Scuze?...

-Eu plec de acum... spui si stii ca asta o sa ma faca sa te urasc.
-Ai gasit rezolvarea. iti raspund nervoasa. 
,,Ai gasit rezolvarea" e modul meu de a-ti spune ,,Asta stii tu sa faci: sa fugi cand dai de greu. Fugi de tot, nu doar pentru cateva minute. Fugi pentru o noapte intreaga, la fel ca Cenusareasa. O sa fugi si o sa astepti sa vin eu la tine, sa te caut, sa te gasesc, sa imi cer scuze. Fugi... fugi cand e mai greu. Nu iti complica viata." Dar poate ca da, poate ca eu chiar ar trebui sa imi cer scuze, sa nu mai reactionez asa, sa nu mai stric cele mai perfecte nopti. Am fost nervoasa si imi pare rau. Stii... vreau sa iti explic aici, pentru ca in alta parte nu o sa funtioneze la fel. Vreau sa iti explic ca nu eu am reactionat asa, ci instinctul meu, probabil animalic. 
Parea frumos, parea asa de frumos si de odata, seara aia minunata s-a tranformat intr-un mare FSSSS! Am fost dezamagita, nervoasa, ma simteam tradata. Voiam sa nu fi auzit. Dar ce puteam sa fac? 
Toate astea mi-au trecut rpin minte intr-o secunda. Apoi, a urmat replica ta. Simpla, dar care m-a facut sa ma gandesc mai bine la mine, la atitudinea mea: 
-Dar tu nu [ai gasit nici o rezolvare]. 
 Si ai avut dreptate. Tot ce puteam eu sa fac in momentul ala era sa stau incordata, uitandu-ma la tipa aia care dadea foc la bar si la tipul ala de langa mine cu 10 ani mai mare care im dadea coate ca sa dansez cu el. Incercam sa ma rup de realitate si sa fug in lumea mea, aia perfecta. Dar pentru prima data, a fost imposibil. Probabil era prea mult zgomot. Probabil ca da. 

Si intr-o zi m-am stins.

Si intr-o zi m-am stins. Asa, fara nici un cuvant. Am inchis ochii si am adormit: somnul de veci. 
Nu stiu cum s-a intamplat. Stiu doar ca asa e. Sunt aici, si de fapt nu mai sunt. 
E ca atunci cand, desi esti foarte obosit, incerci sa te uiti la un film si adormi. Cand te trezesti nu mai stii la ce parte ai ramas. Doar ca eu... eu nu ma mai trezesc. 
Oare de ce am murit? Eram prea obosita? Sau poate ca asta am simtit nevoia sa fac? Si totusi sunt aici, si nu mai sunt. 
Imi vad prietenii cum plang, si parintii, rudele. Vad doar fete cunoscute, doar persoane la care tin. Si da, unii plang. Altii, desi... erau aproape de mine, nu reusesc sa verse nici o lacrima. Ei nu plang niciodata... Ei chiar nu plang niciodata. Eu doar m-am stins. 
Iar eu stau aici, cu sufletul gol, cu inima rece, lipsita de sentimente, de durere, de compasiune pentru ei. Acum sunt moarta, acum nu mai simt nimic. 
Deci asa e, asa e sa mori. Ma vad intinsa pe covorul de o culoare incerta de la mine din camera. Catelul se invarte nelinistit pe langa mine, ma trage de urechi, ma musca de degete, ma linge pe ochi. De ce nu ma mai trezesc? Catel... sunt moarta. Si parca intelege. Se aseaza usor pe umarul meu, acolo unde adoarme de obicei si plange incet. Stie ca eu sunt doar moarta.
Eu sunt undeva, spanzurata in aer, fara sfoara. Nu ma pot misca, si totusi vad tot. Nici macar nu stiu cum arat acum. Dar vad cum persone dau navala la mine in camera, ma vad, ma analizeaza. Apoi ma dezbraca, ma spala, plange toata lumea. Imi schimba hainele in unele noi, nu le-am vazut pana acum. Ma aseaza intr-o cutie si imi pun flori pe langa mine. De ce nu realizeaza nimeni ca nu am ce face cu ele? De ce au cheltuit atatia bani pentru mine? 
Sunt doar moarta. Pur si simplu m-am stins. Nu mai plange.
 Si intr-o zi m-am stins. 

Imi place acolo sus...

