Razbunare

Pentru ca spera in secret ca nu vei dormi o noapte pentru ca iti troneaza peste ganduri. Pentru ca spera sa te indragostesti de parfumul ei si de ochii calzi, aproape mereu umezi de o lacrima razleata. 
Vrea sa danseze in ploaie si sa se simta libera, asa cum se simtea odata cand, fara sa ii interzica nimeni, putea sa aleaga sa sara in toate baltile posibile, putea sa alerge cu prietenii prin apa si sa se distreze. 
Poate ii e dor sa se simta sigura pe ea, sa stie ca nu depinde de nimeni si ca sentimentele ei nu ii pot afecta deciziile. Dar acum nu. Acum nu mai poate fi sigura de nimic. Acum poate sa se prabuseasca, sa se transforme intr-o ruina doar prin doua cuvinte spuse la repezeala. Acum s-a inventat pentru ea durerea si frica, frica de singuratate. Pentru ca stie ca a ramas singura... Oare a cata oara? 
Un pas gresit si o sa fie mai singura decat a fost vreodata... 
Se gandeste uneori, cand se pune seara in pat, cand se scufunda in pilota moale si perna deja obisnuita cu gustul sarat al lacrimilor, la tot ce i se intampla. Aseara a adormit cu telefonul in mana, asteptand sa ii vina o idee. Asteptand ca raspunsul sa ii apara in minte si sa se materializeze de unul singur pe display-ul telefonului. 
Aseara nu era sigura de ce, dar simtea o furie care mocnea, o furie veche care ii inspira doar o pofta nebuna de razbunare... Razbunare pe ce? Pe cine? Asta nu stia... Nu avea nici cea mai vaga idee... 
Aproape orbita de furie, sau, de fapt, de lacrimi, se foieste o vreme in pat, bea de cateva ori apa, in speranta ca spasmele se vor linisti si lacrimile vor inceta, adoarme cu telefonul in mana si cu speranta ca o sa isi aduca aminte raspunsul. 
Si poate si-a amintit, dar era tarziu si somnul o cuprinsese, poate in vis i sa aratat, dar a uitat pana dimineata cand lumina i-a invadat camera.