luni, 30 august 2010

3 in 1

Am obosit. Am obosit sa va suport maturitatea. Iubesc sa ma alint si sa fac pe copilul. Pentru ca da, asta sunt. Un copil. Care e in stare sa gandeasca si serios, dar si optimist.
Voi ce faceti? 
Sunteti maturi si uitati sa zambiti. Nu vreau sa mai cresc. Vreau sa raman aici, cu mine, si cu o salba de zambete si tipete.
Da, cand sunt fericita, foarte fericita, ma alint fara oprire, fara sa imi dau seama, si zambesc si gesticulez si nu imi mai incap in piele de fericire. 
Dar sunt si in stare sa folosesc si raspunsul ,,Sunt doar obosita." la intrebarea ,,Ce faci?" atunci cand stresul ma apasa prea tare. Raspunsul clasic la noi in familie. Unii observa ca, la noi in familie, scuza este oboseala pentru toti dracii, pentru tot stresul, pentru toate certurile. 
De ce iti lacrimeaza ochii? 
Sunt doar obosita. si plang in continuare, linistit. 
De ce tipi la toata lumea? 
Sunt doar obosita. si incerc sa imi tin dracii in frau. 

Nu vreau sa ma las calcata in picioare, sa ma las umilita si batjocorita pentru ca, daca tac, niste sentimente nu vor fi ranite. Nu tac. Vorbesc si da, injur, si tip. Si ripostez. Pentru ca nu imi poti cere sa ma las calcata in picioare de un om care nu ma apreciaza din nici un punct de vedere. Si nu vreau sa il fac sa ma aprecieze. Doar sa tina ideile pentru el. Fie ca sunt bune, fie ca nu. 

Si am mai aflat ceva de curand. 
Stii ca am fost la mare... si stii ce am descoprit? 
Ca apa e grea. E grea ca gramaj. Si ca mod de a actiona. Dar e... spontana. 
Uite. Compozitia poate nu uimeste: H2O,  nu? Dar nu asta ma face sa vorbsc despre asta. Ci despre lipsa de maturitate a apei. 
Uneori raneste, de cele mai multe ori ajuta, dar gandestete: e un copil. 
Ia in palma putina apa si spune-i sa ramana cu tine. Ce crezi ca va face? Incet, incet se ve scurge printre degetele tale si se va duce acolo unde va vrea sa ramana. 
Sau du-te la mare si sopteste-i unui val sa nu te inece. Ce va face? Nu se va opri, va continua sa curga, fara ca macar sa se opreasca o secunda sa se gandeasca. 
Da drumul unui baraj, plin cu apa. Aceasta va incerca sa evadeze din cursa in care a fost prinsa. Sunt prea multe picaturi, iar cele care nu s-au evaporat si nu au ajuns in atmosfera, vor cauta in graba un loc sa evadeze. 
Acum inchide un copil ubtr-o camera. Si dupa doua ore da-i drumul. Va zbura, nu va alerga, pana la usa. 
Spune-i unui copil sa nu se joace cu lama de ras. Dupa jumatate de ora il vei auzi: ,,Buba, am facut buba." Dar va avea curiozitatea satisfacuta. 
Vezi? Apa e ca noi. Doar ca mai lipsita de griji.

vineri, 27 august 2010

Marea ma inghite. Iar valurile?!

Valul asta e al meu. gandesc in timp ce spuma alba a marii ma loveste. Si ce daca valul asta ma depaseste? Marea vrea sa ma inghita. iar eu nu ma impotrivesc. Mintea mea se scufunda, iar apa imi intra in gura si in nas, fara sa ii pese ca ma raneste. E impotriva mea. Curentul ma taraste prin noroi, scoici si pietre.
Corpul meu e prea mic.
Marea e prea grea.
Curentul prea puternic.
Dau din maini ca si cum e o chestie vitala, in timp ce sarea se usuca pe ochii mei rosii.
O voce se aude intr-un colt al mintii mele, un colt care a ramas uscat: Andreea esti OK? Da. Raspund cu voce tare. Cred ca m-am zgariat putin pe spate. In rest sunt OK. Si un zambet ipocrit imi apare pe fata.

*Poza va aparea cand ajung acasa. Vreau sa pun una facuta de mine.

marți, 24 august 2010

Jurnalul Evei [partea I]

