Din partea celor fara de Nume

Sta singur, melancolic, la o masa. Bea dintr-o sticla de bere si fumeaza linistit dintr-o tigara. Nu se mai uita in jur. Nu il mai intereseaza de restul. I-a frant inima. De ce? A incercat sa fie dragut, sa ii faca pe plac, sa nu o faca sa sufere, sa o iubeasca. A iubit-o. O iubeste. Dar a trecut prea mult timp. I-a fost alaturi atat de mult timp, iar acum nici macar nu se mai saluta. E suparata pe el. Acum e cu un altul. Un anonim, un om banal.El nu pare sa o iubeasca, pare ca a mai fost cu altele ca ea. Nu pare sa se mandreasca cu ea. 

El asa facea. Era cel mai fericit cand se tineau de mana pe strada, cand radeau impreuna. cand se refugiau in asternuturile verzi, cand fugeau sub patura calda dupa imbratisari si mangaieri. Intrau pe usa sarutandu-se cu pasiune, ea mergea cu spatele, el inchide usa in urma lor in timp ce ea ii da hanoracul gri jos, el se apropie infrigurat de ea si o imbratisare si ea il atrage si mai mult cand sa desprinde din imbratisarea lui calda. Face doi pasi in spate cu un zambet de felina pe buze, iar el o prinde dintr-un pas grabit ranjind victorios. Isi continua drumul plin de sarutari pana la usa dintre hol si sufragerie pe care uita de fiecare data sa o deschida ca sa poata trece, iar ea, brusc trezita din visare geme usor. Deschide usa si inainteaza cu spatele spre canapea, fie ea intinsa, fie nu. Hainele zboara de pe ei repede, iar patura le inlocuieste imediat. 

Dar acum ea nu mai e. Pentru ce sa mai viseze? Pentru ce sa isi mai fara rau? Lui i se parea frumoasa. I se parea fermecatoare mai ales atunci cand zambea. L-a invatat sa zambeasca, sa se confeseze, sa planga, sa zboare; l-a invatat ca dragostea e compusa si din certuri, din momente penibile, de mistouri deranjante. 

Mai trage un fum adanc in piept si se gandeste in continuare la ea. Cand simte intepaturi in ochi renunta si incearca sa priveasca in jur. 

Tigara s-a fumat singura intre timp. In incapere nu mai sunt aceleasi persoane, iar in fata are o alta bere rece. Nu isi aduce aminte sa o fi comandat. Atunci priveste cu mai multa atentie in jur. 

Acolo, la cateva mese departare, sta o Ea care il priveste insistent. Ochii negri, mari, scanteietori, tenul masliniu, lucios, lipsit de machiaj, parul negru care ii cade usor pe umeri in valuri agitate, miscarile sigure.

Ii face semn de ,,Vin-o aici!", iar el, inainte sa realizeze ce face, se afla in miscare spre masa ei cu berea in mana si tigara in cealalta. 

E colorata gentil de haine si invelita usor in mirosul parfumului ieftin pe care il poarta. O observa mai atent si vede ca, desi tenul e curaj, lipsit de fond de ten, pe ochi i-a cazut un machiaj plin de curaj si un ruj rosu. Dar asta e tot.

,,Buna. Eu sunt Stefan." 

Eu nu am nume, nu trebuie sa imi stii numarul sau adresa, nu trebuie sa ma iubesti. Daca te deranjez, poti simplu sa te ridici desi as putea fi fata cu care nu ai cum sa o sfarsesti decat in pat sau un inger izgonit din cer.

Si au inceput sa poarte o discutie banala despre ce face fiecare, despre ce le place. Dar nu a durat prea mult. Au luat un taxi si s-au grabit spre casa tinandu-se de mana ca si cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna. 

S-a refugiat si cu ea printre asternuturi, doar ca acum fara graba dar cu emotii si nerabdare bine stapanite.

In timp ce ea ramane pierduta printre cearceafuri si vise, el se ridica si pe pune la biroul lui vechi. Ia primul pix si incearca sa scrie ceva. Nu. Nu ii iese. Imaginatia lui a zburat peste mari si tari. Ofteaza suparat si isi sprijina capul in palma: nu a mai scris de atat de mult timp. 

Simte caldura Ei langa el si tresare. Ea nu ii da atentie si citeste repede propozitiile asternute pe foaie. 

Chicoteste si spune:

Ai incercat sa te minti. Asa faci de fiecare data? Fii sincer cu tine macar atunci cand scrii. Daca cineva te acuza poti sa folosesti fictiunea in avantajul tau, daca cineva spune ca nu ai imaginatie spui ca e ceva real. Doar nu te minti pe tine. Nu atunci cand scrii. Atunci incearca sa ii minti pe toti ceilalti, si atat. 

Se uita buimacit la ea si nu spune nimic. 

Scrie-mi o poezie. Oricat de greu o sa iti fie, o sa reusesti. Ai mana obisnuita cu condeiul si gandul obisnuit cu fantezia.

,,Dar eu nu scriu poezii"

Nu exista. Oricine poate scrie ce vrea, atat timp cat isi da silinta. 

Simte ultima replica ca fiind o lovitura dupa ceafa. El intotdeauna a putut face ce a vrut cand s-a chinuit. De ce nu ar putea si de data asta?

Ea se strecoara din nou in pat, iar el ramane obosit la birou. Se chinuie putin, apoi incepe sa scrie. Poezie. Primul vers a fost un chin, dar dupa aceea, totul a venit de la sine. A scris aporpae o pagina de versuri apoi s-a oprit. Doar atunci cand pixul a atins lemnul rece al biroului a simtit oboseala care il cuprinsese. S-a strecurat langa necunoscuta aceea frumoasa si a cazut intr-un somn adanc si odihnitor, linistit. 

Cand s-a trezit soarele deja ii mangaia fata. S-a ridicat incet, cautand din priviri frumoasa aceea plina de mister. Se trezise hotarat sa o faca sa vorbeasca, sa o faca sa fie numai a lui. 

Dar nu era acolo. S-a dus in bucatarie unde a gasit doua cani de cafea: una goala cu urme de ruj rosu, si una plina cu cafea calduta. Mirosul ei se simtea inca acolo. S-a dus buimac la birou, dezamagit si suparat pe el insusi ca adormise. Isi trece mana prin parul negru si se uita la ce scrisese cu o seara inainte. Un scris frumos, ordonat, acopera un colt gol inainte gol al paginii. 

Frumos... Eu nu am nume. Dar tu ai unul si trebuie sa il faci cunoscut.