marți, 29 decembrie 2009

Fara sens


Incet incet imi descopar slabiciunile. Sunt lasa si mint. Ranesc, vorbesc urat si sunt egoista. Sunt de o naivitate crunta si nu reusesc sa cred adevarul. Sunt un copil tembel, un copil matur, un copil inocent. Sunt orice si totusi nimic.

Deseori ma cuprinde paranoia si imi zambeste batjocoritor in fata. Eu o las sa faca asta si totusi sunt constienta ca nu fac fata realului.

Anticipez vise si vreau totul. Sper imposibilul si am sperante desarte.

Nu ofer destul timp lucrurilor importante dar prostiile sunt intotdeauna pe primul plan. Zambesc batjocoritor in fata celor care ma enerveaza si le zic simplu ,,pas".

Sunt momente in care aleg varianta mai usoara, dar nu neaparat si pe cea corecta. Pentru ca da sunt lenesa, si da nu ma sinchisesc de aproape nimic. Pentru ca da , stiu ca planetele se aliniaza si in asa fel incat sa imi faca MIE pe plac, si da cred in horoscop si soarta.

Sunt ca o lipitoare fara lipici. Eu doar sug sange din tine apoi plec la fel de repede cum am venit.

Ador pocnitorile si sa imi sperii prietenele cu ele. Ador pisicile si le'as pupa ,,in cur" cum ziceti voi toata ziua.

Pentru ca mie nu imi pasa nici de criticile tale, nici de cantitatile industriale de ciocolata pe care le mananc, nici de concordanta inexistenta dintre propozitiile mele.
Acum plec. Nu mai am chef sa insir propozitii fara sens.

luni, 28 decembrie 2009

Timpul?!


Intotdeauna ne plangem ca nu avem timp. De parca timpul ar putea sta sa ne astepte pe noi, oameni egoisti si fara pic de bun-simt.
Uneori imi e rusine de ceea ce ma inconjoara si de ceea ce vor unii sa faca. Atunci merg cu fata in pamant si, jenata de ceea ce fac ceilalti, astept ca vorbele aspre a timpului sa imi acopere auzul, iar ,,cearta'' sa imi inroseasca obrajii maslinii. Si aunci imi simt inima grea si am impresia ca partea stanga cantareste mai mult, iar greutatea ma face sa ma prabusesc.
Napasta cea mare a veacului nostru e, zice-se, lipsa de timp.
John Fowles
Timpul e criminalul perfect, cineva sa'l ucida.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Premiu de la Raza de soare.

Raza de soare cand se plictiseste da premii. Asa ca, bineinteles de Craciun ea s'a plictisit.
Multumesc pentru premiu si pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le spui. Ma rog. Scrii.
Premiul e... Aifelicitarea din cate am inteles.Click nu fi fraier!

Update:

vineri, 25 decembrie 2009

Confusion


Alerg de nebuna prin apa si prin zapada. Mirosul de after shave a tipului pe langa care am trecut ma sufoca. Cu cate kile de chestie de'aia te'ai dat bre?! Uh. Tipa asta miroase a fum de tigara. Nu sunt fumatoare dar uneori ma relaxeaza mirosul asta. Ooo tanti. Imi dai numarul tau de telefon?! Junghiul din piept ma face sa incetinesc incet, iar castile nu'mi mai lovesc obrajii inghetati. O frate ce am?! Mi'a mai aparut un pitic pe creier?! Imi repet in gand ideile pe care le am iar si iar. Imi e teama sa nu uit propozitiile fara sens. Sa vezi ce imi bag picioarele daca nici azi nu iese o postare din astea 3 propozitii. Acum merg destul de incet incat sa pot sa imi asez castile in urechi. Melodiile ascultate si reascultate canta acelleasi versuri violente. Cand ma gandesc caam facut atata caz ca vreau sa vina iarna sia cum imi vine sa imi bag picioarele usor si elegant. Mai bine ascult melodia asta. Acum 3 saptamani imi placea. Vreau sa imi zambesti. Crezi ca imi poti face pe plac?!
Au au au. Am mancat 250 de grame de ciocolata azi. Cred ca ar trebui sa o las mai moale daca vreau sa mai pot iesi pe usa.
Zambeste'mi. Te superi daca imi acorzi un zambet sincer?! Mersi. Aveam nevoie.

Uneori mi'e greata


Uite. E Craciunul. Super! De Craciun se dau si se primesc cadou. Perfect!
Tanjeam dupa o carte ,,Gazda" de Stephenie Meyer. Acum o citesc. O am deschisa pe birou.
Ma face sa ma gandesc la personajul principal Wanda/Melanie [difera de la pagina la pagina]. E un extraterestru cum i'am zice noi. Si tresar cand ma gandesc Oooo frate! Tipa asta a colindat vreo 7 planete. Super tare frate! La naiba.
Cand relaizez ca suntem niste chestii mici si neinsemnate in universul asta si ca, acolo undeva, departe, se afla cate un papusar pentru fiecare din noi ma apuca groaza. Ma gandesc ca, asa cum zice autoarea, suntem una dintre cele mai crude specii, dar si printre cele mai compleze. Avem sentimente si totusi suntem capabili de violenta. Ne uram unii pe altii, crimele sunt la ordinea zilei, dusmania e peste tot. Si asa incep sa ma oftic si sa imi vina sa'mi bag unghia'n gat de ciuda.
Altminteri avem fite si sunte ,,verzi". Nu poluam, vorbim frumos si stam 7 ani acasa. Ca daca nu, nu ai ,,cei 7 ani de'acasa''. Nu ca ne'ar fi rpea rusine cand o babuta tacanita ne zice ca nu suntem bine crescuti.
Ne numim vedete daca aparem la TV facandu'ne de ras, cat mai dezbracati si cat mai zambitori. De parca viata ta e perfecta.
La naiba cu animelele. Doare sunt... animale. Le lovim si le adresam cuvinte urate. Nu sunt un fan inrait a cateilor dar sunt nu pot sa ii urasc. Sunt pur sis implu speriata de ei.
Imi e pur si simplu greata uneori de noi. De mine.

Craciun Fericit!

Craciun Fericit tuturor. Stiti voi. Azi vine Mos Craciun. De fapt trebuia sa fi ajuns deja.
Eu sunt in vacanta. Scriu mai rar. Pentru ca nu mai am despre ce sa scriu.^^ Am nevoie de subiecte. Si nu am nici macar unul. Asta ma enerveaza. Tare. :)

P.S. Noul Look. E... Diferit. Ma plictiseam azinoapte. o.O

miercuri, 23 decembrie 2009

Incep sa ma enervez

Ma simt goala pe dinauntru. Oglinda nu imi mai reflecta ochii stralucitori... acum sunt caprui si atat. Parca sclerotica si-a pierdut umiditatea aia stralucitoare. Nu stiu. Nu am motiv. Nu mai simt bucuria aia a Craciunului. Singurul lucru care ,,miroase" a sarbatori e spumantul meu de baie. Cartile nu ma mai incanta, vorbele tale nu ma mai fac sa ma simt bine, dorintele nu au nici un rost. Ma simt de-a dreptul stupid. Parca nu sunt eu. Teancuri intregi de foi scrise stau pe birou si langa pat. Nimic nu ma multumeste. Ma simt pustiita. Am impresia ca ma-ti imbalsamat si tot sangele meu a fost inlocuit cu o chestie chimica care nu e compatibila cu corpul meu mort. Poti sa zici ca sunt ,,emo" sau ca aberez, poti sa spui ca sunt nepasatoare si rece, poti sa spui orice. Acum nu ma intereseaza [dar stai sa vezi cum o sa fie cand o sa ii revin]. Aberez fara nici o strangere de inima. M-am obisnuit sa imi inec amarul in sticle cu apa chioara si lacrimile in hartii si cerneala. Tastele ma privesc acum indiferente. Acum sunt doar niste simboluri pe care nu le inteleg. Nu ma mai ajuta sa imi ridic putin moralul. Simt ca nu ma intelegeti. Simt ca nu ma inteleg. Nu stiu ce e cu mine, nu stiu ce mi-am facut. Si sincer nu sunt curioasa. Vreau totul si nimic. Sunt totul si nimic. Am o legatura cu toti si totusi nici una. Acum sunt rezerva. Stau pe banca si astept sa intru in joc. Zapada nu ma mai inveseleste, glumele nu imi mai aduc zambetul pe fata. Cartile ma lasa rece si muzica imi face golul din piept sa para si mai mare. Stau in pat si sper sa fiu bolnava. Nu vreau sa cred ca asta e una din momentele alea de cacat in care nici macar eu nu ma inteleg pe mine dar ma astept ca voi sa ma intelegeti. Adevarul e ca acum nu vreau sa ma intelegeti. Cred ca am nevoie de o pauza. Sau poate ca pur si simplu sunt mult prea nerabdatoare. Nu stiu daca ma crezi... dar sunt curioasa ce e in mintea mea. Si sunt curioasa cum se formeaza faza asta cu atasamentul de cineva [a devenit automatism]. De cand sunt mica vreau sa vad daca in capul meu chiar sunt tarate [asa cum credeam cand eram copil mic mic] sau ce e de fapt cu sinapsele astea ciudate din capul meu. Sunt curioasa dar acum, cred ca, chiar daca as primi raspunsurile la toate intrebarile care ma macina nu as fi multumita. Nu m-as bucura de ele. Si stiu ca aberez si ma repet de zece mii de ori intr-o propozitie, si stiu ca n-am dreptate, si stiu ca sunt un copil prost. SUNT CONSTIENTA! Asta ma dispera! Nu fac nimic ca sa ma schimb.
Incep sa ma enervez.
Asta'i tot.