SAMBATA
Am implinit aproape o zi. Am venit pe lume ieri. Sau cel putin asa mi se pare. Si de fapt asa trebuie sa fie, deoarece a existat si o alaltaieri, dar nu am fost acolo cand s-a intamplat asta, pentru ca altfel, mi-as aminti. Desi s-ar putea sa se fi intamplat fara ca eu sa-mi dau seama. Ei bine, de aici inainte voi fi foarte atenta, si daca va mai veni vreo alaltaieri, imi voi aminti de ea. Dar cel mai bine ar fi sa incep direct si sa nu permit ca amintirea sa devina confuza, deoarece instinctul imi spune ca aceste amanunte vor fi importante candva pentru istorie. Deoarece ma simt de parca as fi un experiment, da, exact ca un experiment; imposibil sa se simta cineva ca un experiment mai mult decat mine, si astfel incep sa devin convinsa de faptul ca exact asta sunt - un experiment; doar un experiment, si nimic mai mult.
Dar, daca sunt un experiment, oare sunt unul complet? Nu, cred ca nu; cred ca partea nefinalizata a experimentului face parte din experiment. Eu sunt partea principala a experimentului, dar cred ca si restul de experiment, nerealizat inca, isi are si el importanta sa in rezultatul intregului experiment. Oare pozitia mea in cadrul experimentului este asiguata, sau trebuie sa-l urmaresc si sa am grija de desfasurarea sa? Probabil ca ambele. Ceva imi spune ca eterna vigilenta este pretul platit pentru castigarea suprematiei. (Iata o fraza foarte reusita, cred, pentru cineva atat de tanar.)
Azi totul arata mai bine decat ieri. In graba de ieri, de a se termina totul, muntii au fost lasati intr-o stare neingrijita, iar unele dintre campii erau atat de pline de gunoaie si resturi incat aratau dezastruos. O capodopera atat de nobila nu ar trebui facuta in graba; iar aceasta majestuoasa lume noua este cu adevarat cea mai nobila si mai frumoasa capodopera. Si cu adevarat minunata, aproape perfecta, cu toate ca a fost conceputa intr-un rastimp atat de scurt. Mai sunt inca prea multe stele in unele locuri, si prea putine in altele, dar asta se poate rezolva, sunt sigura. Noaptea trecuta, s-a pierdut luna, care a alunecat in jos si a iesit din schema - e o mare pierdere, mi se rupe inima cand ma gandesc la asta. Nu exista nici un alt ornament care sa se compare cu ea, ca frumusete si finisaj. Ar fi trebuit sa fie mai bine fixata. Bine ar fi daca am putea-o recapata.
Dar nu se stie nimic despre locul in care ar putea fi. Si inafata de asta, oricine ar gasi-o, ar ascunde-o; sunt sigura de asta, pentru ca la fel as proceda si eu. Cred ca pot intelege asta cu sinceritate, dar deodata incep sa realizez ca esenta firii mele este dragostea pentru frumos, pasiunea pentru frumos chiar, si ca in aceste conditii nu ar fi sigur sa mi se incredinteze mie luna care apartine altei persoane ce nici macar nu stie ca ea este la mine. As putea renunta la luna gasita in timpul zilei, de frica sa nu fiu vazuta luand-; dar daca as gasi o luna noaptea, sunt sigura ca as gasi pana la urma o scuza pentru a nu spune ca este la mine, Si asta pentru ca ador lunile, fiindca sunt atat de dragute su de romantice. Mi-as fi dorit sa avem cinci sau chiar sase; cred ca nu m-as mai fi culcat; n-as fi obosit niciodata sa stau intinsa pe patul din muschi si sa privesc in sus, la ele.
Si stelele sunt bune pentru asta. Mi-ar placea sa pot aduna cateva sa mi le pun in par. Dar presupun ca asta nu se va intampla niciodata. Ai fi surprins sa stii cat de departe sunt ele, desi nu par. Atunci cand au aparut prima oara,  in noaptea trecuta, am incercat sa cobor cateva cu o prajina, dar nu le-am ajuns, ceea ce m-a uluit; pe urma am aruncat in ele cu bulgari de pamant pana cand am ostenit, dar nu le-am nimerit niciodata. Cred ca din cauza ca sunt stangace si nu sunt buna la aruncari. Nu am nimerit nici macar atunci cand am tintit o stea pe care nu mi-o doream, in speranta ca asa o voi nimeri pe cea dorita, desi am fost pe aproape pentru ca am vazut bulgari de pamant lovind chiar in mijlocul auriu al stelei de vreo patruzeci sau cincizeci de ori, tot am ratat, si daca as mai fi rezistat inca putin poate ca as fi putut sa dobor o stea. Asa incat am plans nitel, ceea ce este foarte normal, presupun, pentru varsta mea, si dupa ce mi-am tras sufletul, am luat un cos si am plecat sa culeg stelele dintr-un loc aflat la marginea cercului, acolo unde ele erau aproape de pamant si de unde le puteam aduna cu mainile, ceea ce era mai bine, deoarece puteam astfel sa le iau cu delicatete, fara sa le sparg. Dar nici asa nu am reusit s ale culeg, astfel incat, intr-un tarziu, m-am dat batuta; eram atat de obosita incat abia mai puteam sa-mi misc picioarele; si in plus, facusem basici, astfel incat fiecare pas imi provoca suferinta.
Nu m-am putut intoarce acasa; eram prea departe si se lasase frig; dar am intalnit in drumul meu niste tigri si m-am cuibarit printre ei unde ma simteam extrem de confortabil, mangaiata de respiratia lor dulce si placuta, in care imteam aroma capsunilor mancate. Nu mai vazusem tigri pana atunci, dar imediat am stiut ca sunt, datorita dungilor de pe blana. Daca as putea avea si eu o astfel de haina, mi-as face o haina superba din ea.
Azi ma pricep mai bine la distante. Am fost atat de nerabdatoare sa intru in posesia oricarui lucru frumos incat m-am repezit sa-l apuc fara sa ma gandesc ca este prea departe, sau ca, desi pare aproape, de fapt este destul de departe, si drumul pana la el este plin de spini!
Dar mi-a invatat lectia; si in acelasi timp am conceput, singura singurica, si o axioma - prima mea axioma: EXPERIMENTUL ZGARIAT OCOLESTE SPINUL. Cred ca este o o axioma destul de buna pentru cineva atat de tanar ca mine.
M-am invartit in jurul celuilalt Experiment, ieri la pranz, pastrand insa distanta, pentru a vedea daca pot sa imi dau seama la ce este bun. Dar nu am reusit sa-mi dau raspunsul. Cred totusi ca este un barbat. Nu am mai vazut pana acum, un barbat, dar el arata ca un barbat, si sunt sigura ca exact asta este. Mi-am dat seama ca el mi-a trezit curiozitatea mai mult decat oricare alta reptila. Asta in cazul in care este o reptila, si cred ca asta e pentru ca are o claie neingrijita de par si ochii albasti, si arata ca o reptila. Nu are solduri; are bustul conic; cand sta in picioare este desirat ca o turla; deci cred ca este o reptila, desi ar putea fi si altceva.
La inceput mi-a fost teama de el, si fugeam de cate ori se intorcea spre mine, deoarece credeam ca vrea sa ma vaneze; dar incetul cu incetul mi-am dat seama ca vrea doar sa plece de acolo, asa incat dupa ce mi-am infrant timiditatea, l-am urmarit peste tot, de la o distanta de douazeci de iarzi, timp de mai multe ore,  ceea ce a sfarsit prin a-l enerva si nemultumi. In cele din urma, s-a suparat de-a binelea, s-a urcat intr-un copac. Am asteptat destula vreme sa coboare, dar vazand ca nu are de gand sa o faca l-am lasat in pace si am plecat acasa.
Si azi, s-a intamplat acelasi lucru. L-am lasat cocotat in acelasi copac.

DUMINICA
Este tot acolo. Aparent, se odihneste. Dar stiu ca este doar un siretlic, pentru ca nu Duminica este zi de odihna, ci Sambata. Mi se pare o creatua pentru care odihna este mai interesanta decat orice altceva. Pe mine m-ar obosi sa dorm atat de mult. Ma oboseste si sa stau mereu in jurul lui, apndind copacul in care doarme. Ma intreb pentru ce a fost creat, pentru ca nu l-am vazut niciodata facand ceva.
Am fost asa de fericita ca au adus inapoi Luna ieri noapte! Cred ca a fost foarte cinctit din partea lor. Dupa un timp, insa, ea a coborat din nou si a cazut de pe bolta, dar nu-mi mai fac griji, stiind ca am vecini atat de cumsecade  care o vor aduce inapoi. Mi-as dori sa le pot arata intr-un fel recunostiinta mea. Mi-ar placea sa le trimit niste stele, pentru ca noi avem mai multe decat ne trebuie. Cand spun ca mi-ar placea, ma refer la mine, intrucat, dupa cate vad eu, reptilei nu-i pasa de astfel de lucruri.
Are gusturi proaste si nu e prea bun la suflet. Cand m-am dus la el, ieri seara, cand asfintea soarele, l-am gasit dat jos din copac, stand langa iaz si incercand sa prinda pestii pestriti din el; a trebuit sa arunc cu bulgari de pamant in el, pentru a-l face sa lase pestii linistiti si sa se urce la loc in copac.  Ma intreb daca ASTA era scopul pentru care a fost creat. Dar oare nu avea pic de inima? Nu avea pic de mila pentru acele biete mici creaturi? Cum e posibil sa fie proiectat sai fabricat pentru un scop atat de brutal? Si totusi, se apre ca asa stau lucrurile. Unul dintre bulgarii pe care i-am aruncat in el il nimerise in spatele urechii si asta l-a facut sa vorbeasca.  Am fost socata pentru ca era prima data cand auzeam vorbind pe altcineva infara de mine. Nu am inteles ce spunea, dar cuvintele pareau ca ii exprima sentimentele.
Dupa ce am avzut ca poate vorbi, am simtit un interes nou epntru el, deoarece ador sa vorbesc; vorbesc cat e ziua de lunga si chiar si in somn, ceea ce este foarte interesant, dar daca as avea pe altcineva cu care sa vorbesc ar fi de doua ori mai interesant, si as vrea, as putea sa nu ma mai opresc din vorbit deloc.

