NonSentimente

Am ochii rosii de alcool si gura uscata de fum. Am un dor nebun, a carui inima bate mai repede ca ieri, mai repede ca dimineata, mai incet decat maine, care sta rastingnit pe o cruce a propriei dureri. Da ma simt rau. Da ma simt ca si cum limba mea a murit si nu ma mai poate ajuta sa scot sunete. Buzele se misca intr-un ritm rapid, sacadat, dar fara a scoate macar o soapta. Sunt satule sa isi strige dorul, dorinta, foamea. Buzele mele doresc altele aproape, pielea calda vrea o alta bucata fina langa ea. E satula de materialul fin al hainelor, de zambetul acru al amintirilor recente. Si aud ,,Mi-ar placea sa fiu ca voi" si ma gandesc: da... Si mie mi-ar placea sa nu mai cer atatea. Oare cer mult? Oare ofer prea putin? Oare...

Stiu si eu...

Ceea ce astept, persoana pe care o astept, intarzie sa apara. Intarzie, iar eu ii gasesc scuza pentru fiecare minut care se scurge incet. Imi port in spate propria cruce, asa cum toti ceilalti o fac. Doar ca a mea e mai grea acum, e mai grea si mai impunatoare. A mea e plina de durere. Imi port crucea in drumul meu infinit. Astept sa ajung undeva, dar nu ajung. Stiu ca vreau sa ajung undeva, doar ca acel undeva injtarzie, si el, sa apara. 

Incerc sa gasesc o explicatie stiintifica dar nu. Nu merge. Crucea atarna mai grea acum, semnalandu-mi inca o greseala. Nu mai am credinta. Credinta, nu in Dumnezeu, ci in iubire. Iubirea? Doar un sentiment de atasare. Sau poate nu. Caut raspunsuri dar, fiecare raspuns gasit imi ridica alta intrebare. 

Sunt doar un semn de intrebare. O vesnica pasare calatoare.