Nu-mi pasa, stiu c-or sa vorbeasca,
Nebuniei mele sa se-mpotriveasca...
Inseamna atat de putin pentru mine
Oricum fac cam tot ce imi vine
Nu urmaresc chiar sa displac
Dar refuz mereu sa va fac pe plac...

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Premii de la Raza de Soare

Azi am simt bine. Ma simt bine degeaba. Stau si imi mananc salata si colind pe acia.
Am primit doua premii de la Raza de soare. Si ii multumesc. Atat pentru premii cat si pentru Coldrex Rabdare si Calm [pe care l'am refuzat dupa ce am citit prospectu'].
Asadar: Am primit Premiu BlogApreciatSi premiul BestBlogFriends
Mersi Raza de soare pentru starea de bine pe care mi'o inspiri si epntru tot ceea ce esti tu acolo in sufletul tau mic de copil mai mare [decat mine] :D

Pentru ca [La naiba] Nu'mi Pasa

Uneori obosesc sa aud remarci jegoase la adresa blogului meu.
,,Doamne cat scrii. Nu am rabdare sa citesc. Scrie mai putin. De unde ai atat de multa rabdare? De ce te chinui si asa nu te citeste nimeni. Iar scrii? Iar e vorba de blog? Iar cauti sursa de inspiratie? Iar freci site-u asta? Iar scrii postari emo? Iar... Iar... Iar..."
Da. Iar si din nou. Nu'mi pasa. Nu'mi pasa ca tie iti pare mult. Nu'mi pasa ca tie nu'ti pasa. Nu'mi pasa ca tu consideri ca eu scriu mult. Nu'mi pasa ca nu ma citeste nimeni. Nu'mi pasa ca imi pierd timpul cu blog-ul epntru ca asta nu e pierdere de timp.
Tu ai vicii. Orice om trebuiie sa aiba vicii...
Nu stiu ce e pentru tine blog-ul. In ochii tai probabil e cea mai amre prostie. Pentru mine e singurul loc in care pot sa fiu eu de la A la Z. Si creste inima'n mine cand recitesc postari mai vechi si vad ca am fost sincera si nu m'am ferita de nimeni.
Nu ma intelege gresit. Nu e un hobby. Neah. E o nevoie. Cum tu trebuie sa bei apa si sa te duci la baie zilnic asa eu trecuie sa scriu de cate ori am ocazia. Pentru ca e singurul mod in care pot sa ma descarc fara sa bocesc si sa intru in depresii ca naiba.
Poti sa ma crezi tampita, romantica, handicapata, paranoica... Cum vrei tu. Pentru ca NU'MI PASA.
Sunt constienta ca ce scriu aici nu sunt opere de arta [nici macar nu se vor opere]. Sunt pur si simplu ganduri, sentimente, pareri a unui copil batut in bila, plictisit de rutina. Dar unii ma cred mai mandra decat sunt.
Am invatat sa nu dau doi bani pe cuvintele lingusitoare, am invatat sa nu ma mai atasez de oricine. Am invatat sa ma departez fara cuvinte, am invatat de toate. Prietenii falsi au avut grija sa imi predea toate lectiile pe rand, pe capitole. Am invatat fara sa oftez si am trecut cu brio toate testele pe care viata mi le'a dat.
Oricine ai fi, oricat m'ai rani [sau oricat a'i incerca] nu reusesti sa vezi efectul scontat.
Asta vreau sa inteleaga orice copil batut in bila care incepe sa ma critice si sa ma frece la icre cu cuvinte de doi bani.
Poate data viitoare o sa aveti mai mult noroc.

,,-Poti sa te culci, e ora si noapte-ntarziata,
Vei scrie, alta data, orice, si tot nimic,
O umbra esti acuma, si pot sa te ridic,
Lasand odaia goala, si lampa afumata."

joi, 17 decembrie 2009

Copilul Zapezii


Gheata te apara de vant, iar zapada iti mangaie ranile.
Ochii tai albastri lucesc incet si ii zaresc in oglinda. Te uiti curios si nu ma intelegi. Nu intelegi de ce imi pun bocanci, 10 bluze si o geaca. Pantaloni ai si tu. Cel putin asa cred dar pot sa fiu sigura ca am auzit odata cum fosnea materialul.

Ranzesc il oglinda. Esti copilul iernii. Te vad doar 3 luni pe an si imi trezesti amintirile cu ochii tai albastri. Esti doar o umbra care ma vegheaza si are grija de mine.

Tu nu incerci sa dai timpul inapoi, nu regreti, nu plangi, nu suferi. Nu te bucuri si nu ai sentimente.
Dar esti curios. Esti ca un pisic mic care vede pentru prima data un soricel. Tie iti place sa stai in vant si in ploaie. Iti place sa te ascunzi sub gheata si sa dansezi in zapada. Dansezi cu mine in zapada alba si rece. Ne invartim in acelasi ritm si in acelasi timp. E ciudat stii?
Ies pe usa si ma urmezi. Ochii tai albastri se joaca in jurul meu si sunt incantati de iesirea pe care sunt pe cale sa o fac. Stiu ca afara viscoleste dar stiu si ca pentru tine acest mic sacrificiu e o adevarata comoara.

Vantul imi zgarie obrajii si imi inroseste nasul. Fulgii de nea se lovesc de ochii mei si clipesc des. Incep sa ma invart si impreuna cu tine dansam un vals numai de noi inteles.
Totul se sfarseste intr-un sarut care te topeste si ochii tai devin acum caprui. Nu stiu de ce. Nu stiu care a fost primul care a vrut sa sarute. Nici nu vreau sa stiu.
Ne uitam amandoi speriati unul la altul. Ce naiba?! Nu e prima iarna in care imi trezesti amintirile. Lacrimile iti inunda ochii dar nu le vad cand cad. Sunt speriata.
Fac un pas in spate si incerc sa fug spre scara blocului dar privirea din ochii tai ma opreste.
Ce e?

De ce nu mai ai ochi albastri?

De ce nu ma lasi sa plec?

De ce ai ochii atat de banali acum?

Cate intrebari fara rost. Acum realizez ca... la naiba. Nu imi pasa. Mai voiam sa te mai sarut o data. Si inca odata. Sa te topesti pe buzele mele de zeci de ori. Eram egoista. Si stiu. Eram constienta si atunci.

miercuri, 16 decembrie 2009

De ce inselam?


Scriu din nou. Gata am revenit si nu mai scapati de mine.

Acum cateva minute Ghita
[nu dau nume ca iese scandal si abureli] m-a intrebat de ce inselam. Am stat si m-am gandit. De fapt nu am stat deloc. Am raspuns repede ca si cum stiam raspunsul asta de mult. Am scris repede cu un ranjet de copil tampit pe fata.

