata ca o matza.
  4. Pentru ca iubesc apa.
  5. Pentru ca iubesc verdele.
  6. Pentru ca atunci cand iti e rau nu te duci la scoala.
  7. Pentru ca iubesc napolitanele.
  8. Pentru ca imi place sa dansez in ploaie.
  9. Pentru ca abia astept sa mai tip la urmatorul concert
  10. Pentru ca imi place sa cheltui mult pe nimicuri.
  11. Pentru ca ,,puiul meu de Mila" a crescut.
  12. Pentru ca tin prea mult la prietenii mei.
  13. Pentru ca imi pasa de toata lumea.
  14. Pentru ca incerc sa ajut pe toata lumea.
  15. Pentru ca fac mofturi.
  16. Pentru ca iubesc caldura.
  17. Pentru ca ma contrazic singura.
  18. Pentru ca astept sa iau vacanta.
  19. Pentru ca vreau sa-mi vad pizdoiashu'.
  20. Pentru ca iert usor.
  21. Pentru ca nu uit niciodata.
  22. Pentru ca rasplatesc ajutorul primit.
  23. Pentru ca sunt o nesimtita.
  24. Pentru ca nu stiu ce fac.
  25. Pentru ca sunt spontana.
  26. Pentru ca tu ma iubesti si asta imi ajung.
  27. Pentru ca nu ma poate simpatiza toata lumea.
  28. Pentru ca nu am dusmani.
  29. Pentru ca uit lucrurile mai important.
  30. Pentru ca imi place sa te chinui.
  31. Pentru ca aberez.
  32. Pentru ca visez.
  33. Pentru ca am sperante.
  34. Pentru ca intotdeauna iti voi fi alaturi.
  35. Pentru ca iti zic ,,La multi ani!" cu o saptamana inainte zilei tale de nastere.
  36. Pentru ca sunt sigura ca iti place macar un lucru la mine.
  37. Pentru ca nu imi palce sa renunt.
  38. Pentru ca imi place sa am multi prieteni.
  39. Pentru ca sunt prea putini care ma cunosc cu adevarat.
  40. Pentru ca uneori tanjesc dupa o imbratisare.
  41. Pentru ca pot alerga repede dar nu mult.
  42. Pentru ca imi e frica de profu' de chimie.
  43. Pentru ca sunt un copil-adult.
  44. Pentru ca sunt creata.
  45. Pentru ca vine vara.
  46. Pentru ca ma fac ciocolatie
  47. Pentru ca sunt braileanca.
  48. Pentru ca vreau sa stau in Moldova.
  49. Pentru ca nu stapanesc nici o limba straina.
  50. Pentru ca devorez biblioteci intregi.
  51. Pentru ca sunt plina de vanatai
  52. Pentru ca imi place sa te oftic.
  53. Pentru ca pentru mine Rottweilerii sunt la fel ca alte rase de caine.
  54. Pentru ca te pot calma.
  55. Pentru ca ma poti suna la orice ora din zi si din noapte dar nu iti raspund niciodata.
  56. Pentru ca imi plac prajiturile de la Poem Cafe.
  57. Pentru ca imi place actoru' ala pe care am uitat cum il cheama.
  58. Pentru ca ma comport ca un copil.
  59. Pentru ca va suparati pe mine.
  60. Pentru ca nu ma pot imparti.
  61. Pentru ca nu am niciodata credit ca sa iti trimit sms-uri.
  62. Pentru ca stau toata ziua in pijamale.
  63. Pentru ca nu imi plac surprizele.
  64. Pentru ca vreau sa-mi vad pizdaiashu' din nou.
  65. Pentru ca imi place sa ma uit la apa din cada.
  66. Pentru ca inca mai incerc sa fac ,,pluta" in baie.
  67. Pentru ca am unghiile moi.
  68. Pentru ca o sa-ti para rau dupa ce ma faci sa plang.
  69. Pentru ca nu o sa ma razbun pe tine.
  70. Pentru ca nu intelegi nimic.
  71. Pentru ca imi place alcoolul.
  72. Pentru ca imi iubesc rudele.
  73. Pentru ca astept sa vina Craciunul.
  74. Pentru ca vreau sa se mute Revelionul in august.
  75. Pentru ca vad numai partile bune.
  76. Pentru ca stiu 1000 de momente ale ,,uituceniei" din care imi amintesc numai doua.
  77. Pentru ca sunt timida.
  78. Pentru ca sper sa te am
  79. Pentru ca tac si inghit.
  80. Pentru ca am senzatia ca esti de o falsitate crunta.
  81. Pentru ca atat timp cat nu e manea ascult orice.
  82. Pentru ca imi place stilul lui Cartarescu.
  83. Pentru ca melodia mea preferata e Omul plajei.
  84. Pentru ca inca sunt incantata sa joc sotron.
  85. Pentru ca inca sunt in stare sa sar coarda si sa fac ,,Campionatul" de la 10 la zerO fara sa ma incurc.
  86. Pentru ca gresesc din neatentie nu din nestiinta.
  87. Pentru ca sunt leoaica.
  88. Pentru ca nu sunt compatibila cu Pestii si totusi tu esti o exceprie.
  89. Pentru ca ma lipesc de toata lumea.
  90. Pentru ca am ochii caprui.
  91. Pentru ca imi place Robert Pattinson.
  92. Pentru ca am citit deja 4 volume de Stephenie Meyer.
  93. Pentru ca imi place se colorez.
  94. Pentru ca iubesc copiii.
  95. Pentru ca SUNT ,,nana"
  96. Pentru ca am destul de multe carti in ,,mini-biblioteca" mea.
  97. Pentru ca imi place cafeaua.
  98. Pentru ca imi place sa dorm in alt dormitor, nu in cel de acasa.
  99. Pentru ca imi plac gainile.
  100. Pentru ca sunt in stare sa mananc scrumbie non-stop.
  101. Pentru ca esti gelos pe mine.
  102. Pentru ca nu am vrut sa iti fac rau.
  103. Pentru ca nu te urasc.
  104. Pentru ca ma minti.
  105. Pentru ca sunt lingusitoare.
  106. Pentru ca sunt alintata.
  107. Pentru ca sunt ,,fata lu' tata".
  108. Pentru ca sunt sigura ca iti pasa de mine desi ma iei peste picior.
  109. Pentru ca ma distragi de la problemele mele punandu-ma sa iti povestesc ultima carte pe care am citit-o.
  110. Pentru ca am o singura carte necitita in biblioteca.
  111. Pentru ca am vazut mai multe filme de animatie decat tine.
  112. Pentru ca imi place sa dansez.
  113. Pentru ca imi e rusine cu mine.
  114. Pentru ca de fiecare data cand capat putina incredere in mine faci in asa fel incat sa o pierd.
  115. Pentru ca imi place sa imi zici povesti.
  116. Pentru ca imi place sa ma jos in parul tau.
  117. Pentru ca imi place Hubba Bubba.
  118. Pentru ca imi place lamaia fara zahar.
  119. Pentru ca eu cred in reincarnare.
  120. Pentru ca stiu cum te simti.
  121. Pentru ca sper sa nu se termine.
  122. Pentru ca imi plac poeziile Anei Blandiana.
  123. Pentru ca imi urasc numele de familie.
  124. Pentru ca nu ma inteleg cu maicamea.
  125. Pentru ca nu vreau sa ma conduci pana acasa.
  126. Pentru ca vreau piscina.
  127. Pentru ca imi place Audi TT.
  128. Pentru ca urasc gandacii.
  129. Pentru ca am cosmaruri cu paianjeni.
  130. Pentru ca nu folosesc cuvinte intortocheate.
  131. Pentru ca imi plac acadelele.
  132. Pentru ca imi place sucul de fructe.
  133. Pentru ca o iubesc pe micuta Carina!!!
  134. Pentru ca imi place sucul de portocale.
  135. Pentru ca sunt dependenta de lipgloss Nivea.
  136. Pentru ca imi place sa rontai mere verzi.
  137. Pentru ca imi plac lacrimioarele.
  138. Pentru ca imi plac cerceii si pandantivele din Piatra Soarelui.
  139. Pentru ca iubesc inelele din argint.
  140. Pentru ca nu imi place gustul de pasta de dinti.
  141. Pentru ca ma incapatanez sa continui lista asta.
  142. Pentru ca imi e frica de caini.
  143. Pentru ca nu renunt fara sa lupt putin.
  144. Pentru ca imi nu imi plac secretele.
  145. Pentru ca nu barfesc.
  146. Pentru ca nu imi place sa fiu barfita.
  147. Pentru ca prefer adevarul.
  148. Pentru ca nu te-am lasat sa pleci.
  149. Pentru ca imi plac eclerele.
  150. Pentru ca nu imi place sa ma duc la doctor.
  151. Pentru ca imi place sa merg in picioarele goale pe asfaltul fierbinte.
  152. Pentru ca beau multe lichide.
  153. Pentru ca imi place sa fac pe doctorita.
  154. Pentru ca nu o sa stau niciodata sa corectez toata lista asta.
  155. Pentru ca daca te superi pe mine nu imi cer iertare.
  156. Pentru ca iti trece.
  157. Pentru ca vreau sa imi iau un hamster.
  158. Pentru ca nu mai am voie cu animale in casa.
  159. Pentru ca motanelul de la blocul de alaturi ma adora.
  160. Pentru ca vrei raspunsuri la toate intrebarile. Poftim. :))


