sâmbătă, 17 septembrie 2011

Criza de personalitate

Serios? Serios? Cere mult? Nu e o sfanta, nu e perfecta, e tot timpul incordata si tot timpul cu ochii pe amanunte. Nu vrea sa ii scape nimic. Dar iubeste. Stie sa iubeasca. O bucura lucrurile mici si stie ca ar vrea sa danseze odata ca in filme, printre frunze portocalii care cad, sau pe langa un cires care se scutura in timp ce soarele il face sa arate ca in povesti, sau sa inceapa sa ninga cand ofera un prim sarut. 
Vrea ceva romantic. Poate o poveste cu un print pe un cal alb, poate o noapte instelata in care sa priveasca cerul minunat de mana cu un oarecare. Vrea sa aiba aprte de tot ce e mai bun alaturi de fiecare. Vrea sa aiba parte de distractie. Nu sa se axeze pe o singura persoana. Incepe sa se simta sufocata. Ar plange, dar nu mai are voie. 
Scrie. Scrie pentru ca nu poate sa spuna nimic cu voce tare. Planga inauntru si totusi stie ca nu are voie sa vorbeasca cu nimeni. A avut grija sa ii lase balta pe toti. 
Fara inima, egoista fata cu par ciudat. Ce cauti aici? Asta nu e lumea ta. Aici doar ranesti. Si stiu, stiu ca si pe tine te doare, dar cineva trebuie sa se sacrifice. Tu stii sa faci asta? 
Nu. Ea nu stie sa taca. Ea vrea sa se rataceasca de lumea asta. Vrea sa isi gaseasca pe cineva de care sa se simta extraordinar de atasata. Ar vrea sa traga de timp dar cu ce folos? Timpul nu face nimic. Timpul nu o ajuta. O imbatraneste. Poate ii face parul sa para mai infoiat si ochii mai stralucitori. Dar acum simte ca se ofileste. Viata ei scade in intensitate si isi da seama ca tot timpul e nervoasa. E prea incordata. Asta nu e ea. 
Vrea sa plece. Sa plece. Dar nu poate. 
Iubesc. isi spune. Incearca sa isi gaseasca o scuza pentru propriile'i actiuni. A trecut de mult momentul in care se putea minti singura. Nu intelege gresit. Iubeste. Iubeste cu patima, dar nu indeajuns de multa patima incat sa se schimbe, sa isi nege personalitatea, sa devina cuminte si temperata. Nu. 
Ii place sa fie spontana si se simte ca si cum zilele acelea, pline de soare, zambitoare, s-au dus. Nu mai vrea. Se simte secatuita de puteri. 
Isi canta durerea si isi scrie grijile incet. Isi mai agata un vis de un varf de stea si strange pumnii pana simte cum unghiile i se infig in carne. O doare dar nu vrea sa se opreasca. Nu scade forta cu care strange si stie ca daca ar relaxa mana, ar deschide poarta lacrimilor. Nu se mai umileste. Acum e ea, si nu ii pasa. O sa fie din nou ea. 
Isi promite asta. Stie ca o sa dureze pana o sa reuseasca sa se convinga, dar vrea din nou sa fie incantata de lucrurile mici pe care i le ofera viata, ca atunci cand a gasit o lalea pe jos, intr-o zi de primavara in care se plansese ca ea nu a primit nici o floare. 
Atunci a fost atat de fericita incat a lipit floarea in jurnalul ei mic si a scris pagini intregi despre fericirea ei. Pentru ca unii nu inteleg gesturile astea mici. 
E putin paranoica, dar nici voi nu sunteti perfecti. Vrea sa isi cante fericirea si stie ca daca o opriti o sa incete sa zboare. O sa fie una de'a voastra pentru vesnicie, si nu va sti cum sa evadeze. 
Intr-o conversatie mai profunda, a zis ca lumea se duce pe pula, si ea face parte din lumea asta. Acum isi da seama ca greseste. Nu o sa faca asta. O sa fie cea mai fericita fiinta. O sa fie toata un zambet si o sa isi ia incet incet toate sperantele pe care si le-a agatat de stele. O sa le faca sa devina realitate. 
Pentru ca poate nu e perfecta. Dar e optimista. Si poate ca nu are sens ce gandeste. Dar stie ca cine trebuie va intelege. Stie ca poate sa se faca inteleasa, iubita, placuta. Poate nu de toata lumea si peste tot. Dar o sa reuseasca, pentru ca nu viata trece peste ea. Nu o sa accepte asta. O sa treaca ea prin viata, dar, indiscutabil, cu un zambet pe buze. Pentru ca poate sa iubeasca si sa fie iubita cand vrea ea, cat vrea ea. 
Pentru ca totul este auto-sugestie. 
And what scares me the most is to lose all that hurts. 
Urma - Slide

1 comentarii:

Suflet de curva spunea...

Abea am respirat citind postarea.... E scrisa repezit, din inima...imi place

Trimiteți un comentariu