Acum, cand trebuie sa scriu pe blog parca e mai greu. Parca mainile imi dispar in tastatura si butoanele mici si insemnate cu litere si cifre sunt departe.

Primul raspuns care mi-a venit in cap a fost... din plictiseala. Poate ca inselam ca sa mai schimbam ceva in rutina asta idioata. Poate vrem putina actiune, putin altceva si putin stres. Adrenalina poate?
Apoi m-am gandit de gresesc si am considerat ca o facem din egoism. Poate ca nu ne ajunge o singura persoana care sa ne iubeasca. Poate ca vrem mai multe. Doua, trei. Dar ajungi sa le pierzi pe toate. Desi stii ca faci o prostie iti place. Iti place sa fii egoist si sa ai totul numai pentru tine. Sau poate nu chiar totul. Dar cu siguranta mai mult decat iti este permis.
Sau probabil ca vrem sa facem pe cineva gelos. Si atunci inselam.

Si poate ca totusi o facem numai pentru ca iubim [asa cum a spus si Ghita]. Poate o facem pentru ca iubim. Ca iubim prea mult dar suntem prosti. Suntem prosti epntru ca nu stim ca ceea ce iubim e totul, si atunci cand inselam ranim, spargem, rupem ceva in celalalt. ,,Nu stim sa ne folosim de iubirea care ne e data". Si atunci o aruncam, constienti fiind ca suntem niste prosti.
Sunt destul de aeriana. Nu stiu. Intrebarea asta o sa ma tina treaza noaptea asta. Sunt sigura ca mai sunt si alte raspunsuri, mai mult sau mai putin adevarate.

Am gasit din nou tastele. Sau poate ca nu e asa.
Am o senzatie stupida. Intrebarea asta m-a trezit. A fost ca o palma, iar acum pata rosie incepe sa apara pe fata mea. Intrebarea asta a fost o poarta pentru amintiri. Auch!.


Voi de ce inselati? Vreau sa imi spuneti, sa imi explicati, sa ma faceti sa inteleg.

marți, 15 decembrie 2009

Alt premiu de la Nakudo


Pentru ca Sarbatorile mele sunt intotdeauna asa cum vreau eu [mai mult sau mai putin]. Si Nakudo imi face vacanta si mai frumoasa.

Alt premiu de la ea, alte zambete si... alte multumiri.

marți, 8 decembrie 2009

27.12.2009


08.11.2009
Zilele astea am avut o mica mare problema. Am astigmatism [din pacate] si sambata seara mi'am spart ochelarii [cum?! Am calcat pe ei]. Asa ca am avut cam 3 zile la dispozitie sa vad cam cum arata lumea... in ceata.
A fost... ceva aproape socant.
Inafara de faptul ca ochii imi oboseau mult mai repede si imi dadeau dureri de cap la propriu totul a fost destul de O.K. [daca nu luam in calcul faptul ca nu ma simteam destul de sigura incat sa alerg].
Seara... luminitele de Craciun atarnate prin oras pareau mult mai... colorate, aproape vii. Cum ma bazam foarte mult pe auz in clipele acelea, daca faceai abstractie de zgomotul autoturismelor de pe strada, puteai auzi cele mai noi barfe. Le sopteau incet beculetele si sclipeau ca si cum rasuflau usurate sau zambeau. Nici o luminita nu era trista. Poate doar cele stinse, cele care nu au reusit sa se aprinda. Dar eu nu le zaream pe acelea. Pentru ca lumea mea intunecata era plina de beculete si zgomote. Verzi, rosii, albastre, albe... Toate zambeau. Toate aratau ca... la naiba a venit iarna.

15.12.2009 [LaMultiAniAnna!!!]
Am lipsit o vreme stiu. E...
Sunt fericita. Stii ce fericita sunt?! O DOAMNE!!! De aproape 12 ore ninge incontinuu. Dimineata eram in extaz. Ce teza la mate?! E pe naiba. Noi eram 20 de copii afara si ne bateam cu zapada. Nu o sa imi mai fie sete mult timp de acum. Dar oricum. Sunt.... OH! Super bine dispusa si super happy. Sunt sacaitoare si ma enervez repede dar... ce conteaza?!!! Astept cu nerabdare ziua de 27. Eu nu astept Craciunul!!! Eu astept sa plec de aici!!! Nu vad ce ma poate opri. Nimic nu ma poate lega.
In momentul asta pe PROTV e un film de doi bani. Nu stu sigur despre ce e sau chestii de genu' dar ma calca pe nervi. Nu imi pot imagina cum ai putea sa te gandesti asa: ,,Cand sa redactez actele pentru divort? Inainte sau dupa Craciun?" Am mai intalnit o faza de genu' asta intr-o carte mai veche ,,Daddy". Nu ai stiu sigur de cine era scrisa dar... asta, in ochii mei e cea mai mare prostie. Daca vrei sa divortezi o faci si inainte de Craciun, si dupa Paste si de Revelion. Dar ma rog.

Vreau ciocolata.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

De ce nu?!


Cineva ma intreba odata ,,Ce ai? Ce te-a afectat in utima vreme?" si voiam sa ii raspund. Voiam sa ii spun ca ma afecteaza indiferenta si egoismul, ura si dorinta de razbunare. Voiam sa ii zic ca ma afecteaza ingrozitor plictiseala si linistea, ca vreau sa fie unul si altul langa mine. Voiam sa zic ca acolo departe sau oriunde nimeni nu e 100% sincer.
Uneori vreau sa ma doara si pe mine in cur de sentimentele celorlalti, vreau sa fiu altcineva, altcumva. Vreau sa fiu altceva.
Vreau sa fiu o pasare calatoare, un vesnic semn de intrebare, un zambet care apare si piere in 2 secunde, sa fiu un cercel pierdut de care nu iti mai amintesti decat din cand in cand, atunci cand realizezi ca lipseste. Dar stiu ca asta nu pot sa o schimb.
Mi-ar placea sa fiu un fir de iarba care te raneste putin. Dar desi rana e mica suferinta e... comparativ cu rana... mult mai sacaitoare. Vreau sa fiu ACEL fulg de nea care iti intra in ochi cand te grabesti. Sau poate o pana de curent care iti distruge cea mai frumoasa conversatie cu cineva. Sau poate pana de curent care te invaluieste in intuneric pe tine si pe cel care iti e alaturi. Nu sunt rea. Nu sunt cruda.
Sunt buna. Sunt blanda. Sunt un copil. Cineva imi spunea in vara ca orice copil e un inger. Toti suntem ingeri. Toti! Toti ascundem o bucatica din copilarie. Tuturor ne vine unoeri sa ne jucam cu jucaria pe care am zarito in vitrina magazinului pentru copii.
Sunteti rai. Sunteti aspri si ma loviti. Nu ma doare fizic. Ma doare sufletul! Ma simt asa de... nu stiu. Diferita uneori incat imi vine sa imi iau lumea'n cap. Vreau sa fie 5 ca mine: cinci copii mici, obositori si zambareti. Vreau sa ma calce pe nervi. Sa vad cum e. Sa vad cum va simtiti.
Am invatat sa cant, sa dansez, sa vorbesc, sa citesc, sa scriu... Si da sunt bucuroasa ca le stiu pe astea. Dar de ce nu ne invatata nimeni cum sa fim buni, cum sa fim fericiti, cum sa nu fim egoisti? Nu stie nimeni cum sa faca asta nu?! Nu stie nimeni cum sa ne faca sa fim buni?! De ce manualele de matematica de la scoala nu se inlocuiesc cu unele de ,,Bunatate" sau ,,Fericire"?
Cand ,,am sa fiu mare" o sa scriu un manual care o sa se numeasca ,, Manual de Fericire". O sa contina lectii, teoreme, reciprocele teoremelor, desene, prebleme rezolvate si exercitii. O sa aiba un cuprins si o sa aiba cam un cemntrimentru jumatate grosime.
Pentru ca pe mine m-ar face fericita un astfel de manual. M-as simti bine sa stiu ca, pentru momentele in care sunt cu moralul la pamant, am in biblioteca ,,Manualul de Fericire''.

joi, 3 decembrie 2009

Am dreptate?!