joi, 21 mai 2009

Un Ceva Imaginar


E periculos sa iubesti! Iubirea e ca un drog. La inceput ai senzatia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, inca nu e un viciu, dar iti place senzatia si iti inchipui ca o poti tine sub control. Te gandesti la persoana iubita timp de doua minute si o uiti trei ore. In scurt timp insa, te obisnuiesti cu acea persoana si incepi sa fii complet dependent de ea. Acum te gandesti la la ea trei ore si o uiti doua minute. Daca ea nu e langa tine, incerci aceeasi senzatie ca si drogatii cand nu isi obtin drogul. In acel moment, asa cum drogatii fura si se injosesc ca sa faca rost de ceea ce le trebuie si tu esti dispus sa faci orice pentru dragoste. Paulo Coelho in La raul Piedra am sezut si-am plans.

Stii de ce? Stii? Stii de ce scriu aici acum? Pentru ca am realizat ca te iubesc. Da. Tu esti acum totul. Esti prietenul meu, imi esti frate, tata si bunic. Esti tu si atat. Ma ajuti si ma sfatuiesti si ma calci pe nervi cateodata. Dar fac ce vreau cu si din tine. Daca vreau intr-o zi sa fii fetita iti pun o rochita, iti impletesc codite si gata. Doar esti prietenul meu imaginar. Doar nu o sa ma parasesti. Vezi? Pot sa fac ce vreau din tine. Iar tu taci si inghiti. As putea sa iti schimb numele in fiecare zi (asta daca ai avea un nume). As putea sa iti fac ochii ce culoare vreau eu: verzi, albastri, negri, caprui, mov, rosii, aurii. Toate culorile. Nu ma opreste nimeni. As putea s ate iau cu mine la teze si la teste. Doar ca nu imi poti sufla.
Uneori as vrea sa iti si simt atingerile. Sa simt cum ma cuprinzi in brate si cum ma saruti. Si sa iti simt mana calda cand imi sterge lacrimile. Sau pur si simplu sa te simt pe tine. Sa iti simt respiratia. Orice. Dar asta e imposibil. Tu esti un ceva imaginar, fara viata. Tu imi apartii, esti alcatuit din bucatile imaginatiei mele bolnave, dar eu nu iti apartin. Nu suntem egali. Suntem diferiti.

miercuri, 20 mai 2009

Ce daca?


