miercuri, 2 decembrie 2009

Atat.

E fericita.
Oboseala ii lipeste pleoapele si toate orele pe care le-a suportat in ziua aceea isi aratau acum efectul. Aproape ca se clatina pe picioare dar ce naiba?! era fericita.
Asta era tot ce ii trebuia. O fraza in care el sa isi anunte venirea ca altceva nu-i mai trebuia.
Zambea si radea uite asa: degeaba. Isi calca pe nervi prietenii si nu-i pasa de nimeni. Era bine dispusa asa cum nu mai fusese ea de cand venise ultima data de la el.
Se trantea in pat si se scufunda in intuneric, chipurile sa recupereze somnul pierdut cu o noapte inainte dar nu putea sa adoarma.
Inchidea ochii si inima ii incepea sa ii bata mai tare. Isi strangea si mai tare ochii si, cu un zambet ironic pe buze incerca sa adoarma. Parca simtea cum se ridica si cum fasaie usor materialul pernei care nu mai suporta nici o greutate. Bineinteles ca nu era asa. Doar ca, intr-un fel sau altul era... vorba aia... beata de fericire. Si foarte obosita. Dar asta era ultimul lucru care conta pentru ea.
Avea sa il vada. Avea sa fie mai fericita ca oricine.
Era bucuroasa ca urma sa se duca mai intai ea la el... Dar o apuca ipocrizia cand se gandea ca urma sa vada si el cum e viata ei de zi cu zi acum. Aproape ca i se parea imposibila toata chestia asta.
Asa cum florile de toamna rezista 2-3 saptamani daca le pui o lingurita de zahar in apa asta ii trebuia si ei. Putin zahar in vaza ei ca sa isi recapete culoarea in obraji. Obosise sa fie fericita de una singura.
Ii trecea prin minte, in unele momente de slabiciune, faza care urma dupa ce el ar fi plecat din nou... Probabil ca o sa fie destul de deprimata... Dar ultima data nu fusese asa. Fusese fericita ca il vazuse si nu a varsat nici o lacrima grea. Erau lacrimi usoare. Lacrimi dulci, de fericire care ajungeau sa se inece pe buzele ei.
Dupa putin timp isi revenise si intrase din nou in lumea ei. Astepta cuminte pe bancheta din fata a masinii si zambea asa... degeaba. Se simtea bine. Si stia ca nu era ultima data cand o sa il vada, asa cum a stiut cu un an in urma ca nu o sa se certe pentru totdeauna. Stia ca o sa se impace si ca o sa o ierte si ea o sa il ierte pe el. Si tot asa. Stia ca orice ar fi fost era in stare sa il convinga sa o ierte.
Dar acum nu se gandea decat la cum o sa ii arate orasul, luminitele si cele mai frumoase zone. Stia ca o sa se distreze amandoi sau, in cel mai rau caz doar ea.
Era nerabdatoare sa afle cam cum o sa fie cateva zile cu el in viata ei. Era curioasa si voia sa stie ce parere va avea el despre viata ei atat de ,,zbuciumata" care se scurgea pe drumul dintre scoala spre casa.
Stia ca nu mai era prea mult. Stia ca o sa fie niste zile PREA bestiale ca sa fie adevarate. Si spera ca, daca era un vis, sa nu se trezeasca niciodata. Voia sa doarma asa, pentru totdeauna. Nu voia ca nici un sunet sa o deranjeze, nu voia sa asculte muzica. Acum voia doar ca ea sa fie ascultata de muzica si de toti cei din jur. Atat.

4 comentarii:

nakudo spunea...

intradevar..uneori e bine ca cel de alaturi doar sa te sculte si sa-l stii prezent...sa nu atingi si sa zgudui lumea miraculoasa in care s-a retras.o zi minunata sa ai smile cu vise ce pot deveni realitate

Ana Gabriela spunea...

da...recunosc...stiu ca atunci cand esti fericit poate sa arda tara si baba sa se pieptene ca nimic nu mai conteaza:))...totul devine un vis...realitatea e numai una: fericirea...intamplarile, efectele, consecintele nu mai conteaza...important e sa traiesti clipa aia de fericire...

Ana Gabriela spunea...

frumos de tot...

BeBe^^ spunea...

Ma bucur ca iti place.... Incepusem sa cred ca ceva nu e in regula cu postarea asta. :))

Trimiteți un comentariu