Sufletul celor trei trandafiri morti

Trei trandafiri rosii, uscati, simbolizand trei iubiri care s-au consumat, stau agatati, cu floarea odata mare, rosie, in jos, de un dulap oarecare. Acum sunt morti si, la fiecare atingere, parca le poti simti frunzele care tipa, inspaimantate ca din moment in moment se vor rupe de tulpina care odata le tinea in viata. 
As spune ca sunt tristi dar nu sunt sigura. As putea spune ca ultimul firicel din viata lor s-a dus treptat, odata cu fiecare iubire consumata. Dar, in ochii mei de copil, ei inca par vii. Intr-un mod inexplicabil, ceva imi zice ca inca sunt vii, ca ei inca asteapta. Poate ca spera sa imi intorc privirea la una din acele iubiri consumate intr-un mod ireversibil. Poate daca o sa fac asta, unul dintre ei s-ar face iar rosu, iar frunzele nu i-ar mai tipa de durere la fiecare atingere, ci ar fosni de fericire. 
Fiecare din ei simbolizeaza o parte importanta a vietii mele. Fiecare din ei mi-a influentat modul de a fi si fiecare m-a invatat cate ceva. 

Prima floare a venit la mine intr-un 8 martie. Eram intr-un loc nou, plin de persoane noi. Eram speriata si abia avem prieteni. Dar o iubire puerila inca ma lega de locul celalalt. Prima iubire probabil si cea mai semnificativa. Am invatat sa nu mint si sa nu cred chiar totul. Am invatat ca o prietenie, daca trebuie sa fie, o sa reziste in fata multor obstacole. Si am invatat ca daca o prietenie pare perfect potrivita, nu trebuie sa incerci sa o transformi intr-o iubire care nu poate sa iti aduca decat durere si care sa te mistuie cu un dor arzator pentru o persoana pe care nici macar nu esti sigur ca o cunosti cum e ea, ci cum vrea ea sa para.  Totusi, prietenia asta inca inseamna foarte mult pentru mine. Stiu ca intotdeauna am pe cine sa ma bazez, atunci cand toti ma pedepsesc, intorcandu-mi spatele. Pentru ca el nu ma judeca si ma accepta asa cum sunt. A fost prima iubire, si sunt sigura ca va fi aici pentru mine si cand ultima-mi iubire ma va face sa lacrimez in liniste, cand o sa ma simt cea mai singura, cand o sa simt ca nimeni nu ma intelege. M-a ascultat plangand fara sa poata face nimic. M-a ascultat tipand la el fara ca el sa aiba vreo vina. M-a auzit chicotind de fericire si oftand de dor. Floarea rosie are un loc de onoare, este incadrat de celelalte doua iubiri mistuite. 

A doua floare nici macar nu e primita. Intr-un gest disperat de a nu uita zilele bune, mi-am cumparat singura un cadou. Nu il pastrez pentru ca are o semnificatie speciala, pentru ca nu are. Il pastrez pentru ca imi aduce aminte de o perioada in care eram fericita, o perioada in care poate nu eram inteleasa pe deplin, dar eram iubita. O perioada lunga din care am ramas cu o groaza de amintiri, atat placute cat si neplacute. Atunci nimic nu mi se parea prea greu, nimic nu ma chinuia destul. Atunci inca ma simteam copil pe deplin. Poate si din cauza faptului ca la primul moment de maturitate pe care il afisam mi se reprosa ca nu mai sunt aceeasi. Deci poate ca am fost copil constransa fiind de imprejurimi. Dar odata consumata si aceasta iubire, probabil m-am maturizat brusc, recuperand. Nu stiu daca este, neaparat, un lucru bun. Atunci imi petreceam majoritatea timpului zambind si razand cu gura pana la urechi. Acum ma rezum la a plange incetisor si la a suferi mai mult ca niciodata. Poate nu sunt facuta sa fiu adult. E prea chinuitor pentru mine. Trebuie sa imi dau prea mult silinta. Nu sunt diplomata, nu sunt tare, nu pot sa ma abtin din plans daca cineva ma raneste, si nu pot sa iert cu atata usurinta ca altii. 

Ultima floare. Nu a fost un gest disperat. A fost un cadou, zic eu, facut din suflet. De atata entuziasm, la 10 minute dupa ce am iubit trandafirul ala l-am lipid repede langa ceilalti, de frica sa nu se spulbere si iubirea asta, si sa nu se clasifice printre cele mai importante. Suferinda fiind in urma celorlalte doua iubiri am spus ca nu o sa mai incerc sa iubesc. Am impus reguli care nu m-ar fi lasat niciodata sa ma apropii de el. Am sustinut lucruri care nu erau adevarate doar pentru a ma pazi. Dar a reusit sa vada prin ele, sa vada care e adevarul. M-a facut sa il iubesc si apoi l-am facut sa ma iubeasca. Apoi, Ceva a interveit si nu a mai fost la fel. Incet incet ne-am departat unul de altul, am fugit in directii diferite. Ne-am dat silinta, la inceput, sa chinuim relatia, sa tragem de ea, sa o fortam. Dar, bineinteles ca nu a functionat. Acum stiu ca o iubire nu se forteaza, nu poti sa tragi de ea pentru ca asa vrei tu. Chiar daca vreti amandoi exista posibilitatea sa nu se mai poata. S-a consumat si gata. 

Fiecare trandafir a avut un suflet care s-a stins incet, incet dar definitiv.