Final Fericit? II

Telefonul lui suna. Numele pe care il astepta apare pe ecran, langa poza aceea in care ea zambeste si pare ATAT de fericita. 

-Ai iesit? Cum a fost? 

-Poti sa vii sa ma iei? iar in vocea ei clipesc nestemate sarate. Poti sa ma iei de unde m-ai lasat? 

-In 30 de secunde sunt acolo. Stai linistita. Respira adanc si calmeazate. 

Si inchide. O ia la fuga din nou, pe acelasi drum. In cateva minute e acolo, iar pe ea o gaseste stand pe o scara plangand, inconjurata fiind de propriile-si brate. O strage in brate si o mangaie pe cap. 

-Shhh. Gata. Ce s-a intamplat? 

-Ai avut dreptate. spune printre lacrimile care curg fara incetare. Ai avut dreptate. Sunt o cauza pierduta. 

,,Sunt o cauza pierduta?!" Fraza asta il alarmeaza. O strange si mai tare in brate sperand ca aceste imbratisari vor avea efect si asupra lui. Strage pleopele, dar o lacrima evadeaza din fortareata in care au ramas inchise celelalte. 

Sa va mai zic de ce sunt atat de diferiti? Nu mai are rost. M-as obosi sa scriu degeaba. Povestea o sa se termine imediat. Nu mai are nici un fel de sens sa va umplu capul cu prostii. Tot ce trebuie sa retineti este ca el... el nu crede in viata de apoi. Asta e tot ce conteaza. El nu crede nici in reincarnare, nici in autosugestie. 

Usa verde pe care nu a intrat niciodata pana acum arata foarte impunator in fata ei. Ii tremura mainile, iar picioarele par din cauciuc. Nu ii mai pot sustine greutatea. Isi ia inima in dinti, aproape la propriu, si bate la usa. 

Un chip zambitor de barbat apare de dincolo. Cine l-ar vedea nici nu si-ar da seama de ce verdicte ar putea da. 

-Hey. Haide. Intra. Ma pregateam sa ma duc sa mananc si sa beau o cafea, dar cred ca o sa te gasesc la urgente daca te mai las sa astepti. Ai rezultatele alea, de la acele analize? 

Nu poate spune nimic. Da din cap in timp ce intinde niste foi colorate. 

Barbatul le studiaza atent, in timp ce se indreapta spre birou. Se incrunta usor, apoi fata i se destinde. 

-Daca vrei, mai facem o tura de analize. Dar, rezultatul e destul de clar aici. Tratamentul nu mai are nici un efect asupra ta. Hai sa ne gandim. Mai ai de trait inca... nu stiu... poate 6 luni? 

Acum abordase o mina grava, si parea ca se teme de ce reactie va avea fata. Totusi invatase sa spuna problemele drept in fata, nu pe ocolite. Acolo unde nu mai erau sanse, nu putea da sperante pacientilor. El era doctorul, iar toti ceilalti erau... ceilalti. 

Fata a tacut. A multumit, a intins banii pentru control, si a plecat. A parcurs holurile, parca mai lungi ca niciodata.

,,O sa mor... O sa mor de leucemie. O sa mor pentru ca tratamentul e o prostie." 

Abia cand ajunge in fata spitalului emotiile o coplesesc. 

Dupa ce s-a plimbat ceva vreme, s-a gandit sa se duca acasa. Avea remuscari. Ii parea rau ca a insistat. Dar ce era sa faca acum? Faptul era consumat. Cand a sunat telefonul a stiut ca ceva era in neregula. Stia ca o sa regrete. Tot drumul pe care l-a alergat pana la spital s-a gandit la cat mai avea de trait. Un an? Doi? Zece? 

A murit. Fata a murit. El a suferit, ea nu a apucat. Acele 6 luni au fost crude. Aproape la doua saptamani ajungea in spital. Isi putea permite sa primeasca ingrijire la domiciliu, dar asta nu o ajuta cu nimic. Tot timpul parea obosita. Tot timpul era, de fapt, epuizata. Iubea. Si asta ii dadea putere. Era constienta ca el va suferi. Dar nu putea ramane singura. Se temea ca cele 6 luni i s-ar fi tranformat in cateva saptamani daca renunta la el. Si oricum el, el nu ar fi renuntat la ea. 

Cele 6 luni s-au transformat in 5 luni si 2 saptamani. A murit, dar cei doi au avut parte de mai multa dragoste in acele cateva luni decat altii intr-o viata. 

Deci da, se poate spune ca povestea a avut un final fericit. Nu? Putem privi si partea optimista. 

Care au fost ultimele ei cuvinte? 

-Pis. Ne vedem in alta viata. Da? 

Iar el isi spusese din reflez ,,Eu nu cred in reincarnare". Apoi s-a razganit. Ii convenea sa creada de data asta. Daca pentru a o revedea insemna sa se tranforme in altcineva, lui ii convenea asta. 

-Sigur. Sa ma astepti acolo, undeva, da? Sa nu ma uiti. Sa nu ma uiti pentru ca am nevoie de tine. 

Iar lacrimi grele au inceput sa ii brazdeze fata. 

-Te iubesc. se auzea printre suspine. 

Dar ea era calma. Speriata ce-i drept, dar parea calma. Nu voia sa il distruga de tot. Asa ca a inchis usor ochii. Si s-a terminat. Totul. 

P.S. Postarea de mai inainte *Still Thinkin'* o sa se numeasca Final Fericit? I. Este cealalta parte a  povestii. Inceputul. E vorba de cea care a fost postata in 9 decembrie.