Sunt o fana Nichita Stanescu. Si... am citit destul de mult de la el. Si... am ajuns la urmatoarea concluzie: pentru el o iubire este unica, irepetabila.
Din punctul asta de vedere sunt aproape dezamagita.

Pentru mine fiecare dragoste e la fel ca cea care a fost inaintea ei si o sa fie la fel ca cea care urmeaza. Nu e nici o diferenta. Poate ca difera doar putin atitudinea ta fata de ,,partener" dar in schimb nu gasesc nici o diferenta.

Si totusi UNA difera. Doar una. E diferita. Te face mai fericit/a si iti da aripi. Iti aduce zambetul pe buze cand te astepti mai putin si te surpride prin... nimic.

Nu. Nu ma intelege gresit. Te surprinde prin nimicuri, lucruri mici care de obicei nu te incanta.
Ajungi sa faci sacrificii si, in unele cazuri, sa ajungi sa te uiti la fotbal sambata seara in loc sa iesi la ,,shopping cu fetele" pentru ca ,,Glumesti?! Eu intotdeauna am fost o microbista convinsa doar ca nu stiu inca cu ce echipa tin" sau sa stai in oglinda jumatate de ora ca sa iti aranjezi un vartej de care nici nu iti pasa altadata doar pentru ca... stii ,,Asa mi-a spus ea ca imi sta mai bine. "
Si la sfarsitul acestei iubiri care, desi intr-adevar dureaza mai mult decat celelalte tot se termina, ajungi sa pufnesti suparat ,,La dracu'. Uite cu ce mi-am pierdut eu timpul." Si cand iti pasa cu adevarat nu uiti. Si nu plangi pentru ca a preferat sa se desparta de tine. Nu nu. Tu pur si simplu stii ca il/o iubesti si ca daca se intoarce ierti. Si stii [sau daca nu stii te convingi de unul/a singur/a] ca a avut un motiv intemeiat, poate si-a gasit perechea... Nu plangi si nu suspini. Dar iti e dor si chestia asta de trei litere te roade pe interior. Dar nu arati asta ca doar, tu ai rezistat atat de mult timp, vitejeste as putea spune.
Si nici eu, daca m-ai indeparta sau doar mi-ai zice sa tac as pleca si as tacea. Sau ma rog. Poate ca nu as tacea pentru ca... nu pot. Dar as pleca. Si te-as lasa. Si as astepta un semn. Si daca nu ar veni as continua sa astept. Pentru ca eu, eu pot sa iert. Am capacitatea asta care, deseori, ma face sa uit repede repede.


Tu ce parere ai? Toate iubirile sunt la fel sau... sau nu? Haide! Da'ti cu parerea. Ard de curiozitate.^^

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

miercuri, 2 decembrie 2009

Atat.

E fericita.
Oboseala ii lipeste pleoapele si toate orele pe care le-a suportat in ziua aceea isi aratau acum efectul. Aproape ca se clatina pe picioare dar ce naiba?! era fericita.
Asta era tot ce ii trebuia. O fraza in care el sa isi anunte venirea ca altceva nu-i mai trebuia.
Zambea si radea uite asa: degeaba. Isi calca pe nervi prietenii si nu-i pasa de nimeni. Era bine dispusa asa cum nu mai fusese ea de cand venise ultima data de la el.
Se trantea in pat si se scufunda in intuneric, chipurile sa recupereze somnul pierdut cu o noapte inainte dar nu putea sa adoarma.
Inchidea ochii si inima ii incepea sa ii bata mai tare. Isi strangea si mai tare ochii si, cu un zambet ironic pe buze incerca sa adoarma. Parca simtea cum se ridica si cum fasaie usor materialul pernei care nu mai suporta nici o greutate. Bineinteles ca nu era asa. Doar ca, intr-un fel sau altul era... vorba aia... beata de fericire. Si foarte obosita. Dar asta era ultimul lucru care conta pentru ea.
Avea sa il vada. Avea sa fie mai fericita ca oricine.
Era bucuroasa ca urma sa se duca mai intai ea la el... Dar o apuca ipocrizia cand se gandea ca urma sa vada si el cum e viata ei de zi cu zi acum. Aproape ca i se parea imposibila toata chestia asta.
Asa cum florile de toamna rezista 2-3 saptamani daca le pui o lingurita de zahar in apa asta ii trebuia si ei. Putin zahar in vaza ei ca sa isi recapete culoarea in obraji. Obosise sa fie fericita de una singura.
Ii trecea prin minte, in unele momente de slabiciune, faza care urma dupa ce el ar fi plecat din nou... Probabil ca o sa fie destul de deprimata... Dar ultima data nu fusese asa. Fusese fericita ca il vazuse si nu a varsat nici o lacrima grea. Erau lacrimi usoare. Lacrimi dulci, de fericire care ajungeau sa se inece pe buzele ei.
Dupa putin timp isi revenise si intrase din nou in lumea ei. Astepta cuminte pe bancheta din fata a masinii si zambea asa... degeaba. Se simtea bine. Si stia ca nu era ultima data cand o sa il vada, asa cum a stiut cu un an in urma ca nu o sa se certe pentru totdeauna. Stia ca o sa se impace si ca o sa o ierte si ea o sa il ierte pe el. Si tot asa. Stia ca orice ar fi fost era in stare sa il convinga sa o ierte.
Dar acum nu se gandea decat la cum o sa ii arate orasul, luminitele si cele mai frumoase zone. Stia ca o sa se distreze amandoi sau, in cel mai rau caz doar ea.
Era nerabdatoare sa afle cam cum o sa fie cateva zile cu el in viata ei. Era curioasa si voia sa stie ce parere va avea el despre viata ei atat de ,,zbuciumata" care se scurgea pe drumul dintre scoala spre casa.
Stia ca nu mai era prea mult. Stia ca o sa fie niste zile PREA bestiale ca sa fie adevarate. Si spera ca, daca era un vis, sa nu se trezeasca niciodata. Voia sa doarma asa, pentru totdeauna. Nu voia ca nici un sunet sa o deranjeze, nu voia sa asculte muzica. Acum voia doar ca ea sa fie ascultata de muzica si de toti cei din jur. Atat.

marți, 1 decembrie 2009

E INTAI DECEMBRIE!


Putin imi pasa ca e Ziua Romaniei! Putin imi pasa ca sunt roman. La dracu' OFICIAL e iarna!
E INTAI DECEMBRIE!

Si trebuie sa recunosc ca toamna a trecut foarte repede. Trei luni cred ca au trecut de cand ma plangeam ca... e toamna! Acum sunt in culmea fericirii!
BA E IARNA! Wa de cand astept ziua asta.

luni, 30 noiembrie 2009

Dispari

Sunt o fire romantica. Iubesc luna, stelele si ploaia. Iubesc cerul si ma scufund in vise.
Sau poate sunt doar un bufon care strica momentele perfecte. Imi plac glumele si imi plac zambetele.
Ma inec deseori si in melancol
ie. Asta probabil ma face o fire melancolica si prea rabdatoare.
Sunt sincera si totusi nu sunt in stare sa spun in fata tot ce ma deranjeaza. Nu tot timpul. Asta m
a face sa nu mai incap in micul meu corp si picaturi de ploaie imi mangaie fata. Pielea mea nu mai e elastica in momente de genu' asta. Nu nu.
Zambesc, tip, alerg si sufar de lene. Tot timpul. Alerg cateva clipe apoi ma trantesc obosita pe o banca si refuz sa ma ridic.

Ma sperii repede si imi fac griji pentru prietenii mei. Sau pentru cei care nu imi mai sunt prieteni.

Incerc sa fiu optimista si deseori reusesc. Dar momentele in care nimic nu imi ridica moralul sunt prea putine. Imi trece repede dupa ce cateva picaturi de ploaie imi brazdeaza fata.

Iubesc copii mici si parfumul de iasomie din camera mea.

Iubesc Directia 5, Vama[Veche], Taxi si tot felu' de formatii.
Am invatat de la fiecare cate ceva. De exemplu Tudor Chirila ma invatat sa zambesc si sa fiu sincera. Nu stiu. Asta e mesajul pe care il primesc eu de la melodiile lui. Invat sa imi inec amarul in muzica.
Ma bucur cand ma alinta cineva. Pentru ca asta sunt eu: o alintata.

