vineri, 21 ianuarie 2011

La revedere, domnule Conte

Domnule Conte, viata mea se sfarseste... Am vorbit atat de mult cu tine si tu... tu nu mi-ai inteles nici o vorba. De ce? De ce am parte de o iubire imposibila?
Aripile mele stau lipsite de viata in fata ta. Stii ca mor... Stii ca ma sting. Ma privesti intr-un fel... diferit. Mi-ar placea sa cred ca e durere in ochii tai.
Te iubesc, domnule Conte, indiferent de ce o sa ajung dupa ce mor. Poate ca o sa ma iei de o aripa si o sa imi arunci corpul in curtea cu gaini, sa ma manance, sa imi devoreze corpul, gandul, sentimentele. Poate ca vei elibera carabusul, norocul, sa se duca la altcineva. Sa fie acolo pentru altcineva. Sau poate imi vei lua incet corpul in palma si ma vei aseza pe o floare care, odata cu disparitia soarelui, se inchide incet iar eu, in zorii zilei, nu o sa mai fiu acolo. Furnicile mici imi vor duce corpul intr-un loc doar de ele stiut. Nu ma vei mai vedea niciodata, domnule Conte.
Probabil ca sunt al n-lea fluture care iti face declaratii de dragoste, dar pot fi sigura ca nimeni nu ti-a mai purtat o dragoste atat de intensa ca mine.
Te vad cum incerci sa deschizi gura, sa zici ceva, dar te opresti cand cuvintele ajung pe varful limbii... Probabil ca iti e frica sa nu te auda cineva si sa te creada nebun.
Dar pe mine m-a auzit toata gradina si, ia ghici, nu mi-a pasat. Au tipat la mine si au zis sa imi indrept dragostea spre altcineva, cineva de speta mea...
Stii ce se zice printre noi, vietuitoarele din gradina? Ca iubirea unui fluture e sfanta, pentru ca noi, cand iubim, ne dedicam in totalitate. Iti vine sa crezi? Oricine profita de asta, inafara de tine, domnule Conte...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu