Mai stii faza cu luna?

Acum plang.
Vezi tu... Eu fac multe prostii, ma bag in multe belele. Si nimeni nu prea imi mai e alaturi.
Te gonesc de fiecare data.
Mai stii faza aia cu luna? Atunci cand eram ceva. Eram ceva pentru cineva. Si tu erai totul pentru mine. Doar ca Puf! Am stricat totul, asa cum fac de fiecare data, stric prietenii le repar, frang inimi, uneori nu le mai pot lipi...
Stii... Sunt neindemanatica. Daca imi dai sa iti tin inima, probabil o voi scapa si se va sparge. Nu e sigur sa o lasi la mine. Nu o pot frange daca o tii departe.
Dar cu inima mea ce fac? O sparg si pe ea?
Se presupune ca Apocalipsa va veni odata... Dar nu in viitorul apropiat. Gandestete ce as pati eu daca imi frang singura inima... O Apocalipsa mai mica vine si ma omoara. Si mor pur si simplu. Incetez sa mai respir si inchid ochii.
Apoi, asa cum zice toata lumea, o sa imi revad toata viata prin fata ochilor. Si o sa treaca fulgerator, o sa traiesc din nou fiecare sentiment in parte... Din nou. Si nu vreau asta. Am trecut peste toate: inmormantari, promisiuni care nu au valorat 2 lei pentru unii, visuri spulberate... Toate. Si totusi inca zamabesc deseori, inca ma lupt sa ma pastrez in viata. Si de cele mai multe ori reusesc. Iti aduci aminte faza cu luna? Acum plang pentru luna aia de demult.
Plang pentru ca sunt o proasta! O proasta pentru ca nu sunt in stare sa pastrez ce imi trebuie, ce imi place.