Pentru ca cerul are grija de noi.

Pe data de 13.noiembrie.2009 Mos Craciun mi-a citit mail-ul [Vezi *Scrisoare catre M.C.*]. Mos Craciun mi-a adus mult soare si un cer fara pata. Pe langa toate astea mi-a daruit si o buna dispozitie superba. Radiam pur si simplu de fericire. Chit ca ma aflam printre singurii... eu radiam. In drumul meu spre scoala imi venea sa dansez si sa cant. Pacat ca... pe langa faptul ca sunt afoana... sa nu intru la prima ora era destul de grav. Asa ca am lasat asta pe mai tarziu dar nu am uitat sa imi deschei jacheta verde si sa privesc fara pic de jena spre razele soarelui care imi zambeau printre ultimele frunze ale copacilor.
In fiecare pauza am savurat aerul ciudat de curat si puterea soarelui care anunta ca se va retrage. Si asa a fost. Pana la ora 3 cand am iesit eu de la ore cerul se acoperise cu nori albi dar prea subtiri pentru a putea spune ca erau pufosi. Asta mi-a sters zambetul de pe fata si... sper bucuria celor mai multi... si buna dispozitie.
Am zambit si m-am simtit atat de bine... aproape ca uitasem cum e sa te mangaie soarele si cum e sa imi raspunda toata lumea la cel de a-l 3671-lea zambet in sictir si fara chef. Dar eu nu am renuntat. Am vorbit si am tipat toata ziua [spre disperarea prietenei mele]. Dar de asta e prietena mea. Sa imi suporte exploziile de buna dispozitie.
In dimineata asta priveam atent atent cerul. Nu exprima nimic dar era adanc. Aproape ca te puteai vedea reflectat in acel albastru lipsit de sentimente. Sau poate ca te-ai fi putut ineca usor dar dulce in el, pentru ca facea ca lumea intreaga sa para lipsita de importanta, facea ca toate spaimele sa para niste povesti de adormit copiii.
Ma simteam asa de mica in niste maini asa de mari... aprca ar fi putut sa faca ce vor cu mine. Dar erau blande si ma incalzeau cu razele de soare. Ma simteam... in siguranta si simteam ca cineva acoloa re grija doar de mine. Si apoi si de restul. Dar in secunda aia eu am fost norocoasa.