vineri, 10 aprilie 2009

Suferinta? Putin spus.


Zece intamplari ciudate si-o minune…

Era cantecul lor. Era.Ii placea totusi sa fredoneze cateva versuri, in amintirea lui.
Suferise. Inca nu se terminase. Un accident banal pe care nu o sa si-l poata ierta niciodata. Era vina ei, doar a ei. Daca nu ar fi vrut sa se intreaca, sa vada cine ajunge primul pe celalalt mal al Dunarii… Acum ar fi fost impreuna in tren, mergand la Bran, acolo unde se cunoscusera.A plans mult. Acum, parca lacrimile nu voiau sa ii mai curga pe obraji, sa o lase sa se descarce. Isi pierduse fiinta iubita…singura fiinta la care tinea. Se gandise de nenumarate ori sa se duca dupa el, in lumea ingerilor, dar stia ca el nu voia sa se intample asta. Nu ar fi vrut. Nu i-ar fi permis.Toate relele s-au intamplat intr-o singura zi. De ce? Unde?

Acolo, si atunci. Pe malul Dunarii, un cuplu de indragostiti jucanduse in nisip, si inconjurati de prietenii lui. Deodata, plictisita de jocul decent cu nisipul, ridica capul spre baiatul de langa ea, si dupa cateva cuvinte provocatoare spuse in soapta alergara amandoi spre Dunare, lasandu-I pe toti cu gura cascata. S-au avantat in apa, dar, dupa cativa metri de inot ea obosi. El insa continua sa inoate spre centrul fluviului. Ea zambea si ii stiga gafaind: ,,Gata!!! Am Obosit!!!’’ Dar el, se scufunda in apa fara nici un cuvant, apoi, tipand a ridicat o mana deasupra apei. Ea, panicata, nu a fost in stare sa scoata decat un zbierat ingrozit. Toata lumea se intoarse spre ei.

Altceva nu isi mai amintea. La inmormantarea lui insa, plangea in liniste, langa sicriul negru. Dupa ce a fost ingropat, a inceput sa I se faca rau, sa fie ametita, sa vorbeasca singura… A fost rapid internata si a luat o groaza de calmante. Nu o ajutau prea mult. Doua saptamani nu a vorbit, nu a mancat, nu a raspuns la nici o intrebare. Statea cu tricoul lui in brate, uitanduse in gol, plangand, si tanjind dupa saruturile lui. Unde era?

Nu voia sa creada ca sa intamplat. Nu putea sa creada asta… Parea imposibil, dar era adevarat. Acum se ducea la Bran. Singurul lucru care il putea face sa fie mai aproape de el era bancuta dintr-un parculet. Bancuta unde facuse cunostiinta, unde se sarutase prima data…
Ii era dor de ghioceii pe care ii primea in miez de iarna… Ii era dor de mangaierile lui.

Totusi viata merge inainte. Si ea la fel. Acum nu mai era la fel de sociabila ca alta data. Era retrasa, trista.

Au trecut vreo doi ani. Ea tot cu gandul la el era… Nu isi mai gasise pe nimeni. Nici prieteni nu mai avea, cu exceptia unei fete, care suferise si ea destul de mult cand era mica si o intelegea. Doar ea mai aducea zambetul pe fata copilei.

Timpul trecea, suferinta scadea desi nu disparea niciodata. Se ducea aproape in fiecare zi la cimitir dupa scoala. Intotdeauna era o lumanare aprinsa la locul unde era el ingropat.

Intr-o zi, fara nici un motiv, un ID necunoscut a aparut in lista ei de Messenger. I se mai intamplase. Probabil cineva facuse schimb de liste. Nu ii pasa. Dar, cu timpul, a inceput sa intre in vorba cu necunoscutul. Era un tip de treaba. Se intelegeau bine. Intotdeauna cand venea de la scoala deschidea calculatorul ca sa vorbeasca cu el. O facea sa uite de toate necazurile. Incet, fara sa isi dea seama cand si cum, s-a indragostit de el, si el de ea. Vorbeau intotdeauna, isi faceau mici declaratii de dragoste, dar erau la departare unul de altul… prea departe… El era dintr-un oras indepartat, iar ei nu ii placea asta. Nici faptul ca se indragostise de el nu ii convenea. Simtea ca il tradeaza pe fostul ei iubit. De fiecare data cand isi amintea asta nu mai vorbea cu tipul de care se indragostise cu lunile. O durea dar, amintirile nu ii dadeau pace.

Prietenul de pe internet nu stia de lucrurile prin care trecuse ea. Ea nu ii povestise nimic. Nici nu avea de gand oricat l-ar fi iubit de mult. Nu ii placea gandul ca trebuie sa ii dea socoteala cuiva. Si chiar daca i-ar fi povestit nu ar fi reusit sa o faca in asa fel incat sa nu se simta tistetea, durerea din modul in care vorbea despre trecut.

Habar nu avea ce sa faca. Ii zicea ca se duce sa alerge prin parc in timp ce ea, de fapt se ducea la cimitir, rascolita de amintiri acum neplacute.

Ceea ce o facea sa se simta atrasa de baiatul de pe net era faptul ca se simtea mai aproape de fostul ei iubit. Era ceva ce o facea sa se simta foarte bine cand vorbea cu el. Uneori avea senzatia ca vorbeste chiar cu baiatul de a carui moarte se credea vinovata.

Isi faceau planuri de viitor. Nu s-au vazut niciodata dar… sperau ca intr-o zi sa se intalneasca.

Povestea asta insa... Nu are inca un sfarsit. Mi-ar placea sa aiba. O sa ma interesez. O sa aflu, si o sa va povestesc. Pana atunci, Be Happy!

3 comentarii:

^^ZuZzY^^ spunea...

Trist...shi pacat ca e adevarat! Abia ashtept sfarshitul...sper sa fie un Happy End

Handesion spunea...

Frumos.... imi stii parerea... tiam spuso atunci cand ai scriso...


hai sa vedem si ceva mai visel.... hai ha....

ella23 spunea...

Trista poveste,chiar m-a impresionat,insa sper sa aiba si un final fericit...

Trimiteți un comentariu