Ma bucur cand primesc cate un zambet din inima si nu unul sictirit.

Iubesc marea si nisipul din ea.
Iubesc spuma de baie cu miros ,,de sarbatori" de la Oriflame.
Imi iubesc mica calimara cu carneala si pagina asta cu care imi pierd timpul tocmai din martie.
Poate sunt doar o fire care spera. Spera sa te vada si sa te stranga in brate. Spera sa se joace cu zapada.
Sau poate ca eu ma mint. Ma mint si cred in Mos Craciun uneori, cred in minuni si dragoste la prima vedere.
Doar ca nu mi-ar placea sa ma indragostesc la prima vedere. Mi-ar placea sa am o prietena buna sau un prieten care sa se indragosteasca si eu sa ma hranesc cu fericirea asta a lui [ ca oricum are prea multa si dupa aia o risipeste].
Poate ca ziua asta a fost prea buna si asta poate fi un motiv pentru aberatiile pe care le debitez.
Poate ca tot ce pot face acum e sa ridic din umeri si sa imi continui repede tema kilometrica la matematica.
Sau poate ca pur si simplu ar trebui sa nu mai lingusesc pe maicamea si sa ma duc sa ma plimb, sa ma intalnesc cu persoane cunoscute si sa zambesc celor necunoscute.
Sau poate... Ma rog.
Dispari.

duminică, 29 noiembrie 2009

29.11.2009 - Ce zi banala



29.11.2009
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Pardon. Voiam sa spun ca de trei zile-ncoace nu am mai scris nimic.
Am zeci de idei [sau poate sunt doar vreo 3] pe care nu pot sa le pun pe foaie. Am inceput sa capiez.
Abia astept sa ma tarasc pe gheata de la patinoar astazi. Nu m-am mai simtit de mult ca un pinguin care sufera de un handicap.
Stau de 3 zile in casa si ma uit pe geam, citesc ca un soarece de biblioteca si mananc bomboane de Craciun. Am mancat deja 3 carti in doua zile. Eu nu pot sa le savurez. Eu le inghit nemestecate si atunci cand am timp le rumeg.
Sunt fericita [cred] pentru ca zilele astea casa e plina de musafiri nepoftiti [la propriu]. La zilele de nume neah. Nu se invita. Si de dimineata de la 10 pana la 3 stau cu musafirii... apoi am o ora de pauza si de la 4 ies afara sa inghet bine pe faleza. De la 7 la 10 am din nou 3 kile de musafiri si 10 kile de nervi bine ascunsi.
Partea cu cadourile e cea mai palpitanta. Ma bucur de orice prostie pe care o primesc.
Lenjeria mea de pat cu ursuleti ma inveseleste si patul nefacut imi da o senzatie de confort. Gura maicamii in schimb ma trezeste din orice vis. Si se distruge subit tot ce construiesc eu in decursul a cateva minute.
Abia astept sa sparg gheata la propriu. [=))]
Ce zi banala.

joi, 26 noiembrie 2009

Pentru ca nu sunt altceva...

Imi place cand ma alinti usor cu cuvinte blande si parca nu imi vine sa cred ca e adevarat. Daca as fi fost felina probabil ca as fi tors usor tot timpul. Dar nu sunt.
Sunt o alta specie de animal, o specie care nu are de gand sa dispara.
Nu pot sa imi exprim fericirea decat prin zambete zambete si zambete. Si e frustrant. Mi-ar placea sa pot sa fac si altceva. Poate sa zbor in inaltul cerului, sau poate sa pot umple aerul cu cantecul privighetorilor. Mi-ar placea sa miros a primavara tot timpul, iar in ochii mei sticlosi sa se zareasca o fesnica ploaie de vara. Sau mi-ar placea sa miros a coji de portocale. Sau sa am roseata cireselor in obraji.
Vezi tu.. specia asta de animal (nu stiu cum se numeste) e unori incapabila de sentimente, de judecata. Si se lasa purata de ura, de dorinta de razbunare. Sau deseori de lene. Arunca hartii pe jos, e dependenta de... tot. Si e plina de vicii. Dar are si simple sperante care o impiedica sa devina o masina care, seara, cand nu mai este alimentata cu energie moare. Sperante care o fac sa mearga mai departe fara sa se impiedice de gurile rele, de ura altor animale, de fericirea altor monstri.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Tu, infinitul si dragostea


Esti reflectia mea in apa tulbure de rau si tot ce iti trebuie este dragoste... si putin infinit. Asta e calea de a te face sa te transformi intr-o reflexie pe oglinda lina a unui lac, la cea mai mica atingere a mea. Dragostea e reflectata pe partea cealalta a lacului dar, inafara de reflexie, nu se zareste nimic. Sta singura si nemiscata si astepta un chip pe care sa isi potriveasca trasaturile blande si cuvintele soptite.
Eu sunt mica bucata de infinit de care ai nevoie, iar tu, reflexia mea, astepti sa ma apropii de reflexia dragostei. Dar nu vreau.
Vreau ca dragostea sa o simt nu sa o vad, vreau sa simti si tu dragostea mea, sa mi-o impartasesti. Dar nu stiu ca tu deja ma iubesti, ca dragostea ta pentru mine te face sa zambesti.
Sunt oarba. Din punctul asta de vedere sunt oarba, nu te vad. Nu am puterea sa ma apropii de dragoste de frica ca o sa fiu tradata. Stau departe si astept... astept sa mi-o aduci. Astept ca propria-mi reflexie sa devina independenta, sa alunece pe oglinda neclintita a lacului si sa imi aduca aproape reflexia dragostei.
Dar nu vei putea niciodata face asta. Pentru ca eu nu stiu ca reflexia mea nu se va putea ,,rupe" de mine, ci va fi alaturi de malul lacului deplasandu-se cu pasi sovaitori atunci cand eu ma voi duce la dragoste, sau in lumina palida a apusului cand eu voi pleca, ma voi indeparta si voi disparea in intunericul padurii, tu vei ramane acolo, pe mal, vei ramane sa ma astepti. Desi stii ca nu o sa ma mai intorc.

luni, 23 noiembrie 2009

Asta e un val...


Stii. Acum sunt fericita. A fost de-ajuns o singura fraza ca ma provoci. Si ei bine... pana la urma ti-ai retras cuvintele.
In cateva minute am insirat N intaplari... intamplari care s-au petrecut in decursul a cateva ore. POate ca au fost 3. Sau poate 4. Nu stiu sigur. Atunci am pierdut notiunea timpului. Atunci m-am simtit atat de bine... incat nu pare adevarat.
Uneori am impresia ca am visat totul dar cand ating lemnul rece si vopsit care inca are mirosul tau zambesc usurata si stiu ca nu ma mint singura.
Si imi apstrez zambetul pe tot parcursul zilei. Rad si rad. Si nu ma mai opresc...
Ma simt atat de bine cand ma gandesc ca in vacanta de Craciun te avd din nou. Ahhh... Nici nu iti poti inchipui.
Degeaba ai tu impresia ca unoeri iti vorbesc mai cald ca altadata... Eu iti vorbesc cald tot timpul. Si sunt calma. Si degeaba ai impresi a ca inainte nu te suportam. Intotdeauna mi-ai fost cel putin un prieten adevarat.
Si stii... pur si simplu nu imi vine sa cred ca eu chiar te-am vazut si te-am atins. Ti-am aratat ca nu esti mai inalt decat mine... Nici macar cu acei 2 centrimetri de care trageai tu cu ardoare.
Stii... cred ca pur si simplu ar trebui sa tac. Incep sa zic prostii... Dar oricum... Cum spuneai tu... Asta e un val... un val de fericire, euforie... Cum vrei tu sa ii spui.

duminică, 22 noiembrie 2009

Azi sunt indispusa. Sau poate ca...

Intru in bucatarie si, somnoroasa, intind mana dupa sticla de pe masa. Iau 3 guri sanatoase de apa in timp ce omleta rece ma priveste indiferenta.
Ma intorc in pat, sub patura si imediat ce ma intind si ma fac comoda, stomacul meu incepe sa se gandeasca intens la omleta de pe masa si maraie suparat. Dau ochii peste cap si ma duc indispusa sa iau farfuria.
O bag in cuptorul cu microunde si ma uit indiferenta la cum se invarte.

