marți, 14 aprilie 2009

Viata? Moartea? Povesti de adormit copiii.






Povestile sunt ca oamenii. Nu sunt facute sa traiasca singure.
Intr-un colt al lumii este cineva care traieste o poveste ce se oglindeste intr-a ta.
Avem nevoie de povesti. Ele ne aduc in inima o unda de vazduh, atunci cand ceva ne apasa. Ele sunt tainica rezerva de farmec, pastrata in cutele intime ale fiecarui adult, acolo unde se afla eternal componenta a copilariei.
Nu poti spune ca tu nu ai o poveste. Toata lumea are cel putin o poveste pe care o traieste acum, in momentul asta. Ca o lupta. Ca o lupta in care, rar, cineva este sigur ca a castigat sau ca a pierdut.

Da. Poti numi viata cum vrei tu. Ii poti da si nume. Pe a mea o cheama Smile, e vesela, are inima franta, e vesela, ii place libertatea, e vesela, nu suporta idiotii, e vesela si cand nu reuseste sa fie vesela incearca, se lupta, nu renunta si pana la urma reuseste, mai mult sau mai putin. Asa e viata mea. Ca mine.

Pe ce se bazeaza viata?
Pe noroc (e grav daca ajungi sa fii o victima a hazardului), pe dragoste (ar trebui sa ai destul curaj ca sa cauti dragostea, rabdare sa o astepti, trebuie sa fii sigur pe tine ca sa stii ca ai gasito, si putere atunci cand afli ca te-ai inselat), pe prieteni (se poate si fara asta dar…), pe sex (totusi… placerile trupului?) etc.
Nu o sa le insir pe toate. Nu am destula rabdare.Ma facut mama leoaica nu te mai plange.

Acum sa scriu si despre moarte. Nu. Mai bine nu. De ce? Pentru ca pentru mine moartea nu reprezinta o problema… vitala.
Si totusi… pentru ca daca nu scriu nimic si despre ea Moartea se va simti nedrptatita, o sa copii un fragment dintr-o carte: Povesti de spus in patru anotimpuri de Leon Sarateanu:


-Vreau sa ciocnim un pahar in sanatatea lui… Mark Twain.
-Amedeo, tin sa te previn, cu respect, ca bietul Twain a decedat de mult.
-Inexact! Ma inscriu in fals! Cand era la Londra, un reporter American l-a acostat: “Domnule Twain, la New York s-a zvonit ca ati murit. Ce sa scriu in legatura cu asta?” - “Scrie ca zvonul este inexagerat…” Si tot el a dat indemnul: “Traieste in asa fel, incat, cand ai sa inchizi ochii, sa-I para rau pana si dricarului ca ai murit”.



Si o poezie... niste versuri amarate dar la care tin foarte mult.


Canta un om, pe drum, aseara,
Trecea, cantand incet pe drum.
Stiu eu? Poate canta sa-I para
Drumul mai scurt,
Ori, poate, cum
Era asa frumos afara,
Poate canta ca san u-l doara
Ca-I singur, numai el pe drum.
Elena Farago

2 comentarii:

Handesion spunea...

ZAmbareato intradevar cu toti avem povestiile propii, dar unii oameni nu pot numi o poveste acel sir de intamplari care nu fac nimic altceva decat sa repete acelas lucruri, fara probleme grave, doar monotonie...
pe ce se poate baza viata... Paulo Coelho zicea ca suntem pregatiti pentru marea iubire numai atunci cand neam saturat de iubiriile noastre mediocre... iubirea este o necesitate a omului care poate fi inlocuita cu o aproximatie grava cu prietenia.... de care si de ea suntem legati.... insa este bine sa ne alegem bine prieteni... acestia sa fie cu noi si la bine si la rau!!! nu ma intreba de ce la bine? pentru ca acest tip de prietenie falsa... ma dezgusta... prieteni care se hanesc cu disperarea lor doar ca sa se simta mai bine cu suferinta lor propie... apoi cand iesim victoriosi ne arunca dusmanie si ura....






vad ca ai inceput sa progresezi... cu muuuult.... atat in gandire cat si felul de a scrie... Bravo si multe felicitari!!!!

Christie spunea...

Am postat si pe celalalt blog. :x
Postarea asta ma face sa'mi dau seama de POVESTEA mea. :)
Care,chiar daca e in mare parte rea,are si parti bune.
>:D<

Trimiteți un comentariu