joi, 5 august 2010

Vanille VI

Privind cu lacrimi in ochi crengile plecate, mintea fetei zbura cu repeziciune in alta parte, in alt timp. Parca nici macar nu a fost adevarat. Acum ajunsese sa se indoiasca de propriile amintiri si uneori simtea ca isi va iesi din minti daca nu va gasi un telefon in buzunarul drept, daca nu va avea un pat cald si o sora plina de energie. Dar era destul de puternica. Nu isi iesea din minti atat de usor, nu renunta la viata doar pentru ca persoanele care nu ar fi trebuit sa o pareseasca au facut'o.
Acum isi aducea aminte cum bunica ei, cu o saptamana inainte sa moara, ii spusese cu zambetul pe buze ca, indiferent de ce avea sa se intample in viata, indiferent de gravitatea faptului, Vanille nu trebuia sa renunte pentru ca un copil cu capacitatile ei avea sa ajunga departe, sprijinita de prieteni adevarati. Si fata ii zambea bunicii, spunand ca asa va face, promitand ca nu va renunta, ca va fi o luptatoare si ca va ajunge exact acolo unde si'o imagina bunica ei: printre cei mai buni oameni. Acum Vanille se indoia ca bunica ei se referise la fapte atat de grave. Dar, dupa promisiunile fetei, ochii bunicii au devenit tristi si parca mai patrunzatori. Sau poate ca asta a fost doar in mintea ei. Dar ce spusese bunica? ,,Inconjurata de prieteni adevarati"? Pe cine avea ea acum? Ce intrebare simpla. Pe nimeni. Nu avea pe nimeni.
O lacrima calda i s'a scurs pe obrazul rece. O lacrima? De ce plangea?
Uneori o lacrima e destul ca sa te faca sa gasesti o solutie pentru problemele pe care le ai. Sa te motiveze. gandi Vanille. Si asa a ajuns ea sa isi promita ca data viitoare va incerca sa fie draguta, sa fie prietenoasa cu baiatul cu ochi verzi. Pentru ca el era un potential prieten. El era singurul in momentul acela care i'ar fi dat o sansa.
Ca si cum natura i'ar fi ascultat gandurile si soaptele, salcia isi pleca usor crengile si ii mangaie obrazul plans.
Vanille zambi usor in directia copacului si ii sopti un ,,Multumesc" incet. Apoi incepu sa manance din pachetul dat de baiat ca recompensa pentru povestea pe care o spusese.
Dupa ce termina pachetul inchise usor ochii, refugiindu-se in lumea viselor. Avea sa viseze povesti, sa gaseasca alte intamplari minunate in imaginatia ei bogata, avea sa fie fericita pentru cateva ore. Avea ocazia sa sa salveze.

4 comentarii:

cypy spunea...

draguta poveste:)

BeBe^^ spunea...

Ma bucur ca iti place, Cypy. :)

Delilah spunea...

intotdeauna gasim un mic refugiu in imaginatia noastra. si o motivatie in lacrimi. :)

BeBe^^ spunea...

Refugiu in imaginatie - intotdeauna - deacord cu tine. Motivatie in lacrimi - nu intotdeauna. :)

Trimiteți un comentariu