Daca reptila este un barbat, inseamna ca nu este un lucru, nu-i asa? Ceea ce nu este prea gramatical, nu? Cred ca mai bine m-as gandi la reptila ca la un ,,el". Cred ca da. In acest caz, trebuie sa ma gandesc la cum s-ar declina acest cuvant, deci: la nominatic, EL, la dativ, LUI, air la gerunziu, ,,A, al, ai, ale LUI". Ei bine, voi considera creatura ca fiind un barbat, si in loc de ,,asta" ii voi spune ,,el" de atatea ori cat va fi necesar pentru a deveni altceva decat este acum. Ce aceste notiuni voi putea opera mai usor,  eliminand incertitudinile de pana acum.

DUMINICA DIN SAPTAMANA URMATOARE
Toata saptamana asa m-am invartit in jurul lui, incercand sa facem cunostiinta. A trebuit ca eu sa fac conversatie, pentru ca el era timid, dar asta nu m-a deranjat. Parea multumit s ama aibe in jur, iar eu am folosit sociabilul pronume ,,noi" mereu, pentru ca parea flatat ca-l includ si pe el.

luni, 23 august 2010

La revedere, Braila! Bine m-ai gasit, mare!

Daca nimeni nu a adus marea la Andreea/ Bebe/ Smile/ Creatsa [cum vreti sa imi spuneti], se duce Andreea/ Bebe/ Smile/ Creatsa la mare! 
Plec la mare si ma intorc la sfarsitul saptamanii. Nu promit ca o sa reusesc sa gasesc net pe acolo asa ca... 
Oricum. Daca ma cautati ma gasiti la Saturn. Hotel Saturn. Primul hotel verde. Adica ecologic, stii tu. Chestii de alea. Si cat tanjeam dupa asta. :)
Aproape ca mi-am implinit si visul de vara asta: sa ajung la mare. Aproape.  
Ne vedem la sfarsit de saptamana. Promit sa ma intorc cu o postare noua, interesanta si plina de veselie. 

vineri, 20 august 2010

Vanille VII

Niciodata nu s-a grabit asa de tare sa spuna povesti. Niciodata nu a fost atat de nerabdatoare sa fie inconjurata de niste fete plictisite si o liniste ostila. Sare peste borduri, peste garduri, peste gropitele mici din asfalt, ocoleste in pasi de dans persoanele de pe strada si zambeste fiecarui copil mic. 
E in centrul orasului si versuri care credea ca sunt uitate ii vin acum pe buze pentru a fi fredonate. Nu mai vede norii grosi care se lasa incet peste oras si nu se gandea ca din cauza asta baiatul nu va veni. Va fi acolo. Stia asta. Ii promisese. 
A ajuns. 
Se uita in stanga, dreapta: nimeni. Nu-i nimic. Va veni. 
Se pune repede pe un carton de la o cutie mare si astepta. Se aseaza turceste si bretonul negru ii cade peste ochi. Pentru doua secunde diamantele verzi sunt acoperite de niste pleoape albe ca laptele, iar atunci cand diamantele sunt descoperite un chip cunoscut este langa ea. 
-Ai venit... 
-Da. Nu puteam sa lipsesc de la ultima ta poveste, nu?
-Nu, bineinteles ca nu. De ce ,,ultima poveste"? 
-De ce nu? 
-Pentru ca daca nu spun povesti nu mai am cum sa traiesc. O sa fiu un copil al strazii care va muri de foame.
-M-am interpretat gresit. Asta va fi ultima poveste pe care o vei spune pentru a supravietui. M-am interesat, am facut unele aranjamente, ti-am gasit un loc cald in care poti sta. 
-Nu vreau in orfelinate sau chestii de genul. Prefer sa indur frigul. 
-Nu ma refeream la asta. Dar stii, am o casa mare si un unchi cu un venit mediu care ma are in grija de cand sunt mic. Nu te oblig. Doar iti ofer o varianta. Nu vei avea un program incarcat, dar vei urma o scoala. Nu vei mai sta pe undeva prin aer liber, dar vei putea dormi vara pe balcon daca vrei... Vei avea un acoperis deasupra capului dar... nu vei avea propria ta camera... va trebui sa o imparti cu mine. 
Ochii lui Vanille se mareau pe parcurs ce baiatul vorbea si nestematele acelea verzi parca nu mai fusesera de mult atat de fericiti. Inima ii batea din ce in ce mai repede, simtea fiecare bataie, o simtea in urechi. Fiecare cuvant ii mangaia timpanele si ii facea respiratia sa o ia razna.
De ce era bun cu ea? 
-Uite.. ceilalti vin. Spune-ti povestea si apoi iti poti acorda tot timpul din lume ca sa te hotarasti. 
Vanille a tacut si, fericita, a asteptat ca toata lumea sa se adune. 
Erau atat de multi... atat de tristi... atat de banali... Copii s-au adunat primii, plictisiti, apoi cativa adulti care, chipurile, aveau grija de cei mici.
Totul a decurs normal: subiectul a fost repede hotarat, povestea a fost spusa pe acelasi ton neutru ca si altadata. Vanille s-a indreptat, la sfarsit, cu apsi inceti spre coltul cladirii, baiatul era in spatele ei cu pachetul pregatit pentru refuzul fetei. 
-Deci...? 
Vocea ii era stinsa si timida. 
-Vin. 
Soapta lui Vanille a fost aproape imperceptabila, dar baiatul a prins-o din zbor. Se trezi brusc imbratisata de niste brate calde, o imbratisare stransa si calda, din inima: cat de mult ii lipsise asta. Baiatul s-a dezlipit de Vaille si s-a prezentat:
-David. 
-Willa. 
Zambetele vesele au aparut pe ambele fete. Tot chinul se terminase datorita cui? Lui David, baiatul care arata identic cu Willa? Nu. Willa nu credea asta. Totul se terminase datorita Norocului, pentru ca dupa o perioada neagra, urmeaza una roz. 