Am suferit o deceptie. La ore, acum cateva ore, profa de romana ne dicta despre ADOLESCENTA! si ghici cum suna una dintre definitii:

Narcisismul tineresc, impotrivirea la tot ce inseamna dogma, spiritul refractar fata de lumea maturilor, a conventiilor sociale, a stereotipurilor didactice, revolta impotriva aprintilor epuizati de viata lansandu-se in reprosuri adresate copiilor pentru neimplinirile lor, exuberanta si impetuozitatea, teribilismul, sunt caracteristici ale adolescentei.

Stii ce e gresit aici? Ca mi se potriveste ca o manusa: perfect. Mi s-a confirmat ca nu sunt un adolescent special cum zice Nakudo, ca nu am nici un strop de adevar, ca sunt o copie, o papusa, o ce vrei tu. Mai exista miliarde de exemplare ca mine. Mi-a disparut luciul, mi-a disparut originalitatea, increderea in mine, dorinta de a ma mai afirma.... Nu mai pot. Aripile pe care mi le plasmuisem au disparut. Nu mai sunt. S-a dus munca mea. S-a dus pe apa sambetei.
Vreau si totusi nu mai am.
Imi doresc si totusi nu mai am curaj.
O sa obtin, si totusi nu sunt sigura.
O sa incerc si totusi o sa dezertez.
Si totusi ma asteptam sa ma afecteze putin mai mult si, ce-i drept, in timp ce scriam pe caiet definiatia, am simtit cum ma izbesc de un zid, apoi ca ma scurg usor de pe el. Si mi-a trecut. Asta a fost tot. Dar stiu de ce nu ma afecteaza. Pentru ca am mintea plina de tine si de ceea ce insemni tu, de tine si de dragoste. Sunt cu capul in nori mai mult ca niciodata si imi place. Nu fac nici un efort sa revin printre cei normali. Pentru ca imi place sus acolo.
Imi place sus acolo...

14.10.2009/2010

14.10.2009
Intr-o postare ziceam ca urasc toamna si am ajuns la concluzia ca... CHIAR URASC TOAMNA!
In primul rand e al naibi de frig. Cand e frig eu racesc. Cand racesc imi e rau. Deci da. Urasc toamna.
In al doilea rand nu mai gasesc frunze. Vantul le matura pe toate iar ploaia le amorteste pana cand nu mai am pe ce sa calc.

In al treilea rand toata lumea se desparte toamna. Incepe scoala si se distrug relatiile d epe timpul verii. Asta e Emo.
In al patrulea rand incepe scoala. Si daca prin asta o sa ma crezi un copil insensibil care nu isi iubeste colegii te inseli. Pe cei pe care am vrut sa ii vad i'am vazut si in timpul vacantei.
Si totusi... Hai sa nu fiu rea [ca de obicei] si sa gasesc si un avantaj la toata chestia asta... Pai... ei bine... sunt Gutui. Iubesc gutuile. Toata ziua rontai gutui. Afinele si gutuile sunt fructele mele preferate. Congelatorul e plin de afine congelate si cosul pentru fructe e tixit de gutui. Asa e si cosul de pe masuta din sufragerie, si cosuletul de la mine din dormitor.

14.10.2010

Nu stiu daca anul asta mai urasc toamna. Toamna asta am aflat ca nu toate relatiile din timpul verii se distrug, am aflat ca afinele din piata au gust de cauciuc si ca scoala nu e asa de rea. Acum nu mai am aceeasi colegi si imi e dor de ei. Acum abia astept sa treaca mai repede zilele, nu anotimpurile, desi ele trec foarte foarte repede [si zilele si celelalte]. Dar sunt nerabdatoare sa vad ce imi rezerva viitoru' asta. 

La dracu' cu timpu'

Zilele trecute am vazut un episod dintr-un serial in care o actrita spunea ceva de genul asta:

As vrea sa mor cu gatlejul taiat de un diamant, sa fiu impuscata cu perle sau sa fiu asfixiata cu miros de levantica. Am aflat cu timpul ca moartea are zece mii de usi pe care poti scapa. 

Mi s-a parut foarte dragut ceea ce a spus. Mi s-a parut aproape adevarat. Moartea poate fi pacatlita prin metodele alea, nu?


