Vara asta mi'o ars creierul. Stau in fata monitorului si nu pot sa scriu nimic. Nu imi mai curg degetele pe tastatura ca altadata. Nu mai am subiect, motiv sau ambitie. Ce se intampla? Creierul meu a luat o pauza fara sa ma anunte?
Cer atat de mult? Putina inspiratie? Unde esti? Unde imi e sursa de inspiratie? De ce nu mai e? De ce imi e dor? De ce ma simt nefolositoare acum?
Senzatia asta... euforia asta... imi omoara pana si creierul? Ce e cu mine? Soarele a patruns pe sub cutia craniana? Ma vreau inapoi pe eu cea exasperanta.
Nu simt nimic. Nu mai simt nimic. Parca totul e negru. Un vid. Vidul asta pentru mine e mai mult decat infinit. Pentru mine e totul. Inafara de o bucata mica si roz totul e negru. De cand asta? De cand senzatia asta ma incolteste? De cand senzatia asta ma mananca de vie? Ma arde.
Parca aud: crantz, crantz, crantz. Aia e mintea mea. Apoi urmeaza inima. Apoi, la final, e sufletul, care, slabit din cauza mintii si a inimii distruse devine o prada usoara. Prea usoara. Odata ce sufletul e mistuit de focul ala care se alimenteaza cu orice, corpul e mort. Devine un corp fara principii si fara vise, dorinte si sentimente. Devine o ,,persoana gri".
Tu vrei sa devii o de aia? Eu nu. Eu vreau sa am vise, sa am dorinte, sentimente si principii.
Eu nu ma pot vedea un om gri. Nu ma pot vedea mica si linistita, calma si calculata, stapana pe mine si pe situatie. Nici prietenii mei nu cred ca ma pot vedea pe mine asa. Eu fara tipete, eu fara energie, eu fara bere, eu ,,ne-spontana".
Si uite asa am mai scris ceva, inca o postare, inca o zi sfarsita, inca o dorinta aprinsa, inca un vis de implinit, inca o noapte de nesomn.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu