luni, 15 februarie 2010

Vis de copil

Azi m'am visat din nou copil.
M
'am visat ratacita in curtea de la tara.


S
e facea ca e seara, iar totul e mai intunecat ca oricand. Nu sunt speriata dar stropii de ploaie care imi ating obrajii prajiti de soarele care a disparut brusc dupa un nor.

A
m fugit razand si sarind in balti cu piciorusele goale si razand cand o broscuta mica fugea speriata de picioarele mele care sareau neincetat.

B
uclele
negre oboseau acum , ude, pe fata mea aramie si ochii fericiti.
M
i'am incaltat repede papuceii portocalii ascunsi
intr-o tufa de urzici ca sa nu ii gaseasca bunica si sa imi faca observatie ca iar m'am jucat cu tiganusii de pe ulita cealalta. [nu imi placea sa stau incaltata cand ei nua veau ce sa poarte si uram sa port rochite cand fetele alea aveau pantalonii ca vai de ei. Asa ca refuzam intotdeuana sa ma imbrac cu rochite sensibile, exceptand duminica cand ma duceam la biserica si bunica ma obliga sa le port]
M
'am catarat repede pe gardul inalt, verde, din fier si am inceput sa chem catelul:
,,Leu... Liza?!" Si deodata vad o forma alba si imaculata alergand spre gard.
,,Da Liza. Lizuca Mea. M'am intors acasa. Acum sa faci liniste pana cand cobor de aici, ca sa nu ne auda bunica da?" Sopteam in timp ce saream in corcodusul de langa gard ca sa pot sa cobor.

,,Unde'i Leu mai? Iar l'ai lasat in gradina? Si el cum mai iese de acolo?" Si ma indreptam repede spre gradina sa scot cainele pitic de acolo.

,,Vezi daca ai picioare scurte, nu poti sa iti porti singur de grija. Daca nu eram eu stateai nemancat pana maine dimineata?" Il certam in soapta si ma indreptam spre bucataria de vara. Lumina de acolo razbatea prin geamul mare acoperit cu o perdea mare, alba cu modele ciudate pe care nici acum nu le inteleg.

D
eodata cerul s'a luminat puternic si o fasie alba mi'a luminat potecuta.
Am ridicat brusc fata spre cer cu o lumina ciudata in ochi.
,,Ce'a fost asta Liza? Liza?! Unde esti? Lizuca!" Ma uitam disperata dupa ea. In spate, in stanga in drepata. De obicei nu era greu de observat dat fiind culoarea ei.

A
ud latratul ei ragusit departe. ,,Te rog nu ii da de veste bunicamii te rog frumos nu."

S
i asa a fost. Bunica nu a aparut in 3 secunde langa mine. Iar eu mai aveam maxim doua minute la dispozitie sa admir cerul.

P
icaturile de ploaie calda, de vara, fulgerele, tunetele surde, erau ceva nou pentru mine. La oras nu mi se daduse ocazia sa sar in balti, sa cand in ploaie, sa fugaresc broscute mici cu picioarele goale.

M
'am asezat usor, cu ochii inca atintiti pe cer, pe un cotet de gaini. Simteam mici fulgi de puf cum imi mangaiau pielea uda, in ciuda picaturilor grele de ploaie. Si mirosul de puf de gaina imi intra incet in nari.

L
iza se intorsese langa mine, iar Leu statea lipit de picioarele mele.


C
e poveste puerila. Ce ganduri de copil, ce exprimare de copil. Nu mai sunt metafore si cuvinte incurcate. Sunt ganduri pure, inofensive, ale unui copil care incalca reguli de mic, care nu s'a conformat de prea multe ori, a unui copil care nu uita si viseaza.

T
ot ce spun sunt doar simtiri, amintiri. Nimic nu se va mai repeta. Pentru ca Liza nu mai e, eu am crescut, Leu ma uraste, Bunica e bolnava.

S
tiu ca o sa radeti ,,Ha uite'o si pe asta. Imi zice mie de bunicasa." De fapt inca nu sunt sigura daca voi posta asta sau o voi pastra in amintiri si o voi lasa sa se repede la nesfarsit in noptile de somn agitat.

Ce diferit e totul acum. Ce frumos era atunci.


Poza de mai sus e facuta in vara acelui an, in curtea cu flori din fata casei in care se afla si corcodusul in care saream ca sa pot sa cobor de pe gardul inalt.

8 comentarii:

Roxana spunea...

ce inocenta erai in poza aceea:>


si ce rea erai cand erai mica :))

nakudo spunea...

si mie mi-e dor mult de curtea bunicilor,de corcoduse si pisici,de facutul felinarelor din bostan,de urcatul in pod noapte,de pusul cearsafurilor in cap si umblatul pe la ferestre facand-o pe stafiile..de urletele bunicii care ne fugarea cu jordia,de rasul bunicului si povestile lui,de mersul la parau si scaldatul in el...de cocosul care-mi sarea in cap si ma ciupea mereu incat m-am bucurat cand l-am mancat ciorba,...de puricii ce ma piscau in disperare...dar mai presus de toate mi-e doar de limba rusa,de inocenta si de chipul lor cald...mi-e doar de puritate asta e...iti tin pumnii de dimineata...o sa te descurci..esti cea mai tare daca vrei

Creatsa spunea...

Da Roxana stiu. >:):))

Mersi frumos Nakudo. Eu niciodata nu am avut voie sa ma duc la garla cand eram mica. Iar acum nu ma mai atrage pentru ca s'a transformat in ceva putin mai mare decat o balta :))

naveen spunea...

hi how are u today

great to see your comment i am happy to see u

nice post dear

kumar spunea...

modul în care sunt u

Cum este şcoala dumneavoastră va

Roxana spunea...

normal ca nu aveai voie la garla. omorai bietele broaste:)))

Creatsa spunea...

da sigur. se baga ea in seama :))

raza de soare spunea...

puerilul nu are a face cu postarea de fata...e doar sinceritatea unui copil care merita apreciat...

Trimiteți un comentariu