De fapt, in postarea asta voiam sa vorbesc despre durere, nu despre moarte. Sau poate ca ,,moartea sufletului" e rezultatul durerii, nu?
Te-ai prins: nu vorbesc de durerea fizica. Ce inseamna ea pentru mine? Nimic. Durerea fizica poate fi intrecuta si sunt sute, mii de metode prin care o poti face sa dispara, nu?
Cand vine vorba de durerile sufletului nu poti sa iei un Valium sau orice alt sedativ. Poate ca poti sa iei ceva mai putin legal, dar nu trece, doar se amana.
Ma gandesc ca doare, si se simte asa, ca o gaura. Nu? O gaura neagra care pare sa absoarba orice. Si e cam sacaitor.
Parca ai vrea sa dai timpul inapoi, parca te doare cand te gandesti ca adevarul a ranit pe altcineva, nu? Si totusi stii ca tu ai dreptate.
Poate ca un zambet e singurul lucru care iti mangaie sufletul acum e... mai e?
Stii ca, probabil daca ai auzi un ,,TE URASC!" clar si raspicat ar fi mai usor. A uri inseamna ca exista ceva. Inseamna ca simti ceva. Cel mai dureros sentiment mi se pare indiferenta si poate ca nu ar trebui sa zic asta, dar indiferenta mi se pare ABSOLUT ingrozitoare, ingrozitor de greu de suportat.

Toate se strica, nu? NOI ne stricam.

Pacat... Foarte pacat. 

Nu stiu daca ai inteles, dar tot timpul e de vina. Nu? Timpul... distruge si cladeste. Timpul. 

La dracu' si cu timpul asta. De ce e el prezent in toate problemele mele, toate problemele noastre?! 

E ca si cum as incerca sa dau la dracu' un basm. Dar e imposibil. 

Timpul va fi tot timpul in problemele mele. Sau poate ca el va fi, de fapt, problema mea...

Despre pentagrama si semnificatiile ei

Pentagrama este unul dintre cele mai vechi simboluri de pe pamant si a fost folosit cu peste 4000 de ani inainte de Hristos.  
Este un simbol religios pagan. Termenul de ,,pagan" nu este sinonim cu ,,adorarea diavolului". Acest termen provine din latinescul paganus, care inseamna locuitor al zonelor rurale. Paganii erau, de fapt, taranii needucati, cae practicau vechea religie intalnita la tara: a venerarii naturii. Deci este un simbol precrestin asociat cu venerarea naturii. Anticii considerau ca lumea are doua componente - cea masculina si cea feminina. Zeii si zeitele lor colaborau pentru a mentine echilibrul de forte. Yin si yang. Cand masculinul si femininul se aflau in echilibru, in lume domnea armonia; dezechilibrul lor aducea haos. Pentagrama este reprezentativa pentru componenta feminina a tuturor lucrurilor - un concept pe care istoricii religiei il numesc ,,Femininul sacru" sau ,,Zeita". 
In sensul sau de baza, pentagrama o simbolizeaza pe Venus, zeita iubirii sexuale si a frumusetii. Zeita Venus si planeta cu acelasi nume constituiau o entitate unica. Zeita isi avea locul ei pe cerul noptii si era cunoscuta sub mai multe nume - Venus, Steaua Rasaritului, Istar, Astarte - toate constituind concepte feminine pline de forta in relatie cu natura si cu Pamantul-Mama. 
Cea mai uimitoare trasatura a pentagramei este reprezentata de originea grafica a legaturii sale cu zeita Venus. Venus schita la fiecare patru ani un pentagon perfect pe ecliptica. Atat de surprinsi au fost Anticii de acest fenomen, incat Venus si Pentagrama ei au devenit simbolurile perfectiunii, frumusetii si ale caracteristicilor ciclice ale iubirii sexuale. Ca un tribut adus acestei planete, grecii foloseau ciclul ei de patru ani pentru a insemna momentul in care incepea Jocurile Olimpice. In prezent, putini oameni stiu ca acest interval de patru ani intre doua editii ale Jocurilor corespunde cu ciclul planetei Venus. Si mai putitni stiu insa ca steaua cu cinci colturi urma sa fie sigla oficiala a Jocurilor Olimpice, dar a fost inlocuita in ultimul moment cu cele cinci cercuri intrepatrunse, care ilustreaza mai sugestiv spiritul de armonie al jocurilor. 
Steaua cu cinci colturi a devenit nelipsita din filmele cu ucigasi satanisti in serie si aparea de obicei scrijelita pe zidurile vreunui apartament, alaturi de alte simboluri presupus demonice. 
Semnificatia feminina initiala este cea corecta, dar simbolismul sau a fost pervertit in decursul secolelor. In acest caz, prin varsare de sange. 
Simbolurile au perenitatea lor, dar semnificatia pentagramei a fost alterata de Biserica Romano-Catolica in vremea inceputurilor sale. In cadrul companiei duse la Vatican pentru a eradica religiile pagane si a converti mesele la crestinism, Biserica a lansat o actiune de defaimare a zeitatilor pagane, acuzandu-le ca folosesc simboluri demonice. Metoda este frecvent utilizata in perioade de tulburari sociale. Puterea nou-creata preia simbolurile existente si le altereaza in timp, in incercarea de a le anula semnificatia initiala. In ,,lupta" dintre simbolurile pagane si cele crestine, primele au fost invinse; tridentul lui Poseidon a devenit furca diavolului, palaria tuguiata a vraciului a fost transformata intr-un simbol al vrajitoarelor, iar pentagrama zeitei Venul a fost etichetata ca semn al diavolului. Din pacate, si structurile militare ale Statelor Unite au pervertit semnificatia pentagramei, aceasta reprezentand in prezent simbolul razboiului. Steaua cu cinci colturi este desenata pe fuzelajul bombardierelor si fixata pe epoletii generalilor. Cine sa-si mai aminteasca de zeita dragostei si a frumusetii?!
Aceasta imagine este una dintre cele mai pline de forta imagini pe care le ve-ti vedea. Simbolul este considerat deopotriva magic si divin in numeroase culturi. Liniile se intersecteaza astfel incat aceasta respecta automat proportia divina. Toate rapoartele dintre segmentele unei pentagrame sunt egale cu numarul phi si, drept urmare, acest simbol a devenit expresia absoluta a proportiei divine. 


