joi, 9 decembrie 2010

Final Fericit? I

Merg pe strada. Mainile lor au transpirat dar refuza sa se desparta. Sunt prinse intr-o imbratisare vesnica. Amandoi zambesc, dar nu spun nimic. Zambesc ca si cum ar pastra amandoi un secret. Unul pe care nu il va sti nimeni niciodata, inafara de ei. Un secret al lor.
Sunt speciali. Sunt un cuplu special, iesit din comun. Si asta o poti spune doar uitandu-te la ei. Sunt frumosi impreuna, separati dun banali.
Ea merge langa el, se gandeste cat il iubeste si cum rezista relatia lor. Nu se mai gandeste la ,,cand o sa ne despartim". Pare imposibil acum. Sunt impreuna de prea mult timp.
El stie ca sunt speciali. Stie ca sunt speciali tocmai  pentru ca se iubesc la nebunie.
Ajung in fata cladirii mari si o strange incurajator de mana.
-O sa iasa bine.
Se uita ciudat la el, speriata. Zambetul calm s-a tranformat in unul crispat, nervos.
-Nu vreau...
-Trebuie.
Nesiguranta se citeste pe chipul ei mai accentuat ca niciodata.
-O sa fie bine, ce Dumnezeu? Stii ca o sa fie bine. Calmeaza-te. Daca as fi putut veni cu tine, as fi venit.
Si ea pleaca. Fara nici un cuvant.
,,Nu te intoarce, nu te intoarce, nu te intoarce." Si nu s-a intors. ,,Nu o lua la fuga, nu o lua la fuga, nu o lua la fuga." Si nu a fugit.
Cladirea aceea ii dadea fiori. Venea des aici: in asta consta practica ei de la facultate, dar nu venise de cand era copil in alt scop inafara vizitelor si a muncii.
El isi sterse picaturile reci de sudoare care ii aparuse sub bretonul lung. Ii era teama pentru ea. Nu era chiar atat de sigur ca va fi bine.  A plecat. Asa au hotarat. O sa il sune imediat ce o sa poata vorbi.


Sa va povestesc acum despre ce e de fapt vorba, de ce spuneam ca sunt atat de diferiti.
Gandeau complet diferit. 
Daca ea credea in destin, el credea ca destinul ti-l facit singur. 
Daca ea credea in noroc, el credea ca depinde totul de tine. 
Daca ea credea in viata de apoi, el credea ca te adancesti intr-un somn vesnic.
Daca ea era supertitioasa, el era indiferent. 
Daca ea credea ca vanilia contine hormoni ai fericirii, el credea ca fericirea depinde de tine. 
Si tot asa. 


Acum el merge linistit pe drumul pe care venise. Se gandea ca, de fapt, el fusese cel care deschisese cutia pandorei. El insistase. Iar ea, dupa cateva Nu Nu Nu a renuntat si a facut ca el. Ii parea rau. Ii era frica de ce urma sa afle. Nu mai voia. Ii era frica. Credea ca facea asta pentru binele ei, dar de fapt insistase doar pentru a se simti el bine. Asta era tot ce facuse. Fusese egoist. 


Ea mergea incet pe coridoarele lungi lungi. Parca totul parea ciudat, totul era diferit. Se uita fara graba la toate numele scrise pe usi. Numele ii sunt, majoritatea, cunoscute. Unii angajati o saluta cu zambetul pe buze spunandu-si ca iar a venit sa lucreze. Dar nu. De data asta nu venise pentru asta. 

4 comentarii:

Andreea:D spunea...

Cu siguranta merita sa o continui!!..>:D<

Ayuka spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ayuka spunea...

Ahah, gândirea tipului îmi aduce aminte de gândirea-mi.
Go ahead.

(comentariul anterior l-am şters, deşi era ca acesta.Am dorit să verific ceva.Scuze că blogul tău a devenit indirect un ''cobai'')

raza de soare spunea...

nu se poate fara continuare, e inadmisibil...pai m-a lasat cu gura casacata cat casa...abia astept urmatoarea parte...

Trimiteți un comentariu