Au trecut 6 ani de atunci. Willa a ajuns o scriitoare de proza scurta; o scriitoare bine platita. Si-a publicat in jur de 17 carti cu povesti de toate genurile. Este platita bine si locuieste inca cu David. 
In momentul de fata se afla la lansarea celei de-a 18-a carti: ,,PierdutA. Regasit." Acum, dupa scurta prezentare pe care a facut-o Bestseller-ului da autografe scurte si fara sa se gandeasca la ce face. Carte dupa carte, citor dupa cititor, semnatura dupa semnatura. Ridica ochii si priveste la fiecare persoana, fara a-i da atentie. Cu totii sunt fericiti ca au intalnit o scriitoare. Dar ea nu mai era fericita. A fost la prima carte, si la a doua, si apoi la a treia. Dar acum se saturase de ipocrizia asta. Nu mai voia sa aiba acel zambet ipocrit pe fata. Voia sa planga incet. De ce urmase impulsul de a publica o carte care ii spune povestea vietii sub forma unui roman? 
Urmatoarea semnatura. Dar acum nu mai avea nici o carte bagata sub nas cu forta. Ridica ochii si vazu o femeie batrana, cu ochi tematori si maini tremurande. Avea trasaturi atat de cunoscute. 
-Willa... hai acasa. 
Vocea... acea voce. Nu... ii trezea prea multe amintiri. Nu se mai putea stapani. David observa si veni langa ea. 
-Esti OK? Dar ea nu il baga in seama. Cu un ultim efort rosti:
-Casa mea este acolo unde sunt primita cu zambete pe fata si unde sunt inconjurata de persoane care ma iubesc. Tu... voi nu mai reprezentati acea ,,casa" de ani de zile. Vrei autograf sau il lasi pe urmatorul? 

~SFARSIT~

joi, 19 august 2010

EXTRASE DIN JURNALUL LUI ADAM [partea II]

MARTI
A adoptat un sarpe acum. Celelalte animale se bucura, pentru ca facea tot timpul experimente pe ele, tulburandu-le; iar eu ma bucur pentru ca sarpele vorbeste, ceea ce imi permite si mie sa ma odihnesc.

VINERI
Spune ca sarpele o sfatuieste sa incerce fructele copacului si ca rezultatul va fi o educatie aleasa si fina, si nobila. I-am spus ca va mai fi un rezultat - ca va aduce moartea in lume. A fost o greseala - mai bine tineam aceasta remarca pentru mine; nu a facut decat sa-i dea o idee - ar putea salva vulturul bolnav si ar oferi carne proaspata leilor si tigrilor abaturi. Am sfatuit-o sa stea departe de copac. A spus ca nu o va face. Presimt ca vor vi probleme. Voi emigra.

MIERCURI
Am avut o zi variata. Am evadat noaptea trecuta si am calarit un cal toata noaptea cat de repede a putut alerga el, sperand sa ies din Parc si sa ma ascund in alta tara inainte ca necazurile sa inceapa; dar n-a fost sa fie. La aproximativ o ora dupa rasarit, in timp ce calaream pe un camp inflorit, unde mii de animale pasteau, dormeau sau se jucau intre ele conform obisnuintei, dintr-o data au izbucnit intr-o furtuna de zgomote infioratoare si, intr-o clipa, valceaua s-a transformat intr-un camp de lupta disperata unde fiecare fiara o ucidea pe cea de langa ea. Stiam ce insemna acest lucru - Eva a mancat fructul si moartea a patruns in lume... Tigrii mi-au mancat calul, fara sa reactioneze cand le-am spus sa inceteze; si m-ar fi mancat si pe mine daca as mai fi stat pe acolo - ceea ce nu am facut, ci am fugit in mare graba... Am gasit un loc, in afara Parcului, si a fost foarte confortabil pentru cateva zile, dar m-a gasit. M-a gasit si a nuit locul Tonawanda - spune ca asa ARATA. De fapt, nu mi-a parut rau ca a venit, pentru ca nu prea era hrana aici, iar ea a adus cateva din merele acelea. Am fost obligat sa le mananc, imi era foarte foame. A fost impotriva principiilor mele, dar am aflat ca principiile nu au o forta reala pe stomacul gol. A venit invelita in crengi si frunze, iar cand am intrebat-o ce inseamna prostia asta si i le-am smuls si i le-am aruncat, a chicotit si a rosit. Nu mai vazusem niciodata o persoana chicotind sau rosind, ceea ce mi s-a parut nepotrivit si stupid. A spus ca in curand voi sti si eu cum e. Asa a fost. Asa infometat cum eram, am pus jos marul pe jumatate mancat - cu siguranta cel mai bun pe care l-am vazut, avand in vedere anotimpul aproape trecut - si m-am invelit cu frunzele si crengile aruncate, dupa care i-am vorbit destul de sever si i-am spus sa aduca mai multe si sa nu se dea in spectacol. A facut-o si, dupa aceea, ne-am dus la locul luptei dintre bestii si am ales cateva piei pe care am pus-o sa le coasa si sa faca niste haine pentru ocaziile publice. Nu sunt confortabile, e adevarat, dar au stil, iar acesta este cel mai important lucru cand vine vorba de haine. ... Mi se pare ca ea este o companie placuta. Cred ca as fi singur si trist fara ea, acum ca mi-am pierdut domeniul. Inca ceva, ea spune ca este randuit ca de aici incolo sa ne castigam traiul prin munca. Va munci. Eu voi veghea ca toate sa mearga cum trebuie.

ZECE ZILE MAI TARZIU
Da vina pe MINE ca fiind cauza dezastrului ce ne-a afectat! Spune, cu aparenta sinceritate si adevar, ca Sarpele a asigurat-o ca fructul interzis nu era marul, ci castana. I-am spus ca sunt nevinovat in acest caz, pentru ca nu am mancat castane. A mai spus ca Sarpele a informat-o ca acest cuvant, ,,castana" era un termen figurat pentru o gluma veche si rasuflata. Am palit la auzul acestora, deoarece facusem multe glume pentru a face timpul sa treaca mai putin plictisitor, iar unele dintre ele puteau fi si cum spunea ea, dar am presupus cu sinceritate ca erau noi cand le-am spus. M-a intrebat daca am spus vreo gluma exact la momentul petrecerii catastrofei. Am fost obligat sa recunosc ca am spus una, desi in gand. Era cam asa. Ma gandeam la Cascada si mi-am spus: ,,Ce minunat ar fi sa vad acel minunat curs de apa revarsandu-se aici!" Apoi, intr-o clipa, un gand mi-a stranatut mintea si l-am lasat sa zboare, spunand ,,ar fi si mai minunat sa o vad revarsandu-se acolo sus!" - si cand eram cat pe ce sa mor de ras, natura s-a dezlantuit in razboi si moarte si a trebuit sa fug pentru a-mi salva viata. ,,Poftim, spuse ea triumfatoare, asta e; Sarpele a pomenit chiar de aceasta gluma si a numit-o prima Prima Castana, despre care a spus ca e contemporana cu creatia." Vai, intr-adevar este vina mea. Daca nu as fi fost atat de mucalit; of, daca n-as fi avut niciodata acel gand stralucit!