Ma gandesc la visul care s-a terminat si pe care l-am uitat imediat ce am deschis ochii. A fost un vis frumos. Dar nu imi a
mintesc decat episoade scurte si neclare.
Acum nu mai stiu nici un chip. Doar umbre coloarate. Nu se mai vede fraza scrisa pe asfalt cu creta colorata. Se vede doar asfaltul cu urme de culoare, ca si cum, dupa ce m-am ridicat din pat, a plouat si picaturile calde de ploaie de vara au sters fraza. Sau poate ca era doau un cuvant... sau poate ca nu avea predicat. Nu stiu.
Poate nu imi amintesc de fapt nimic, si poate ca asfaltul si umbrele sunt doar reverii caste. Dar un episod scurt scurt si lipsit de sens, imi ramane clar pe retina.
Se facea ca erai in spatele meu si eu ma uitam intr-o oglinda. Am suflat aburi pe geamul in care te vedeam si am scris ,,Dispari". Asa se termina si cartea ,,Travesti" a lui Cartarescu. Dar tu chiar ai disparut, apoi o raza de lumina mi-a acoperit fata si m-am trezit cu un ,,Buna dimineata Soare!" pe buze.

Cuptorul cu microunde tipa la mine sa il opresc. BINE BINE! Scot omleta acum calda si o pun pe masa. Ma uit putin la ea, dezorientata, apoi simt cum mi se intoarce stomacul pe dos. Niciodata nu mi-a placut omleta incalzita si reincalzita. O las pe masa, iau un mar si ma duc din nou in pat. Acum stomacul meu nu mai mormaie.

Ma enervez. Nu am stare. Nu pot sa stau in pat. Ai disparut.
De ce ai disparut din visul meu?!
In visul meu nu trebuia sa se intample cum vreau eu?!
Nu voiam sa dispari.
Sar din pat nervoasa, trag o preche de blugi pe mine si un tricou cat de cat decent si ies afara. Ma plimb la 10 dimineata fara tinta.
Am impresia ca microundele s-au mutat in capul meu si zgomotul animalic acum umple linistea.

Indispusa. Indispusa. Indispusa.

Scot ,,Enigma Oliliei" din ghiozdanul care imi atarna pe umar si stau pe o banca, cu fata la soare.
Soare... Profit de el de fiecare data cand il vad. Si cat de bine ma face sa ma simt dimineata cand intra pe fereastra.

Azi, in schimb, ma calca pe nervi. Ma streseaza. Vreau sa dispara. Pentru ca ai disparut si tu din visul meu. Vreau sa dispara si soarele, si cerul senin, si stelele, si luna. Toate.
Vreau sa dispara toate pana cand.. Pana cand o sa te visez din nou.

joi, 19 noiembrie 2009

De data asta zic "Pas!"


Impletesti cuvinte spanzurate si golite de sentimente, apoi mi le oferi mie, pe post de omagiu.
Tu nu esti asa. Tu ai si cuvinte frumoase, pline de viata si de voluptatea tineretii. Dar le ascunzi de mine, de teama ca o sa le iau, iar tu o sa ramai pustiit.

Acum imi e dor de glumele tale si de zambetele pe care mi le ofereai. Imi e dor de ce a fost odata.

De obicei sunt optimista, prea optimista. Dar de data asta zic ,,pas" si intorc spatele la tot ceea ce ma inconjoara si la tot ceea ce are legatura cu tine.
Eram probabil singura care, din toata prostia asta de scandal, credea ca o sa se aleaga ceva si ca o sa ramana macar o legatura. Si nu am avut dreptate. Toate sperantele si visele mele au esuat lamentabil. Din tot rahatul asta de ,,prietenie" scris in ghilimele nu a mai ramas NIMIC nimic.
Orice ai face tu acum nu poti sa mai redai nimic din ce a fost. Pentru ca ce a fost a fost si nu o sa se mai repete. Probabil ca nici unul din noi toti nu e dispus sa isi puna din nou sentimentele la bataie.

Sau poate un asemenea risc ar transforma toata tampenia asta in... ceva.

Ati avut grija sa imi distrugeti sentimenetele mele proiectate, de un arhitect de milioane, pe foaie albastra. Urma sa le vad constiute si le puteam admira cu ochii mei nu cu ochii mintii.
Dar cineva, sau poate mai multi, au adoptat atitudinea pe care o am si eu acum. Cineva a indraznit sa zica ,,Pas!" inainte ca sentimentele sa ii fie distruse.
Si poate exagerez. Sau poate gresesc. Sau poate ca pur si simplu voua nu va pasat nici macar putin. Si tare bucuroasa as fi daca as stii... de fapt... pentru ce ati mintit sau pentru ce ati preferat sa... ne inlocuiti cu altcineva.

Si poate ca am repetitii si greseli gramaticale, poate ca nu am fost atenta la ce am scris. Pentru ca astea sunt sentimente. Nu e un text bun de pus in rama, sau o parte din acest blog, o aprte pentru care sa va exprimati admiratia. Pentru ca uneori trebuie sa ma descarc, si de cele mei multe ori voi sunteti cei mai de incredere prieteni: nu ma judecati si nu ma cunoasteti decat de aici, de pe Blospot, nu stiti cine sunt.
Imi cer scuze daca sunt prea agresiva in idei si va sec. Dar pur si simplu unori ating limitele, apogeul, apoi imi revin, si sunt din nou pe fagasul normal.
Peace!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Superstitii?!


Superstitii... Intr-un fel cred in chestiile alea tampite numite superstitii... Dar daca stau bine sa ma gandesc nu cred nimic. Nu sunt sigura. Cum de mi-a rasarit fix ideea asta ciudata in cap?!
Pai...
Intr-o zi cu soare ma jucam cu ceasul de mana abia primit. Langa mine era un amic superstitios. Doar ca... Picase in extrema cealalta. Incepuse sa inventeze superstitii si... Atunci cand am vrut sa imi reglez ceasul dandu-l cu 10 minute inapoi el mi-a luat jucaria fara sa imi zica nici un cuvat si a inceput sa invarta limbile tot inainte. S-a oprit o clipa, s-a uitat la ceasul lui si a inceput din nou sa invarta. Daduse ceasul cu 23 de ore si 50 de minute inainte, in loc sa economiseasca timp dandu'l inapoi asa cum intentionam eu.
,,De ce tinzi sa dai timpul inapoi, sa furi din ce nu iti mai apartine, din ce ai pierdut deja?"

Ma uitam nedumerita la el si incepusem sa cred ca extraterestrii exista si mi-au rapit prietenul cu o noapte inainte, i-au spalat creierul si l-au pus din nou pe Pamant. Dar tot ce am putut sa fac a fost sa schitez un zambet chinuit drept raspuns.
Ma simteam intr-un fel prinsa asupra faptei dar fara sa imi dau seama de ce.

Acum stau in frig si te astept. Astept sa vii, asa cum mi-ai promis.
Vantul e timpul, iar frigul e inima ta, acum rece. Mi-ai promis ca o sa te intorci si nu o sa ma lasi aici. Privesc neincetat ceasul si de cate ori vad ca minutarul a trecut de 6 il dau inapoi si ma gandesc la superstitiosul meu prieten.
,,Uite. Acum stiu ce vrei sa zici. Si da, vreau timpul pe care l-am pierdut sa vina inapoi, pentru ca nu l-am consumat. E inca al meu si vreau sa ma distrez cu el. Nu vreau sa il petrec inghetand in inima lui, iar timpul sa imi zgarie obrajii. Nu."

