vineri, 20 august 2010

Vanille VII

Niciodata nu s-a grabit asa de tare sa spuna povesti. Niciodata nu a fost atat de nerabdatoare sa fie inconjurata de niste fete plictisite si o liniste ostila. Sare peste borduri, peste garduri, peste gropitele mici din asfalt, ocoleste in pasi de dans persoanele de pe strada si zambeste fiecarui copil mic. 
E in centrul orasului si versuri care credea ca sunt uitate ii vin acum pe buze pentru a fi fredonate. Nu mai vede norii grosi care se lasa incet peste oras si nu se gandea ca din cauza asta baiatul nu va veni. Va fi acolo. Stia asta. Ii promisese. 
A ajuns. 
Se uita in stanga, dreapta: nimeni. Nu-i nimic. Va veni. 
Se pune repede pe un carton de la o cutie mare si astepta. Se aseaza turceste si bretonul negru ii cade peste ochi. Pentru doua secunde diamantele verzi sunt acoperite de niste pleoape albe ca laptele, iar atunci cand diamantele sunt descoperite un chip cunoscut este langa ea. 
-Ai venit... 
-Da. Nu puteam sa lipsesc de la ultima ta poveste, nu?
-Nu, bineinteles ca nu. De ce ,,ultima poveste"? 
-De ce nu? 
-Pentru ca daca nu spun povesti nu mai am cum sa traiesc. O sa fiu un copil al strazii care va muri de foame.
-M-am interpretat gresit. Asta va fi ultima poveste pe care o vei spune pentru a supravietui. M-am interesat, am facut unele aranjamente, ti-am gasit un loc cald in care poti sta. 
-Nu vreau in orfelinate sau chestii de genul. Prefer sa indur frigul. 
-Nu ma refeream la asta. Dar stii, am o casa mare si un unchi cu un venit mediu care ma are in grija de cand sunt mic. Nu te oblig. Doar iti ofer o varianta. Nu vei avea un program incarcat, dar vei urma o scoala. Nu vei mai sta pe undeva prin aer liber, dar vei putea dormi vara pe balcon daca vrei... Vei avea un acoperis deasupra capului dar... nu vei avea propria ta camera... va trebui sa o imparti cu mine. 
Ochii lui Vanille se mareau pe parcurs ce baiatul vorbea si nestematele acelea verzi parca nu mai fusesera de mult atat de fericiti. Inima ii batea din ce in ce mai repede, simtea fiecare bataie, o simtea in urechi. Fiecare cuvant ii mangaia timpanele si ii facea respiratia sa o ia razna.
De ce era bun cu ea? 
-Uite.. ceilalti vin. Spune-ti povestea si apoi iti poti acorda tot timpul din lume ca sa te hotarasti. 
Vanille a tacut si, fericita, a asteptat ca toata lumea sa se adune. 
Erau atat de multi... atat de tristi... atat de banali... Copii s-au adunat primii, plictisiti, apoi cativa adulti care, chipurile, aveau grija de cei mici.
Totul a decurs normal: subiectul a fost repede hotarat, povestea a fost spusa pe acelasi ton neutru ca si altadata. Vanille s-a indreptat, la sfarsit, cu apsi inceti spre coltul cladirii, baiatul era in spatele ei cu pachetul pregatit pentru refuzul fetei. 
-Deci...? 
Vocea ii era stinsa si timida. 
-Vin. 
Soapta lui Vanille a fost aproape imperceptabila, dar baiatul a prins-o din zbor. Se trezi brusc imbratisata de niste brate calde, o imbratisare stransa si calda, din inima: cat de mult ii lipsise asta. Baiatul s-a dezlipit de Vaille si s-a prezentat:
-David. 
-Willa. 
Zambetele vesele au aparut pe ambele fete. Tot chinul se terminase datorita cui? Lui David, baiatul care arata identic cu Willa? Nu. Willa nu credea asta. Totul se terminase datorita Norocului, pentru ca dupa o perioada neagra, urmeaza una roz. 

Au trecut 6 ani de atunci. Willa a ajuns o scriitoare de proza scurta; o scriitoare bine platita. Si-a publicat in jur de 17 carti cu povesti de toate genurile. Este platita bine si locuieste inca cu David. 
In momentul de fata se afla la lansarea celei de-a 18-a carti: ,,PierdutA. Regasit." Acum, dupa scurta prezentare pe care a facut-o Bestseller-ului da autografe scurte si fara sa se gandeasca la ce face. Carte dupa carte, citor dupa cititor, semnatura dupa semnatura. Ridica ochii si priveste la fiecare persoana, fara a-i da atentie. Cu totii sunt fericiti ca au intalnit o scriitoare. Dar ea nu mai era fericita. A fost la prima carte, si la a doua, si apoi la a treia. Dar acum se saturase de ipocrizia asta. Nu mai voia sa aiba acel zambet ipocrit pe fata. Voia sa planga incet. De ce urmase impulsul de a publica o carte care ii spune povestea vietii sub forma unui roman? 
Urmatoarea semnatura. Dar acum nu mai avea nici o carte bagata sub nas cu forta. Ridica ochii si vazu o femeie batrana, cu ochi tematori si maini tremurande. Avea trasaturi atat de cunoscute. 
-Willa... hai acasa. 
Vocea... acea voce. Nu... ii trezea prea multe amintiri. Nu se mai putea stapani. David observa si veni langa ea. 
-Esti OK? Dar ea nu il baga in seama. Cu un ultim efort rosti:
-Casa mea este acolo unde sunt primita cu zambete pe fata si unde sunt inconjurata de persoane care ma iubesc. Tu... voi nu mai reprezentati acea ,,casa" de ani de zile. Vrei autograf sau il lasi pe urmatorul? 

~SFARSIT~

10 comentarii:

Delilah spunea...

cam trist sfarsitul. cred ca ma asteptam la ceva mai fericit. dar asta se potriveste mult mai bine realitatii.
>:D<:X

BeBe^^ spunea...

Ei bine... mintea mea nu a putut gandi ceva mai original, si nici ceva mai bun, calitativ vorbind. Asa ca... asta a fost marea poveste VAnille. :)

Kitty spunea...

Frumoasa poveste,ai talent, porbabil si tu o sa ajungi o scriitoare de succes, poopici :*

K ღ spunea...

probabil*scz:D

BeBe^^ spunea...

Mersi Kitty si ma bucur ca iti place, dar nu as gandi chiar asa de departe. :)

Delilah spunea...

hey sa stii ca mie mi se pare f original. adica un nume ca Vanille nu-i vine oricui in minte pt personajul principal.. sa nu mai mentionez si restu detaliilor.. esti originala pt ca esti Tu :P :X

BeBe^^ spunea...

Pia. Mersi Delilah. Ma bucur mult ca ti-a placut. :)

raza de soare spunea...

e minunat, dar ce repede s-a terminat, acum mai ca-mi pare rau...mai vroiam...oricum e superb...ma bucur ca a ramas impreuna cu David...

BeBe^^ spunea...

Ma bucur ca ti-a palcut Raza de soare. Dar e lipsita de culoare fata de povestile tale :):D

raza de soare spunea...

this isn't true!!!!!

fiecare poveste si fiecare final are farmecul aparte pe care i-l da autorul...si acel farmec nu poate fi schimbat...de exemplu, odata ce am citit acest final, indiferent daca oricine si-ar imagina un altul nu ar mai fi autentic, ra fi o copie falsa...mie imi place!

Trimiteți un comentariu