Numarul phi: 1,618 are o importanta cu totul deosebita, mai ales in arta. Este considerat cel mai frumos numar din intreg universul. Acest numar este atotprezent in natura. Plantele, animalele si chiar fiintele omenesti sunt caracterizate de rapoarte dimensionale care se apropie cu o bizara exactitate de numarul phi. Frecventa cu care este intalnit peste tot in natura nu poate fi considerata o simpla coincidenta, astfel ca anticii au presupus ca numarul phi a fost, probabil, dictat de Creator. Savantii din vechime chiar au numit acest numar ,,proportia divina". 
Chiar si in biologie se pomeneste despre aceasta proportie. De exemplu, daca imparti numarul de femele la cel al masculilor din orice stup sau roi de albine din lume  obtii acelasi numar: phi. 
Semintele de floarea soarelui sunt dispuse sub forma de spirala stransa. Stiti care e raportul dintre diametrele oricaror doua spirale alaturate? Numarul phi a fost folosit chiar si de Stradivarius pentru a calcula locul exact al fantelor in forma de ,,f" ale celebrelor sale viori. 

Datele si informatiile prezentate aici au fost extrase din cartea ,,Codul lui DaVinci" de Dan Brown si Wikipedia. 

Moartea - o experienta marcanta

Stii... acum un an, un an jumatate, am sustinut chiar aici, pe blog, ceva care suna asa: ,,Pentru mine moartea nu reprezinta o problema... vitala". Asta a fost tocmai pentru ca, acum un an, nu ma confruntasem deloc cu chestia asta.
Sunt complet intoarsa pe dos. Alaltaieri am aflat ca un membru al familiei, destul de in varsta, a murit. Am plans. E normal, nu? Am plans mult, ma simteam tradata. Toata lumea moare, dar de ce mi se intampla tocmai mie?! De ce azi, de ce nu maine?! De ce pur si simplu?
Ieri m-am trezit cu o durere de cap, cu o stare de cacat si o dorinta nebuna de Pa!. Imi doream atat de mult sa scap cat mai repede din casa incat am crezut ca nu o sa rezist... Eram singura. Ma simteam singura. Ma simteam oricum numai in siguranta nu. 
Am reusit sa ies si, pana seara tarziu nu am venit acasa. Am fost plecata pe unde am apucat. 
Azi am 3 rude la mine. E galagie si aseara au depanat povesti despre tataia. Nu imi placea, mai ales ca maicamea a adus aminte de verile in care construiam cu el butoaie si tineam de cercurile alea care atunci erau de 3 ori cat mine, sau de intrecerile pe care le faceam cu mine ca sa ajung la magazin cat mai repede ca sa cumpar un pachet de tigari Carpati. 
Imi e dor, imi e asa de dor. Si cel mai tare ma enerveaza ca ma gandesc din cand in cand ca nu o sa il  mai vad niciodata, ca asta a fost. Din cauza asta nu ma pot stapani si cateva lacrimi curg neincetat. 
Da, imi afisez aici slabiciunile pentru ca da, asta e o experienta marcanta. 
Urmeaza sa ma duc la ceremonia aia numita inmormantare si bineinteles ca ma simt SLEITA de puteri de pe acum. 
Ureaza-mi succes si tine-mi pumnii!