ANUL URMATOR
I-am dat numele Cain. L-a prins in timp ce punea capcane pe malul nordic al lacului Erie; l-a prind in padurea aflata la vreo doua mile de salasul nostru - sau poate ca erau vreo patru, nu stie sigur. Ne seamana oarecum, si ar putea fi inrudit cu noi. Cel putin asta crede ea, dar dupa mine e o greseala. Diferenta de marime indreptateste concluzia mea cum ca ar fi o noua specie de animal - un peste poate, desi cand l-am bagat in apa ca sa vad, s-a scufundat, iar ea a plonjat si l-a scos inainte ca experimentul sa poate aduce lumina asupra faptului. Inca mai cred ca e un peste, dar ei nu ii pasa ce e si nu ma va lasa sa incerc. Nu inteleg. Venirea creaturii pare sa-i fi schimbat intreaga natura si sa o fi facut de neclintit in ceea ce priveste experimentele. Se gandeste mai mult la acesta decat la orice alt animal, dar nu poate explica de ce. Mintea ei e tulburata - totul o demonstreaza. Uneori poarta pestele in brate jumatate de noapte atunci cand plange si vrea sa ajunga la apa. In astfel de momente apa iese din acele locuri mici de pe fata ei cu care se uita si mangaie pestele pe spate si face zgomote blande cu gura pentru a-l linisti, aratandu-si tristetea si grija in o suta de feluri. Nu am vazut-o niciodata asa cu vreun peste, iar acest lucru ma nelinisteste nespus. Obisnuia sa duca la fel in brate puii de tigru si sa se joace cu ei, inainte de a ne fi pierdut domeniul, dar era numai in joaca; nu s-a ingrijorat la fel de mult pentru ei atunci cand nu le-a priit cina.

DUMINICA
Nu lucreaza duminica, ci leneveste foarte obosita; ii place sa tina pestele deasupra ei; face zgomote stupide pentru a-l amuza si se preface ca ii rontaie labele, ceea ce il face sa rada. Ma pune pe ganduri... Si mie a inceput sa imi placa duminica. Sa veghezi toata saptamana la bunul mers al lucrurilor este foarte obositor pentru corp. Ar trebui sa existe mai multe duminici. Pe vremuri erau destul de grele, dar acum sunt utile.

MIERCURI
Nu e un peste. Nu prea pot sa imi dau seama ce este. Scoate zgomote curioase si diabolice atunci cand nu este satisfacut, si gangureste cand e multumit. Nu este ca noi, pentru ca nu merge; si nu e nici pasare, pentru ca nu zboara; nu este broasca pentru ca nu sare; nu este sarpe, pentru ca nu se taraste; sunt sigur ca nu e un peste, desi nu am avut ocazia sa aflu daca poate inota sau nu. Nu face decat sa stea culcat, in mare parte pe spate, si cu picioarele in sus. Nu am mai vazut vreun animal care sa faca asta. Am spus ca mi se pare o enigma; dar ea nu a facut decat sa admire cuvantul, fara a-l intelege. Daca moare, il voi dezmembra sa vad cum e facut. Niciodata nimic nu m-a facut atat de curios.

TREI LUNI MAI TARZIU
 Perplexitatea se accentueaza in loc sa scada. A incetat sa mai stea culcat si acum umbla in patru labe. Cu toate acestea este diferit fata de alte animale cu patru picioare, in sensul ca picioarele din fata ii sunt neobisnuit de scurte, ceea ce face ca mare parte a fiintei sale sa stea destul de inconfortabil ridicata in sus, ceea ce nu este deloc atragator. Dar in mare este alcatuit cam ca noi, desi metoda sa de deplasare arata ca nu suntem aceeasi specie. Picioarele scurte din fata si cele lungi din spate indica faptul ca face parte din familia cangurilor, dar reprezinta o combinatie frapanta de la acea specie, pentru ca un cangur adevarat sare, in timp ce acesta nu o face niciodata. Totusi este o varietate curioasa si interesanta, care nu a mai fost catalogata anterior. Cum eu am fost cel care a descoperit-o, ma simt indreptatit sa imi asum meritul pentru aceasta descoperire prin a-i da un nume, motiv pentru care i-am spus KANGAROORUMADAMIENSIS... Trebuie sa fi fost pui cand a venit, pentru ca de atunci a crescut considerabil. Acum trebuie sa fie cam de cinci ori mai mare decat atunci, iar cand e nemultumit poate face cam de douazeci si doua pana la treizeci si opt mai mult zgomot decat la inceput. Constrangerea nu modifica acest lucru, ci are efect opus. Drept care am renuntat la acest sistem. Ea il impaca prin persuasiune si dandu-i lucruri pe care imi spunea inainte ca nu i le va da. Asa cum am observat deja, nu am fost acasa cand a aparut prima data la noi, si ea mi-a spus ca l-a gasit in padure. Pare ciudat sa fi fost singurul, dar asa trebuie sa fie, pentru ca m-am epuizat multe saptamani incercand sa mai gasesc unul pentru a-l adauga la colectie si pentru ca acesta sa se joace cu el; in acest caz, cu siguranta ar fi mai tacut si l-am putea imblanzi mai usor. Dar nu am gasit nici unul, nici macar ramasitele; iar ceea ce este si mai ciudat, nici o urma. Trebuie sa traiasca pe pamant, pentru ca nu se poate ajuta singur; prin urmare, cum s-a deplasat fara sa lase nici o urma? Am pus o duzina de capcane, dar fara folos. Am prins toate animalele mici, mai putin pe acesta; animale care, cred eu, cad in capcana din curiozitatea de a vedea pentru ce e laptele acolo. Nu il beau niciodata.

TREI LUNI MAI TARZIU
Cangurul continua sa creasca, ceea ce este foarte ciudat si curios. Nu am vazut niciodata unul care sa creasca atat de incet. Acum are blana pe cap; nu blana ca de cangur, ci mai exact ca parul nostru,  cu exceptia faptului ca este mai fin si mai moale si ca in loc sa fie negru, este rosu. Sunt cat pe ce sa imi pierd mintile in fata dezvoltarii capricioase si enervante a acestei ciudatenii zoologice neclasificabile. Daca as putea sa mai prind unul -  dar nu am nici o sansa; este o noua specie, iar acesta este singurul exemplar, asta e clar. Am prins insa un cangur adevarat si l-am adus acasa, gandindu-ma ca acesta, fiind singur, l-ar vrea mai degraba pe acesta decat sa nu aiba nici o ruda, sau vreun animal fata de care sa simta o apropiere sau din partea caruia sa primeasca mila pentru starea sa de parasire aici, printre straini care nu-i cunosc obiceiurile sau nu stiu ce sa-i faca pentru a-l face sa se simta intre prieteni; a fost inca o greseala  - a avut asa o izbucnire cand a vazut cangurul, incat am fost convins ca nu a mai vazut niciodata nici unul. Imi e mila de acest biet animal zgomotos, dar nu pot face nimic pentru a-l face fericit. Daca l-as putea imblanzi - dar este exclus; cu cat incerc, cu atat mai rau pare sa fie. Ma doare inima sa asist la micile sale furtuni de tristete si pasiune. Am vrut sa ii dam drumul, dar ea nu a vrut sa auda. Mi s-a parut crud, ceea ce ei nu ii sta in caracter; si, cu toate acestea, poate ca ea are dreptate. Ar putea fi mai singur ca niciodata, pentru ca daca eu nu am gasit altul din specia lui, cum ar putea sa o faca EL?

CINCI LUNI MAI TARZIU
Nu este cangur. Nu, pentru ca se ajuta tinandu-se de degetul ei, facand astfel cativa pasi pe picioarele din spate, dupa care cade. Este probabil vreun fel de urs; cu toate acestea, nu are coada - deocamdata - si nici blana, mai putin pe cap. Continua sa creasca - lucru curios, pentru ca ursii isi inceteaza cresterea mai repede. Ursii sunt periculosi - de la catastrofa noastra - si nu il voi lasa pe acesta sa amusine pe aici fara botnita. I-au propus ei ca ii iau un cangur daca renunta la acesta, dar nu am avut succes - este hotarata sa ne expuna la tot felul de pericole prostesti, cred. Nu era asa inainte de a-si fi pirdut mintile.