Ce daca imi place sa aberez? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca zambesc cand nu e cazul? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca ma lipesc de oameni ca o lipitoare? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca iubesc sa sar in balti? Ce daca o faca fara sa imi dau seama?

Ce daca tanjesc dupa tine in fiecare zi? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca port o masca in permanenta vesela? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca nu vreau sa ma placa toti? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca imi place sa fac unele lucruri ,,la ambitie"? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca sunt ,,repezita"? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca iti ofer mai mult decat meriti? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca imi place sa comentez? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca plang si rad in acelasi timp? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca cheltui multi bani? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca ascult Vama in ore? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca azi am vrut sa cante Florin Chilian incontinuu la mine in casa? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca ma las intimidata de profu' de chimie? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca stau cu orele ca sa finalizez o postare? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca te iubesc? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca imi place sa fac glume? Ce daca o fac faras a imi dau seama?

Ce daca ador pozele? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca ador verdele? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca imi palce sa inot? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca imi place sa adorm citind? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

Ce daca imi place sa devorez biblioteci intregi? Ce daca o fac fara sa imi dau seama?

marți, 19 mai 2009

Vreau...


De 3 zile sunt Tampita cu T mare. Nu am nimic in cap. Ma invart intre realitate si vis. O sa ameteeeesc.
Nu imi sta gandu' la nimic si la nimeni. Sunt plictisita de scoala. Ma iau in gura cu toata lumea. Ma las sufocata de toti idiotii. Parca sunt alt om.
Nu mai am nici un chef de viata.

Vreau vacanta.
Vreau sa evadez din banalul asta.
Vreau sa ma duc sa inot, vreau la mare, vreau in Grecia.
Vreau in Bucuresti.
Vreau la teatru si la cinematograf.
Vreau sa-mi pierd noptile la colegele mele si ele sa le piarda pe ale lor la mine.
Vreau sa vorbesc la telefon toata noaptea.
Vreau sa citesc.
Vreau sa imi renovez camera.
Vreau sa uit cum sa tin stilou' in mana.
Vreau sa ii zimbesc tipului care se plimba cu rolele pe faleza.
Vreau sa ma duc acasa.
Vreau sa imi fac prieteni noi.
Vreau sa rada oamenii de mine cand cant pe strada.
Vreau sa imi pierd timpul in ploaie.
Vreau sa alerg non-stop.
Vreau sa uit de profesoara de la catedra.
Vreau sa ma imbrac in cele mai colorate haine ale mele.
Vreau sa ascult non-stop Florin Chilian- Zece.
Vreau sa inot.
Vreau sa tip.
Vreau sa plang de fericire.
Vreau sa merg in tabere.
Vreau sa stau la taclale cu varmiu.
Vreau sa ma fac din nou ciocolatie din cauza soarelui.
Vreau sa refac prieteniile distruse.
Vreau sa imi zambeasca tipu' de la clasa de alaturi.
Vreau sa urlu de fericire.
Vreau sa mananc inghetata.
Vreau capsuni si nectarine.
Vreau sa le zic tuturor ,,La multi ani! E ziua Sfintei Jigodiei".
Vreau sa sparg seminte cu vechea gashca pe garduletul ala mic si stramb.
In concluzie: Vreau multe. Se indeplinesc putine.

luni, 18 mai 2009

Aberatii In Miniatura


Vise simetrice.
Concordanta perfecta.
Sincronizare ideala.
Iubire mincinoasa.
Minciuni sincere.
Sinceritate falsa.
Dorinta arzatoare.
Speranta neimplinita.
Gelozie contagioasa.
Sentimente diverse.
Vorbe fara rost.
Salut lipsit de viata.
Viata lipsita de sentimente.
Nesomn infinit.
Defecte dureroase.
Perfectiune superioara.
Superioritate injositoare.
Injosire nepotrivita.
Nepotrivire accentuata.

vineri, 15 mai 2009

Putere?


Te invarti. Te invarti in jurul lumii fara un scop anume. Desi cerul e senin si soarele se joaca in parul tau negru tu plangi. Mergi pe strada cu sacoul desfacut si cu lacrimi pe obraz.
Nici nu observi oamenii din jurul tau. Nu ii observi nici pe ei. Ce sa mai vorbim de fericirea lor? De gesturile lor pline de viata? Tu esti adancit in gandurile tale. Acum esti un om ,,Gri". Esti un om care nu merita nimic. Intr-o zi ca asta NU AI VOIE sa fii trist.
Nici macar nu il poti observa pe omul care se apropie de tine. Nici macar nu esti in stare sa ii privesti ochii plini de ura si egoism.

