duminică, 22 noiembrie 2009

Azi sunt indispusa. Sau poate ca...

Intru in bucatarie si, somnoroasa, intind mana dupa sticla de pe masa. Iau 3 guri sanatoase de apa in timp ce omleta rece ma priveste indiferenta.
Ma intorc in pat, sub patura si imediat ce ma intind si ma fac comoda, stomacul meu incepe sa se gandeasca intens la omleta de pe masa si maraie suparat. Dau ochii peste cap si ma duc indispusa sa iau farfuria.
O bag in cuptorul cu microunde si ma uit indiferenta la cum se invarte.

Ma gandesc la visul care s-a terminat si pe care l-am uitat imediat ce am deschis ochii. A fost un vis frumos. Dar nu imi a
mintesc decat episoade scurte si neclare.
Acum nu mai stiu nici un chip. Doar umbre coloarate. Nu se mai vede fraza scrisa pe asfalt cu creta colorata. Se vede doar asfaltul cu urme de culoare, ca si cum, dupa ce m-am ridicat din pat, a plouat si picaturile calde de ploaie de vara au sters fraza. Sau poate ca era doau un cuvant... sau poate ca nu avea predicat. Nu stiu.
Poate nu imi amintesc de fapt nimic, si poate ca asfaltul si umbrele sunt doar reverii caste. Dar un episod scurt scurt si lipsit de sens, imi ramane clar pe retina.
Se facea ca erai in spatele meu si eu ma uitam intr-o oglinda. Am suflat aburi pe geamul in care te vedeam si am scris ,,Dispari". Asa se termina si cartea ,,Travesti" a lui Cartarescu. Dar tu chiar ai disparut, apoi o raza de lumina mi-a acoperit fata si m-am trezit cu un ,,Buna dimineata Soare!" pe buze.

Cuptorul cu microunde tipa la mine sa il opresc. BINE BINE! Scot omleta acum calda si o pun pe masa. Ma uit putin la ea, dezorientata, apoi simt cum mi se intoarce stomacul pe dos. Niciodata nu mi-a placut omleta incalzita si reincalzita. O las pe masa, iau un mar si ma duc din nou in pat. Acum stomacul meu nu mai mormaie.

Ma enervez. Nu am stare. Nu pot sa stau in pat. Ai disparut.
De ce ai disparut din visul meu?!
In visul meu nu trebuia sa se intample cum vreau eu?!
Nu voiam sa dispari.
Sar din pat nervoasa, trag o preche de blugi pe mine si un tricou cat de cat decent si ies afara. Ma plimb la 10 dimineata fara tinta.
Am impresia ca microundele s-au mutat in capul meu si zgomotul animalic acum umple linistea.

Indispusa. Indispusa. Indispusa.

Scot ,,Enigma Oliliei" din ghiozdanul care imi atarna pe umar si stau pe o banca, cu fata la soare.
Soare... Profit de el de fiecare data cand il vad. Si cat de bine ma face sa ma simt dimineata cand intra pe fereastra.

Azi, in schimb, ma calca pe nervi. Ma streseaza. Vreau sa dispara. Pentru ca ai disparut si tu din visul meu. Vreau sa dispara si soarele, si cerul senin, si stelele, si luna. Toate.
Vreau sa dispara toate pana cand.. Pana cand o sa te visez din nou.

4 comentarii:

nakudo spunea...

uneori avem zile de gol..in care nu ne putem transpune in lumea care ne da viata si ne face sa zburam...atunci toate ne par negre...si refugiul este cartea,un film..etc..imi place mult tare ce ai scris...omule sa nu renunti...iti zic si tie ca si lui madalin...o saptamana superba...smile in care sa-l poti visa din nou:)

Creatsa spunea...

Intr-adevar Nakudo. Pentru mine e rau sa ma refugiez intr-o carte. E foarte rau. Devin inchisa in mine si nu mai sunt nici sobiabila, nici zambitoare nici nimic. Si asta m-a facut sa realizez un prieten bun.
Si nu iti face griji, eu de scris nu ma las.^^
Multumesc pentru urari. Te imbratisez.

raza de soare spunea...

mi-a placut la nebunie compunerea...si poza:)) parca mi-ai fi zis mie...ca stii numele meu s-ar traduce in engleza Sunshine:))

Creatsa spunea...

O. Nu m'am gandit la asta. :)) Intr-adevar. In cazut asta te salut in soapta zilnic.^^

Trimiteți un comentariu