DOUA SAPTAMANI MAI TARZIU
I-am examinat gura. Inca nu e nici un pericol: are doar un dinte. Coada inca nu are. Face mai mult zgomot decat inainte - si in special noaptea. M-am mutat de acolo. Ma voi duce insa acolo dimineata, la micul dejun, pentru a vedea daca are mai multi dinti. Cand gura i se va umple cu dinti va fi timpul sa plece, pentru ca un urs nu are nevoie de coada pentru a fi periculos.

PATRU LUNI MAI TARZIU
Am fost o luna plecat la vanat si la pescuit in regiunea pe care o numeste Bufallo; nu stiu de ce, pentru ca acolo nu sunt bizoni. Intre timp, ursul a invatat sa se miste incoace si-ncolo pe picioarele din spate si spune ,,tata" si ,,mama". Cu siguranta este o noua specie. Aceasta asemanare cu cuvintele poate fi pur si simplu accidentala, desigur, fara scop sau noima; dar chiar si in acest caz tot este extraordinar si este un lucru pe care nici un urs nu poate sa il faca. Aceasta imitare a vorbirii, alaturi de apsenta generala a blanii si a cozii, sunt indicatii suficiente ca acesta este un nou fel de urs. Continuarea studierii sale va fi deosebit de interesanta. Intre timp voi pleca intr-o lunga expeditie prin padurile din nord si voi face o cercetare exhaustiva. Cu siguranta trebuie sa fie vreunul pe undeva, iar acesta va fi mai putin periculos cand va avea un companion din propria sa specie. Voi pleca neintarziat, dar ii voi pune mai intai botnita acestuia.

TREI LUNI MAI TARZIU
A fost o vanatoare foarte, foarte obositoare, dar nu am avut succes. Intre timp, fara a pleca de pe domeniul casei, ea a mai prins unul! Nu am vazut niciodata atata noroc. As fi putut vana in aceste paduri o suta de ani si nu m-as fi intalnit niciodata cu aceasta creatura.

IN ZIUA URMATOARE
L-am comparat pe cel nou cu cel vechi si e clar ca amandoi fac parte din aceeasi specie. Voiam sa impaiez unul pentru colectia mea, dar ea a fost impotriva dintr-un motiv sau altul; asa ca am renuntat la idee, desi cred ca este o greseala. Va fi o pierdere ireparabila pentru stiinta daca vor scapa. Cel mai amre este mai bland decat inainte si poate rade si vorbi ca un papagal, invatand acestea, fara indoiala, din cauza ca a srar prea mult langa papagal  si pentru ca are o capacitate imitativa foarte dezvoltata. Voi fi umit daca se va dovedi a fi o noua specie de papagal; desi nu ar trebuie sa fiu, totusi, uimit, fiindca a fost deja tot ceea ce am putut sa-mi inchipui din primele sale zile, pe cand era peste. Cel nou este la fel de urat ca si cel mare la inceput; are aceeasi piele galbejita si rosie precum carnea cruda si acelasi cap ciudat fara blana pe el. Ea ii spune Abel.

ZECE ANI MAI TARZIU
Sunt BAIETI; am aflat asta demult. Venirea lor in acea forma mica si imatura nu-a incurcat; nu eram obisnuiti cu ea. Sunt si cateva fete acum. Abel este un baiat bun, dar Cain poate ar fi fost mai bine daca ar fi ramas urs. Dupa toti acesti ani  vad ca la inceput m-am inselat in ceea ce o priveste pe Eva; este mai bine sa traiesti inafara Gradinii cu ea decat inauntru, fara ea. La inceput am crezut ca vorbeste prea mult; dar acum mi-ar parea rau sa nu mai aud aceasta voce si sa iasa din viata mea. Binecuvantata fie castana care ne-a apropiat si care m-a invatat sa cunosc bunatatea inimii ei si dulceata spiritului sau!

Ma simt prost ca sunt nervoasa.

Ma simt bolnava. De fapt nu bolnava. Ma simt bolnav de nervoasa, de impulsiva. 
Am o stare care ma scoate pe MINE din sarite, apoi pe voi, cei care stati pe langa mine... 
Si imi pare sincer rau doar ca simt ca nu ma pot controla. Daca nu ma baga nimeni in seama si daca nu imi acordati nici o sansa sa ma bag in discutiile voastre reusesc sa stau calma, sa tac si sa nu explodez. Asta doar pana cand am sansa sa ma rastesc la vreunul din voi. Asta ma sperie. 
Ma sperie ideea ca o sa va suparati pe mine din cauza unei stari pe care simt ca nu o pot controla. Ma gandesc sa ma inchid in casa pana imi revin dar asta nu cred ca ar fi o solutie nu? Probabil ca, stand singura intre 4 pereti pana seara, cand vin ai mei acasa, as turba de tot. 
Maine dimineata o sa ies la o serie de cumparaturi, asa, de genul ,,ce draguta e asta.Pacat ca nu o sa am nevoie de ea. Dar ce pret imens areeee... Nu-i nimic. O vreau". Asta probabil imiva face mai multi nervi sau ma va calma. Dar eu imi asum riscurile.
Mi-a palcut azi o faza de genul: ,,Andreea ce ai?" Sunt nervoasa. ,,De ce esti nervoasa?" Degeaba. Si tampesc: eu nu pot fi nervoasa degeba. 
Si eu mi-am simtit disperarea in glas. Sunt curioasa daca ceilalti au facut-o. 

marți, 17 august 2010

Am castigat!

Multumesc frumos celor care m-au ajutat atunci cand am avut nevoie. Uite, datorita ajutorului primit, am reusit sa castig.
Castigatoarea concursului Bloguieste brailene! organizat de Braila Blog in colaborare cu E-ProDesign şi Braila-Portal este Andreea Ureche cu un total de 142 de voturi din 222.

Multumesc muult de tot! 

joi, 12 august 2010

Sugestii?

Viata ar fi mai buna daca nu ar exista agresiunile fizice. 

Acum ma simt mai bine. Lucrul pe care voiam sa il comentez astazi a fost... uitat. 
Asa. Dar ca sa nu plec degeaba de aici, o sa va vorbesc despre... ce vreti voi. O sa astept subiecte de la oricne, subiecte pe care vreti sa ma vedeti comentandu-le si daca cred ca sunt in stare sa leg 4 propozitii pe subiectul ala o voi face, si voi ve-ti afla primii. 
Pentru moment lucrez si copii incontinuu din JURNALUL LUI ADAM SI AL EVEI pentru ca daca nu continui pana termin de scris o sa... o sa ma plictisesc si o sa las povestea in pom. Asa ca... Ascultati aici! 
Astept sugestiile voastre.

vineri, 6 august 2010

EXTRASE DIN JURNALUL LUI ADAM [partea I]

LUNI
Aceasta noua creatura cu parul lung imi sta tot timpul in cale. E tot timpul prezenta si ma urmareste peste tot. Mu imi place; nu sunt obisnuit sa am companie. Mi-as dori sa stea cu animalele... Azi e innorat, bate vantul dinspre rasarit; cred ca o sa si ploua... NOI? De unde am invatat cuvantul asta? - il foloseste noua creatura.