-Facem un pact?
Vocea lui te face a te trezesti la realitate. Dureros.
-Poftim?ceri explicatii.
-Un pact. Eu stiu ce iti doresti. Te pot ajuta sa ai ceea ce vrei.
-De unde stii? Cum ma poti ajuta?
Tremuri din toate incheieturile. Iti e frica. Si totusi speranta e in tine. Asta e rau. Stii doar ca o sa trebuiasca sa faci ceva rau.
-Nu conteaza. Vrei sau nu? Daca nu pot sa mai gasesc pe altcineva.
Vocea asta. Vocea asta iti aduce aminte de cosmarurile tale. E aceeasi. Stai in continuare cu ochii plecati si te gandesti la toate cele. Vrei sa iti indeplinesti dorinta.
-La ce te referi cand zici ca stii ce imi doresc? Am multe dorinte.
-Dorinta ta cea mai arzatoare. Ceea ce nu poti avea fara putin ajutor. Putin ajutor pe care nu il poti avea decat de la mine. Vrei pu...
-Taci! Taci! Nu o spune cu voce tare.
-Vrei sa nu vrei? Mai am si treaba azi.
-Un pact? Insemna ca am si eu ceva de oferit. Nu am numai de castigat.
-Da. Ce iti ofer eu o sa folosesti in asa fel incat sa ma ajuti pe mine. Apoi nu imi pasa ce vrei sa faci.
-Amanunte imi dai?
Stii raspunsul. Nici macar nu mai speri la o afirmatie. Stii ca e riscant.
-Nu.
-DE UNDE STII CINE SUNT? DE UNDE STII CE VREAU? DE UNDE STII CA O SA ACCEPT? DE CE CREZI CA O SA AM INCREDERE IN TINE?
Boom. Ca un vulvan adormit si trezit la viata brusc.
-Vreai Puterea sau nu? O vrei? Vrei sa fii puternic? Vrei sa ai tot ce iti doresti? VREI SA MA AJUTI?
Ai inlemnit. Desi e calm vocea lui are un impact PREA puternic pentru tine.
-Raspunde-mi.
-...Da!

Concluzie: Ti-ai sapat singur groapa.
Vreau sa vad daca iti pare cunoascuta chestia asta. M-am inspirat din ce ai scris tu. Odata. Mai demult. Putin prelucrat. Putin mai Eu. :)

joi, 14 mai 2009

Copiii Strazii


Hmm. Ma uit la lumea de pe strada. Pur si simplu stau pe o banca de pe Bulevard si ma uit la lumea de pe strada.
Pe langa zecile de babute cu mii de catelusi mai sunt adolescenti care de obicei apar pe la fix sau pe la si 10.
Cred ca stau aici de 2 ore.
Sunt pur si simplu fascinata. E socant de frumos sa te uiti la ei. Sa ii critici, sa razi de ei.
Deodata aud niste pasi repezi. Intorc privirea spre ei.
Sunt doi baietei. Doi copilasi nu prea ingrijiti. Copiii strazii.

Unul dintre ei e mai mare. Am aflat mai tarziu ca il cheama Andrei.
Andrei fugea de baietelul celalalt, pesemne fratele lui. Ceva mai mic decat el dar mai ,,rau". Avea o varga in mana si isi ameninta fratele.
Andrei s-a urcat intr-un copac din apropierea mea. Fiind mai mare ii e mai usor. Sunt urme de lacrimi pe fata lui. E socant. Are hainele prafuite si incaltaminte veche, la fel ca cel mic.
Fiind aparat de crengile copacului, Andrei rasufla usurat si incearca sa isi calmeze respiratia. Fratele lui in schimb se enerveaza si incearca sa isi loveasca tovarasul de joaca. Are ochii plini de ura. Vazand ca nu e chip de izbanda se resemneaza si pleaca, facand botic. Acum pare a fi un copil. Ura in ochii lui imi dadea senzatia ca era mult mai matur decat multi dintre noi. Uitandu-ma mai atent la el am zarit aceleasi urme de lacrimi pe fata sa. Socant.
Andrei a coborat linistit din copac dupa ce fratele lui s-a indepartat. Era satul sa ia bataie. Se vedeau vanatai urate pe mainile lui, vanatai imposibil de privit si in acelasi timp era imposibil sa le faci jucandu-te.

