vineri, 26 februarie 2010

Teatrul si brailenii

Acum 20 de ani, cand calculatorul nu era hobby-ul fiecarui adolescent, cinematografele erau pline de copii, adulti si adolescenti, iar teatrul din Braila de asemenea.
Dupa atatia ani, dupa ce zgomotul mingiilor pe asfalt s-a stins si sclipirile de fericire din ochii copiilor la vederea unei portocale au disparut, teatrul redevine un hobby.
De mai bine de un an, in Braila adolescentii isi ,,pierd" cateva ore pe saptamana privind cum actorii isi joaca rolurile sau frecventeaza cursuri, visand sa ajunga in locul sau alaturi de idolii lor. Atat adolescentii din scolile generale, cat si cei din licee s-au hotarat sa se indrepte spre actorie, sa calce pe urmele personajelor brailene, si sa starneasca intr-o zi la fel de multe aplauze.
Salile teatrului Maria Filotti au devenit neincapatoare, iar spiritele tinere au inceput sa umple acum pana si ultimul coltisor al teatrului, in ultimii ani prea putin frecventat. Acum teatrul este la fiecare sfarsit de saptamana un loc oferit visarii, fericirii si trairii fara griji, adolescentii gasind in cele doua ore un timp destinat ruperii de problemele de acasa.
Cu timpul, mergand tot mai des la teatru, piesele se repeta dar replicile raman aceleasi. Astfel, lacrimile spectatorilor prea putin experimentati se transforma in zambete sirete, vocile actorilor, la inceput asteptate cu suspans acum sunt usor soptite de cunoscatorii din primul rand (care, drept vorbind, nu sunt putini), iar personajelor de pe scena nu le mai e permis sa greseasca nici o replica, fiecare abatere fiind privita dezaprobator sau chiar cu ingrijorare. Sunt piese jucate de zeci de ori, sunt piese cunoscute prea bine, si totusi reactiile spectatorilor raman aceleasi ca la prima vizionare.
Fiecare piesa de la teatru e insotita de zeci de pareri si contrazicerile dintre spectatori sunt la ordinea zilei. Nici o performanta a actorilor braileni nu fost lipsita atat de aprecieri, cat si de critici aspre.
Uneori, la finalul unei piese, poti vedea sclipiri jucause in ochii spectatorilor si poti auzi aprauze neobosite, dar nimic nu egaleaza privirea actorilor care, dupa un rol mai mult sau mai putin socant pentru ei, par fericiti ca au reusit sa atraga atentia, uneori acestia jucand aproape doua ore doar pentru a vedea multumirea si fericirea de pe fata celor care au privit.
Spune-mi tu, cititorule, de cand nu ai mai vazut un chip luminat de fericire, un chip care sa iti arate ca azi te-ai inselat, ca tinerii inca se refugiaza in carti si in sala imensa a teatrului.
Acum gandirea ta, sentimentele tale, copile, au un orizont mai larg, intelegi mai multe decat oricand si o secunda, doar o secunda, esti superior fiecarui adult care, cu gandirea lui ,,matura" crede ca generatia de acum este una prea ,,salbatica" pentru a mai acorda atentie altor lucruri inafara de calculator.

publicat in Obiectiv, Vocea Brailei

8 comentarii:

Roxana spunea...

iar te lauzi:))

BeBe^^ spunea...

DA! Pentru ca ma chinui sa imi public ,,ceva" de pfff. o groaza de timp. :))

Roxana spunea...

:))vezi. imi esti datoare vanduta:))

BeBe^^ spunea...

Asa'i :))

Ana Gabriela spunea...

minunat...e bine daca se mai apreciaza inca...vreau si eu la teatru!!

BeBe^^ spunea...

Da Raza de Soare! In Braila inca se mai apreciaza! :)
Si acum ca sa ma laud: am reusit sa public chestia asta in ziar!!! Pffff. Niciodata nu am fost asa de multumita de mine. :))

Ana Gabriela spunea...

Felicitarile mele...buna veste:D

Alexiss spunea...

si mie imi esti datoare si mai vanduta!;) ca nu mai gasesti tu o fraiera ca mine in viata!=))

Trimiteți un comentariu