MARTI
Am cercetat marea cascada. Este, cred, cel mai frumos loc de pe domeniu. Noua creatura o numeste Cascada Niagara - de ce, chiar nu stiu. Spune ca ARATA precum Cascada Niagara. Asta nu e un motiv, ci mai degraba un capriciu si imbecilitate. Niciodata nu am sansa sa dau si eu nume lucrurilor. Noua creatura boteaza tot ce intalneste, inainte ca eu sa pot protesta. Si intotdeauna sub acelasi pretext - ARATA ca acel lucru. Sa luam pasarea dodo, de exemplu. Spune ca in momentul in care te uiti la ea poti vedea dintr-o privire ca ,,arata ca un dodo". Va trebui sa pastreze acel nume, fara indoiala. Ma oboseste sa ma gandesc la asta, si oricum nu-mi face bine. Dodo! Nu arata a dodo mai mult decat mine.

MIERCURI
Mi-am construit un adapost impotriva ploii, dar nu m-am putut bucura de el in pace. Noua creatura l-a invadat. Cand am incercat sa o dau afara a inceput sa verse apa din gaurile cu care se uita, stergandu-se cu dosul labelor, si a scos un zgomot ca acela al animalelor cand sunt in pericol. Mi-as dori sa nu vorbeasca; vorbeste intr-una. Suna ca o lovitura nedreapta data creaturii, ca o insulta; dar nu asta e intentia mea. Nu am mai auzit niciodara vocea umana, si orice zgomot nou si ciudat care se insinueaza in linistea solemna a acestei singuratati de vis imi tulbura auzul si pare o nota falsa. Si aceas nou sunet este atat de aproape de mine; pe umarul meu, exact in urechea mea, mai intai pe o parte, apoi pe cealalta, iar eu sunt obisnuit cu sunetele care sunt mai mult sau mai putin departate de mine.

VINERI
Botezul lucrurilor continua nesabuit, in ciuda a orice as putea eu face. Imi venise ideea unui nume foarte bun pentru domeniu, si chiar era foarte muzical si dragut - GRADINA RAIULUI. Personal, continui sa il numesc asa, dar nu o mai fac in public. Noua creatura spune ca e plin de paduri si de stanci si peisaje, si ca de aceea nu seamna cu o gradina. Spune ca ARATA ca un parc si ca nu e nimic altceva DECAT un parc. Consecventa, si fara a se consulta cu mine, abotezat domeniul cu un nou nume, PARCUL CASCADA NIAGARA.  Parerea mea este ca e destul de arogant. Si deja a aparut si o inscriptie:
NU CALCATI
IARBA
Viata mea nu mai este la fel de fericita cum era.

SAMBATA
Noua creatura mananca prea multe fructe. Cel mai probabil noi vom ramane fara fructe. ,,Noi", din nou - aceasta este cuvantul EI; si al meu, acum, din cauza ca-l aud prea mult. In dimineata asta e o ceata deasa. Eu nu obisnuiesc sa ies pe ceata. Creatura insa, da. Iese indiferent de vreme, dupa care da buzna inauntri cu picioarele pline de noroi. Si vorbeste. Ce liniste si placut era aici.

DUMINICA
Am scapat. Aceasta zi incepe sa fie din ce in ce mai plictisitoare. A fost selectata si diferentiata in noiembrie anul trecut ca o zi speciala fata de celelalte. Inainte mai aveam inca sase astfel de zile pe saptamana. In dimineata asta am prins creatura incercand sa ia meere din copacul interzis.

LUNI
Noua creatura spune ca se numeste Eva. E un nume bun, nu am obiectii. Imi spune sa o strig cu acest nume cand vreau sa vina. In acest caz, i-am spus ca ii este inutil. Numele m-a intrigat, evident; si intr-adevar, in mare este un cuvant bun, care poate fi repetat. Numele spune ca creatura nu este un Lucru, ci o Fiinta. Am ceva dubii in acest sens; oricum mie imi e totuna ce este; nici nu m-ar interesa ce este, daca ar umbla singura si nu ar vorbi.

MARTI
A impanzit domeniul cu nume execrabile si inscriptii ofensatoare:
Pe aici catre Bulboana
Pe aici catre Insula Caprei
Pestera Vanturilor in directia aceasta
Spune ca acest parc ar fi ideal pentru o statiune de vara frumusica, daca ar exista obiceiul. Statiune de vara -  alta inventie a ei - numai cuvinte, fara nici o noima. Ce e aia statiune de vara? Mai bine nu o intreb, pentru ca ii place atat de mult sa explice.

VINERI
A inceput sa ma roage sa nu ma mai duc la cascada. Dar ce e rau in asta? Spune ca o face sa se infioare. Ma intreb de ce; am facut-o intotdeauna - mi-a placut intotdeauna sa plnjez, si racoarea. Am presupus ca acesta este scopul pentru care exista Cascada. Nu-i vad vreo alta menire, si trebuie sa fi fost facuta pentru ceva. Ea spune ca e facuta doar de dragul peisajului - ca si rinocerii si mastodontii.

Am mers la Cascada intr-un butoi - ceva nesatisfacator pentru ea - tot nemultumita. Am inotat in Bulboana si in Cataracta intr-un costum din frunze de smochin. Mi-a facut foarte rau. Implicit, reprosuri tracasante fata de extravaganta mea. Nu ma simt deloc in largul meu aici. Ce imi trebuie este o schimbare de peisaj.

SAMBATA
Am evadat martea trecuta, noaptea, am calatorit doua zile, mi-am construit un alt adapost intr-un loc retras si mi-am sters urmele cat de bine am putut dar m-a urmarit cu ajutorul unei fiare pe care a imblanzit-o si careia ii spune lup, si a venit sa faca din nou zgomotul acela enervant si sa verse apa aceea din gaurile cu care se uita. Am fost obligat sa ma intorc cu ea, dar voi emigra din nou, imediat ce mi se va oferi ocazia potrivita.  Se apuca de multe lucruri prostesti, printre altele sa studieze de ce animalele numite lei si tigri traiesc cu iarba si flori cand, spune ea, dintii pe care ii au indica mai degraba faptul ca au fost facuti sa se manance intre ei. Este o idee stupida, deoarece asta ar insemna sa se ucida intre ei, iar asta ar aduce ceea ce, din cate am inteles, se numeste ,,moarte"; iar moartea, din cate mi s-a spus, nu a partuns inca in Parc. Ceea ce e pacat, dupa unii.

DUMINCA
Am supravietuit.