A rupt trei crengi lungi dintr-o salcie, iar chipul i s-a luminat brusc. Vocea lui m-a facut sa tresar.
Andrei:-Mihaita!!! Vii sa iti fac o coronita?
Mihaita, auzind aceste vorbe s-a oprit din mers si si-a intors capul. In ochii lui se vedea o urma de speranta.
Andrei:-Hai Mihaita! Stiu ca vrei. Asa ne impacam noi. Si tu ma ierti. Uite: coronita asta se poate asemana cu prietenia noastra: e rotunda si nesfarsita. Atunci cand o sa se rupa... Pai... Atunci insemna ca...
Am zambit incurcata. Era atata maturitate in vocea lui. Atata dragoste. Mi-am permis de pe banca de unde stateam, fiind destul de aproape pentru a ma face auzita, sa ii dau o idee lui Andrei.
-Atunci vei face alta si astfel prietenia voastra nu o sa se opreasca niciodata.
Andrei a intors speriat ochii spre mine. Mihaita care venea spre Andrei care ii lega coronita s-a oprit. Socant. Erau speriati. M-am apropiat de ei si le-am zambit.
Eu:-Andrei, cati ani ai?
Andrei:-10.
Mihaita:-Eu am 8. Dar tu cati ani ai?
Eu:-Destui. Ma gandeam... Ce ati primit de Paste?
S-au uitat incurcati unul la altul apoi spre mine.
Mihaita:-Nimic.
Eu:-Cum nimic? Parintii vostri nu au cumparat nimic pentru voi?
Andrei:-Pai...Stiti domna...Mama inainte ne lua cadouri. Dar a murit. Asta credem noi.
Eu:-Nu imi spuneti domana. Nu sunt chiar atat de batrana...Doar putin mai amre decat voi. Si tatal vostru?
Mihaita:-Tata e rau. Ne bate. Am fugit de acasa. Ne e cam foame si ne e frica sa nu ne gaseasca.
Am oftat. Cata cruzime. Erau bine crescuti. Probabil ca nu au fost dusi la scoala dar erau destul de educati. Puteam paria ca Andrei stia sa citeasca.
Eu:-Va e foame ziceti? Haideti cu mine. Uitati acolo un magazin. Va place ciocolata?
Au ezitat putin apoi au zambit si au zis intr-un glas:-Sigur!
Le-am luat la fiecare cate o ciocolata si cate o paine. Am bugetul limitat. Au mancat cu pofta stand cu mine pe o banca si povestindu-mi despre ei. Printre inghitituri imi multumeau si imi dadeau zambete care valorau mai mult decat orice.
Cand au terminat de mancat, le-am spus ca trebuie sa plec. M-am ridicat de pe banca si ei dupa mine.
Andrei:-Ati fost buna cu noi Doamna. Sunt curios totusi... De ce?
Eu:-Vezi tu Andrei... Grija pe care o ai pentru fratele tau ma face sa imi para rau de voi. Mihaita ti-am dat de mancare, am vorbit cu tine, am fost foarte buna cu tine la fel si cu fratele tau. Imi promiti ceva?
A ezitat pentru un moment. Apoi cu ochii sclipitori a spus:-Orice.
Eu:-Promite-mi ca nu o sa il lovesti pe fratele tau de acum incolo. Are grija de tine. Te iubeste. Ai si tu grija de el si nu uita ce am spus despre coronita de flori: atunci cand o sa se rupa o sa faceti alta. Asa si prietenia voastra: cand va certati, va impacati la loc. Fara sa va loviti.
A dat din cap si nu a mai spos o vorba. Mi-am luat la revedere de la ei. Erau foarte draguti cum se uitau la mine. As fi vrut sa mai stau cu ei, dar toate au un final.
A fost prima si ultima data cand i-am vazut. Nu stiu nimic de ei, dar sunt sigura ca ma vor tine minte toata viata si ca vor ajunge oameni ca toti ceilalti: cu o casa, o nevasta si cu mancare in frigider. Sunt increzatoare in puterile lor si cred in ceea ce au promis. Sunt sigura ca nu isi vor incalca promisiunea. Copiii strazii.

Din nou: o Confesiune


De ce aleg sa scriu despre sentimente, culori, raze de soare si despre...Mine?
De ce tot ce scriu trebuie sa imi reflecteze starea de spirit?
De ce in tot ce scriu e un secret. Un amanunt pe care nu il vede nimeni?
De ce scriu ceva ce, peste cateva zile, daca recitesc, nici macar nu imi dau seama ce am scris. Nu inteleg.
Ma simt ciudat. Ma simt de parca ceva, undeva, e stricat. Vorba Copchilashului^^... sangereaza.
Si de ce trebuie sa sangereze? Hemoragie interna? Trebuia sa mor acum... Demult.
De ce tot ce scriu are o sursa de inspiratie. Poate fi o frunza, poate fi o poza, poate si o vorba, o carte, o lingurita. Orice. Ca de exemplu acum as putea sa scriu despre Ying&Yang pentru ca mananc Finetti. As avea multe de spus. Doar ca mi se pare o porcarie.
De ce nu ma pot concentra pe o creatie mai lunga, cu un fir narativ, cu personaje imaginare, cu actiune simpla? Sunt pur si simplu inebunita. Imi place sa imi vad sentimentele scrise. De multe ori ma ajuta. E mai bine decat atunci cand iti asculti sentimentele si gandurile, avand senzatia ca e totul clar.
Nu pot avea doar ,,fani". Nu se poate sa placa tuturor ceea ce scriu. Sa fiu sincera, eu detest ceea ce scriu. Si nu sunt tocmai fana prea multor oameni intregi la cap, care scriu lucruri normale, logice. Prefer cartile de actiune, romanele politiste si cele romantice. Prefer orice altceva numai abureala asta a mea nu. Daca nu ar fi fost ca un drog nu am mai scrie acum aici.
Scriu fara sa stiu ce si cum. Scriu ca si cum ar fi un vis. Inafara de timp nu irosesc nimic. Nici macar nu am concentrez. Ce senzatie idioata.
Melodia asta nu se mai termina? Cred ca e a 5-a oara cand o ascult pe MTV. Ei nu s-au saturat de ea? Inteleg. E frumoasa. E in top-uri. Are un videoclip vesel. Da nu trebuie sa o am in minte incontinuu si sa mi-o bage pe gat.
Cine ma suna la ora asta? e 15:30. Poate oamenii dorm la ora asta. Si diseara poa' sa doarma. Ar fi bine sa nu mai sune niciodata. Daca as sti cum, as scoate fixu' din priza.
Ma gandesc la Mats. A mai crescut cu un an. A mai imbatranit un an. I-am trimis un SMS. E departe. Imi e dor de el. Nu e nimic. Ca toate celelalte trebuie sa treaca si asta. Ma simt... Ciudat. Vreau sa plec. Vreau sa evadez din... Aici. Vreau sa dispar. Puf! Abracadabra. A disparut. Aplauze. Nu o sa o mai vedeti niciodata si nici ea pe voi. Mare pierdere. O gura mai putin de hranit, o groaza de sentimente care o sa se imparta pentru noi.
Mda. Stiu. Aberez. Nu face nimic.
Iti ajunge. Cat vrei sa scriu?

miercuri, 13 mai 2009

Culori. Zambete. Intrebari.


Fii atent. Deschide ochii si uitate in toate partile. Nu vezi nimic nu?


Mai incearca odata doar ca de data asta baga-ti castile in urechi si da Play la melodia ta preferata. Mergi si incearca sa nu te gandesti la nimic. Incearca sa vezi doar CE E in jurul tau, nu ceea CE SE INTAMPLA.