Invitatie la valsul cuvintelor

Se întâmplă uneori să vrei să scrii, să vrei să îţi faci publice părerile despre tot ce te întâmplă în jurul tău, în Brăila.

Hm.. Brăila. Oraşul ăsta... cum e? Are părţi bune şi părţi mai puţin bune, nu? Te revolţi uneori şi vrei să crezi că părţile mai puţin bune se vor schimba sau poate că părţile bune se vor face şi mai bune.
Şi acum, în al IV-a an de Obiectiv Junior, ai ocazia de a scrie la ziar, de a încerca să schimbi multe, de a te deosebi de ceilalţi prin acest "ceva" care îţi va pune imaginaţia la încercare. 
Cine nu îşi doreşte să valseze printre cuvinte şi să cânte cu sunetele, acompaniat de cele mai noi veşti, de cele mai proaspete păreri şi de cele mai simpatizate ştiri? 
Îţi trebuie doar puţină înclinaţie, puţină răbdare şi, bineînţeles, un punct de vedere original!
Ne vedem pe paginile următoare, copil cu dorinţa de schimbare!

Il gasesti si aici.

S'a intamplat vreodata sa...?

S-a intamplat vreodata sa:

• Citesti o carte si sa gasesti printre randuri o fraza care tipa la tine Maturizeaza'te! in timp ce actiunea se desfasoara fara oprire?
• Te simti vinovat pentru ceva ce nu ai facut, si totusi te simti vinovat, pentru vinovatia altuia, si pentru ca ai totusi legatura cu acel cineva sau acel ceva? 
• Simti ca ai nervii intinsi la Maximum si cand crezi ca dai de un loc care sa te faca sa uiti si sa te relaxezi, cineva vine si te tampeste cu niste chestii care aproape ca te fac sa explodezi, si totusi nu o faci ca nu poti? 
• Vrei sa dai timpul inapoi si sa uiti ca ai citit horoscopul care iti pregatea doar o zi nasoala si simti ca te influenteaza uimitor de mult? 
• Vrei ceva si sa stii ca nu il poti obtine decat daca te chinui foarte mult, iar acel FOARTE este prea mult pentru moftul ala care o sa te multumeasca doar pentru 30 de secunde?
• Sa vrei sa tipi, sa alergi, sa saruti si sa imbratisezi dar sa nu ai cu cine, sau cui, sau macar un impuls din partea prietenilor care incearca sa te faca sa te calmezi, prin problemele lor de ,,oameni mari"?
• Sa vrei sa sari in balti, sa faci copilarii, dar sa stii ca nu mai ai cu cine, desi  candva cineva ti-a fost alaturi?

Pentru ca mie... mi s-a intamplat. 

,,Cititorul din Pestera" de Rui Zink

-Dar, Saramago iti place? Tare mandri trebuie sa fiti. Singurul Nobel portughez. Asa e. Pesemne ca-l iubiti aproape la fel ca pe Fernando Pessoa. 

-Nu stiu sa-ti spun mare lucru, am murmurat. 

De fapt nu stiam nimic. Tata cumparase vreo doua, trei carti de-ale lui, chiar imi aminteam de una cu eticheta premiului pe coperta. Dar, dupa cate stiam, nici el, nici mama nu trecusera de coperta. Am facut prostia sa-mi gasesc o scuza:

-Nu-mi plac cartile cu multe virgule.

-Ia asculta, esti idiot sau te prefaci? mi-a taiat-o Anibalector. La urma urmelor, ce-ti place?