Acum dau din nou ceasul inapoi si fur timp, fur sperante, fur vise. Si totusi, in acelasi timp, imi distrug bunatatea si rabdarea. Dar eu ma mint si zambesc de cate ori vad ca ceasul indica ora X si jumatate. Pentru ca stiu ca tu o sa vii, iar ceasul meu o sa indice intotdeauna ora X si jumatate. Doar pentru tine.

marți, 17 noiembrie 2009

Si VALURILE ranesc


In clipa asta toate au inmarmurit.
INIMA ta e rece si nemiscata.
OCHII tai au intepenit si imi fixeaza privirea.
Pana si VALURILE au luat o pauza. Se simte doar umbra si racoarea spumei marii care acum nu ne mai atinge picioarele.
Era dragut si stateam de vorba. Brusc o prezenta rece, o a treia persoana probabil, a trecut si poate a si ramas pe langa noi. Am tacut amandoi, subit, uimiti fiind de acea senzatie stranie si rece. Prezenta raului? Nu stiu. Nici tu nu stii. Cert e ca nici LUNA nu isi mai trimite razele jucause printre vorbele noastre ci sta pe cer la fel ca intr-o pictura nereusita. Nu mai transmite nici un sentiment.
Mana ta, in urma cu cateva secunde calda, acum e rece si imi provoaca fiori. E impietrita pe degetele mele.
Nu e bine. Ochii tai si-au pierdut o sclipire, la fel ca luna: par morti.
Ce e cu prezenta asta straina? De ce strica seara asta perfecta?!
Tresar. Valurile au trecut peste noua prezenta si ne uda din nou picioarele. Tu, in schimb, nici nu bagi de seama. Inca ai ochii fixati pe ai mei, exact ca inainte sa apara CHESTIA asta.
O vioara se aude de undeva de departe. CE DRACU' CAUTA VIOARA PE PLAJA IN TOIUL NOPTII?! Ma despart de privirea ta rece si ma uit in jur: nimic.
Incerc sa imi trag mana de sub a ta. Nu pot. Incep sa respir repede si totusi nu indeajuns. Greutatea ca de marmura ma opreste. Iti misti usor degetele si imi prinzi mana mai bine. Nu cumva sa imi alunece.
Iti soptesc incet numele dar valurile probabiil ca imi acopera vocea. Nici macar eu nu ma aud.
Imi simt genunchii acoperiti de apa rece a noptii si incerc sa ii trag de acolo. O sa imi fie prea frig. Dar imediat simt apa cum imi cuprinde mijlocul si apoi gatul. Abia apoi, realizez ca stau sub apa si nu pot respira. Tu inca stai impietrit langa mine. Nu respiri, nu te misti. Iti fac semn cu mana libera sa incercam sa ne ducem la suprafata dar tu imi apuci incheietura mainii. Acum nu mai e nici macar putina tandrete in miscarile tale.
Sunt cuprinsa de intunericul uitarii. Dar eu nu te-am uitat. Tu insa... Tu da. Tu ma tii aici doar ca sa ma omori, imi fixezi privirea, iar chipul tau imi ramane intiparit pe retina pentru totdeauna. Ai un chip rece, iar ochii tai nu mai stralucesc.
Ma resemnez si inchid ochii o clipa. Acum imi trece rpin cap gandul ala pe care il gasesti in toate filmele cand cineva face o nebunie ,,M'am ticnit". Atunci nu mai simt racoarea apei, nici mana ta care imi zdrobeste oasele.
Deschid din nou ochii si totul e schimbat. Stau intinsa, iar tu imi tii incheietura cat sa imi simti pulsul. Pe partea cealalta a ceea ce semana a pat e un om cu masca. Deschid ochii si realizez ca sunt intr-o ambulanta apoi aud rasuflarea ta usurata si inchid din ochii din nou.
Sunt cuprinsa de apa rece doar ca ochii tai nu ma mai fixeaza. Acum sunt singura, pierduta si nu vreau sa ma ridic la suprafata. Abia acum realizez ca ma tineai sa nu ma duc, in nici un caz sa imi faci rau. Iti era frica ca ma duc de tot, iar tu, o bucata de marmura vei ramane singur intr-o lume rece, in care doar eu te incalzesc.

vineri, 13 noiembrie 2009

Pentru ca cerul are grija de noi.

Pe data de 13.noiembrie.2009 Mos Craciun mi-a citit mail-ul [Vezi *Scrisoare catre M.C.*]. Mos Craciun mi-a adus mult soare si un cer fara pata. Pe langa toate astea mi-a daruit si o buna dispozitie superba. Radiam pur si simplu de fericire. Chit ca ma aflam printre singurii... eu radiam. In drumul meu spre scoala imi venea sa dansez si sa cant. Pacat ca... pe langa faptul ca sunt afoana... sa nu intru la prima ora era destul de grav. Asa ca am lasat asta pe mai tarziu dar nu am uitat sa imi deschei jacheta verde si sa privesc fara pic de jena spre razele soarelui care imi zambeau printre ultimele frunze ale copacilor.
In fiecare pauza am savurat aerul ciudat de curat si puterea soarelui care anunta ca se va retrage. Si asa a fost. Pana la ora 3 cand am iesit eu de la ore cerul se acoperise cu nori albi dar prea subtiri pentru a putea spune ca erau pufosi. Asta mi-a sters zambetul de pe fata si... sper bucuria celor mai multi... si buna dispozitie.
Am zambit si m-am simtit atat de bine... aproape ca uitasem cum e sa te mangaie soarele si cum e sa imi raspunda toata lumea la cel de a-l 3671-lea zambet in sictir si fara chef. Dar eu nu am renuntat. Am vorbit si am tipat toata ziua [spre disperarea prietenei mele]. Dar de asta e prietena mea. Sa imi suporte exploziile de buna dispozitie.
In dimineata asta priveam atent atent cerul. Nu exprima nimic dar era adanc. Aproape ca te puteai vedea reflectat in acel albastru lipsit de sentimente. Sau poate ca te-ai fi putut ineca usor dar dulce in el, pentru ca facea ca lumea intreaga sa para lipsita de importanta, facea ca toate spaimele sa para niste povesti de adormit copiii.
Ma simteam asa de mica in niste maini asa de mari... aprca ar fi putut sa faca ce vor cu mine. Dar erau blande si ma incalzeau cu razele de soare. Ma simteam... in siguranta si simteam ca cineva acoloa re grija doar de mine. Si apoi si de restul. Dar in secunda aia eu am fost norocoasa.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Scrisoare catre M.C


Draga Mos Craciun,

Acum iti scriu o scrisoare. Si vezi tu, ma tot gandesc ca ai o varsta si... iti scriu mai incet ca stiu citesti destul de incet [am vazut eu la emisiunile de la ProTV]. Sunt curioasa ce face Rudolf [tipu' cu nas de clown] si ce iti fac piticii [cred ca te'ai combinat cu Alba-ca-Zapada si tii secret. Numai ea avea pitici].
Eu o sa iti fac di nou prajiturele in care o sa pun otrava de soareci daca nu imi aduci ce vreau eu. Si la varsta ta... Mosule... cred ca face rau.
Noi nu avem horn ca stam la etajul 3 la bloc dar o sa las usa de la intrare laaaaarg deschisa [si o glilotina deasupra] sa poti incapea. Sania poti sa o pui pe balcon iar calutii tai cu clopotei [o sa te rog sa le dai jos zdranganelele ca sa nu ma trezeasca] poti sa ii parchezi in bucatarie cat timp tu mananci prajiturile mele delicioase si te uiti la un film porno.
Stiu ca sunt singura care se gandeste la tine. Si tu stii ca sunt singura care te-a tras de barba alba pana ai ramas cu una neagra cand eram la gradinita.
Bineinteles ca acum o sa crezi ca urmeaza dita'i pomelinicu' cu ,,am fost cuminte, nu am mai furat prajituri, nu m-am certat cu tarfa care ieri a ramas fara par, am invatat si am reusit sa trec clasa, am inceput sa scriu frumos si ce mai vrei tu". Da. Pai asta urmeaza. Pai da: am fost cuminte, nu am mai furat prajituri, nu m-am certat cu tarfa care ieri a ramas fara par, am invatat si am reusit sa trec clasa, am inceput sa scriu frumos si ce mai vrei tu.
Saptamana trecuta a fost minunat. Nu a plouat decat de doua ori. Prima data ploaia a durat 3 zile. Cea de-a doua ploaie a durat 4 zile dar a fost bine.
Stiu ca mai sunt 2 luni pana la Craciun dar eu vreau sa fiu sigura ca mail-ul meu e primul [nu'ti mai trimit scrisori ca nu le citesti niciodata].
In serbarea pe care o pregatim pentru sarbatoarea asta cu C, doamna invatatoare a pus'o pe Ruxandra sa joace rolul de ingeras Ea zice o poezie in care vorbeste singura la fel ca mama. Si spune ca ea isi noteaza pe o foaie toti copii obraznici. Si am realizat ca... Mos Craciun tu o duci tare bine. Tu esti peste. Ai reni, caluti, strumfi, o ai pe Alba-ca-Zapada, si ingerasii. Cred ca am uitat sa zic ca Ruxandra e o fata inalta si frumoasa. Are bucle blonde si e mulatra. Sunt sigura ca asta ti-ai dori sa primesti de Craciun.
Ca sa te mai tin putin pe jar o sa iti zic abia la sfarsit lista cu ce imi doresc.
Asa. Acum lista.
Mos Craciun... eu imi doresc foarte mult sa te asasinez. Dar nu asta vreau sa primesc. Eu vreau sa primesc ceva pur si calm, ceva ce nu ascunde nici o taina. Ceva ce se deschide in fata tuturor sufletelor ranite si le mangaie. De fapt sunt doua lucruri. In primul rand vreau putin zapada. Doar putina. Cat sa ma joc si sa gust fulgii mici. Apoi imi doresc primavara. De Craciun vreau sa vina primavara, sa infloreasca lacrimioarele si sa imi alin dorul. Vesnicul meu dor dupa zapada.