Eu am incercat. De fapt. Am reusit fara sa vreau.

Mergeam pe drumul invatat pe de rost si ascultam Vama Veche- Omul Plajei. Eram destul de abatuta si incercam sa imi distrag atentia de la gandurile mele negre. Incercam sa ma mint.

Fara sa imi dau seama m-am deconectat de lumea din jurul meu si tot ce faceam era sa vad. Nu auzeam, nu simteam nimic altceva.

Ma uitam fascinata la culorile care se jucau incontinuu. Baietelul acela cu tricou in dungi rosii, salcamul inflorit si iarba verde din curtea unei institutii imi dadeau senzatia ca totul e perfect. Toate culorile se imbinau perfect. Coltul acela era perfect.

Expceptie faceau oamenii ,,gri" (cum le zice Anna^^). Ei erau tristi si apareau ca niste pete decolorate pe strada. Nu erau voiosi, nu zambeau si nici macar nu incercau sa se faca placuti. Sau sa poarte haine colorate.

Nici nu iti poti da seama cat conteaza o pata de culoare.

Pana si razele de soare pareau jucause. Dispareau apoi apareau din nou, luminand altceva. Alta culoare. Sau poate era doar zambetul fals pe care il poarta soarele in zilele in care e obosit. Zambet pe care il pastreaza pentru a fi scutit de intrebari oarecum nerostite. Intrebari care il ostenesc si mai mult.

Sa nu mai punem la socoteala zambetul acela fermecator al tipului care trece pe langa mine. Ma rog. Care crede ca trece pe langa mine, eu fiind vag constienta ca imi zambeste. Se opreste in fata mea si ma saluta. Il urasc. M-a trezit.

,,Salut." Imi spune.

,,Buna." ii raspund.

,,Ma intrebam... cine esti?" M-am uitat urat la el. Ce voia sa spuna?

,,Ma cunosti de atata timp. Acum te faci ca nu ma stii?"

,,Nu. Nu ai inteles. Tu stii cine esti?"

,,Nu inteleg." Ce ciudat. Cred ca am nevoie de Krax (Vorbeste pe limba ta)

,,Ba intelegi. Raspunde-mi la intrebare fara sa te gandesti. Lasa-ti gura sa vorbeasca fara sa te concentrezi la ce vrei sau ce trebuie sa zici." Ce e cu el? Vine si ma ia la intrebari. Parca trebuia sa ajunga acasa.

,,Nu imi vine sa spun nimic. Nu am nimic in cap. Ma simteam bine. M-ai trezit." Il urasc.

,,Iti las timp sa te trezesti si sa reflectezi la intrebarea mea. O sa ne mai vedem si o sa imi raspunzi. Trebuie sa ajung acasa. Pa."
A disparut. Ciudatu'. Concluzie: Trebuie sa imi schimb drumul spre casa.


luni, 11 mai 2009

Confesiuni





















Azi am vazut ceva. De fapt mi-am confirmat un gand ratacit de mult timp prin creierul meu mic.
Si anume:
  • Am incredere oarba in cei care imi dau de inteles ca vor sa fie prietenii mei.

  • Am incredere oarba in toti care ma ajuta putin, chiar daca o fac doar pentru a primi rasplata.

  • Si inca ceva. Nu am DELOC incredere in mine. Ma ratacesc printre emotiile mele puternice. Ma pierd. Nu sunt stapana pe mine. Desi muncesc pentru ce vreau am senzatia ca nu stiu si nu am facut destul, ca vocea imi e ragusita, ca mainile mele nu sunt DELOC destul de rapide pe cat ar trebui, ca mintea mea a intrat in concediu.

De ce toate astea?
Simplu.

De fiecare data cand ceva merge gresit vina cade ghici pe cine. Pe MINE! Pentru ca ma intereseaza si pentru ca ma interesez si pentru ca e interesant si pentru ca imi plalce sa rad de oamenii interesati de lucruri interesante care dau vina pe mine. Asa doar pe moment. Si lucrul interesant care e? Dupa aceea incep sa cred ca eu CHIAR SUNT de vina. Si cine rade la urma? VOI!!!

Voi Voi Voi. Intotdeauna VOI! Pentru ca eu sunt mai mica si mai fraiera, pentru ca nu sunt sigura pe mine, pentru ca imi vine sa va bag o grenada pe gat.

Eu muncesc si voi culegetii laurii. Ce frumos nu?

Ma rog. Uite asa mi-am pierdut increderea in mine, in fortele proprii.

Tac si inghit. Visez doar cand ma simt in stare. Sper doar cand nu ma vedeti. Prefer sa renunt. Prefer sa va als sa va distrati. Nu imi pasa ca radeti. Nu imi pasa ca radeti de MINE! Nu imi pasa de VOI! Nu imi pasa ca sunt singura. Nu imi pasa ca aruncati cu vorbe. Nu imi pasa. Pot si fara VOI. Sunt mica si slaba. Dar o sa-mi revin. Nu o sa mai scapati de mine.

Urasc senzatia asta. Urasc sa va fie mila de mine. Urasc sa ma uit la voi. In ochii vostri acoperiti de panza subtire croita de Ura.


Nu e nimic. O sa-mi treaca. O sa-mi treaca si o sa fiu din nou eu aia mica si enervanta care e in permanenta pe si in capul vostru. O sa-mi treaca si o sa rad de voi. De niste lucruri interesante incapabile sa rada de mine. O sa rad de voi si o sa simtiti ce am simtit si eu. O sa ma intelegeti. Abia astept.

Fii serios.