Mi-am umplut pieptul cu aer:

-Imi plac povestile bine povestite. 

-Povesti bine povestite, hm. Si ce inseamna o poveste bine povestita, se poate sti? 

-Pai...

-Pai afla ca o poveste prost povestita poate sa prezinte mult mai mult interes, gust, sare si piper, decat o povestebinepovestita. O povestebinepovestita poate sa fie lucrul cel mai nesarat de pe lume... In schimb, o poveste porst povestita poate fi de milioane. Nu iti plac cartile cu prea multe virgule, spui? 

-Da... Cand voiam, puteam si eu sa fiu incapatanat. 

-Ei bine, raspunsul meu este: depinde. Uneori vocea naratorului are nevoie de spatiu, nu se multumeste cu o fraza marunta, nu toti trebuie sa fie telegrafici, uneori fraza care vrea sa se intinda, sa calatoreasca, sa vada pana unde poate merge, transformata in canoe coborand pe suvoaiesau nimerind intr-o cascada si contorsionandu-se toata ca sa nu se loveasca de pietre, sau vocea devine un talaz care se aude treptat pana ce bubuie, si tuna, si explodeaza, ca o orchestra cantand un vals din care la inceput aproape ca nu se aude nimic, apoi, putin cate putin, intra instrumentele, si urca, si urca, si simtim o surescitare, anticipam ca ceva se va petrece, dar inca nu suntem acolo, naratorul incetineste povestirea intentionat, ne face sa suferim, ne obliga sa ne stapanim, promite ca la capatul calatoriei exista ceva rasplatitor, dar rade de noi, ne inteapa, spune ca (daca vrem) putem renunta, e o voce care ne vorbeste ca un sergent la antrenamentul unor forte speciale, al unor trupe de comando, iar sergentul ne sopteste la ureche Mai baiete, du-te acasa, n-ai stofa pentru asta, du-te si aseazate in fata televizorului sa vezi un concurs si sa bei pana cazi jos, doar pentru asta esti bun renunta dragul meu, pagina asta nu-i pentru tine acum nici macar virgulecarji nu mai ai ca sa te sprijini o mare pitigoi e prea imbibat cu litere pentru camioneta ta nici nu mai reusesti sa te concentrezi asupra frazei ai pierdut ritmulnici nu stii la ce rand ajunsesei esti terminat mai bine renunta, du-te de-ti cumpara unul din romanele acelea siropoase care sunt intoarce discul si canta la fel, lef al atnac is lucsid ecraotni nici macar asta nu pricepi pentru ca nu esti de pe vremea discurilor serioase, fata A si fata B, tu esti mai mult dupa moda lui mp3, generatia ta nici nu stie sa dea denumiri lucrurilor, doar sigle, pana si muzica voastra e o ramanere in urma a vietii, hip hop, hip hip hop, hip!, hop!, parca ar sughita, hip!, sau le-ar salta o broasca in gura, hop!, si dupa aceasta avalansa cititorul se simte silit sa renunte, caramba, colac peste pupaza nici povestirea nu avanseaza, paragraful ocupa deja o pagina si jumatate si fraza inca nu a ajuns la capat, si cititorul e gata sa renunte, chiar gata, gata, GATA SA RENUNTE, pana ce (brusc, ca o sfanta aparandu-i unui mic pastor) intelege ca uneori paginile unei carti trebuie chiar sa faca tobogan si daca te opui, te ineci, singura solutie e sa te lasi dus, sa te alsi dus de torent, sa te alsi absorbit de vartejul cuvintelor, in loc sa stai tot timpul sa te vaicaresti ca vrei o carte cu mai putine virgule...

-Da, da am priceput, am spus eu, ca sa termine odata.

Dar Anibalector nu voia sa se lase terminat.

-Stil, voce, muzica. O carte valoreaza tot atat prin ceea ce spune ca si prin felul cum o spune. Intelegi? 

-Inteleg, am admis. 

(Cu convingerea unei oi transportate prin vazduh de un condor.)

Cititorul din pestera - Rui Zink

Asta e asa, de dragul vremurilor trecute, cand stateam cu Anna si cu Alexandra si cu Saba si ne minunam de ,,propozitia aia de o pagina jumate". Pentru ca e e pagina noastra, fragmentul nostru, amintirea noastra. :) Ne apartine cu totul, exceptand dreptul de autor.