sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cate ascunde intunericul...


Cate ascunde intunericul...
Cate suflete goale si cate priviri ratacite... Cate dorinte neimplinite si vise distruse. Cate sperante consumate si iubiri sfaramate... Cate priviri ascunse si sageti de ura. Si cata bucurie...
Pentru prima data nu m-am bucurat de semafoarele care ne faceau drumul mai scurt si de vacarmul orasului. Voaim atat de mult sa cobor din masina, sa ii rog pe toti sa stinga farurile si luminile si sa ma lase o clipa, doar o clipa sa ma scufund in intunericul care ma inconjoara, sa respir misterul si sa simt adierea vantului care imi zgaria pielea.
Voiam sa respir teama altora si sa uit de a mea. Voiam sa uit vocea ta care imi zgaria incet incet creierul.
Teama mea ma copleseste deseori, teama de... teama de singuratate [si de paianjeni da' asta e partea a doua]. Voaiam sa stiu de ce se tem ceilalti, voiam sa stiu daca doar eu ma tem de singuratate [si paianjeni].
Vreau sa stiu atat de multe raspunsuri la intrebari fara raspuns... Vreau sa stiu raspunsul adevarat, nu cel pe care mi-l pot da poetii intr-un moment de betie.
Uneori pur si simplu simt nevoia sa stiu ceea ce nimeni nus tie... si incep sa caut raspunsuri, incep sa ma documentez.. de parca nu ar mai fi facut atatia lucrul asta inaintea mea. Nu descopar nimci dar sunt impacata cu gandul ca am incercat.
Si asa patesc eu. Si rad de mine... de prostia mea.
Si raspunsurile... nu le gasesc. Sau gasesc ceva ceva... dar apoi imi dau seama ca sunt niste aberatii.
Si nevoia mea de liniste? A disparut. Cand tu ai inchis ochii eu am inceput sa zambesc.

10 comentarii:

nakudo spunea...

eu ma tem de propria persoana ..ca maine sau azi am sa ma surprind din noi cu chestii noi sdau pe care nu le recunosc si de falsii prieteni...dar ca si tine respir din cand in cand teama celor din jur...cred ca avem partea aia oribila sau intunecata toti cand vedem ca si altii au temeri si ne linistim..nu santem singurii tampiti..o zi minunata sa ai..si daca te cheama mihaele,gabriela-la multa traire intensa:)

Creatsa spunea...

Si eu ma tem din cand in cand de mine. Mi'e frica ca... asa cum sunt... pot frange inimi... Si nu vreau. E asa de urat...

nakudo spunea...

dar uneori se intampla..uneori fara sa vrem..alteori pentru a supravetui noi..e tare lectie ..viata..si-mi place..te provoaca mereu...zambeste..zgarie..urla....ca si blogul tau...l-ai tampit pe uncas cu sigla..si asta nu e tare impresionabil...ha-ha

Creatsa spunea...

:)) Bineeee.^^ Abia am reusit sa imi mai imbrlanzesc viata. Si am facut-o in asa fel incat abia mai misca. Nu sunt multumita in nici un fel. Mai am pana cand o sa renunt la mofturile de genu' asta.

Blufix spunea...

Intunericul ascunde multe si tot asa descopera lucruri. :-<
Intunericul pentru mine este si lumina,pentru ca in intuneric vezi atat de multe cate vezi si in lumina.
Patrunzator textu`.Prin el m`am deschis iar,si mi`am dat seama de alte lucruri...vezi?Intunericul chiar descopera lucruri. ^^

Anyss spunea...

prea tare!!:)

Creatsa spunea...

Anyss ma bucur ca iti aplce. Sa speram ca nu gasesc si postarea asta ep blogul tau.

raza de soare spunea...

intunericul ascunde grijile de peste zi...minunata postare draga mea...

Anonim spunea...

va ieste frica de intuneric pentru ca nu stiti ce se afla acolo

BeBe^^ spunea...

Pai da. Si totusi... sunt si momente in care, atunci cand esti cuprins de intuneric, te simti bine, aparat. :-?

Trimiteți un comentariu