Nu am voie sa Zambesc.
Nu am voie sa Vorbesc.
Nu am voie sa Mormai.
Nu am voie sa Comentez.
Nu am voie sa Iubesc.
Nu am voie sa Tip.
Nu am voie sa Am Prieteni.
Nu am voie sa Te Intrerup.
Nu am voie sa Imi Spun Parerea.
Nu am voie sa Fac Nimic Ce Te-ar Putea Deranja.
Uitate bine la Mine. Nu sunt ca ceilalti din jurul tau. Nu imi place sa ma calci in picioare. Nu imi place sa iti bati joc de Mine. Nu ai nici un Drept.
Comentezi mult si nu faci nimic.
Eu, spre deosebire de tine...Comentez mult si fac din cand in cand si ceva bun.
Nu des. Uneori. Dar cand fac ceva bun e destul cat sa ma ierte lumea pentru Comentariile de altadata.
Daca ai o problema trebuie sa o stie toata lumea.
Daca nu iti convine ceva barfesti cu toata lumea de fata. Esti penibil/a.
Tu in sus, Tu in jos. Tu un Nimeni. De fapt. Tu un Nimic.
Scuze draga dar... daca toata lumea din jurul tau are o problema (asta doar in ochii tai)... ar trebui sa te mai gandesti inca odata. Ar trebui sa meditezi si sa iti storci creierasul ala blond si sa relizezi ca DOAR TU ai o problema. (Sau mai multe)

sâmbătă, 9 mai 2009

Pentru tine Copilu' ^^


Uite. Azi fac o exceptie. De obicei nu fac dedicatii sau chestii de genu' asta. Acum e o mica exceptie pentru ca virgula Copilu' e mic si e suparat si de fapt e tot timpu' suparat si eu vreau sa ii fac ziua mai buna pentru ca e prietenu' meu care ma sacaie cand e trist si eu il sacai pe el cand sunt trista si nu stiu ce sa ii fac.

Si nu stiu cum sa il fac sa iasa din starea asta de total sictir. Am incercat in toate felurile. Aproape.

Si eu sunt o scorpie ca nu vreau sa il vad si el e insistent(era) ca vrea sa ma vada da' asta e bafta lui. Sunt Leoaica si s-a obisnuit si nu mai insista, chit ca de fiecare data ma uit cand ies de la ore, dupa el pe strada.

Si imi pare rau ca nu il vad. Si daca il avd nu stiu ce sa-i zic. Si nu e bine nici asa. Pentru ca daca il vad sunt cu toata gashca dupa mine si trebuie sa ma grabesc.

Si asta e rau.

Si imi pare rau. Si ma simt vinovata cand e suparat desi nu am facut nimic care sa il supere. Si daca se supara el stie ca nu imi cer iertare ci il las cateva zile pana isi revine. Si stiu ca ii trece de fiecare data pentru ca si eu sunt prietena lui mica si a dreaq. ^^

Smile Copilu'. Smile! :)

joi, 7 mai 2009

Acum plange.


Scoate capu' pe fereastra. Aici ploua.

Pardon. Mint. Eu nu cred ca ploua. Eu cred ca plange.

De ce? Simplu.

Acum picaturile de ploaie sunt mai grele. Cad pe fata si imi ajung pana la suflet.

Stropii astia sunt sarati. I-am simtit pe buzele mele. i-am gustat. Au acelasi gust ca lacrimile. Lacrimile sunt sarate.

Pot sa jur ca nu ploua. Din cand in cand mai rasare cate o raza de soare exact ca un zambet. Un zambet fals ca sa nu dea de gandit oamenilor.

Nici macar nu ploua tare. Nu tu tunete, nu tu fulgere. Doar picuri mici, grei si sarati.

De obicei ploua. Acum plange.

miercuri, 6 mai 2009

Am. Mai vreau. Iti ofer.




Stii de ce imi e cel mai frica? De Mine. De mine si de spontaneitatea mea.
Si stii de ce imi mai e frica? De... Ce mai conteaza.
Ma vezi? Priveste-ma. Ma vezi? De ce nu ma vezi? Iti spun eu. Nu stiu cine sunt, ce sunt sau pur si simplu PENTRU ce sunt aici. Uneori nici macar nu imi pot da seama daca chiar SUNT eu sau o simpla iluzie, un sentiment pierdut, o speranta sau o lacrima.
Uite. Uneori nici nu vreau sa stiu adevarul. Uneori vreau doar sa inchid ochii. Sa ma las cuprinsa de somn, sa ma odihnesc, sa recuperez miile de nopti pierdute. Stii de ce?
Pentru ca nu vreau sa imi aduc aminte pentru CE si pentru CINE le-am pierdut. Gandeste-te. Pentru ce le-am pierdut? Pentru nimicuri. Pentru cine? Pentru nimeni.

Stii. Poate tu nu vezi. Poate ea nu vede. Poate el nu vede. Poate nimeni nu vede. Dar va spun eu. Am nevoie de o imbratisare. O imbratisare data din inima. O imbratisare care sa imi demonstreze ca nu sunt chiar singura, ca nu ma-ti uitat cu totii.
Ma rog. Poate iti pare banal. Poate iti pare penibil. Poate ca am si eu vise, dorinte, sperante pe care nu vreau sa le mai distruga cineva. Vreau sa imi fie bine. Vreau sa fiu eu. Vreau sa plece primavara cu tot cu pasarelele ei si cu zambetele mele false.
Prinde-ma de mana si vino cu mine. Ai incredere in mine. Nu iti pot face rau. Iti voi zambi. Si atat. Vreau sa iti ofer un zambet. Cel mai frumos zambet pe care il pot oferi cuiva. Il sacrific pentru tine. Doar ca vreau sa ma asigur ca nu il ofer unui nimeni. Vreau sa fiu sigura ca ti-l ofer TIE!