LUNI
Cred ca inteleg care este scopul saptamanii: sa ai timp sa te odihnesti dupa oboseala de Duminica. Pare o idee buna... S-a urcat din nou in acel copac. Am dat-o jos de acolo. Spunea ca nu a vazut-o nimeni. Pare sa considere acest lucru ca o justificare suficienta pentru a incercaorice lucru periculos. I-am spus asta. Cuvantul justificare i-a trezit admiratia - si invidia, asta e parerea mea. Este un cuvant bun.

MARTI
Mi-a spus ca a fost facuta dintr-o coasta luata din corpul meu. Acest lucru este cel putin  indoielnic, daca nu mai rau. Nu imi lipseste nici o coasta. Este foarte ingrijorata din cauza vulturului; spune ca nu ii prieste iarba; ii e teama ca nu il poate creste; crede ca a fost facut sa se hraneasca cu carne in stare de descompunere. Vulturul trebuie sa se descurce pe cat posibil cu ceea ce i se poate da. Nu putem modifica totul pentru a-i face lui pe plac.

SAMBATA
A cazut in lac ieri in timp ce se oglindea in el , ceea ce face intotdeauna. Aproape ca s-a inecat si a spus ca a fost foarte neplacut. Acest lucru a facut-o sa-i para rau pentru creaturile care traiesc acolo, pe care le numeste pesti, pentru ca da in continuare nume tuturor lucrurilor care nu au nevoie de asta si care nu vin cand le strigi pe nume; chestiune lipsita de importanta pentru ea, oricum e foarte incapatanata; ca urmare a luat mai multe noaptea trecuta si le-a adus in patul meu pentru a-mi tine de cald, dar le-am observat acum si apoi toata ziua si nu vad ca ar fi mai fericite ca inainte, doar mai tacute. Cand se intuneca o sa le scot afara. Nu voi dormi din nou cu ele, pentru ca mi se par lipicioase si neplacute la atingere atunci cand nu ai nimic pe tine.

DUMINICA
Am supravietuit.

joi, 5 august 2010

Vanille VI

Privind cu lacrimi in ochi crengile plecate, mintea fetei zbura cu repeziciune in alta parte, in alt timp. Parca nici macar nu a fost adevarat. Acum ajunsese sa se indoiasca de propriile amintiri si uneori simtea ca isi va iesi din minti daca nu va gasi un telefon in buzunarul drept, daca nu va avea un pat cald si o sora plina de energie. Dar era destul de puternica. Nu isi iesea din minti atat de usor, nu renunta la viata doar pentru ca persoanele care nu ar fi trebuit sa o pareseasca au facut'o.
Acum isi aducea aminte cum bunica ei, cu o saptamana inainte sa moara, ii spusese cu zambetul pe buze ca, indiferent de ce avea sa se intample in viata, indiferent de gravitatea faptului, Vanille nu trebuia sa renunte pentru ca un copil cu capacitatile ei avea sa ajunga departe, sprijinita de prieteni adevarati. Si fata ii zambea bunicii, spunand ca asa va face, promitand ca nu va renunta, ca va fi o luptatoare si ca va ajunge exact acolo unde si'o imagina bunica ei: printre cei mai buni oameni. Acum Vanille se indoia ca bunica ei se referise la fapte atat de grave. Dar, dupa promisiunile fetei, ochii bunicii au devenit tristi si parca mai patrunzatori. Sau poate ca asta a fost doar in mintea ei. Dar ce spusese bunica? ,,Inconjurata de prieteni adevarati"? Pe cine avea ea acum? Ce intrebare simpla. Pe nimeni. Nu avea pe nimeni.
O lacrima calda i s'a scurs pe obrazul rece. O lacrima? De ce plangea?
Uneori o lacrima e destul ca sa te faca sa gasesti o solutie pentru problemele pe care le ai. Sa te motiveze. gandi Vanille. Si asa a ajuns ea sa isi promita ca data viitoare va incerca sa fie draguta, sa fie prietenoasa cu baiatul cu ochi verzi. Pentru ca el era un potential prieten. El era singurul in momentul acela care i'ar fi dat o sansa.
Ca si cum natura i'ar fi ascultat gandurile si soaptele, salcia isi pleca usor crengile si ii mangaie obrazul plans.
Vanille zambi usor in directia copacului si ii sopti un ,,Multumesc" incet. Apoi incepu sa manance din pachetul dat de baiat ca recompensa pentru povestea pe care o spusese.
Dupa ce termina pachetul inchise usor ochii, refugiindu-se in lumea viselor. Avea sa viseze povesti, sa gaseasca alte intamplari minunate in imaginatia ei bogata, avea sa fie fericita pentru cateva ore. Avea ocazia sa sa salveze.

marți, 3 august 2010

Era atunci, era frumos, era si mai este.

August e?
Ce nasoooool.
Ma rog. Nu o sa va zic motivul. Scuze pentru ca nu am mai postat nimic in ultimele cateva zile dar am fost plecata, am hoinarit, de'alea de'alea.
Acum tot ce fac este sa sper ca o sa pup si eu putina mare, dar anul asta nu cred ca am ocazia sa ajung.
Anyway. Nu am nici timp nici chef ca sa scriu acum asa ca o sa postez ceva ce, acum ceva vreme, am scris si nu mi'am permis sa public pe blog. Ideea e ca atunci era prea evidenta, dar cum faptele s'au sters din memorie [in mare parte] cred ca ar fi destul de OK daca as publica asta.
Asadar:


Disper in liniste. Suspin si tac din gura. Zambesc frumos dar doar cu buzele. Ochii nu se vad. Am noroc cu bretonul. 
Ne amestecam printre scuze soptite si consolari mute. 
Refuz sa cred ca nu'mi convine. Refuzi sa imi dai dreptate. Ne amestecam privirile si cuvintele colorate. Privirile sunt triste. Inima si ea. Exagerez. Sunt un copil care isi complica existenta. 
,,Pot lua un lucru oricat de simplu/ Si sa'l transform intr'unul complicat"
Ma simti dar ma treci cu vederea. Ma  vezi dar privesti prin mine. Ma auzi dar iti indrepti atentia in alta parte.
Incerc sa tac dar gura mea vorbeste. Incerc sa zambesc dar colutrile buzelor sunt trase in jos. Incerc sa te privesc dar ochii mei sunt umezi. 
O palma e urmata de cealalta. Ce naiba?! Revino'ti. Ai o viata, scoala, maine o petrecere. Si ridic ochii din pamant. 
O mana calda se opreste pe umarul meu si o voce soptita si totusi speriata isi face griji pentru mine. ,,Sunt OK." Neaga. ,,Doar obosita." Mint. Vrei sa plec dar nu o fac. ,,Mai stau putin." Si ma fac din nou comoda alaturi de caldura inimii tale. 

Asta este o postare prea putin subtila. O sa fie publicata la vremea respectiva.
Suntem in 03.06.2010. O sa apara si ea pe blog peste... ceva vreme.
Sper sa ne vedem si atunci si sa ne zambim pe strada. Acum nu mai avem voie sa fim tristi.
Iti ofer un zambet si o imbratisare. Sarutul si lacrimile le pastram pentru mai tarziu.
Te sarut salut.


Da. Postarea asta era trista dar acum nu ma mai apasa nimic din ce simteam atunci. Azi pur si simplu imi aduc aminte. Si atat.