Cu drag,
Eu


P.S. Sa imi zici cine iti mai scrie asa mail-uri lungi Mosule. Ca sa stiu pe cine spanzur pana anul viitor.

marți, 10 noiembrie 2009

Leapsa de la Nakudo

Am primit o leapsa de la Nakudo (click aici) iar regulamentul cere sa punem pe blog o poza de suflet si una... haioasa. Apoi o dam mai departe.

Asadar. Prima poza e cea de suflet. Acolo e pisica mea... cand era mica... o cheama Zgatzi [de la Zgatie] si... bineinteles... acum e la tara, si are doi pui care ii seamana LEIT! Crede'ma.^^

Iar a doua... cea amuzanta. [e o poza facuta in terasa la care obisnuiam sa ne racorim vara... nu stiu cam cat o sa va amuze pe voi.]

Leapsa merge mai departe la:
Confesiunile unui adolescent pierdut. [link]
Madalin [link]
Saffronrockin [link]
Beyond Words [ca sa nu zic la Alexandra] [link]
Strop de ploaie [sau ^Anna^] [link]
My work here is done [link]
Imi sunt prieteni buni si... majoritatea sunt la inceput. Abia astept sa vad ce va trece rpin cap avand in vedere ca toti au moduri diferite de gandire.

luni, 9 noiembrie 2009

Ceci est un fait-divers atroce


Ce zambet ai. Parca ai fi posedat. Si totusi... asa cum stau cu capul in farfurie [ca doar de! am abordat un subiect care nu ma priveste] iti observ ochii aproape mutilati si sub zambetul tau chinuit vad tristete. Nu am curaj totusi sa ridic ochii, sa te privesc si sa te fac cu ou si cu otet pentru ca... M'AI MINTIT! Pai nu. Tu nu raspunzi in fata nimanui. Cu atat mai mult in fata mea. Eu, scumpa ta ********* nu merit sa stiu ce mi'ai ascuns cam un an de zile, nu merit de stiu DE CE m-ai mintit. Si cel mai tare ma doare ca eu te'am ascultat in mortii matii. Te'am ascultat ca un caine bun ce am fost.
Si pe deasupra a trebuit sa aflu si de la altii ceea ce de la tine nu as fi scos nici cu forta.
Se mai adauga si tupeul tau minunat de a'mi face reprosuri. Ca nu scriu ca lumea, ca inainte iti placea. Acum e ,,emo". etc. [incep sa zic prostii si nu vreau].
Deci pur si simplu nu pot sa accept ideea ca ai mintit.... Dar... avand in vedere ca ,,eu nu stiu motivul" de parca iti trebuie un motiv ca sa ma calci in picioare, nici nu ma mai bag.

Daca o sa indreaznesti sa imi mai reprosezi ceva de acum.. iti jur... ca nu o sa te mai ascult. Pur si simplu ai avut grija sa imi distrugi toata increderea pe care o aveam in tine. Bucatica cu bucatica.


Ceci est un fait-divers atroce

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cate ascunde intunericul...


Cate ascunde intunericul...
Cate suflete goale si cate priviri ratacite... Cate dorinte neimplinite si vise distruse. Cate sperante consumate si iubiri sfaramate... Cate priviri ascunse si sageti de ura. Si cata bucurie...
Pentru prima data nu m-am bucurat de semafoarele care ne faceau drumul mai scurt si de vacarmul orasului. Voaim atat de mult sa cobor din masina, sa ii rog pe toti sa stinga farurile si luminile si sa ma lase o clipa, doar o clipa sa ma scufund in intunericul care ma inconjoara, sa respir misterul si sa simt adierea vantului care imi zgaria pielea.
Voiam sa respir teama altora si sa uit de a mea. Voiam sa uit vocea ta care imi zgaria incet incet creierul.
Teama mea ma copleseste deseori, teama de... teama de singuratate [si de paianjeni da' asta e partea a doua]. Voaiam sa stiu de ce se tem ceilalti, voiam sa stiu daca doar eu ma tem de singuratate [si paianjeni].
Vreau sa stiu atat de multe raspunsuri la intrebari fara raspuns... Vreau sa stiu raspunsul adevarat, nu cel pe care mi-l pot da poetii intr-un moment de betie.
Uneori pur si simplu simt nevoia sa stiu ceea ce nimeni nus tie... si incep sa caut raspunsuri, incep sa ma documentez.. de parca nu ar mai fi facut atatia lucrul asta inaintea mea. Nu descopar nimci dar sunt impacata cu gandul ca am incercat.
Si asa patesc eu. Si rad de mine... de prostia mea.
Si raspunsurile... nu le gasesc. Sau gasesc ceva ceva... dar apoi imi dau seama ca sunt niste aberatii.
Si nevoia mea de liniste? A disparut. Cand tu ai inchis ochii eu am inceput sa zambesc.

joi, 5 noiembrie 2009

Gandacelul Boc


In seara asta am primit un mail. Un mail amuzant.^^ Take a Look!










Gandacelul Boc



De ce m-ai prins in pumnul tau
Si m-ai fortat? Tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
Cand tu ma strangi atat de rau?

Primar ca tine-am fost si eu,
Si-am renuntat la primarie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De plansul si mandatul meu!

Din tihna mea din Manastur
Tu m-ai chemat la Bucuresti,
Si mi-ai promis c-o sa ma cresti
Acum mi-e clar: te doare-n cur.

De ce ma lasi acum in pom?
Ca-n toate am facut ca tine.
Azi plange Clujul dupa mine
Si aplng si cursele Tarom.

Si plange mama mult de tot
Ca i-au trantit in plen baiatul
Si vede la teve (TV) tot satul
C-a luat-o premieru-n bot.

Si cohii tatei lacrimi storc
Cu ei in zare tot ramane.
Indura-te de ei, stapane
Si lasa-ma sa ma intorc.

Mi-as lua bilete la low cost
Ca azi m-au cam uitat pilotii.
Nu le mai tremura chilotii
Ca cand eram si eu ce-am fost.

Asa plangea un ardelean
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis Basescu dupa
Ce-l tot strivise an de an.

A incercat sa-l mai invie:
I-a multumit pentru curaj.
Dar ardeleanu' in picaj
S-a prabusit pentru vecie.

Scarbit de fapta ta cea rea,
Degeaba-l plangi pe Boc cu zile.
Si mergi spasit acum si zi-le
Clujenilor, isprava ta.

Mai zile ca de-acum ai vrea
Sa nu mai tot stivesti de zid,
Oricare gaza de partid
Care-a trecut prin fata ta.

Iar ca poet, zile c-ai vrea
Sa aperi orice vietate,
Oricat de fara-nsemnatate,
Si cu oricata voluptate
In cur, saraca, te-ar pupa.