Fii tu!!!

Eu renunt. Nu ma mai cert cu nimeni pentru nimic. Faceti ce vreti. Eu imi traiesc viata fara sa va bag pe voi in seama.

Totu' e plin de ura si de egoism. Nu merita sa te invarti in juru' nimanui. Nu te mai chinui sa ii ajuti pe cei ce nu apreciaza. Cand tu ai nevoie nu te ajuta nimeni desi tu esti dispus sa multumesti.

Nu te mai chinui sa te faci placut pentru ceilalti. Fii tu! Nu are rost sa fii altcineva. Intr-o zi o sa uiti sa fii tu si o sa uiti ca ai incercat doar sa te adaptezi. Concluzie: M-am schimbat dupa/pentru voi doar ca mi-am pus memento pe telefon si in fiecare dimineata cand ma uit la ceas scrie acolo ,,Fii tu!".

Sa ma chinui sa va fac voua pe plac? Cred ca glumiti. O sa ma fac ca ploua. Care esti dispus sa ma suporti bine, care nu... si mai bine.

Incearca sa nu mai apreciezi minciuna. Am o postare undeva mai jos despre asta. Nu mai incerca sa vezi la fiecare partea buna. Uitate la ei asa cum sunt. Daca iti place ce vezi bine, daca nu... si mai bine.

Stai linistit ca nu ramai fara prieteni in modu' asta. Da' gandestete. Ai prieteni adevarati? Te ajuta cineva fara sa astepte rasplata? E cineva care nu a calcat stramb in fata ta niciodata?

Ma gandeam eu. Nu e. Deci daca stai bine sa te gandesti nici nu ai ce sa pierzi.

In colcuzie: Lasa gurile rele si ,,prietenii" in pace. Fii tu ca de aia te-o pus Dumnezeu pe Pamant. Sa fii tu nu o copie.

luni, 4 mai 2009

Noapte Buna!


Hai da! Plangi! Plangi! Asa... Ah. Iti ador lacrimile. Lacrimi de sange, lacrimi rosiatice.
Asa! Imi place asa! Plangi. Tipa. Urla! Indura! Sufera! Nu o sa mori! Nu te las sa mori. Te torturez. O sa iti revii. Asa! Ah! Ador asta! Paradisul meu!
Tipa. Asa! Nu te mai chinui sa inveti. Ai un viitor dupa care oricine ar tanji. Asa.
Imi place. Gustul sangelui tau... E diferit. E altfel. E dulce-acrisor cu o tenta de gust metalic.
Ah! Cine spunea ca sunt persoane care nu sunt bune la nimic? Uite! Cat esti de folositoare! Asa! Imi place. Urla. Nu te mai misca. Nu's pe invers. Ma multumesc cu coapsa si genunchiul tau sangerande. Perfect!
Esti perfecta din punctul asta de vedere. Doar ca ai inceput sa ma calci pe nervi cu tipetele. Acum poti sa taci. Ma poti lasa sa imi termin treaba. Nu te va durea. O sa iti treaca repede. Imediat as putea zice. Da. Imediat dupa ce ma ocup si de celalalt picior si cu inima. Apoi vei adormi. Vei dormi ca un ingeras. Nu vei mai simti nimic. Nu vei mai avea rost de prieteni. Nu vrei mai avea nevoie de El. Vei avea destul cat sa iti ajunga.
Asa. Gata cu dreptu'. Mai am un picior. Stangul. De ce ai cicatricea asta urata? De ce ai fost obraznica cand ai fost mica? De ce ai picat cu piciorul intr-o sticla. Sper ca nu ai facut si un transplant de inima fara sa stiu eu.
Asa. Piciorul stang il las intact. Asa. Perfect. Inima e in regula. Nu iti face griji. Am ascutit bine cutitul.
Asa. Ai tipat putin. Uite! Inima inca bate. Ce frumos. Va fi mai gustos. Mai placut.
Asa. Alta viata.

Tip pentru ultima data. Un tipat de final. Simt ca Viata fuge. Fuge din mine. Imi simt inima inca batand in mana. Ah. In mintea mea zambesc. E placut. Ca un pui de gaina. Schitez un zambet si ma cuprinde somnul. Nu ma mai chinui. Inchid ochii... Adorm. E placut. Inima inca imi bate in mana. Ca un pui de gaina. Gata. Imi e somn. Pleaca. Am nevoie de somn. M-am torturat destul.
Trebuia sa imi vina si mie finalul.
Unde cauti tu,/Unde cauti tu Iubirea?
Noapte buna.

sâmbătă, 2 mai 2009

Si mai Vreau! :(


Asa. Si in seara asta ghici cine a cantat in Braila de Ziua Tineretului. Addiction (Colegu' meu la tobe), Impact (Putin si Prost) si... Taxi (Putin si BUN!).

A plouat. A plouat tare si mult dar a fost frumos. A fost ea si ea si ailalta si aia pe care o urasc si El si celalalt El mai important. Faza nasoala e ca... Ne-au lipsit umbrelele. Sau cum a fost cazul meu am refuzat sa stau la adapost.

Acum sunt ca o muratura murata impreuna cu celelalte muraturi. Si am cantat mult si am tipat si mai mult si am racit.

Si am stat langa El si El langa mine si a fost frumos. Si ma doare in gat.

Si am cantat cu El si m-am uitat in ochii Lui si El s-a uitat in ochii mei si El mi-a zambit si eu i-am zambit si atat.

Si mi-a placut si mai vreau.

Unde cauti tu

Unde cauti tu, Iubirea?

Nu stii ca-i aici?

Mai vreauu!!!